Sunt puţine situaţiile la care cinismul meu atât de îndelung educat nu face faţă. Cu siguranţă, copiii bolnavi reprezintă una din aceste situaţii. Tocmai de-aia m-a impresionat până la lacrimi iniţiativa unei companii de spălat geamuri din Pittsburg.

Firma se numeşte Allegheny Window Cleaning, iar şeful cel mare, Edward Matuizek, a avut grozava idee de a-şi îmbrăca în super eroi angajaţii însărcinaţi să cureţe geamurile unui spital de copii.

A cheltuit câteva sute de dolari pe costume dar copiii internaţi în spital au zâmbit şi au venit la geam ca să-şi salute eroii. “Toţi angajaţii aveau lacrimi de bucurie în ochi, copleşiţi de bucuria copiilor”, spune Mr. Matuizek.

Pe drept cuvânt. Şi mie mi-au dat lacrimile când am văzut pozele.

“Copiilor le-a plăcut la nebunie, au venit la fiecare geam, au ţipat, încântaţi. Le-am oferit o zi un pic mai bună într-o perioadă nu prea bună”, a mai spus directorul companiei.

E inutil să spun că pozele şi isprava cu pricina au apărut în presa din toată lumea ca efect al unei investiţii de 800 de dolari şi mult suflet şi cam ce poate însemna pentru nişte copii bolnavi faptul că-i văd pe Superman, Batman, Captain America şi Spiderman dincolo de geamul spitalului în care sunt internaţi.

Restul companiilor probabil trimit în continuare comunicate de presă despre cât de eficienţi sunt detergenţii lor de geamuri…

surse: 1, 2

Din start trebuie să spun că mi-a plăcut foarte mult, aşa că dacă vreţi motive să nu vă duceţi, îmi pare rău, nu sunt pe blogul ăsta. Poate în altă parte! Mi-a plăcut nu neapărat pentru că e o dramă istorică cum cred că e catalogat filmul, ci pentru dialogurile bine scrise, felul mi-nu-nat! în care joacă Daniel Day-Lewis şi Tommy Lee Jones, pentru că e o lecţie de istorie dar fără senzaţia că eşti în clasă, cineva dictează iar tu iei notiţe ca prostul!

Şi nu doar pentru asta!

Iubim jobul, prietenii, familia, anotimpurile, locul pe care îl numim acasă, muzica preferată, ploaia, animalul de companie, diverse activităţi, partenerul, dacă e, şi mai sunt o mulţime de alte chestii pe care le-am include în categoria Iubesc. Până şi cămăşile înflorate, vorba cântecului!

Şi ne considerăm, de bună seamă, demni de iubire, aproape că pretindem chestia asta, uitând că, de multe ori, cei care ne iubesc cel mai puţin suntem chiar noi! De altfel, chiar acum câteva zile cineva îmi spunea că se detestă, pe sine şi tot ceea ce ţine de sine. Probabil miza pe o obiecţie din partea mea, ceea am şi făcut, şi nu doar de formă.

Totuşi, cum poţi să te aştepţi să te iubească un străin dacă tu, care te cunoşti, nu te iubeşti?!…

Problema cu Valentin ăsta, dincolo de aroma puturoasă de comercial, e că reuşeşte să construiască nişte aşteptări care, dacă nu sunt împlinite, duc la discuţii, explicaţii şi certuri, ba chiar la despărţiri: Ştiam eu că nu mă iubeşti, nemernicule!

Iar bietul “nemernic” nu pricepe neam cum devine cazul şi de ce tigaia dry cooker pe care i-a cumpărat-o de Sf. Valentin s-a transformat brusc în armă albă. Doar văzuse la televizor că toată lumea o laudă!!! Adică nu e bună? Trebuia să-i ia o inimioară din aia roşie de pluş? Un ursuleţ?

Habar n-am ce vor femeile (nimeni nu ştie, nici Mel Gibson!), dar, domnilor, pot să vă spun ce cred că n-ar trebui să faceţi mâine, în fatidica zi a îndrăgostiţilor!

Helena Bonham Carter o să joace rolul lui Elizabeth Taylor într-un film ce urmează să fie produs de BBC4 şi care se va axa pe relaţia dintre ea şi Richard Burton în 1983, când au jucat împreună, pe scenă, Private Lives, povestea unui cuplu care divorţează după un scurt mariaj, doar pentru a se reuni, ulterior, când fiecare e implicat într-o altă relaţie. Cam la fel cu povestea celor doi protagonişti la momentul respectiv.

În anul de graţie 2013, an chinezesc al şarpelui, nu că asta ar avea vreo legătură, da’ ziceam şi eu aşa, mi se pare că există toate instrumentele posibile ca să comunici personalizat. Chiar şi comunicatele de presă – indiferent cum sunt scrise – pot fi trimise in inboxul destinatarului, iar în câmpul To se poate să fie “decât” numele acestuia. Adică, da, depăşiţi momentul bulk în BCC. Dar şi asta e o altă discuţie iar acum vreau să scriu un post de laudă fiindcă, în ciuda faptului că mai avem mult până departe, sunt şi oameni, locuri, fapte şi întâmplări comunicate frumos, creativ, personalizat, vesel, pozitiv, optimist!

Cred că e prima dată când folosesc toate vorbele astea într-un articol despre PR, apropo! Şi iată de ce:

Două evenimente importante în lumea muzicii şi filmului au avut loc ieri seară, unul la Londra, premiile BAFTA, şi un altul la Los Angeles, premiile Grammy. Ambele cu fiţe şi covor roşu, ambele cu absenţe notabile şi prezenţe discutabile (cel puţin în sensul ţinutelor alese), dar fiecare strălucitor în felul său.

Am avut destul de puţin timp să mă plimb printre rochii pe motiv de deadline strâns la un proiect dar chiar şi-aşa, nişte Cele mai bune şi Cele mai rele tot am ales, după cum urmează:

Vaticanul a anunţat astăzi că Papa Benedict al XVI-lea va demisiona la finele lunii februarie, după cum informează toate agenţiile de presă din toată lumea.

Nu m-am gândit niciodată la Papă ca fiind o funcţie administrativă a Bisericii Catolice, deşi cam aşa e. Omul (bine, poate nu Razinger, ci mai degrabă minunatul Papa Ioan Paul al II-lea) care e ales Papă e mai degrabă un lider spiritual decât un director şi, cu toate astea, iată că are destul de multe funcţii: Episcop al Romei, Vicar al lui Cristos, Succesorul Principelui Apostolilor, Pontif Suprem al Bisericii Universale, Primat al Italiei, Arhiepiscop și Mitropolit al Vaticanului şi Slujitor al slujitorilor Domnului. De asemenea, Papa are puterea supremă legislativă, judiciară şi executivă ca Suveran al Statului Vatican.

Gata, s-a terminat şi cu premiile BAFTA 2013. Discutăm mâine chestii trestii de culise, rochii şi alte detalii, asta dacă îmi mai rămâne vreo secundă liberă în program, că e tare plin zilele astea. Fără alte introduceri, deci, premianţii Academiei Britanice de Film sunt după cum urmează:

Copacii bătrâni din micul parc stau despuiaţi în ploaie, trişti, clatinând îngândurat din crengi. Din cer plouă mărunt, mocăneşte, liniştit, iar de jos bălţile le întorc imagini fantomatice, apă şi asfalt crăpat pe alocuri, petice de văzduh murdar şi cercurile perfecte ale picăturilor.

Nici o ţipenie. Haita de câini care-şi face veacul printre tufele de trandafiri, lătrând aiurea la oricine cutează să păşească pe teritoriul parcului, s-a vârât prin alte cotloane, să se ferească de ploaia urâcioasă. Nici aurolacii nu se văd nicăieri, poate sunt vârâţi prin canale, sau cine ştie prin ce scară de bloc, cei care o ard în parc între două trenuri (cea mai păcătoasă specie, sunt mai răi decât haita de câini) lipsesc şi ei. Cât despre pensionarii pe care-i mai vezi din când în când la taifas pe bănci nici nu poate fi vorba pe aşa o vreme.