Am fost un copil care a mai și încasat-o din când în când și asta mă lasă rece. Nu cred că e ok să-ți bați copilul, dar nu pentru că eu mi-aș mai fi luat câte una la fund – de obicei erau aproape ???cerute???, însă n-au reprezentat niciodată o soluție rezonabilă de a te înțelege mai bine cu mine. Și nici azi nu reacționez bine la risipa de autoritate impusă și inexplicabilă.
Nu cred că e ok să-ți bați copilul pentru că nu cred că superioritatea fizică e vreodată un argument. Mai mult, nu cred că frica de pedeapsă ar trebui să fie gestionara relației dintre părinte și copil. Sau frica de părinte!
Pălmuța e uitată repede și doare mai degrabă că ți-ai luat-o decât palma în sine, deci oricum n-are nici o valoare educativă, hai să admitem cu toții asta, fiindcă o știm de când eram copii, iar bătaia serioasă, aia care se uită mai greu, e pur și simplu un act de violență a unuia mare, cu presupus discernamânt, asupra unui mic, fără prea mult discernământ. Deci care e valoarea educativă a bătăii – indiferent că vorbim de o urecheală sau de o bătaie?
Sincer, nu pot să pricep cum s-a ajuns să avem o dezbatere națională pe tema ???E sau nu ok să aplici corecții fizice copiilor???, fiindcă nu, fără dar și fără poate, nu e ok. Până și cei care o fac știu că nu e ok.
Iar dacă vreți și părerea despre cazul Bodnariu, iată: în Norvegia violențele asupra copiilor sunt ilegale. Dacă copiii au fost bruscați – și pricep că tatăl nu reneagă genul ăsta de practici – nu sunt în siguranță lângă niște părinți care ar putea să-i amenințe și influențeze în timpul anchetei. Prin urmare, nu mi se pare o măsură excesivă că au fost luați de lângă părinții presupus violenți până când ancheta (și nu petițiile online sau dezbaterile pe internet) stabilește care e adevărul. Mi se pare, însă, un abuz, dacă acei copii sunt deja dați spre adopție, indiferent care e legea, înainte ca ancheta să fie terminată și rezultatele ei făcute publice.
PS Bravo, Oana Dobre, pentru #37lasuta. Nu știu cât funcționează puterea exemplului pozitiv, sper că funcționează, dar mie îmi place să văd o colecție de imagini cu copii veseli… și nebătuți!
Mama ne-a caftit in următoarele ocazii:
– sora mea a venit de la școala cu niste chestii despre care a declarat ca sunt litera a. Mama a ridicat rigla la ea, eu m-am băgat, eu mi-am luat-o
– aveam vreo 18 ani si decisesem ca școala e very overrated.
In rest nu ne-a bătut cand a găsit-o pe sor-mea peste balconul aflat la etajul 10, nu ne-a bătut cand am luat note proaste, cand am inundat 5 etaje si nici cand am cheltuit vreo 1500 lei…
Pot sa spun ca invidiam amicele caftite. Cuvintele dor mult mai mult.
eu mi’am luat bataie cu cureaua – prima si singura, din cate imi amintesc, pentru ca mi-am adus aminte, seara la noua, ca aveam tema la caligrafie pentru a doua zi. in realitate, tata avea draci din alte motive, si i-a dat pe mine.
palme la fund am luat mai multe, le-am uitat pe toate, inclusiv motivele.
ce nu le iert, si motivul pentru care nu au fost si n-o sa fie niciodata printre prietenii mei, e excesul de autoritate aberant, “eu stiu mai bine ce e bine pentru tine”-ul. ii iubesc, ii respect, le sunt recunoscatoare pentru eforturile lor de a avea tot ce-mi trebuie, innebunesc daca nu le e bine, vorbim aproape zilnic, dar… atat. asta e pretul. cand am nevoie de un prieten ei nu sunt primii pe lista.
Am inteles ca ei stau la alta familie pe durata anchetei.Ceea ce mi se pare mai bine decit la vreun orfelinat.Cum s-ar face in Rom ania.
Si fetita mea e din aia 37% dar eu sunt fost copil din aia 63% ce luam bataie pana faceam pe mine.
Dar fiica mea a incasat-o zilnic de la un copil care e din aia 63%. Am reclamat la scoala, am reclamat la secretariatul scolii, ezitam sa cer discutie cu psihologul scolii. Am zis de vreo 10 ori mamei copilului: a zis ca fata mea e de vina ca nu ii spune ei!. Ce sa ii spuna ei ca ne era frica si de mama, ma intreba copila mea daca o sa vina mama aia si sa ii faca si ei rau la urechi….
Totul s-a oprit cand i-am zis mamei sa opreasca abuzul. Da, am trezit-o pe mama: de a 2a zi copilul ei s-a comportat MULT MAI BINE cu copilul meu.
Despre familia norvegiana sunt deranjata de cateva lucruri:
-tatal a declarat minciuni in presa romaneasca
-tatal a zis intai ca sunt persecutati religios
-apoi a zic ca aplica corectie fizica
=apoi ca i-a lovit
-apoi ca a mai primit amenda pt comportament gresit la adresa copiilor, nu e la prima abatere
-avocatul politiei a declarat in presa ca s-a propus mamei sa stea cu cei 5 copii intr-un centru special si mama a refuzat (mi se pare clar de abuz psihic si la adresa sotiei… eu as alege copiii decat sotul). Si ca stau in familie (si vor ajunge la un unchi/var din familie)
– vor sa traiasca in Norvegia dar vor sa aiba lege romaneasca
– a facut public detalii din casa. Copiii aia or sa traga cu asta tot restul vietii: cand cineva ii va angaja si va cauta numele lor pe net, cand vor avea vreun iubit si asta va cauta pe net, nu vor putea aplica la joburi in pozitii cheie (aeroport, doctor chirurg etc). Tatal e inginer IT, stie implicatiile intrnetului, cloud, indexari, etc.
In rest, eu remarc asa: sunt unii romani care se distreaza sa vada circul din casa altuia, dar nu ar pune mana sa isi curete jegul din casa proprie. Regula se aplica si in mass media, vezi cazul norvegian, desi avem 25 mii de oameni internati in case de handicapati cu tratament ingrozitor (vezi articolele din TOTB si rapoartele comisiei europene), avem peste 60 mii copii institutionalizati, avem peste 100 de mii de copii ce nu si-au vazut niciun parinte sapt. asta; 1 din 2 doamne au fost agresate sexual (palme pe fund, cuvinte urate, pipait, molestare, tentativa de viol etc. iar o parte si cand erau minore).
In final, ma bucur ca lumea sa trezeste. Tinerii aud. Psihologii aud si scriu. Va fi o evolutie frumoasa si in Romania, chiar daca Romania aia de jos unde abuzul e zilnic nu va ajunge …