Sunt aici doar de câteva zile (și câteva ediții, fie!) și chiar dacă nimic din ceea ce mi se întâmplă nu e rutină, fost nevoie să-mi impun o oarecare disciplină a experienței de la TIFF, fiindcă totul e atât de dens și de mișto încât trebuie să găsesc o soluție de echilibru între a trăi și a povesti despre experiențele faine de aici.
Ieri, însă, mi-am luat o jumătate de zi pentru încărcat cu atmosferă festivalieră în afara sălilor de cinema (pe lângă faptul că am asistat la repetițiile de la Amor Amores). În cadru organizat, totuși, în Piața Unirii însorită, pe terasă, la o limonadă cu fructul pasiunii și povești cu Adi Bulboacă, unul dintre fotografii oficiali ai festivalului, și pe care îl regăsiți și printre rânduri cu imagini de la Edinburgh, anul trecut.
Sau scriind la Casa TIFF, printre saluturi și zâmbete schimbate cu oameni faini pe care i-am cunoscut la alte ediții, de exemplu Cecilia Felmeri, regizoarea de la Pastila fericirii, care acum e implicată în atelierul de animație desfășurat în cadrul EducaTIFF, și unde copilași de 8-9 ani își fac propriile desene animate – cât de tare e asta?! Sau cu oameni faini care m-au cunoscut printre rânduri și au vrut să mă întânească și personal – mulțumesc pentru bere, Diana!
Sau la TIFF Lounge, ieri, asistând la discuția dintre Mihnea Măruță, Tudor Giurgiu și Alexandru Belc, realizatorul documentarului Cinema, Mon Amour, de care v-am povestit acum câteva zile. Dialogul s-a axat pe campania Salvați Marele Ecran, pe eforturile care se fac și care se pot face pentru a reda cinematografele comunităților care nu au nici o sală de cinema, un demers care, cred, nu are nevoie de argumente pentru a vă convinge să-l susțineți – vedeți pe site-ul dedicat campaniei cum puteți ajuta. Dar despre asta o să mai vorbim printre rânduri! Pînă una-alta, mi-am luat la purtare rolul de susținător!
Pe seară am ajuns, așa cum mi-am propus, la concertul Russkaja de la Casa TIFF. Ca idee, așa, mie îmi place să dansez, dar nu în sandale cu platformă, cum am purtat ieri, și nu la concerte cu mult public, pentru că, inevitabil, ori calc pe cineva pe picior, ori sunt eu victima unor asemena accidente. Dar muzica austriecilor și tot show-ul pe care îl fac pe scenă și dincolo de ea, implicând publicul, nu te lasă să stai cuminte. Nu poți! Așa că s-a țopăit de voie la Casa TIFF ieri seară. După care s-a întâmplat că am făcut și un fel de scurt interviu cu ei. Mai puțin interviu, de fapt, și mai mult râs, admit, că oamenii sunt foarte smart, dar și super săriți! Practic, așa cum i-ați văzut pe scenă sunt și în culise!
Dar nu acum, că scosul interviurilor durează mai mult decât am eu vreme și chef să mai stau la laptop. Azi e ultima mea zi plină la TIFF și, cu voia voastră, mă duc să mă bucur de soare, Cluj și festival! Ruxa over and out!
Nu uitați: mai multe detalii despre TIFF găsiţi pe site, Twitter, FB şi YouTube, Instagram, iar in partea dreaptă, jos, a site-ului, găsiţi şi linkurile pentru descărcarea aplicaţiei festivalului, atât pentru Android cât şi pentru iChestii.
______
Alintul zilei de ieri a fost proaspăt, dulce și fructat. Când sunt plecată în deplasări beau sucuri și apă și ceai și altele, mănânc mic dejun cu o disciplină care acasă îmi lipsește cu desăvârșire și încă o masă decentă pentru că altfel n-aș avea energie pentru tot ce e aici. Dar ieri am tânjit după fructe proaspete așa că m-am ridicat pur și simplu de la laptop și m-am dus să-mi iau caise și nectarine. Pe care le-am mâncat precum copii, nespălate, și mi s-au părut cele mai bune fructe mâncate vreodată! Ele sunt au fost:
Alintul zilei, alături de celelalte povești de la Cluj, vă sunt aduse printre rânduri de MasterCard, partener al TIFF de opt ediții, fără întrerupere, și care, în acest an, promovează aici tehnologia contactless. Prin urmare, unde vedeți semnul MasterCard / PayPass, să știți că pierdeți mai puțin timp cu plata pentru lucrurile neprețuite. Și ar fi indicat, dacă sunteți la Cluj în perioada TIFF, să păstrați bonul și vă veniți cu el la Casa TIFF. O să întâlniți acolo niște fete drăguțe de la MasterCard care, cu puțin noroc, vă vor oferi premii simpatice: ochelari de soare, coktailuri și invitații la ceremonia de închidere a TIFF-ului!
Nu în ultimul rând, pe #clujlapass pun în fiecare zi o imagine cu un moment neprețuit! Aruncați o privire, poate vă plac momentele alese de mine! Ieri a fost cu soare! :)