Au trecut șase ani de când, nu fără emoție, într-o zi de iarnă așezam online prima postare pe blogul ăsta. Șase ani în care, datorită blogului, am trăit o mulțime de experiențe frumoase, am cunoscut oameni de care am prins drag, am încercat să îndrept strâmbe ori am adus un strop de bucurie, am primit și am făcut daruri.
Știu că pe la conferințe se zice că e bine să ai o strategie. Eu n-am avut obiective de trafic și nici altă strategie în afara onestității. Am scris mereu ce mi-a plăcut și despre lucrurile în care cred, alea care mă bucură și, uneori, da, alea despre care cred că am putea să le facem mai bune împreună.
Și, ca de obicei, la aniversare, gândurile și darurile sunt pentru cititori. Fără voi, blogul ăsta putea să fie la fel de bine un jurnal pe hârtie sau o colecție de statusuri rătăcite pe rețelele sociale.
Anul acesta am pregătit daruri pentru case festive și gânduri bune alături de IKEA: jucării (e un trenuleț de lemn cu șine, o grozăvie!) și decorațiuni, globuri și ghirlande și lumini frumoase. E, desigur, și un concurs, dar înainte de asta hai să vorbim un pic despre dreptul la joacă.
Vi se pare firesc, nu? Acolo unde am crescut noi, dreptul la joacă n-a fost nicicând o problemă… mai ales după ce ne terminam lecțiile. Prin joacă am descoperit o mulțime de lucruri despre noi și alții, despre prietenie și echipă, am devenit mai creativi, mai curioși, mai implicați.
Dar nu toți copiii din lume au timp și condiții să se joace. Unii trebuie să muncească de (foarte) mici, alții sunt prea bolnavi sau subnutriți și nu au energia necesară, alții fug din calea războiului. De aceea, anul ăsta, IKEA a ales să îndemne la joacă pentru dreptul tuturor copiilor de a se juca.
După cum știți, în fiecare sfârșit de an, la IKEA apare o colecție specială de jucării de pluș, iar IKEA Foundation donează un euro de fiecare dată când cumpărați obiectele parte din această campanie – nu doar jucăriile Sagoskatt, ci oricare altă jucărie sau carte pentru copii. Și dacă până acum erau doar două organizații beneficiare ale acestei campanii, UNICEF și Salvați Copiii, acum li s-au mai alăturat Handicap International Federation, Room to Read, Special Olympics și War Child, pentru că NE JUCĂM pentru dreptul la joacă e o campanie care se concentrează asupra copiilor afectați de conflictul din Siria, migrațiile cu riscuri, sărăcie și copiilor cu dizabilități.
Prin urmare, (și) anul ăsta, pe lângă o bucurie pentru copiii din viața voastră aveți ocazia de a-i ajuta pe alții, mai puțin norocoși, să aibă dreptul la joacă, dacă luați jucării de la IKEA până pe 24 decembrie. Bașca, sunt și foarte haioase!
Nu e greu să faceți un gest generos după un mic exercițiu de imaginație: cum ar fi fost copilăria voastră fără joacă sau jucării?
Și acum, pentru a câștiga darul oferit de IKEA pentru voi cu ocazia aniversări blogului, o să facem, ca de obicei, un concurs. Prin urmare, vă aștept la comentarii cu povești despre jocurile copilăriei, iar cel mai norocos dintre voi o să aibă o casă mult mai veselă iarna asta cu darurile de la IKEA. Ce vă jucați, de-a ce vă jucați, și, de ce nu?, ce v-ați mai juca și acum dacă am reuși să uităm, pentru un ceas sau două, că suntem, vai!, atât de adulți!
Vă aștept comentariile până vineri, 9 decembrie, la ora 18, când anunț cine a câștigat!
Update: And the winner is… comentariul cu nr 8, adica Sabina! Multam tuturor de amintiri împărtășite! :)
…Mie mi-e dor să joc Piticot,era o tabelă cu paşi şi zaruri.Mai erau şi nişte cărţi de joc cu naţionalităţi, erau aşa ciudaţi cei cu ochi mici şi pălării mari!Nu mai ştiu cum se juca. Jucării nu am prea avut: o păpusă mare de care nu aveam voie să mă ating, era bibelou între perne,în camera de oaspeţi, o pisică neagră de plastic/tip armonică (pe care am zăpăcit-o) şi un bebe crăcănel oribil într-o cădiţă bej,căruia nu-i puteam coase hăinuţe potrivite,neam.Mă jucam cu mânuţele, cu argint de ciocolată chinezească şi cu o cutie de Tic tac,adusă de la nu-ş ce tată de pe “ocean”.Cu aia făceam bani de Eugenii,ceream de la alţi copii mai mici – 3 bani sau nu mai ştiu cât – mirositul! Şi acu îmi cumpăr jucării,în special moi,urşi,pufoşenii…cu gândul la păpuşa aia inaccesibilă,pe care de ciudă,am pictat-o cu ojă roşie pe buze într-o zi!Chiar, mi-ai adus aminte cu postarea aceasta,să mă duc în camera/atelier şi să mă mai joc un pic cu pensulele şi transferul de şerveţele pe hîrtie/suport A4. Mulţumesc,Ruxandra! La mulţi ani inspiraţi blogului, ţie, cele cuvenite!
Eu nu cred ca am avut jocuri ci numai papusi. Si faceam din scaune si perne case pentru papusi. Prosoapele erau perdele. Faceam cu sora mea piese de teatru, le faceam haine. Sincer si acum imi m-as juca. Pana la urma ne imaginam diferite scenarii.
Noi, gaşca de la ţară, deşi avem, toţi, 30+. încă ne mai jucăm de-a v-aţi ascunselea, vara, în august, când, mare parte dintre noi, ne regăsim pe uliţa copilăriei. Ba mai mult, acum, gaşca e mai mare pentru că au intrat în ea şi partenerii de viaţă dar şi copiii copiilor de altădată. Ne-am mai juca, poate, şi flori, fete, filme… dar, poate, ar fi mai complicată partea cu pupicii furaţi când ne şopteam la ureche. Sau ţară, ţară, vrem ostaşi; raţele şi vânătorii; împărate, împărate; omul negru, dacă nu ne-am mai certa, de fiecare dată, pentru că fiecar eîşi aduce aminte alte reguli şi nu mai cădem de-acord nicicum. Am avut o copilărie extraordinară şi le mulţumesc tuturor, prietenilor, părinţilor şi bunicilor, pentru asta!
Am fost un copil norocos, mama mea fiind croitoreasa aveam mereu materiale sa fac haine la papusi si sa le impart cu tot blocul. Mi-e dor sa sar elasticul, sau sa joc Tomapant pe scari cu vecinele. Mi-e dor de jocurile de la bunici, cand ne faceam cu verisoarele mele casa intr-un copac, sau zilele de vara cand dansam in curte pe Coco Jambo la maxim. Am avut o copilarie frumoasa, sper sa-i ofer fiicei mele una la fel.
La multi ani blogului si multa inspiratie in continuare, Ruxandra! Te citesc cu drag si gasesc blogul tau foarte util, unul dintre cele mai bune!
Eu imi aduc aminte ca ma jucam mult in copilarie cu copiii din bloc. Eram putini si vrand-nevrand, ne jucam intre noi, in special jocuri de rol (preferatul nostru era jocul de-a concursul muzical, gen Mamaia sau Cerbul de aur, ne dadeam si premii si diplome, chiar). Insa se pare ca ceilalti copii isi amintesc ca eu stateam mai mult cu nasul in carti si ma jucam mai putin :D Asta e dezavantajul cand esti in continuare prieten cu tovarasii de joaca din copilarie, ei isi aduc aminte altceva :)))
Eu as vrea sa mai sar elasticul cu orele, asa cum faceam cand eram mica, in fata blocului. Am avut tentative cu fetele mele, dar cea mica trebuie sa mai creasca putin😊. Si cumva trebuie sa imi amintesc toate regulile!
Mi-e dor de campionatele de sarit coarda in zilele sufocante de vara, de indemanarea pe care o aveam la sarit elasticul, dar si de adrenalina unui joc de Ratele si Vanatorii, mai ales ca nu prea am fost vanator de multe ori :)
De 4 ore fac Lego alaturi de Cel Drag. Si asta faceam si cand eram mica. Asa ramanem copilasi si nu uitam sa ne jucam.
Draga Ruxandra,
Incep prin a ti ura un sincer “La multi ani??? tie si blogului. Sa ti aduca numai bucurii si impliniri!
N am talentul lui Creanga si nici nu ma pot lauda cu pataniile copilariei sale, dar, cu siguranta, si a mea a fost plina de jocuri si nazbatii. In egala masura, mi am petrecut vacantele atat la bunici, la tara, cat si in oras, printre blocurile gri. Nu conta unde eram, impreuna cu copiii din vecini si erau destui, jucam Ascunsa, Ratele si vanatorii, 9 pietre, Tara, tara, vrem ostasi!, Frunza, cate si mai cate. De cate ori, m am accidentat si mi am zdrelit coatele si genunchii, la joaca, le am pierdut numaratoarea. Desigur, eram si jocuri cu mai putini participant: Elasticul, un joc cu mingea, batuta in moduri diferite, cu cate o mana, cu o mana incrucisata, nu mi mai amintesc cum se numea. In serile lungi de iarna, la bunici jucam Tintar pe o bucata de carton cu cateva boabe de fasole si de porumb, Fazan, Tomapand, Nu te supara, frate! Nu ne plictiseam niciodata! Nostalgica fiind, am daruit unui baietel de cativa anisori o super chestie: “In fata blocului???, o colectie de planse cu explicatiile jocurilor copilariei noastre, un must have pentru copiii zilelor noastre, sa i antrenam si pe ei in euforia jocului in aer curat, sa i smulgem din fata calculatoarelor si a tabletelor. Vai, mi ar placea foarte tare sa mai retraiesc inocenta si veselia copilariei, sa joc din nou orice. De fapt, ca sa fiu cinstita, am mai jucat cateva jocuri cu mingea, cand am fost la picnic. Energizante momente!
Numai bine!
Buna! Numele meu este Violeta si sunt mama de trei: Ioan(9 ani fara doua luni), Ana (5 ani si 4 luni) si Maria (2 ani fara doua luni) :P. Locuim la curte, la vreo 50 de km de capitala. Ne place sa ne jucam afara, si cam toate jocurile noastre se rezuma la jocurile copilariei mele. Ultimul pe care l-am jucat a fost coarda- cu putin efort si multa bunavointa Ioan a invatat sa sara coarda (de la zece la zero) , ceea ce inseamna ca in curand incepe campionatul de sarit coarda-abia astept :); Ana a invatat sa sara facand miscarile corespunzatoare numerelor 10 si 8, iar Maria se face si ea ca sare :)).
Din pacate, pe langa noi nu prea avem copii. Dar vara, cand se strang mai multi copii jucam : castel; sticluta cu otrava; tara, tara, vrem ostasi; matele-ncurcate; 1,2,3 la perete,stai; podul de piatra; peretel; diri-diri; omul-negru, pac-pac, esti mort . :)
Suntem trei frati (2 fete si un baiat), ai nostri parinti au stat rau cu banii cat am fost noi mici, din acest motiv ne cumparau la toti 3 o jucarie. Intotdeauna ne bateam pe ea, care sa se joace mai mult si pana seara o stricam, asa ca ne ramanea sa ne jucam jocuri de genu “Ratele si vanatorii”, “Tara-tara, vrem ostasi”, “Ascunselea”, “Elastic”. De departe jocul meu preferat era “De-a profesoara” dar pentru asta trebuia sa ii induplec pe fratii mei sa fie elevi :)
Buna! sper ca, nu sunt inscrisa de 2 ori nu imi apare primul comentariu.
Copilarie unde esti? Imi e dor de jocurile copilariei, de liniste si inocenta, de maidanele si ulita satului unde ne jucam in toate baltocele si faceam cozonaci si placinte. Sau jucam tara, tara, vrem ostasi, siti siti bors,flori, fete sau baieti si multe altele Ce vremuri,ce copilarie frumoasa
Buna! Nu pot sa ma “laud” ca am fost cea mai rebela copila pentru ca nu e asa..am fost cuminte, cuminte, timida, cea careia nu i-a placut niciodata sa fie in centrul atentiei, cea care se facea rosie ca Mos Craciun atunci cand trebuia sa spuna vreo poezie la serbare sau orice altceva..cuiva.Dar imi e dor de copilarie, am petrecut-o la tara la bunica, aveam o gasca de copii, majoritatea fete, cu care stateam mai mereu. Ne jucam in zavoi pe paturi cu papusile cand mergeam cu gastele pe ascuns, la pranz, dupa ce adormeau bunicile..apoi seara cand ne strangeam sa asteptam vacile care veneau de la pascut..nu mai spun ce veselie era in preajma sarbatorilor, de Craciun mergeam tot satul la colindat, la propriu tot satul, cu tineri, batraini, bebelusi..iar de Pasti cand ne strangeam la biserica la denii iar dupa Inviere la urmarirea meciului traditional de fotbal intre barbatii satului. Imi e dor sa fiu fara griji, sa merg la sanius, chiar sa ma umplu si de paduchii de gaini cand ne jucam de-a v-ati-ascunselea..era bine si frumos! pacat ca dispar cu fiecare an aceste traditii dragi sufletului meu..