Eu nu fac bilanțuri de Revelion; n-am nevoie să trag o linie ca să știu cum mi-a fost un an. De ziua mea, însă, îmi păstrez pentru mine un dram de timp pentru a-mi aminti, că mai uit și eu, mna!, ce și cine contează. Inclusiv eu, că și asta uit uneori, că eu contez. Și ce-am învățat.
Pentru mine, anul trecut, din martie până azi, a fost un roller coaster de emoții. Și bune, dar și rele, iar astea din urmă m-au scos nițel de pe șină. Râdem, glumim, dar când se duce la vale, de sus de tot, te faci farâme.
Și, dacă nu e cineva care să te cunoască (bine!) și să aibă răbdare să așeze corect farâmele, de doar tu și echipa de depanare să știți ce s-a mai spart, rămâi așa. Și nici nu te mai urci în carusel decât, cine știe, când s-a așternut un strat serios de praf al uitării.
Eu am (avut) noroc de cei mai buni prieteni în echipa de depanare. Oameni care au vrut să vadă și să treacă dincolo de gardurile de sârmă ghimpată, de dobermanii care patrulează alături de niște pisici antrenate special, de minele personale, de șanțurile în care locuiesc niște crocodili bulimici (altfel, foarte simpatici!) și suspicioși. Plus un câmp de maci, ca-n Oz. Mă rog. Nimic special. Ce-am găsit și eu de pus la poartă!
Nu le-a fost simplu și poate că nici acum nu le e, uneori, fiindcă, cu toată lipsa de modestie, excelez în a nu fi cea mai comodă persoană! Bine, și la autoironie, dar asta e altă poveste!
Nu le-a fost simplu, dar au fost și sunt acolo pentru mine, echipa de depanat și lipit fărâme de Ruxandră, la greu, dar și la bine. Și cred că, mai ales anul ăsta, că tot vorbeam mai devreme de gesturi de apreciere, se cuvine să le mulțumesc pentru că-mi sunt și, mai ales, pentru răbdare – Mulțumesc!
Fără voi, nu știu, zău!
Și mai mulțumesc și celor care mi-au transmis, la aniversare, gânduri bune, într-un fel sau altul!
PS Crocodilii bulimici n-au aprobat aceste rânduri printre rânduri dar le-am arătat o poșetă și s-au liniștit!
Leave a Comment