Nu ştiu voi, dar pe mine zăpada şi viscolul care se plimbă pe (auto)străzile noastre nu prea mă umplu de veselie, mai ales că gerul a spart o conductă şi n-avem căldură, ce frumos, nu? Oricum, mă relaxează ideea că n-o să ţină la nesfârşit şi că uite-acuş, vine vine primăvara, luna mai în care deja putem să purtăm sandale, iar în calendarul cu Super Fete e luna lui Pyuric. Bine, ok, luna Cristinei Chipurici – Blog/Twitter/Fb, iar eu nu-mi amintesc s-o fi văzut altfel decât veselă şi zâmbitoare deci probabil prognoza meteo pe mai e bună! :)
Obiceiul sănătos al Cristinel, cel despre care povesteşte în calendarul realizat de Cristi Şerb şi Activia, este legat de igiena dentară, una pe care prea adesea o ignorăm până când… ne doare, iar atunci e deja târziu!
Pot spune că am abonament la dentist, deoarece nu trece anul fără să „bifez??? măcar un detartraj şi tratament cu fluor. Plus o relaţie foarte apropiată cu aţa dentară, schimb periuţa de dinţi la cel mult două luni şi „colecţionez??? apă de gură şi gume de mestecat super-hiper-giga-extra-mentolate.
(mie nu-mi plac deloc cele prea mentolate, de la care-ţi dau lacrimile. e drept, nici cele prea dulci!)
Cum ziceam, Cristina e o fire optimistă, degrabă zâmbitoare, aşa că nu e de mirare că are grijă de zâmbetul ei. Celălalt obicei sănătos pe care l-am aflat de la ea este legat cumva tot de asta, după cum citiţi mai jos:
Încerc să evit cât mai mult persoanele pline de energie negativă. Cele care bârfesc şi îi vorbesc de rău pe alţi, care întotdeauna se plâng, nimic nu le convine, se cred perfecţiunea întruchipată şi tot aşa. Mă obosesc foarte mult oamenii răutacioşi şi parca îmi consumă şi mie din energie, chiar nu vreau să (mai) am de-a face cu ei. M-am înconjurat de oameni cu atitudine pozitivă şi care vor să construiască ceva, nu să distrugă, şi mă motivează şi pe mine.
Mi se pare unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri pentru minte cel spus de Cristina şi, chiar dacă mie nu-mi iese mereu (cred că sunt prea mulţi oameni nemulţumiţi de ei însişi care ţin să-i amărască pe cei din jur), măcar perseverez!
Îmi place ceaiul, chiar mai mult decât cafeaua, deşi aceasta din urma îşi face loc zilnic în viaţa mea, spre deosebire de ceai.
E o stare de calm şi de linişte pe care o asociez cu ceaiul, mai ales că e cu dichis: infuzor sau ceainic din ala cu trecurătoare de porţelan inclusă, şi cana păstrată exclusiv pentru asemenea ocazii. Şi Twinings de diverse feluri, că marca asta şi cu mine avem o istorie :)
Prima dată când m-am mutat de-acasă, pe la 20 de ani, după o ceartă stupidă cu ai mei, am semnat propria “declaraţie de independenţă” prin subînchirierea unei garsoniere de la o prietenă, undeva pe Moşilor “colţ” cu intersecţia aia mare de la Obor. Casa era doar mobilată, însă în rest nu erau de niciunele acolo, aşa că a trebuit să cumpăr eu, de la ibric la scobitori, veselă şamd, şi am făcut asta într-o singură tură de shopping. Printre cele cumpărate, o cutie de metal cu Twinings, ceai negru cu lămâie.
După ce toate au fost puse la locul lor iar garsoniera a început să capete un aer de “acasă”, mi-am făcut un ceai şi l-am băut în tihnă, gândindu-mă la toate câte se petreceau în viaţa mea. Mi-a prins bine seara aia ca să ajung la un numitor comun cu mine, şi nu numai. Am păstrat cutia aia şi, de atunci, ceaiul cu pricina a rămas sinonim cu linişte şi pace, iar brandul Twinings unul dintre favoritele mele.
Azi, intrând la ei pe site ca să văd dacă au sortimente noi, am văzut şi un clip prin care-şi promovează brandul. Şi mi-a plăcut foarte tare, aşa că vi-l arăt şi vouă. Într-o zi de iarnă în care ninge, vorba poetului, ca-n fraţii Grimm, o cană cu ceai încălzeşte orice suflet.
Acum beau Ultra Spice Chai, cu scorţişoară, ghimbir, cardamon şi cuişoare. Fără zahăr, că aşa se simte cel mai bine aroma. Ceea ce vă doresc şi vouă!
Luna aprilie din calendarul Super Fete este rezervată unei prezenţe binecunoscute în online: Elena Cîrîc, încă ştiută şi sub numele de cod Minxieee – Blog/Twitter/Fb. Elena face mult sport, merge la cursuri de dans şi la multe întâmplări şi e mereu cu zâmbetul pe buze.
Pentru calendar, a ales ca obicei sănătos mersul pe bicicletă: Plăcerea mea cea mai mare la prima oră a dimineţii e drumul spre birou, pe bicicletă: cu razele calde de soare în ochi, de obicei într-o rochiţă lungă şi vaporoasă, pe bicicleta mea cea galbenă, zâmbindu-le celor care vor să vadă un zâmbet.
Sigur, cu codul ăsta galben de ger estimez că bicicleta ei cea galbenă stă cuminte acasă iar Elena a recurs la un al mijloc de transport, aşa că am rugat-o să mai spună un obicei sănătos, unul care poate fi păstrat tot anul, şi iată ce am aflat:
Un lucru pe care eu îl fac des şi pe care vi-l recomand şi vouă: acordaţi întotdeauna credit oamenilor. Nu contează ce spun Ghiţă şi Mirela despre Tibi; Tibi în relaţia cu tine poate fi super ok, dacă şi tu esti ok cu el. Poate că Ghiţă şi Mirela, dintr-un exces de zel, discreditează pe oricine şi oricând. Aşadar, obiceiul meu, care zău că-i sanatos, este sa cred în oameni şi să caut ce au ei mai bun. Până la proba contrarie, cel puţin :)
Aşadar, încrederea în oameni este un obicei sănătos. Cel puţin până nu se transformă în naivitate! Zic bine? :)
Minxie preferă Activia cu cereale integrale, musli si capsuni si Activia de baut, cel cu fibre, iar voi ştiţi deja că acest proiect aparţine brandului cu obiceiuri sănătoase care a sprijinit, iată, o iniţiativă a lui Cristi Şerb.
Nu ştiu cum, dar azi am dat de-o grămadă de ştiri care mi-au atras atenţia şi cum nu am vreme sa scriu despre fiecare în parte, iată colecţia:
Malev, linia aeriana ungară, în faliment după 66 de ani de activitate. Nici Spanair nu se simte prea bine.
Vântu, condamnat la închisoare cu executare pentru şantaj. Ca şi în cazul Adrian Năstase, decizia nu e definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Evenimentul zilei revine la bulina roşie. Nostalgii…
Partidul verde cere impozitarea silicoanelor. Life in plastic may not be so fanastic, after all!
Teo Trandafir a demisionat din funcţia de deputat prin intermediul unei scrisori deschise. Motivele invocate au fost legate de sănătate. Fosta parlamentară are un singur proiect de lege, cel al timbrului cultural, şi trei luări de cuvânt dintre care una a fost cu ocazia depunerii jurământului de credinţă. Aş zice că cetăţenii sectorului 4 n-au pierdut cine ştie ce.
Suntem mai puţini cu vreo două milioane, împărţiţi, aproximativ egal, la oraşe şi sate. Mai mulţi la oraşe. Nişte urbani şi nişte civilizaţi, ce să mai vorbim! Apropo de asta, cică 88,6% români şi doar 3,2% romi.
24 de decese în România din cauza frigului şi ce recomandă Ministerul Sănătăţii. Printre altele, evitarea consumului băuturilor alcoolice. Aparent, îngrijitorii maimuţelor de la un Zoo din Kazahstan nu ştiu de asta, aşa că-şi răsfaţă protejatele cu vin fiert ca să reziste mai bine la temperaturile reduse.
Slayer, din nou în România, pe 4 iunie, la Arenele Romane.
ONU a declarat că foametea din Somalia este, în mod oficial, terminată, dar că 2,3 milioane de somalezi au nevoie în continuare de asistenţă din acest punct de vedere. Între timp, UNICEF a anunţat, săptămâna trecută, că 500.000 de copii din Yemen sunt subnutriţi şi ar putea muri sau avea probleme fizice şi psihice din această cauză.
Acum vreo zece zile apărea un hashtag misterios, #ziuaz, despre care se ştia doar că e legat de o super petrecere cu cinci teme diferite şi de… încă ceva! Mister total! Pregătiri, peruci, perle, ochelari a la John Lennon şi alte accesorii numai bune pentru ca fiecare invitat/ă să se potrivească la marele fix cu tema aleasă de gazde (au fost cinci teme muzicale diferite). De asemenea, multe speculaţii despre pretextul ce urma să adune în jur de 150 de onlineri la misterioasa zi Z!
În fine, seara mult aşteptată a venit şi toată lumea a aflat că petrecerea a fost organizată cu ocazia lansării, de către trilulilu, a Zonga.ro, o aplicaţie ce oferă acces utilizatorilor din România la cea mai mare colecţie oficială de muzică – mai multe detalii aici: Comunicat de presa zonga.ro sau direct pe site.
Deocamdată, Zonga e în private beta, au acces doar 500 de utilizatori, urmând să devină acesibil publicului larg cândva prin aprilie. Între timp, se strânge muzică. Nu că n-ar fi şi acum destulă: 1737 de ore şi 5840 de artişti, dar intenţia este ca în perioada lansării pentru public să fie peste un milion şi jumătate de melodii din toată lumea!
Am trei coduri de acces în varianta beta si le ofer, prin tragere la sorţi, dacă este cazul, celor trei comentatori care îmi spun numele albumului pe care l-ar asculta şi l-ar tot asculta. Nu o piesă, ci tot albumul. Titlu şi artist. Atenţie: adresa pe care o treceţi la comentarii este cea pe care o să primiţi codul. Dacă nu e validă, aia e!
În fine, avem zonga (FB/twitter), şi, de asemenea, amintiri faine de la super petrecerea organizată de fetele de la The Practice, un eveniment la care, admit, mi-a fost destul de greu să recunosc unele figuri, altfel destul de familiare… numai închipuiţi-vă cum arată Make sau Vlad Petreanu cu perucă afro… Aham! Cam aşa a fost! De fapt, nu trebuie să vă închipuiţi, fiindcă sunt multe poze aici şi aici şi aici.
Pe vremea mea, în liceu, la vârsta la care te formezi şi cea la care (ar trebui să) înveţi o mulţime, şi nu mă refer doar la programa şcolară ci la viaţă, în general, nu şi-a bătut nimeni capul să ne înveţe lucruri care ne-ar fi putut folosi cu adevărat în viaţă: la orele de dirigenţie, de exemplu, făceam tot chimie…
Sigur, lucrurile s-au mai schimbat între timp, dar încă nu pot scăpa de impresia că şcoala românească e lipsită de componenta ei vocaţională şi că nu-şi bate capul cu faptul că elevii sunt şcoliţi, dar nu şi învăţaţi.
Tocmai de asta mi se pare super ideea celor de la Nokia şi DC Communication, şi anume aceea de a face o Şcoală de blogging, e un lucru bun învăţat cu care rămâi. Deocamdată, un proiect pilot. Dacă rezultatele vor fi bune, însă, va continua. Pentru mai multe detalii şi pentru că mi s-a părut foarte mişto ideea, am trimis câteva întrebări la care mi-a răspuns Monica Stanciu, Marketing Activation Manager, Nokia Romania.
Ce este, cum este si de ce este “Scoala de blogging????
Scoala de blogging Nokia pentru tineri este un proiect dedicat liceenilor, pentru a le oferi un cadru sistematic de a invata despre blogging, despre cum poti scrie bine, atractiv, indraznet, relevant – in spatiul online. Daca vrei, este o completare a educatiei primite la orele de limba romana, de aceasta data cu o atentie speciala pentru mediul online.
Care este geneza acestui proiect si ce sperati sa obtineti?
Totul incepe de la celebrul “Connecting people???. Nokia ajuta oamenii sa sa fie in contact permanent cu lucrurile relevante si cu oamenii dragi. Proiectul nostru face exact acelasi lucru pentru o categorie de varsta care, altfel, trebuie sa “fure meserie???, pentru ca nu are inca o matrice asezata de predare despre online. Ne-am gandit sa oferim un cadru sistematizat in care tinerii sa primeasca informatia necesara pentru a putea comunica online cu nerv, creativ, inspirat si civilizat, de la bloggeri cu experienta.
Cati copii sunt in acest proiect si cum (pe ce criterii) au fost selectati?
Procesul de selectie a avut o prima etapa de “chemare???. Celor care au raspuns, li s-a cerut sa compuna un mesaj de tip “postare??? in care sa spuna de ce doresc sa urmeze acest curs, ce asteptari au etc. De aceasta etapa au trecut 21 de elevi.
Cum de s-a ales Gheorghe Lazar ca liceu in care sa fie implementat si care au fost reactiile profesorilor de limba si literatura romana?
Este un liceu cu traditie, se afla in Top 5 licee bucurestene si am identificat in conducere un profesor de limba si literatura romana. Era important pentru proiect sa primim sprijin pentru a orienta cursul catre continutul comunicarii, ca o completare a disciplinei clasice, mai degraba, decat spre latura tehnica. Am prezentat proiectul si am primit sustinere instantanee.
Cum au fost alesi “dascalii????
Ne-am gandit la persoane experimentate in interactiunea specifica unui atelier de pregatire, cu experienta in activitatea de blogging, cu background si in sfera jurnalismului- pentru a putea fundamenta informatiile despre selectarea subiectelor si din acest unghi. Si Victor si Vlad corespund profilului si, in plus, au zone de excelenta care se completeaza.
De asemenea, au acceptat sa se implice in proiect si alti bloggeri experimentati*, care vor face la randu-le prezentari, in linie cu tematica si vor raspunde la intrebari, astfel incat experienta cursantilor sa fie cat mai diversa.
Cateva detalii despre lucrurile pe care urmeaza sa le invete copiii si cum decurge o “ora???? se face prezenta? Se dau note? :)
Sunt pregatite 8 module care acopera pasii de realizare a unui blog, de la alegerea temei si domeniului, informatii despre interactiunea online, despre stil si scriere pana la elemente de grafica si viziual, strategie editoriala si ritm.
Modulele se desfasoara sambata, timp de aproximativ 3 ore. Da, se va face o prezenta – desi nu este obligatorie. Implicarea serioasa va fi unul dintre criteriile de acordare a premiului pentru cel mai bun cursant- un smartphone Nokia N9.
Cei doi coordonatori au elaborat, pe baza unei colaborari intre toti cei implicati, o structura de curs dedicata. Tinerii cursanti isi vor deschide sau ajusta blogurile in direct, cu asistenta si sprijin. La finele sesiunilor, bloggerii contributori, invitati ai celor doi traineri, propun un punct de vedere in linie cu la tema zilei si raspund la intrebari.
Daca proiectul va atinge obiectivele pe care vi le propuneti, este posibil sa-l extindeti la un alt nivel?
Da, exista intentia extinderii acestei experiente la mai multe licee din Bucuresti sau din tara. Partea de proiect pilot ne va ajutam sa aducem structura cursului cat mai aproape de interesul tinerilor si sa il perfectionam. Ulterior, cu toate lectiile invatate, intentia este sa il multiplicam.
Care sunt valorile brandului Nokia pe care v’ar placea sa si le insuseasca generatia elevilor de liceu?
Proiectul exprima deja valorile Nokia: implicare directa, reusita impreuna, pasiune pentru inovatie si abordare umana. Selectia s-a facut dintre tinerii care au optat sa invete ceva nou, sa se implice. Intregul proiect este un demers de colaborare intre companie, trainer, agentie, liceu. Raspunde ideii de a oferi ceva nou in educatia tinerilor si asigura un mediu deschis, incurajator. Daca numai una dintre aceste idei se adauga informatiei din curs, este un bun castigat.
In fine, care este cea mai descarcata aplicatie Nokia (sau joc) pe aceasta grupa de varsta, 14-18?
In mare, cele mai cautate aplicatii specifice sunt din categoriile “Utilities??? si “Entertainment???: Talking Cat, Talking Hamster, YouTube downloader, eBuddy messenger.
Luna martie din calendarul Super Fete o are ca protagonistă pe Andreea Barangha (Twitter/Fb), cea care mi-a trimis, special pentru voi, nu un singur obicei sănătos ci … două (mulţumesc!), asta pe lângă cel din calendar, în care spune că nu poate adormi, seara, fără să citească măcar câteva pagini dintr-o carte, unul pe care, de altfel, îl practic şi eu.
Care sunt celelalte obiceiuri sănătoase ale Andreei? Ei bine, iată-le:
Un alt obicei sanatos este exercitiul sinceritatii. Cu cei din jur, dar mai ales cu tine. Observ oamenii si cu privirea mea umila vad cum in fiecare se creeaza iluzia existentei lui. Asa cum si eu bajbai in propia-mi realitate creata din ganduri, aparente si dorinte, mai mari sau mai mici. Si atunci incepi lupta cu tine insuti si cu insistenta, gasesti erorile din mintea ta. Usor, usor, vei renunta sa te minti si atunci nu-ti va mi fi teama nici de tine, nici de oameni sau de viata :)
Stii de ce e bine sa ascultam muzica clasica? Pentru ca cineva mi-a spus o poveste si am vrut sa o cred. Se pare ca s-a demonstrate stiintific ca sunetele create de instrumentele muzica, intr-o ordine geniala a notelor, fac ca moleculele de apa sa se miste foarte calm, lin, ordonat, in timp ce sunetele haotice genereaza acelasi haos in compozitia apei. Iar cum organismul uman este mare parte apa, se dovedeste a fi destul de simplu sa gasesti linistea pentru cateva momente :)
O explicatie foarte interesantă asta cu muzica clasică şi, de ce nu?, un argument pentru cei care ascultă doar muzica mai… zvăpăiată! Andreea e fana iaurturilor de băut şi, desigur, acesta este şi produsul ei preferat de la Activia.
Tocmai am văzut o reclamă la TV şi nu pricep foarte clar cui i se adresează, poate ştiţi voi. Se făcea, în spotul publicitar, că David Beckham, super tatuat şi îmbrăcat, dacă se poate spune aşa, doar în chiloţi, se mişca relativ lasciv pe Don’t Let Me Be Misunderstood, adică un “suflet cu bune intenţii, Doamne, ca să ne’nţelegem”!
Prim planuri pe piele, pe tatuaje, pe chiloţii fotbalistului care, bam!, sunt branduiţi, ghici cum!, chiar cu David Backham. Şi după aia mai aflăm că lenjeria costă 59,90 de lei şi se găseşte la H&M. Aaaaand… cut!
Nu m-a interesat detaliul şi n-am întrebat asta niciodată, dar plătesc bărbaţii echivalentul a cel puţin zece beri pentru o pereche de boxeri?
Şi, de fapt, cui se adresează reclama asta?! Domnilor? Adică sunt ei impresionaţi până la portofel de fizicul unui fotbalist dezbrăcat şi de chiloţii pe care acesta îi poartă?! Doamnelor? Impresionate de dans, piele, tatuaje şi chiloţi (eventual şi de… prim planuri :D), acestea ar trebui să dea iama la magazin pentru a cumpăra domnilor de la ele de acasă lenjeria cu pricina?!
Recunosc, mi-am clătit ochii, DB n-arată rău, reclama e bine filmată, dar finalul cu boxerii care se găsesc la H&M m-a descumpănit un pic, cred că mă aşteptam la alt produs. Sau poate nu se potriveşte cu codul portocaliu, nu ştiu!
Colecţia H&M by David Beckham se lansează mâine sub numele de Bodywear şi, mai are, pe lângă boxeri, şi ale variante de lanjuri masculine, pijamale, maiouri, izmene, bluze şi tricouri, fiecare în trei variante de culori: alb, negru, gri.
Aseară Heineken a prezentat listele cu cei mai “dateable” domni şi bloggeri de pe la noi, într-un eveniment care a avut şi aplauze şi magie şi doi prezentatori de soi: Cristina Bazavan şi Andi Moisescu. Şi, fireşte, Heineken la discreţie.
Mi-a plăcut campania asta, fiindcă deşi e despre bere şi bărbaţi, Heineken nu uită că în ecuaţia asta contează şi părerea doamnelor. Care, da, aşa cum am mai scris, pot fi şi chiar sunt, şi ele, consumatoare de bere! WTG! Apropo de asta, de azi, berea cu serenadă!
Top trei vedete sunt Marius Moga (3) – serios?! Fetele vor să iasă cu Moga?! De ce?!, apoi Florin Piersic jr (2) – rebelul de serviciu care a anunţat că ţi-a făcut blog, îl găsiţi aici! şi, în fine, Horia Brenciu – the winner şi unul dintre puţinii aflaţi în topul autohton cu care chiar cred că ar fi funny o întâlnire. Fireşte, dacă-ţi mai rămâne timp (doar) cu el după ce se termină coada fanelor care şi-ar cere autografe şi “Horia, fă o poză cu mine!”
Mi s-a părut foarte tare că violonistul Alexandru Tomescu, ştiţi voi, muzică clasică, om serios, a ieşit pe locul patru, înaintea unor frumuşei gen Radu Vâlcan sau Răzvan “îţi mai aduci aminte” Fodor şi nu pricep cum de a intrat în topul ăsta un tip simpatic în realitate, dar căruia Pro-ul i-a rezervat mai degrabă roluri de poliţitul cel rău, adică Mihai Petre. Adică nu-mi dau seama dacă a fost votat pentru că e drăguţ şi elegant sau pentru rolul lui de jurat afurisit :) A! şi mi-a plăcut speech-ul lui Dragoş.
şi, cu toate că, personal, aş mai fi schimbat ceva pe la clasament, pe ici, pe colo, e incontestabil, majoritatea a decis: aceştia sunt cei mai dateable bloggers! Restul e… trafic şi poziţionare, înţeleg, în funcţie de Bistriţa! :))
După asta, cine a mai avut rădare, a rămas să vadă Moneyball. Dar, despre cum joacă Brad Pitt ca să merite nominalizarea la Oscar, într-un post separat! Ah! Cristina spune că i-ar plăcea să iasă cu Bardem, locul 1 în clasamentul internaţional. Ei bine, dacă aş avea de ales, eu aş ieşi cu locul 3: Robert Downey jr. Rrrrrrr!
Diseară e gala The Most Dateable Bloggers, o joacă făcută de Heineken în care publicul a votat nume celebre din online-ul nostru autohton, clasamentul fiind, în acest moment, condus (confortabil, aş zice) de Andi Moisescu.
S-a cârcotit, pe la colţuri, că mulţi din lista propusă de organizatori ar fi cam însuraţi, ba chiar şi părinţi, unii dintre ei, ceea ce, fireşte, ar trebui să-i excludă din lista de “mmm, mi-ar plăcea să ies cu dumnealui”. Cârcotaşii uită, totuşi, că, de fapt, toată poveste e o joacă, un exerciţiu virtual de what if, şi că, la o adică, faptul că sunt însuraţi/cuplaţi nu-i face mai puţin amabili, deştepţi, atrăgători sau amuzanţi. Ba, poate chiar dimpotrivă, le adaugă şi “savoarea” fructului oprit! (totuşi, nu daţi năvală! unii sunt chiar foarte însuraţi!)
Pentru că subiectul săptămânii trecute, aici, printre rânduri, a fost fericirea, am întrebat cinci bloggeri ce cred ei că le face pe femei fericite (o întrebare capcană, mwahahaha!) iar acum vă spun şi vouă ce şi cum, ca să decideţi dacă au sau nu dreptate. Sau măcar habar!
Premii! Cel mai bun comentariu-replică primeşte drept premiu “Minighidul preparatelor din ouă” (!), iar domnul despre care credeţi voi că mai poate progresa, primeşte volumul “Minighid sosuri şi salate”, premiu de consolare, dar şi de ajutor întru pregătirea unei cine romantice dar… light! Bine? OK! Acum să vedem ce cred domnii că le face fericite pe femei, în ordinea în care au trimis răspunsurile – şi le mulţumesc atât mult cât şi public pentru asta!
Ce le face fericite pe femei? Ghici ghicitoarea mea!
Andrei Cismaru : eu îs de părere că lucrurile mici şi tâmpiţele/amuzante întreţin fericirea: o cafea adusă la pat dimineaţa, un sărut furat pe neaşteptate, o floare oferită fără vreo ocazie specială, o vorbă de suflet atunci când situaţia o impune, un umăr pe care să poată plânge (sau în care să dea pumni pentru descărcare), o plimbare neaşteptată sau orice altceva care să-i demonstreze că este cea mai importantă şi nimic altceva nu contează.
Andrei este într-o “relationship”, noi ştim cu cine, da’ nu spunem! Mai multe despre el, cu bune şi rele, aici.
Un răspuns paradoxal
Toma Nicolau: De-ar fi răspunsul la fel de melodic precum întrebarea asta de şase cuvinte, ni s-ar lua tuturor (nouă, bărbaţilor) o povară de pe suflet. Paradoxal, le face fericite o porţie mare de ceva dulce, dar şi să aibă un corp tras prin inel. Paradoxal, le face fericite un bărbat care să ştie anticipat orice gând ce le nemulţumeşte, dar şi să fie ascultate cum vorbesc minute în şir despre nimic. Paradoxal, le face fac fericite lucrurile scumpe şi rare, dar şi reuşita găsirii unei tocmeli, unor reduceri, unui butic cochet de vechituri.
Tot paradoxal, vor să fie apreciate pentru naturaleţe şi calităţi native, dar se folosesc de machiaj, vestimentaţie, push-ups (aşa le-o zice?) şi alte şmecherii pentru a atrage atenţia. La fel de paradoxal, par că ştiu despre ce vorbesc când eu, de fapt, sunt complet în întuneric. Am renunţat să mai caut formule. Încerc să fac fericită o singură femeie, pe a mea. Paradoxal, n-o să-mi iasă la nesfârşit.
Paradoxal, deşi scrie aşa de bine, Toma a făcut fotbal de performanţă iar acum este student la UNEFS şi se pregăteşte să devină antrenor de fotbal. Mai multe despre el, aici.
Dragoş Răzvan aka #zicu de la TVdece: “Ce le face fericite pe femei?” e o întrebare din categoria: “Ce-şi doresc femeile?”, “Care e sensul vieţii?”, “Care e rolul nostru pe acest pământ?” etc.
Există piramida nevoilor, a lui Maslow: nevoile fiziologice, nevoia de siguranţă, nevoia de dragoste şi apartenenţă, nevoia de autorespect şi autorealizarea, şi există piramida nevoilor/dorinţelor feminine, unde se regăsesc lucrurile care le fac fericite: nevoia de a bârfi, nevoia de a sparge bani la shopping, nevoia de se aranja ore întregi ca să iasă în oraş, nevoia de a cicăli, nevoia de a face diete etc.
Da, ETC, pentru că dacă piramida lui Maslow are un numar fix de nevoi, cea feminină este, practic, interminabilă. Nu că ar fi ceva rau în asta. Am fost inventaţi sa vi le satisfacem şi să vă facem fericite. Şi aşa am ajuns la partea serioasă a raspunsului: cred că fericirea unei femei stă într-un barbat care e proiecţia ei la masculin. Şi viceversa.
Zicu, numit în cercuri intime şi Crenguţ, are o cravată verde cu dungi şi ceva drepturi de admin pe TVdece iar în viaţa civilă e atât copywriter cât şi foarte simpatic! Nu mi-e clar, însă, este dacă el e responsabil de TV sau de “de ce” dar aflaţi mai multe (despre el), aici.
Ionuţ Bunescu: Femeile, acele fiinţe sensibile de lângă noi care devin scorpii când nu le faci pe plac. Oare cum să le faci fericite? Cu o cafea la pat, iarna, sau cu o limonadă rece, vara. Cu slăbitul capacului de la sticla de cola pentru a fi ea mandra când o desface. Cu niste complimente care nu-s exagerate şi spuse doar ca ea să se simta bine. O femeie fericită aplaudă cu picioarele când face dragoste cu un barbat amuzant, însă serios şi cuminte, “bad boy??? care iubeşte copiii, însă nu-i va face cu alta. O femeie fericită e una sigură pe ea şi pe bărbatul de lângă, dar şi pe garderoba ei, pentru că în 2012 furi mai multe zâmbete unei femei cu o cutie de pantofi decât cu o duzină de trandafiri.
Ce le face fericite pe femei? Sigur nu un ceai de tei, fericirea trebuie spusă, poate chiar ţipată din plămâni, iar femeile adoră să facă asta mai ales când câştigă lupta în pat cu 3 la 1. Da, la scorul orgasmelor mă refer.
Bunescu are mai multe denumiri (Bunsexu, Boon S Q sau mai stiu eu cum şi-o spune!) şi variate talente, de la DJ la poet sau animator iar, în copilărie a fost vecin cu Ana lui Manole. Vorbeşte mult. Uneori, foarte mult. Mai multe despre el (culmea, pe tăcute!), aici!
Răspunsul este evident!
Bogdan Brylynski: Ce le face fericite pe femei? Păi primul răspuns este evident: nimic. Al doilea răspuns este la fel de evident: romantismul. Al treilea, cel puţin la fel de evident: un măr.
Ca un barbat in the middle 30`s ar trebui însă să ştiu mai multe de atât. Aş putea presupune că pe femei le face fericite suma de prostioare pe care eşti în stare să le faci de-a lungul unei relaţii. De exemplu, să atârni deasupra geamului de la holul facultăţii în timpul cursului ei de Drepturile Transporturilor. Dâra de sânge care îţi iese din mânecă înainte să apuci să îi dai trandafirul care a provocat hemoragia. Paharele de şampanie ascunse în buzunarul gecii cu care plănuiai o seară romantică dar pe care le-ai spart când ai căzut pe gheata. Un Ajun de Crăciun pe care îl petreci în Arad pentru că nu te-ai trezit în trenul care te aducea acasă dupa o seară romantică. Inelul de logodnă pe care l-ai scos din slipi în vârful muntelui pentru că nu purtai altceva şi acela ţi s-a părut MOMENTUL. Mângâieri în par şi replici romantice din filme care te fac să pari mai deştept decât eşti.
Elementar matematic, adunând toate cele de mai sus ar trebui sa dea un egal. Ce scrie dupa acel semn, încă nu ştiu sumariza. Dar ştiu că dă cu plus.
Brylu, că ăsta e numele lui de scenă, se ocupă să facă fericiţi sponsorii evenimentelor pe care le organizează şi/sau promovează. Când nu face asta, e acasă la el, ocupându-se de fericirea celor trei femei din viaţa lui: soţia şi cele două fiice. Mai multe despre el, aici.