Să spui că ???Ruxandra e dezordonată??? e așa, aproape un alint, în comparație cu realitatea în care potențialul meu de a deranja o incintă personală se măsoară mai degrabă în grade seismice. Camerele mele de hotel se ocupă în proporție de 80% în primele cinci minute. Sigur, eu cam știu ce și pe unde e fiecare lucru. Mai puțin cheile. Și, uneori, cardul cu care fac plăți online, pe care Max, cum îl prinde, cum îl ascunde bine! Astă iarnă l-am refăcut pentru că am crezut că l-am pierdut. L-am găsit la câteva zile băgat sub covor.
Și, pentru că Murphy trebuie să se distreze și el cumva, pe lângă acest talent desăvârșit mi-a dat și o oarecare doză de OCD – eu sunt genul ăla care îndreaptă tablourile dacă-s ușor strâmbe pentru că mă irită prea tare ca să nu.
Zilele trecute m-a enervat o situație aiurea pe care n-o pot schimba, iar eu, când mi se întâmplă asta, mă liniștesc făcând ordine. Prin urmare, de vreo trei zile m-am apucat de reorganizat casa într-o manieră chiar mai drastică decât am făcut-o acum doi ani când, într-un acces similar de ???decluttizare???, am pus în saci și am dat inclusiv chestii de care ulterior am avut nevoie. Da, m-am enervat rău!
Am dat aproape toată literatura de specialitate adunată din vremuri în care la noi nu prea erau cărți de PR și mai găseai când și când pe net articole interesante despre cum să construiești un departament de comunicare sau 30 de motive pentru care să trimiți un comunicat de presă – valabile și azi, culmea!, deși articolul ăla avea, cred, măcar vreo zece ani. Am dat toate cărțile pe care le am și în format electronic, mai puțin unele pe care le iubesc foarte tare și de care nu m-am îndurat că-s fix edițiile pe care le-am citit prima dată. Am dat toate caietele și agendele drăguțe pe care mi-ar fi plăcut să scriu dar pe care nu am scris nimic, niciodată. Am dat toate lacurile de unghii care mi s-au părut super mișto la raft dar pe care nu le-am folosit aproape niciodată. La fel am făcut cu unele haine, luate că erau mișto, dar pe care nu le-am purtat nicicând pentru că… nu s-au lipit de mine și pace!
Am aruncat absolut toate obiectele care nu aveau o utilitate sau care, de fapt, nu-mi plăceau, sau nu-mi spuneau nimic. Un sac de eșarfe și șaluri minunate pe care nu le-am mai folosit de ani – aveam un soi de colecție, zeci – și-a găsit drum la niște vecine de prin bloc – una din babe a avut misiunea împărțirii lor.
Acum e ordine și un sentiment de liniște. Și nu-mi pare rău pentru nimic din ce nu mai am.
E un echilibru și ăsta. Dezordonarea și faptul că făcutul ordinii îmi ordonează gândurile.
Ar trebui să încercați. În realitate, cred că avem nevoie de extrem de puține lucruri.
Cu oamenii e altă poveste… Dar și acolo trebuie ordine din când în când.
Leave a Comment