Author: ruxandra

  • TIFF 2014, jurnal de festival (VI): Oameni faini

    Sunt aici doar de câteva zile (și câteva ediții, fie!) și chiar dacă nimic din ceea ce mi se întâmplă nu e rutină, fost nevoie să-mi impun o oarecare disciplină a experienței de la TIFF, fiindcă totul e atât de dens și de mișto încât trebuie să găsesc o soluție de echilibru între a trăi și a povesti despre experiențele faine de aici.

    Ieri, însă, mi-am luat o jumătate de zi pentru încărcat cu atmosferă festivalieră în afara sălilor de cinema (pe lângă faptul că am asistat la repetițiile de la Amor Amores). În cadru organizat, totuși, în Piața Unirii însorită, pe terasă, la o limonadă cu fructul pasiunii și povești cu Adi Bulboacă, unul dintre fotografii oficiali ai festivalului, și pe care îl regăsiți și printre rânduri cu imagini de la Edinburgh, anul trecut.
    (more…)

  • Ai chef de-o super petrecere MTV? Se rezolvă!

    Pe vremea mea muzica bună se asculta doar pe casete sau benzi de magnetofon, pentru că la televizor era doar Cântarea României. Când și când se mai strecura niste Modern Talking sau o Nana Mouskouri, dar cam asta era, oficial, muzica străină de care aveam parte.

    Când MTV a început să apară în România mi s-a părut aproape cea mai tare chestie! Nu mutam postul – spre disperarea alor mei, care ar fi vrut orice altceva decât “lălăiala aia” – și mi se părea super tare să-i văd la TV pe cei ale căror chipuri îmi zâmbiseră cândva din postere.

    Acum e altfel. Și e mult mai mișto!

    (more…)

  • Amor Amores, iubirea conjugată la superlativ

    Ieri am ajuns la șnurul spectacolului coregrafic Amor Amores pus în scenă de Gigi Căciuleanu la Opera Națională din Cluj, o bucurie deplină și un privilegiu nespus, cu atât mai mult cu cât premiera spectacolului, mâine, se întâmplă când eu voi fi deja la Sibiu pentru prima zi de FITS și încă nu se știe dacă spectacolul o să ajungă și prin alte orașe.

    Am stat cuminte pe scaun și am urmărit cum se construiesc expresii desăvârșite prin detalii din mișcare aparent nesemnificative, urmărind dansul dar și indicațiile scenice, o experiență absolut incredibilă, ca un fel de coregrafie cu subtitrare!

    (more…)

  • TIFF 2014, jurnal de festival (V): Trandafir vs ploaie!

    Nu mai suport ploaia asta! Mie îmi zburdă gândurile în pasul ștrengarului dar ploaia trage de mine în jos, cu singura pereche de teniși și singura pereche de botine pe care le am la mine (în rest doar sandale și papuci) și pe care nu le mai suport! Prin urmare, ieri am plecat de la hotel în sandale, ținând cont doar de prognoza accuweather, care zicea 23 de grade, și nu de norii care au acoperit rapid și eficient soarele prezent la prima oră.

    Ca să înțelegeți, programul aici e foarte plin: trezit, scris, plecat, film sau filme, întâlniri și interviuri, iar scris, apoi un eveniment special sau un alt film și, la final de zi, inevitabil o oprire la Casa TIFF, așa că plec dimineața de la hotel și mai vin când mai vin. În rest umblu ca cercetașii, cu chargere și laptop și un șal și fîșul de ploaie și laptop. Noroc că toate astea încap în rucsacul (neprețuit și primit de la sponsor, recunosc recunoscătoare!)

    (more…)

  • TIFF 2014, filme: A fi și a avea. Plus EducaTIFF.

    Eu am avut o învățătoare despre care păstrez amintiri frumoase și dragi pentru că doamna Petcu – așa o chema – a fost genul acela de dascăl dăruit cu răbdare și bucuria de a modela niște ființe mici, atât pentru a ne învăța scrisul, cititul și socotitul dar, mai ales, pentru a ne învăța că e important pentru noi să învățăm.

    Ieri, însă, am văzut un documentar semnat Nicolas Philibert (interviu aici), oaspete special al TIFF-ului în acest an, despre un dascăl mai minunat decât vă puteți imagina că există. Pentru că, în timp ce învățătorii cei mai buni au format elevi buni, domnul acesta forma oameni buni. Oameni mici, unii chiar foarte mici, copilași de cel mult patru ani, dar nu mai puțin oameni și aflați chiar la vârsta când se formează.

    (more…)

  • TIFF, jurnal de festival (IV): Bucurii neprețuite

    Ieri, după un documentar și-un film, după o repriză de ploaie și, ah!, o vizită la farmacie, am ajuns, cu oaresce emoții, la Maria T, concertul Bălănescu Quartet, eveniment special – pe bună dreptate! – în cadrul festivalului, și pe care vi l-am recomandat și vouă fără nici o rezervă, fiindcă se întâmplă să fiu un mare fan al muzicii lui Alexander Bălănescu. Ascultasem, desigur, albumul, și nu de puține ori, dar, live, niciodată, iar aseară a fost însoțit și de proiecția lui Klaus Obermaier, un artist care are la activ multe proiecte multimedia și cross-media absolut minunate, și pe care vă recomand să le căutați!

    Dar asta nu e tot!

    (more…)

  • TIFF 2014, filme: Muzeul vienez și Dragoste în sânge

    Nu reușesc să văd mai mult de unul-două filme pe zi, pe lângă scris, povești cu unii și alții, dar și alte evenimente care se petrec la frumosul festival, dar ieri am văzut două bucăți, un documentar, Muzeul vienez | Das Grosse Museum (Austria), și un film din secțiunea “Nou cinema german”, Dragoste în sânge | Love Steaks.

    muzeul

    (more…)

  • Social Media nu e pentru oricine!

    Se tot spune, pe la colțuri, mai ferit sau nu, că social media nu e pentru oricine. Nici pentru orice întreprindere, aș adăuga, tru suplimentară lămurire, și nici pentru orice persoană care se recomandă (sau se visează) Social Media Specialist. Da, publicul și clienții sunt online, dar, depinzând de specificul activității, așa cum spun, nu oricărei companii i se potrivește o prezență în acest mediu. Sau, cel puțin, nu pe orice (fiecare) rețea socială!

    E nevoie de motivații clare, de strategie și de oamenii potriviți pentru conținut. Unde acest mix lipsește, ne trezim cu poze salvate de pe Google Images alături de mesaje à la Poptămaș, fără nici o legătură cu brandul. Și, da, poate că vor primi aprecieri, dar, dacă n-au nici o legătură cu brandul, la ce bun, la ce vă folosesc?!

    (more…)

  • TIFF 2014, jurnal de festival (III): ploaie, lecții și alinturi

    În caz că vă întrebați, Legile lui Murphy funcționează foarte bine și la Cluj. Sâmbătă, în prima zi de Weekend la Castel nu m-am dus cu gândul că merg ieri, de Ziua Copilului, pentru poze și impresii colorate. Din păcate, ieri dimineață, dincolo de geam cerul era mohorât iar asfaltul ud, așa că am presupus că pe domeniul cel frumos de la Bonțida va fi la fel și, prin urmare, nu se vor fi găsit prea mulți amatori de aer liber. Am greșit, normal: ieri au fost mai mulți oameni decât sâmbătă. Mno, pățăști!

    Aș fi vrut măcar să pun la lucru camera de 41 MP pe care o are Lumia 1020, telefonul cu care sunt “înarmată” zilele astea, dar ploaia a alungat clujenii care pe unde. Așa că, până la urmă, de Ziua Copilului am făcut lecții multe, am scris și am făcut interviuri cu va urma: doi domni faini pe care o să-i regăsiți curând printre rânduri.

    (more…)

  • TIFF 2014: Spuma zilelor, spuma filmelor

    Din start mărturisesc onest că voi fi extrem de subiectivă scriind despre Spuma zilelor, pentru că povestea lui Vian, cea după care s-a făcut filmul, este una dintre cărțile mele favorite. Cu toate că, tocmai pentru motivul ăsta, puteți să mă credeți pe cuvânt, fiindcă dacă regizorul, Michael Gondry, ar fi luat-o pe vreo arătură aș fi fost cu atât mai supărată!

    Spuma zilelor e o carte care poate să nu-ți placă și s-o cataloghezi drept o aiureală fantezistă sau e o carte de care te poți îndrăgosti, iar în cazul ăsta nu e, așa, o inflamare, ci o pasiune nebună și durabilă. Eu am descoperit-o târziu, mulțumită lui C., teribil de surprins că această carte și cu mine nu ne-am intersectat până la momentul respectiv.

    Cartea a apărut la Ed. Univers
    Cartea a apărut la Ed. Univers

    Discuția se întâmpla pe o terasă de pe pietonala sibiană și, după ce s-a terminat, m-am dus cuminte la librărie și mi-am cumpărat cartea. N-am citit-o imediat, și nici n-am iubit-o de la prima lectură a primului capitol. Pesemne trebuia o stare de iubire. Dar când am revenit la ea (am mare încredere în recomandările lui C.), brazdele pe care voiosul plugar le trage cu o furculiță în dulceața de caise m-au sedus atât de profund încă n-am lăsat cartea din mână până când n-am întors ultima pagină.

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471