Sunt curioasă ca o pisică și, uneori, simt că, la capitolul ăsta, n-am depășit cu mult vârsta la care m-am apucat să dezmembrez vechiul aparat de radio Gloria ca să văd eu unde stă Angela Similea. Am fost oprită la timp, totuși, aparatul a supraviețuit, iar eu m-am concentrat asupra altor obiecte din casă, spre disperarea părinților.
Poate de-aia sunt fan How It’s Made, emisiunea de pe Discovery, și de-aia primesc cu entuziasm și onorez invitațiile de vizitat diverse fabrici. În episodul de azi sau, mă rog, de săptămâna trecută, am fost la fabrica Philip Morris (PM) de la Otopeni.
Nota: Așa cum vă puteți imagina, în fabrica Philip Morris de la Otopeni se fac țigări. Dacă subiectul vă face să tușiți ori să pufniți, aveți opțiunea de a vă opri din citit.
Încă din autocar primim informații și o broșură despre măsurile de siguranță pe care trebuie să le urmăm dincolo de poarta fabricii. Înainte să pășim în corpul administrativ și, mai apoi, către fabrică, citesc pe un semn făcut din gard viu: Mission Zero. N-am întrebat, dar aveam să aflu o idee mai târziu că preocuparea pentru siguranță la PM este aproape obsesivă, iar operațiunile de producție PM din România sunt în topul internațional al siguranței, cu peste patru ani (5,5 milioane de ore) fără nici un accident. Irina Ashukina, Operations Director, pare chiar mândră când ne povestește despre asta și îmi dau seama că, de fapt, e mare lucru să n-ai accidente într-o fabrică, oricât de automatizat ar fi procesul!
Macheta fabricii
Primul birou Philip Morris din România s-a deschis în 1993 și avea 15 angajați și poate sunt unii care-și mai amintesc evenimentele Marlboro Music Tour făcute cu sprijinul companiei în următorii ani pe frumosul litoral autohton! În 1997, începe construcția fabricii din România, un proiect pornit de la zero (greenfield), și care este rezultatul unei investiții totale de 450 de milioane de lei și care exportă cam trei sferturi din producție în peste 16 țări. Anul trecut au produs aici 23 de miliarde de țigarete, anul ăsta ???targetul??? este de 28 de miliarde. Și încă o investiție, de 2,7 milioane, pentru construcția unei noi stații de tratare a apei uzate.
De altfel, reciclarea este importantă pe agenda companiei de vreme ce a investit aproape un milion de lei în infrastructura pentru colectare separată, programe de coștientizare și educație, și a salvat, până acum, aproape 170.000 de mii de copaci prin contribuții financiare la reciclarea hârtiei și lemnului. Fabrica a fost inaugurată în mod oficial în 2001 și, zece ani mai târziu, producția ajungea la 20 de miliarde de țigarete pe an.
În acest moment, la PM Otopeni lucrează în jur de 600 de oameni și fiecare dintre ei este încurajat să-și prezinte ideile pentru îmbunătățirea activității – am văzut multe dintre ele expuse la un panou de onoare, cu poza ???inventatorului??? cu tot, dar erau limbi străine de genul ???mișcarea piuliței Z cu un milimetru mai încolo pentru ca banda să alunece mai ușor în punctul X???. Unele dintre aceste inovații au fost implementate și în alte fabrici PM din lume.
Cred că e prima dată când cifrele din prezentări m-au impresionat o idee mai mult decât procesul de fabricație în sine, de aici și abundența lor!
În fine, ne pregătim să vizităm fabrica. Trebuie să purtăm niște încălțări speciale sau un sistem de protecție peste încălțările proprii. Doar în caz că ceva ar putea să ne pice pe bombeu și să ne strice bunătate de lucrare naturală. Eu am avut metatarsienele fisurate (puteți să mă credeți pe cuvânt că nu e nici o distracție!) așa că am ales pantofii speciali și mi-am lăsat* converșii în grija gazdelor.
Zona de producție e împărțită în două de o zonă lată cât să treacă lejer o mașină, străbătută, din loc în loc, de treceri de pietoni (m-am uitat să văd dacă cei din fabrică trec doar pe acolo – așa fac!) și mărginită de un spațiu prin ne mișcăm și noi, în șir indian, însoțiți de ghidul pe care îl auzim în căști. Fumatul o fi silențios, dar cu producerea țigaretelor e o altă poveste!
Primul popas e lângă cutiile imense cu tutun uscat (cured i se zice, am căutat) care arată și miroase apetisant: Burley, Virginia și Oriental, fiecare cu aroma sa specifică. Sunt baloți de aproape un metru pătrat care vor intra în procesul de producție și vor fi împărțiți în frunze, care merg direct către procesare, și nervuri, care trebuie întâi tocate până ajung la fel de subțiri și moi precum frunzele. Adică de la asta:
la asta:
Tutunului mărunțit i se adaugă soluții pentru umidificare și pentru arome (astea din urmă miros a parfum!) și apoi intră în mașinăria de făcut țigări. Și, da, s-au făcut bancurile inerente cu trimitere la Kramer din Seinfeld și cubanezii lui!
Dacă sunteți fumători, probabil știți că, mai ales după deschiderea pachetului, dacă scoți o țigară e greu s-o bagi la loc, așa că eram curioasă dacă, în procesul de fabricație, se bagă țigările în pachet sau se ???construiește??? pachetul în jurul lor. Răspuns corect: varianta a doua.
Tutunul e învelit în hârtie – sunt role de 7000 de metri – și rezultă o baghetă luuuungă, cât o zi de post negru. Din loc în loc, bagheta asta e întreruptă de filtre și astfel rezultă un tub cu două țigări siameze lipite la filtru care, în cele din urmă, sunt tăiate, grupate cu alte surate și așteaptă cuminți folia, apoi cartonul de la pachet, cel de la cartuș, folia acestuia și, în fine, baxul.
Sigur, mașinăria, cât e ea de automată, mai și greșește, așa că există și rebuturi, atât la țigări, cât și la pachete. Ele sunt distruse, ceea ce, pentru fumători, poate părea o risipă, dar pentru companie e un lucru firesc.
Și cam asta e cu fabricatul de țigarete, un proces care nu e neapărat super spectaculos de vreme ce produsul finit e format, în proporție covârșitoare, dintr-un singur ingredient: tutunul.
Reveniți în zona de discuții, Country Managerul, Steen Hjorholm, ne mai spune niște cifre și despre marea problemă a industriei, contrabanda.
Ca să știți, aproximativ 80% din prețul unui pachet se duce la stat, iar industria tutunului din România este al doilea mare contribuabil la buget, după petrol și produse derivate, cu 2,03 miliarde în 2014. Asta apropo de ipocrizia de care am scris acum vreo lună.
Steen Hjortholm
Tot la capitolul cifre, 19,2% este procentul pieței ilicite de țigarete în România din totalul consumului, iar fiecare punct procentual îl costă pe stat aproximativ 30-35 de milioane de euro. Nu dați cu pietre! Statul face și el ce poate! De exemplu, te trimite la firma de pizza ca să-ți iei bon fiscal pentru bacșisul plătit la livrare. Inovație fiscală, ce să mai!
Inovație pe bune, însă, fac cei de la PMI, iar R&D e un departament special în care investesc o grămadă de bani, de ordinul miliardelor, pentru a crea produse cu un confort sporit pentru fumători și cei din jur, cum ar fi tehnologia Ash Control (mai puțin scrum), introdusă prima dată în țigările Chesterfield, Less Smell (România a fost prima țară care a introdus asta la Marlboro) și filtrul ferm, care te ajută să stingi țigara dintr-o singură apăsare.
De altfel, compania investește 500 de milioane de euro pentru a costrui, în Bologna, o fabrică menită să producă țigarete cu un risc minimizat, printr-o tehnologe specială ce presupune ca țigările să nu mai fie arse la capăt – când o să aflu mai multe o să scriu, poate vă intereseaza. Prima țigaretă produsă acolo este așteptată la finele acestui an sau la începutul anului următor.
De asemenea, compania se implică mult în programe educaționale menite să reducă interesul tinerilor pentru fumat, sprijind acțiunilor autorităților din UE, și nu numai, cu privire la descurajarea tinerilor de a începe să fumeze. Dar, despre asta, poate, într-un episod viitor.
PS Poze mai multe și o poveste cu mult mai puține cifre și mai multă pasiune găsiți la Radu.
* nimeni nu mi-a pus magiun în ei! :)
Leave a Comment