Am văzut zilele astea mai multe păreri despre subiectul ăsta decât mi-aș fi dorit și, mai rău, am văzut multe păreri alandala. Mă rog, ca pe orice subiect, gura lumii slobodă.
Sunt oameni care au afirmat sus și tare că singurătatea e ok, că e în regulă, lasă că ce mare lucru?! Dincolo de faptul că, daca e atât de bună, nu înțeleg de ce nu-și expun opiniile la ei pe peretele din sufragerie sau într-un carnețel, în solitudinea cea bună, doar pentru ei, și o fac public, singurătatea nu e ok.
În fapt, mulți oameni mai deștepți și mai citiți decât majoritatea consideră că singurătatea este epidemică și, negreșit, una dintre bolile si amenințările prezentului. Și nu doar economic, deși singurătatea, în mod ironic, aproape, ne costă destul de mult pe toți.
Persoanele singure sunt predispuse la demență, depresie (dacă nu o au deja), declin cognitiv mai rapid, hipertensiune, insomnie (cu tot ce derivă din asta, și nu e nimic drăguț, iar asta o știu pe pielea mea!), colesterol mărit, obezitate și alte belele din astea care pot duce chiar la deces. Singurătatea e oribilă și debilitantă, nu cred că reprezintă o alegere voluntară, permanentă, pentru cineva care nu e deja în depresie ori în alt dezechilibru de genul ăsta.
Ah, sigur, uneori ne căutăm singurătatea, ca un mecanism de apărare la avalanșa de informații care ne asaltează zilnic. Uneori îți trebuie o pauză de toți și toate, o zi, doua, poate chiar mai multe, ca să-ți aerisești mințile, iar asta mi se pare foarte firesc. Dar singurătatea aia care te izolează permanent de toți și toate? Aia nu e câtuși de puțin sănătoasă!
Nu în ultimul rând, cumva legat de subiect, mulți s-au întrebat – mai în public, mai în gând – câți prieteni au, câți ar observa că au dispărut, în caz că dispar.
Poate că ar trebui să ne gândim la asta și din perspectiva a ce fel de prieteni suntem noi înșine. Înainte să avem pretenția ca alții să ne fie nouă într-un fel sau altul… 
Parerea mea este ca toti suntem diferiti si toti avem libertatea de a alegere sa traim cum vrem, nu ar trebui sa judecam pe nimeni.
nu prea esti explicita ce intelegi prin singuratate? vorbim de izolarea fizica voita sau despre singuratatea ca tara sociala? caci asa e, acesta este un paradox al prezentului, pare ca toti avem multi prieteni dar in realitate prietenia intre doi oameni a devenit un lucru rar si pretios si nu , nu are nici o legatura cu prietenia pe facebook . sa te izolezi uneori pentru o perioada ( chiar jumatate de zi sa poti citi carte) este uneori un lucru bun uneori, dar sa traiesti singur in mijlocul oamenilor s este cel mai rau. asa ca de ce ne mira ca sunt oameni care au o problema si nu ii cauta nimeni de fapt? cine sa ii caute de fapt? poate de la servici, familia apropiata ( daca o mai ai) si prietenii adevarati ( nu ai de pe fb, am eu o treaba cu fb-u) in caz ca ii ai. Dar ce te faci daca esti cu adevarat singur desi lumea crede despre tine contrariul?