Și a fost Crăciunul! Poze cu brad, bucurii, nepoți și bunici, prieteni, pulovere de sezon, masă bogată, salata decorată. Pe lângă astea, firește, generozitate și fapte bune.

Am fost și eu provocată, la rândul meu, să dăruiesc bucurie cuiva. Am ales să fiu complicea unei mame în a oferi copiilor ei, de 2 și 10 ani, cadourile pe care aceștia și le doreau. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut și să iau ce-a fost nevoie pentru ca una dintre babele mele să aibă o zi specială de Crăciun. Fac asta de câțiva ani, oricum.

Dar… în loc să fim generoși de Crăciun n-ar fi drăguț dacă am putea fi așa mai des, astfel încât ziua asta să nu mai fie excepția? Să ne uităm mai des în jur, să fim mai atenți la ce i-ar bucura pe cei din jur, cu motiv sau fără motiv. O cafea fierbinte pentru florăreasa de la colț, becul schimbat pe palier, chiar dacă administrația are datoria s-o facă, o minge nouă pentru copilul de la 5 care a spart-o pe a lui săptămâna trecută sau un sfert de oră din timpul tău pentru o conversație cu vecina bătrână care nu prea mai are cu cine vorbi. Nu e greu:

Îmi place mult campania asta care îndeamnă lumea să facă gesturi frumoase, însă aș vrea să vă propun să nu ne limităm doar la perioada Crăciunului. #DaruiesteBucurie ar trebui să fie despre oricare și fiecare. Tot timpul anului.

miru

În poză e M, fetița prietenei mele, după ce-a primit cadourile.

Share: