Cazul Iuliei Ionescu a aprins spiritele:  unii dau vina pe părinţi, alţii pe duhovnic, sunt analizate tot felul de detalii care apar în presă  – apropo, în afară de o declaraţie de la PR-ul CFR (e o coincidenţă de nume, apropo) şi una de la BOR,  eu nu am văzut alte declaraţii oficiale pe tema asta, cam totul e “o sursă”.

Ce ştim, totuşi, este că o copilă de 15 ani a plecat de-acasă cu gândul de a se călugări şi că gândul ăsta, al călugăririi, nu era nou. Prima dată îl mărturisise duvovnicului ei când avea doar 12 ani.


Iulia a trecut prin divorţul părinţilor, iar asta e o traumă suficient de puternică pentru un copil, mai ales când părintele cu care rămâne e prea consumat de propria-i dramă şi nu se concentrează – eficient – asupra copilului. Cel mai probabil influenţată şi de orele de religie de la şcoală, Iulia a ales să discute despre problemele ei cu un preot. O persoană care poate are intenţii bune, dar nu are pregătirea necesară pentru a evalua şi trata tulburări psihologice, oricât ar pretinde BOR, cu tupeul caracteristic, că biserica e spital pentru suflete.

Preotul cu pricina ar fi spus părinţilor că trebuie să fie mai atenţi cu Iulia dar cred că atenţia acestora s-a concentrat pe a cadorisi copila, care avea cel mai recent model de iPhone, apropo, şi pe rezultatele ei şcolare liniştitor de bune.
Şi, da, pentru toată nebunia, eu cred că mai ales părinţii sunt vinovaţi că nu au acordat copilului suficient de multă atenţie, că nu s-au întrebat ce naiba caută o fată de 12 ani, 13, 14, 15, la duhovnic şi nu au încercat să afle ce se întâmplă cu ea, cu atât mai mult cu cât li s-a atras atenţia. Pentru că, dincolo de a pleca la mânăstire, Iulia a plecat de acasă.

iulia

Cât despre filmul dispariţiei, sunt încă multe semne de întrebare, însă e foarte clar că stareţul care a ascuns-o de poliţie are nevoie să cugete un pic la răcoare, într-o chilie cu gratii şi rasă cu dungi, la fel şi cei care au adăpostit-o joi şi vineri noapte, fără a anunța autoritățile, așa cum era normal, moral și legal.

Din păcate, însă, mediatizarea de care a avut parte dispariţia, lucru bun, care a ajutat la găsirea ei (nu că nu era în drum spre casă, oricum, deci practic nu a fost “găsită”), acum, la revenire, o să-i facă rău. Toată lumea ştie acum că Iulia e fata aia care a fugit să se călugărească, iar adolescenţii pot fi extrem de cruzi. Sper, totuşi, că măcar acum părinţii se vor gândi să-i găsească un psiholog, fiindcă la 15 ani presiunea de a fi, în felul ăsta, în centrul atenţiei, poate avea efecte chiar mai rele decât o excursie la nişte mânăstiri.

Ah. Şi să se scoată, naibii, religia din şcoli, sau cel puţin să se schimbe felul în care e predată acum! Istoria religiilor, spusă ca o poveste, da. Religie cu ameninţarea pedepsei lui Doamne-Doamne dacă nu eşti cuminte, nu. Asta nu mai e educaţie, e îndoctrinare! Citiţi şi asta.
BOR n-are decât să facă ore de religie la biserică, nu în şcoli, pe banii statului!

Share: