De ieri şi până la finele acestei săptămâni, unul dintre subiectele zile pe blog e despre fericire, ca o colecţie, ca un reminder şi, de ce nu, ca o lecţie. Nu uitaţi şi că, la finele săptămânii, se lasă cu un premiu pentru cei mai activi comentatori.
În sensul ăsta, azi mă gândeam să facem împreună un playlist… fericit! Sunt cântece care pe mine mă teleportează instant într-o zonă de bună dispoziţie, orice s-ar întâmpla în jur. E drept, nu multe, e drept, uneori depinde de stare, de chef, dar mulţumesc… portativului!, treaba asta funcţionează! Dar cum? Ei bine, iată cum!
Muzica, ciocolată sau sex: tot o dopamină!
Atunci când ascultăm muzică, lobul frontal şi cel temporal procesează sunetele, iar neuronii din dotare se apucă să descifreze melodia şi ritmul. Mulţi cercetători sunt de părere că toată această activitate se petrece în emisfera dreaptă, dar până acum nimeni nu a demonstrat cu precizie unde se întâmplă muzica în mintea noastră, şi poate că nici nu e atât de important lucrul ăsta. Totuşi, există diferenţe ce ţin de mai mulţti factori, cum ar fi experienţa pe care o avem cu respectiva muzică, dacă sunetul e live sau înregistrat ori dacă piesa are sau nu şi versuri – caz în care intră în acţiune şi zonele care procesează limbajul.
Cercetătorii au mai arătat că atunci când ascultăm muzică nici zonele responsabile cu imaginile nu rămân reci, fiindcă “desenăm” în minte imagini formate de versurile cu pricina, şi, de asemenea, tot mintea noastră transmite impulsuri care ne fac să ţinem ritmul cu piciorul ori cu mâinile, chiar şi fără să ne dăm seama. Practic, ne punem mintea în mişcare când ascultăm muzică şi, ce e mai important, se eliberează dopamine – un efect similar, aşadar, cu antidepresivele, sexul sau o tabletă de ciocolată.
Meloterapia e un playlist!
Studiile arată că mintea noastră recunoaşte un cântec vesel sau un cântec trist de la vârste foarte fragede, câteva luni, şi, în timp ce e clar că muzica ritmată ne înveseleşte, nici unele cântece mai puţin vesele s-ar putea să nu ne facă rău, tot aşa cum plânsul este considerat catarsis; ridică tensiunea şi încetineşte pulsul, ajutând la calmare. Şi uite-aşa s-a dezvoltat meloterapia care, conform studiilor, chiar ajută în calmarea durerilor postoperatorii, în reducerea stresului la femeile însărcinate şi, în general, induce o stare de bine.
Îmi e greu să aleg acum doar trei cântece care mă fericesc instant. De altfel, am, pe youtube, o întreagă listă cu asemenea piese reunite sub numele de “good mood” şi vreo câteva CD-uri cu mp3-uri care se cheamă, generic, muzică de mickey mouse” – nu ştiu nici eu de ce i-am spus aşa. Totuşi, aşa, rapid, iată trei piese care mă binedispun instant şi care şi-au păstrat această caracteristică de-a lungul anilor:
Hungry Heart – Bruce Springsteen
Maxi Jazz, Faithless cu Insomnia
de asemenea, cântecul care e în coloana din dreapta a blogului zilele astea şi care a fost dragoste la prima audiţie. în caz că dispare de acolo, e vorba de James, Getting Away With It All (Messed Up)
În fine, al treilea, ales dintr-o listă destul de lungă, Celia Cruz – La vida es un carnaval
Astea sunt propunerile mele! Mă ajutaţi să fac un playlist încă şi mai mare, întru buna dispoziţie universală? :)
La finele anului trecut, twittosfera discuta apariţia unei cărţi cu un titlu pretenţios: “Tehnici de comunicare în social media“, apărută la Polirom sub semnătura lui Horea Mihai Bădău. După cum spune pe propriul blog, autorul este asistent universitar doctor la FJSC din cadrul Universitatii Bucuresti, Catedra de Presa, Disciplinele: Deontologie, Tehnici de investigatie, Social Media, Jurnalism online, si Presedinte al Asociatiei Consumatorilor de Media” – lipsa diacriticelor îi aparţine.
Primul capitol: Social Media, prezentare succintă
Din câte ştiu, aceasta este prima carte ce tratează pe larg subiectul Social Media de la noi, aşa că am fost destul de curioasă. Am parcurs cartea printre picături şi chiar am subliniat diverse chestii care mi se păreau discutabile pentru a le expune pe blog… atâta doar că la final sunt atât de multe sublinieri încât nu mai ştiu despre care să mai vorbesc!
Poate dacă n-aş fi avut nici cea mai vagă idee despre ce este social media şi cu ce se mănâncă, volumul lui HMB mi s-ar fi părut (mai) interesant, însă fiindcă fac parte din lumea asta şi mai fac şi campanii care au o asemenea componentă, n-am putut să nu observ lucruri care, în teorie, s-ar putea să fie ok, dar în practică nu sunt. De exemplu: Un blog cu greşeli de scriere nu va fi luat niciodată în serios. Riiight!
De asemenea, cele mai multe surse bibliografice online* citate sunt texte scrise cam până în mai 2011 şi doar foarte puţine spre finele anului, ceea ce face cartea un pic… învechită, chiar dacă a tocmai apărut. Conform primului capitol, “la această oră, Facebook are peste 600 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună“, chestie cu care nu poţi începe o carte, fiindcă “la această oră”, deja sunt în jur de 750.000 de useri activi, aşa că, din start, oricine citeşte cartea, pleacă la drum cu informaţii greşite.
* funny thing, să citeşti url-uri în print! :)
În altă ordine de idei, din acelaşi motiv păcătos, şi anume că e o carte tipărită, am găsit menţiuni referitoare la Second Life, dar nu şi la Google Plus care a trecut, recent, de 90 de milioane de utilizatori. Adică…. hello! Nu poţi, în anul de graţie 2012, să (pro)pui pe rafturile librăriilor o carte despre Social Media care nu zice ceva despre Google Plus. De asemenea, sunt citate surse chiar şi din 2006! 2006?!
Subiectul cel mai amplu tratat este blogosfera.
Aici sunt chestii de bun simţ, de la lucruri de bază, cum ar fi alegerea numelui, platforma de blogging şi design, până la lucruri mai în detaliu, cum ar fi conţinut, titluri, stiluri de scriere, guest posting, interactivitate şi interacţiune. Cu mai multă curiozitate am citit despre influenţa în online (deh!) şi am aflat că dacă “ai fost perseverent, ai scris conţinut de calitate şi ai creat un blog social, care excelează în interacţiuni înseamnă că ai atins cel mai râvnit ţel online: ai obţinut influenţă online!” (treceţi peste repetiţie, lăsaţi un pic de la voi, haide!)
Iar influenţa, continuă autorul, “aduce mai multe venituri decât traficul (…) Dacă ai 2000 de unici pe zi, din care mare parte vin prin motoarele de căutare şi te citesc doar pentru amuzament dar nu vor urma nici una dintre recomandările tale, vei câştiga puţin. Dacă ai un număr mediu* de unici care urmează sfaturile tale, atunci vei primi o maşină de teren ca să te plimbi cu ea prin Europa, aşa cum i s-a întâmplat lui Bobby Voicu. Nu ştie nimeni, însă câte maşini au fost cumpărate de cititorii săi…”
* nu se specifică ce înseamnă asta în cifre
În ceea ce priveşte veniturile din blogging, e foarte simplu: dacă urmezi recomandările din carte, în doi ani ar trebui să ajungi la un net de 2.000 de euro pe lună! Pe lună, aşadar, 2000. Pe Marte nu ştiu exact! :))
Facebook şi Twitter, capitole egale ca număr de pagini
Mi-a plăcut faptul că Twitter primeşte un capitol destul de amplu (3) pentru că mie îmi place mai mult Twitter decât Facebook, dar acum, că m-am uitat la cuprins, văd că şi reţeaua lui Mark (cap. 4) a primit tot 35 de pagini în carte. Fireşte, nici o vorbă despre Timeline!
În fine, ultimul capitol este dedicat Strategiei de PR în social media, adică iar o bună parte de teorie gen “socoteala de acasă” pe care, mărturisesc, l-am citit mai degrabă în diagonală, fiindcă e scris stil bloc, fără prea multe intertitluri, cu fraze lungi, fără spaţii între paragrafe şi, deci, dificil de urmărit.
O declaraţie scurtă a autorului
Merită menţionat şi faptul că autorul cărţii nu este un “actor” în social media de la noi, contul său de twitter având sub 200 de urmăritori, iar blogul său fiind găzduit de wordpress, iar eu nu cred că SM este un domeniu pe care îl poţi învăţa de pe margine. De altfel, l-am întrebat pe autor cum vine asta şi iată ce mi-a răspuns:
“nu stiu daca ai citit pe blogul meu, eu sunt cel care “a scos la lumina” bloggerii, inca din 2007, adica i-am invitat la dezbateri impreuna cu personalitati, intr-un moment in care nu-i baga nimeni in seama si i-am ajutat, in acest fel, sa ajunga in atentia mass-media si sa devina lideri de opniei. am organizat aceste dezbateri prin intermediul asociatiei consumatorilor de media. lista lor: aici (…) asadar am fost activ in blogosfera, inca din 2007, pana in prezent, dar nu ca si producator de continut, ci mai degraba ca un vector de networking. ii cunosc pe toti de cand erau niste adolescenti fara bani si i-am ajutat sa devina lideri de opinie cu bani :)”
Tot ce se poate, dar promovarea cărţii are, pe facebook, până “la această oră”, următoarele rezultate: un grup cu 14 oameni şi o pagină, de autor, deşi se cheamă precum cartea, cu 37 de fani. Cam puţini, aş zice, pentru cineva care a scris o carte menită să te înveţe cum te promovezi în acest mediu…
Câteva concluzii după parcurgerea cărţii
Încă o chestie care mi-a displăcut este că HMB are, în mod evident, ceva de împărţit cu Zoso şi se foloseşte de cartea asta ca să împartă. Şi împarte, nene! Ba că Vali e plătit de PDL, ba că a procedat gen “aşa nu” când a zis că Petcu de la sindicate e tatăl lui (deşi Vali n-a zis asta), ba că nici o firmă serioasă nu-şi mai asociază numele cu blogul său şi evocă, în mod repetat, un episod cu o anumită piscină… De altfel, tot din cartea asta am aflat că bloggeri cum sunt Zoso (şi alţii) “au început să piardă teren şi vor dispărea de tot în curând”. Şi marmota..!
Una peste alta, cartea nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane care nu a avut, până acum, nici o interacţiune cu acest mediu de comunicare şi vrea să afle, teoretic, ce-i aia. Sunt multe resurse acolo, inclusiv lucruri pe care poate aş fi vrut să le ştiu de la început, nu să le învăţ în timp. Problema – aşa cum o văd eu – este că această carte nu te face să-ţi placă mediul ăsta şi nu te convinge să intri în social media decât eventual, ca blogger, pentru ăia 2000 de euro sau ca să te plimbi cu maşina prin Europa ca Bobby, ori, ca PR, doar pentru că nu ai încotro şi, na, dacă tot există, tre’ să faci ceva.
Apropo, eu nu cred că e mai ieftină promovarea via SM, pentru simplul motiv că e un cost suplimentar care nu înlocuieşte (deocamdată nu poate şi cred că nici nu-şi propune s-o facă) alte costuri de publicitate, exceptând, poate, reclama în print – deşi am putea discuta şi pe marginea acestui subiect!
Am scris un text kilometric, sorry, dar mi s-a părut că e cazul: în definitiv, asta e prima carte despre Social Media de la noi. Aş fi preferat să fie mai bine scrisă şi să fie scrisă de cineva care nu are războaie de purtat dar care are, în schimb, experienţa utilizatorului. De asemenea, poate că era mai bine să fie în format electronic. Orice alte ediţii viitoare vor fi, de asemenea, depăşite în momentul în care vor apărea pe raft.
Până la urmă, SM a apărut tocmai pentru că noi am devenit mai dinamici şi ne place să ştim care e informaţia de mâine. Pe cea de anul trecut am disecat-o de multă vreme, deja, pe blog, twitter, facebook, google plus, flickr, youtube şi tot aşa…
PS încă o recenzie, cu mult mai multe citate comentate din carte, găsiţi la Auraş
Fiindcă se spune că ianuarie e cea mai depresiva lună din an, săptămâna asta public zilnic câte un text despre fericire, iar în weekend am şi o surpriză pentru cei mai activi comentatori ai acestei minii serii de printre rânduri.
Îmi place versul Ţapinarilor, fericirea-i un lucru mărunt, şi nu e prima dată când se regăseşte prin textele mele, fiindcă sunt sigură că fericirea nu e o stare nesfârşită de beatitudine a unei persoane care nu se opreşte din fumat “maria” şi vede totul în roz. Dimpotrivă, fericirea e compusă din momente şi, aşa cum mi-a arătat bunica mea, Darly, în Lecţiile ei de fericire, îşi poate găsi resursa în orice lucru mărunt dacă înveţi să faci asta.
Recent, belgianul Leo Borman a lansat o carte care se numeşte “World Book on Happiness” şi din care au fost extrase 12 sfaturi pentru a atinge acea stare de bine pe care, în lipsă de altceva, o numim, uneori destul de prozaic, fericire. Cartea adună rezultatele multor studii şi sondaje realizate de psihologi din toată lumea preocupaţi să afle care e secretul fericirii. Iată cele 12 sfaturi, aşa cum sunt ele rezumate în acest volum (via Daily Mail):
1. Acceptă ceea ce ai.
Studiile arată că pierdem o groază de timp exprimându-ne nemulţumirea faţă de lucrurile pe care nu le avem, în loc să observăm şi părţile bune din viaţa noastră, lucru care, de bună seamă, sporeşte frustrările. Altfel spus, e bine să ai aşteptări şi aspiraţii dar nu uita să te bucuri de lucrurile pe care ai reuşit să le faci până acum fiindcă ele sunt, de bună seamă, vise împlinite!
2. Să-ţi facă plăcere ceea ce faci.
Banii plătiţi pentru munca ta sunt buni, iar dacă sunt şi mulţi, e cu atât mai bine! Totuşi, dacă nu-ţi place munca ta, dacă nu eşti fericit/ă acolo, pleacă înainte de a-ţi pierde sănătatea, prietenii şi familia din pricina orelor de program şi a frustrării care, n-ai ce face, se adună! Mai târziu s-ar putea să cheltui o bună parte din banii obţinuţi pentru a-ţi recăpăta sănătatea pierdută din pricina stresului. Prietenii, însă, nu-i recapeţi cu bani.
3. Trăieşte azi!
Nu te îngropa în trecut, nu visa la viitorul cel frumos! Trecutul e istorie, fără el n-ai fi cine şi cum eşti, iar planurile sunt bune. Dar, nu uita, viaţa e ceea ce ţi se întâmplă acum!
4. Alege fericirea
Poate că nu-ţi dai seama de asta, dar felul în care te raportezi la lucrurile din viaţa ta e o alegere care îţi aparţine…
5. Relaţiile cu ceilalţi
Dincolo de faptul că unele studii au arătat că cei căsătoriţi sunt mai fericiţi. Fie că suntem sau nu parte dintr-un cuplu, starea noastră de bine depinde, uneori, şi de cei din jur, de felul în care aceştia se raporează la noi şi de felul în care se comportă cu noi. Ceea ce ar trebui să reţineţi este că şi noi, la rândul nostru, suntem “cei din jur” pentru alte persoane şi că felul nostru de a ne purta nu rămâne fără urmări.
6. O persoană activă
Starea de bine poate fi multiplicată prin interacţiunea cu ceilalţi, aşa că nu refuza ieşirile şi întâlnirile cu prietenii. Atitudinea de mistreţ neprietenos nu te va ajuta prea mult în a fi fericit/ă, aşa că zâmbeşte mai des şi ieşi mai des cu prietenii!
7. Nu face comparaţii
Ambiţia e sănătoasă şi poate impune o stare de optimism, mai ales dacă ţi-ai făcut şi planuri despre cum să ajungi de la punctul A la punctul B. Nu confunda, însă, ambiţia şi invidia fiindcă aceasta din urmă e dăunătoare, şi nu pentru ceilalţi ci chiar pentru tine!
8. Rămâi tu însuţi!
De câte ori te întrebi “ce-o să zică cutare sau cutare?” şi eziţi să faci ori să spui ceva, cutare şi cutare câştigă iar tu pierzi o şansă la fericire. Fără să te transformi într-un nepolitios monstru egocentric şi egoist, ţine mai întâi cont de tine şi de sentimentele tale şi apoi de ceilalţi.
9. Nu te îngrijora!
Ştii, cu siguranţă, cântecul ăla, don’t worry, be happy! Ei bine, află de multe ori perspectivele pesimiste asupra viitorului nu devin realitate. De fapt, cam în 90% din cazuri. Aşadar, fă-ţi griji doar pentru 10 la sută din ceea ce urmează, iar cu restul o să te descurci când şi dacă e cazul.
10. Organizează-te!
Ce pot să spun?! Harababura din casă, birou şi program dăunnează grav fericirii!
11. Gândeşte pozitiv
Nu te limita doar să fredonezi “Always look on the bright side of life” ci urmează sfatul din refren!
12. Preţuieşte fericirea
Învaţă lecţiile pe care ţi le oferă viaţa în sensul ăsta, ţine minte (fă-ţi un blog, notează într-un jurnal) ocaziile în care te-ai simţit preţuit, bucuros, apreciat, vesel, fericit. Învaţă din ele, multiplică-le!
***
Eu aş mai fi adăugat cel puţin două chestii, respectiv Umorul şi Generozitatea. Zâmbeşte necunoscuţilor, pe stradă, cumpără, aşa, aiurea, o floare şi dăruieşte-o unei femei prea serioasă ori prea tristă, ia o acadea pentru un copil (da, şi tu eşti copil, dacă vrei!), învaţă să faci ceva cu mâinile tale (dragii mei prieteni vor primi obiecte din lut făcute chiar de mine – mwahaha, şi să nu vă prind că le aruncaţi!), dansează, oricât de stângaci şi, chiar acum, dar chiar acum!, trimite un sms cu un gand bun unui prieten cu care n-ai mai vorbit de ceva vreme! Sigur se va bucura!
Zvonul despre povestea de dragoste a celor doi care a ajuns la final a venit pe la finele săptămânii trecute, cum că Heidi Klum urmează să ceară divorţul de soţul ei, Seal, dar abia astăzi a apărut şi confirmarea. Într-un comunicat comun, cei doi confirmă divorţul şi spun că motivul acestuia e, în lipsa altui cuvânt pentru englezescul “grown apart”, înstrăinarea.
După şapte ani cu multă dragoste, loialitate şi fericire, am decis separarea. Avem în continuare cel mai adânc respect unul pentru celălalt şi continuăm să ne iubim, dar ne-am înstrăinat. Despărţirea este amiabilă, iar protejarea copiilor noştri rămâne principala noastră preocupare, mai ales în această perioadă de tranziţie.
Mulţumim familiei, prietenilor şi fanilor pentru cuvintele lor frumoase de sprijin şi, de dragul copiilor, vă rugăm să ne respectaţi intimitatea – se arată în comunicat.
Heidi Klum şi Seal s-au căsătorit în 2005 şi, de atunci, şi-au reînnoit jurămintele în fiecare an, în prezenţa celor apropiaţi. Au împreună patru copii, doi băieţi: Henry şi Johan, şi două fetiţe, Leni, al cărui tată biologic e Flavio Briatore, şi Lou, care are doar doi ani. Cei doi s-au cunoscut când Heidi era însărcinată deja cu Leni, iar Seal a asistat la naşterea acesteia şi a şi înfiat-o, ulterior.
Mereu mi s-a părut una dintre cele mai frumoase poveşti, un fel de Beauty and the Beast din lumea vedetelor, iar când Seal a fost la Bucureşti a vorbit mult şi frumos despre familia lui. De asemenea, au şi făcut o mulţime de proiecte împreună. Iată ultima fotografie împreună a celor doi, din decembrie 2011 (via contul de twitter al lui Heidi):
La Globurile de Aur din acest an, Heidi Klum a venint neînsoţită.
Gurile rele spun că el vinovat de despărţire ar fi Seal care, în ultimele luni, ar fi petrecut ceva mai mult decât ar fi normal pentru un familist fericit. Indiferent de motiv, însă, e cert ca istoria iubirii celor doi s-a sfârşit, aşa cum arată şi Seal, pe contul său de twitter:
Îmi imaginez că nu e simplu să îngrijeşti o relaţie când toată lumea, la propriu!, e cu ochii pe tine şi orice gest sau cuvânt e preluat şi, eventual, răstălmăcit, dar mi se părea că cei doi au reuşit să găsească reţeta succesului vieţii de familie. Una agitată, cu multă muncă, proiecte şi obligaţii “de vedetă”, dar din care nu lipsea “împreună”. Se pare că n-a fost suficient. Păcat.
Prima ninsoare serioasă din oraş are darul sa ma înveselească, indiferent ce se întâmplă în rest, şi să mă scoată afară din casă. La fel s-a întâmplat şi ieri, când m-am întâlnit c-o floare peste care se aşternuse zăpada.
Ce-o fi fost în capul lui de trandafir de s-a apucat să înflorească în ianuarie nu e greu de înţeles după toate zilele astea de iarnă cu soare şi temperaturi care ne zăpăcesc. Dacă şi anotimpurile încep să ne facă surprize, de la oameni la ce să te mai aştepţi?!
Sau poate că e un trandafir foarte foarte curajos, unul care sfidează anotimpurile pentru a ne bucura?
Oricum ar fi, am zâmbit şi l-am luat cu mine, aşa, în poză, ca să-mi amintesc, în caz că uit, că până şi iarna, pe ninsoare, dacă te uiţi bine în jur, poţi să descoperi un trandafir înflorit…
Când eram mică, cred că n-aveam trei ani, într-o zi tata m-a luat la el la liceu. Era perioadă de teze, aşa că putea să fie atent la mine în timpul orelor, dar şi la elevi – pe tata nu-l copia nimeni, era lucru ştiut! Fusesem avertizată să stau cuminte şi, căţărată pe scaunul lui, peste care tata pusese şi servieta diplomat ca să fiu mai “înaltă”, îmi vedeam linistită de coloratul meu până când, în liniştea din clasă, m-am gândit să spun, cu voce mică: “Tataaa, desenează şi mie o paaasiiicăăă”, spre râsul tuturor elevilor.
Tata nu ştie să deseneze pisici, iar eu i-am moştenit “talentul”, însă vreo trei decenii mai târziu…
***
Ieri, la cursul de modelaj în lut, am construit o pisică! Mă rog, o cutie-pisică, dar tot o pisică e! Alina, profesoara noastră într-ale modelajului în lut, ne-a spus că avem ca temă a zilei construcţia unor vase din ascultătorul material, dar nu aşa, nişte simple căni ori suporturi pentru creioane, ci nişte vase cu motive antropomorfe, vegetale sau zoomorfe, iar apoi ne-a arătat câteva modele în nişte reviste şi ne-a dat şi câteva idei.
Dacă nu punem la socoteală faptul că prefer să văd desenele animate (la IMAX) 3D, sunt pastă când vine vorba de desen 2D, exceptând formele geometrice, pentru că asta e o materie care mi-a plăcut mult în şcoală, poate chiar la fel de mult ca algebra! Hotărât lucru, însă, talent pentru aşa ceva nu am, iar ăsta este şi unul dintre motivele pentru care am ales să merg la acest curs al Fundaţiei Calea Victoriei. Nu, nu pentru ca să devin talentată ci pentru a-mi depăşi acest minus “artistic” şi pentru a vedea dacă poate fi adus la zero măcar, prin prisma creativităţii. De care nu mă plâng, ce-i drept.
Dar să revenim la subiectul lucrării de ieri, cutia. Sau vaza. Sau ce-o fi să fie, eu încă nu ştiu ce destinaţie aş putea să dau obiectului pe care l-am creat, adică pisicii mele, şi al cărui proces tehnologic a început prin a face o bază, una groasă, cam de-un deget, pe care aveam să construiesc, mai apoi, corpul mâţei. Ideea mea era să fac un fel de bibelou pisică, al cărei cap să fie pe post de capac pentru întreaga construcţie. Pentru asta, însă, ar fi trebuit să fiu în stare să modelez 3D animalul, ceea ce, cu tragică modestie, recunosc: NU SUNT!
Aşa că am ocolit modelarea prpriu-zisă în felul următor: făcut baza pentru obiect, făcut un arc de cerc din lut, cam aşa:
După asta, am mai făcut o placă de lut, pe care am aplicat (3D, gen, cum am învăţat la lecţia trecută) un corp de pisică, atât cât pot eu să fac, adică un oval, peste care am lipit şi două pretenţii de labuţe, cam din topor făcute, admit, şi mi-am notat în minte să-i construiesc încă două lăbuţe pe baza grozăviei şi, apoi, din lateral şi până în spate, să-i aplic şi-o mândreţe de coadă motănească.
Probabil că ar fi fost o treabă să reuşesc să fac toată treaba cilindrică, însă cum îmi era clar că n-are cum să-mi iasă asta, cu pisica aplicată cu tot, în cele două ore de curs, am ales o scurtătură, adică vasul meu urma să fie rotund doar pe jumătate, iar partea cu pisica va rămâne plată. Cât despre capac, dacă la început îmi propusesem să modelez un guguloi cu urechi şi mustăţi, am renunţat la idee şi am făcut un capac plat peste care am pus, da, un guguloi cu urechi şi mustăţi pe post de “mâner”.
Că guguloiul felin a luat forma capului pisicii din Cheshire n-am ce face, altă formă şi chip n-am ştiut, n-am putut, însă, per total, sunt destul de încântată de ce-a ieşit, chit că, dacă aveam mai mult timp, probabil că aveam şanse ca toată construcţia să fie ceva mai cizelată şi mai îngrijit lucrată. Totuşi, cu toate că lucrările colegelor de curs sunt admirabile şi mult mai îngrijit făcute, nu mi-a fost chiar ruşine cu pisica mea între ele, mai ales, că, pe final, i-am adăugat şi frumuseţe de papion la gât! Totul e să nu-i pice mustăţile când s-o usca lutul! :)
(cealaltă “pisică” este colega de modelaj, Gabriela)
(varianta finală de va-r-ză cutie pisică)
(în asta se vede şi coada!)
Ce ziceţi? Măcar oricine se prinde că acolo e o pisică. ăăăă… v-aţi prins, da?!
Şi acum, ca să vedeţi ce pot face, în două ore, oameni mai talentaţi decât mine, iată operele colegelor de curs:
Şi, în fine, cel pe care l-am admirat cel mai mult, dar care a cărui realizare a şi luat cel mai mult timp, vasul făcut din frunze de lut:
Acest demers face parte din campania cu obiceiuri sănătoase de la Activia, fiindcă mi se pare mai mult decât sănătos pentru minte, inimă şi literatură să te pui în situaţii pentru a căror rezolvare îţi lipseşte talentul potrivit, dar să-ţi păstrezi, totuşi, autoironia şi să încerci să te descurci cât mai bine în ciuda lipsurilor (evidente!). Mai mult, cele două ore în care trudesc artistic, sunt foarte foarte relaxante!
Dacă vă încearcă şi pe voi talentul sau cheful de a meşteri ceva şi, vreme de vreo două ceasuri, de a nu vă mai gândi decât la asta, căutaţi prin cursurile de la Fundaţia Calea Victoriei, e imposibil să nu găsiţi ceva care să vă atragă, fie că e vorba de pictură sau de modă! Distracţie plăcută! :)