Mi se pare incredibil și, în același timp, cam trist, că există o întreagă discuție legată de prețul curselor Uber în noaptea de Revelion, mai ales după ce compania a anunțat clienții că prețurile vor fi mai mari. Cerere mai mare – preț mai mare. E economie de bază, de-aia care se învață în liceu. Și e – scuze pentru așa vorbă mare la început de an! – logic!

Eu sunt printre cei care au avut super baftă în noaptea aia, ca niciodată până acum, să pescuiesc un taxi de firmă chiar în fața blocului, când am plecat de-acasă, și unul, pe aplicație, când am plecat spre casă. Curse scurte, că stau în centru, și am plătit un ceva mai mult de dublu peste prețul de pe aparat, fără să mi se ceară, fiindcă așa mi s-a părut firesc. Altfel, eram mai mult decât pregătită să fac o frumoasă plimbare către vastele apartamente pe 1 (foarte) dimineața, cu pantofi și pantaloni sport calduroși, pe care i-am avut în rucsac.

La Uber ești informat că prețul este de x ori mai mare înainte să comanzi, ești informat și care este costul estimat pentru cursă, ai tot ce trebuie ca să decizi dacă îți convine sau nu. Accepți, plătești. Nu accepți, cauți alternative. E atât de simplu și pe cuvânt dacă pricep de unde până unde atâta supărare. Nu e ca și cum ți-a băgat cineva mâna în buzunar!

taxi
Și e valabil pentru orice fel de opțiune de cumpărare. Vrei etichetă ???de firmă???, plătești prețul cerut. Și nu te plângi după aia că la IDM era mai ieftin! Pffff!

Share: