După cum v-am spus, am fost, vreme de două zile, într-un soi de teambuilding lângă Porţile de Fier. În prima seară organizatorii ne-au îmbarcat şi ne-au trimis într-o croazieră pe Dunăre, împărţiţi în două bărci, una mai mare şi una mai mică, dar mai rapidă – varianta pe care am ales-o, fiindcă-mi place tare senzaţia de mers repede pe apă.

Dunărea era cuminte şi frumoasă, aşa cum mi-o aminteam, sclipitoare, pe alocuri, poate un pic obosită… deşi miercuri, în a doua zi a excursiei, aveam să aflu că asta e doar o aparenţă. Oricum, plimbarea pe întinderea de apă străjuită de zidurile de piatră e copleşitoare şi te face să te simţi foarte mic, aşa, ca o aducere aminte despre ce rămâne şi ce contează, plus o lecţie de umilinţă pentru cine are chef să înveţe.

Am văzut Tabula Traiana de pe malul sârbesc, singurul loc în care românii au voie să se apropie la mai puţin de 15 metri, ca o concesie făcută celor interesaţi de istorie. În rest, trebuie să menţinem distanţa… cel puţin teoretic, spune Nicu, cel care conduce barca şi face pe ghidul: “poţi să te duci şi mai încolo cu barca, nu măsoară nimeni”. De altfel, pe drumul de întoarcere am dat de un pescar sârb care era cam pe la jumătatea distanţei între noi şi vecini şi care prinsese doi somni – mie mi s-au părut mari, dar pricep că sunt, de fapt doar aşa, un pic mai răsăriţi:

În golful Mraconia, l-am văzut şi pe Decebal cel uriaş, cioplit în piatră din ambiţia lui Iosif Constantin Drăgan, cea mai înaltă statuie din Europa, 55 de metri, a cărei sculptare a durat aproximativ zece ani (12 sculptori alpinişti au lucrat la ea zilnic, din martie până în octombrie) şi care a costat cam un milion de euro.

Apoi am intrat în peştera Veterani, cea a cărei istorie o vedeţi mai jos:

În interior, linişte şi pace, dar şi nişte inscripţii gen mimi + gogu = love, scrise cu vopsea pe piatră… Cam cât de idiot să fie cineva ca să facă asta?! Intrarea în peşteră e străjuită de nişte “dinţi” mici, pasămite prea mici ca să-l împiedice pe gogu… :(

În Peştera Ponicova n-am mai intrat, fiindcă barca noastră din fibră de sticlă risca să se facă fărâme din pricina stâncilor, aşa că ne-am continuat plimbarea până spre asfinţit, când am plecat către Orşova şi, mai apoi, către “casă”, Motelul Continental. Care, apropo, nu ştiu de ce se numeşte Motel, că are toate condiţiile dintr-un hotel, şi chiar peste, dacă e să compar cu unele hoteluri în care am stat prin plimbările mele, ba chiar şi piscină!

Revenind, asfinţitul pe Dunăre e atât de frumos încât îţi taie respiraţia şi te face să te gândeşti, din nou, iar şi iar, ce păcat că sunt atâtea locuri minunate în România asta, şi totuşi oamenii aleg să privească… televizorul! Poftiţi de vă clătiţi ochii, mintea şi sufletul:

Despre restul aventurii, prieteni şi coechipieri, vă povestesc într-un episod viitor :)

Călătorului îi şade bine cu drumul, aşa că peste un ceas pornesc spre Porţile de Fier, ca să văd dacă se deschid cum trebuie, dacă mai trebuie unse, în caz că e necesar de lunea viitoare încolo! Glumesc, că de fapt mă duc în Team Building cu Bloggers Inc, o companie mamă (şi tată) în care toţi câţi suntem, vreo 20, am impresia, ne ocupăm şi cu treaba asta de-i zice blogging.

Un pretext de plimbare pe coclauri, aventuri cu caiacul, fugărit zmeie, ceva drumeţii şi privit ceilalţi cum se dau cu bicicleta, ca eu tot n-am învăţat cum se face treaba asta, cu toate că am tot fost “ameninţată” în acest sens.

Pentru că e corporaţie serioasă – fictivă, dar serioasă! – toată lumea, cu câteva excepţii, e director. Şi pentru că era oarecum pleonastic sa-mi adjudec o poziţie managerială la departamentul Comunicare (aham, între alţi bloggeri!), m-am învârtit şi am ajuns Director la stat, atât la propriu cât şi la figurat, muhaha! Cică salarii mari, muncă puţină, deplasări cu duiumul şi genţi de firmă + o grămadă de chestii inutile şi indecent de scumpe achiziţionate pe banii statului, că am văzut că aşa e treaba pe-acolo.

Mai mult, la o adică, dacă se lasă cu prea multă aventură, pot oricând să spun că am treabă la… stat şi să mă sustrag hoinărelilor în care cică e posibil să dăm nas în nas şi cu niscaiva vipere – nu, mulţumessssc!

În rest, e bine: la Continental, primitoare gazdă, vom sta chiar vizavi de Dunărea cea albastră, drumurile noastre toate sunt bătute cu maşini de la Renault, iar aventura e asigurată de Aventuria. Acum mă duc să încropesc un bagaj, până nu uit ce ne-au spus să ne luăm la noi. Deci bocanci, cremă de protecţie solară, pelerină de ploaie… ce mai era?!

Ah, dacă ştiţi locuri şi poveşti mişto în zona Porţie de Fier, lăsaţi un comentariu. În măsura în care mă lasă programul general, mă duc să cercetez şi, cine ştie, poate vă aduc un borcan de Cipiripi.

În caz de vreo urgenţă, puteţi să-l contactaţi pe Domnul Sony, el mereu ştie ce e de făcut.

PS da, ştiu că poza e cu susul în jos. Pe Dunăre, precum în cer, aşa şi pe… apă!

În România sunt familii atât de sărace încât sunt nevoite să renunţe la copiii lor, dându-i în grija statului sau pur şi simplu părăsindu-i pentru a pleca la muncă afară sau aiurea, oriunde, numai să fie departe de ei, de responsabilităţi. UNICEF a realizat un proiect în 64 de comune din România în care peste 110.000 de copii au fost recenzaţi şi, din aceştia, 11% au fost identificaţi ca fiind în dificultate.

Există 12.000 de copii aflaţi în dificultate, de multe ori “invizibili???: fără acces la medic, fără a merge la şcoală, supuşi violenţei, fără acte de identitate, copii având copiii, copii lăsaţi singuri acasă şi mai ales copiii în pericol de a fi părăsiţi de familie şi lăsaţi în grija statului. Toţi aceşti copii care au suferit în tăcere fără a fi văzuţi sunt acum ajutaţi de către asistenţii sociali şi de către comunitate.
Însă UNICEF îşi propune să ajungă în mult mai multe comune şi la mult mai mulţi copii.

În seara asta, de la ora 21, Realitatea TV găzduieşte un teledon  în beneficiul acestor copii, iar noi putem ajuta, şi iată care sunt modalităţile:

• SMS la 8848, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr valabil în rețelele Cosmote, Orange și Vodafone;
• apel la 0900 900 230, în valoare de 2 euro pentru care nu se percepe TVA, număr gratuit pus la dispoziție de Romtelecom;
• donații online pe www.unicef.ro, plus posibilitatea de a face donaţii lunare automate (cu sumă minimă de 10 lei/lună), opțiune pusă la dispoziție de payU.

O donaţie de 50 de lei pe lună este suficientă pentru ca un “copil invizibil” să rămână alături de familia lui. Exact, preţul unei ieşiri în oraş sau a patru pachete de ţigări.

Ştiu, s-ar putea să spuneţi că plătim impozite la stat, să aibă grijă statul de ei, dar, de fapt, ceea ce-şi propune  UNICEF e să ajute familiile din care provin copiii, în aşa fel încât aceştia să nu ajungă pe mâna statului. Dragostea părinţilor nu se poate înlocui.

Aşa că donaţi. Cât puteţi. Nici o donaţie nu e prea mică pentru un zâmbet de copil: 

Mai multe informatii pot fi gasite pe website-ul UNICEF Romania, paginile de Facebook SustineUNICEF și UNICEF Romania, pagina de youtube UNICEF Romania, sau pe Twitter. 

În zilele astea în care asistăm, intern, la Jocurile Olimpice ale Tupeului Politic, încerc să găsesc toate motivele pentru care încă mai merită să rămânem şi să credem în România, în valorile româneşti – am făcut şi o pagina de FB în care vă puteţi expune motivele, şi vă mulţumesc anticipat dacă scrieţi acolo.

Cum Olimpiada de la Londra începe nu peste mult timp, iar rezultatele sportivilor noştri la alte ediţii ne-am făcut să fim mândri, vedeţi mai jos componenţa delegaţiei care ne va reprezenta la Londra, ca să ştim cui trebuie să ţinem pumnii (sursa)! Portdrapelul echipei noastre va fi Horia Tecău.

AICI e pagina de FB a Comitetului Olimpic Român, puteţi să vă arătaţi susţinerea pentru sportivii români. Vestimentaţia echipei României a fost realizată de… Ivan Patzaikin, în fine, nu chiar de el personal, ci de Olah Gyarfas, designerul brandului Patzaikin.

Vestimentația și accesoriile se înscriu în filosofia generală a brand-ului, aceea de eco, tradiție și calitate, fiind confortabile, naturale și perfecte pentru aventură, şi vor fi comercializate pentru public – fără însemne oficiale – începând cu 27 iulie.

Succes tricolorilor!, astăzi, motivul pentru care nu plec din România.

La cele 15 discipline sportive olimpice vor concura 104 sportivi, care vor fi insotiti de 58 oficiali, plus seful de misiune si adjunctul sefului de misiune. La Londra vor mai face deplasarea si patru rezerve, doua la canotaj si doua la scrima.

La natatie vor face deplasarea patru sportivi si doi oficiali, Camelia Potec, Norbert Trandafir, Dragos Agache si Alexandru Coci urmand a fi insotiti de antrenorii Lucas Philippe Jean Pierre si Ovidiu Galeru.

La polo, cei 13 jucatori, Stoenescu Dragos Constantin, Radu Cosmin Alexandru, Negrean Tiberiu, Diaconu Nicolae Virgil, Iosep Andrei Ionut, Busila Andrei Dan, Chioveanu Mihnea, Matei Guiman Alexandru Barabas, Goanta Dimitri, Georgescu Ramiro, Ghiban Alexandru Andrei, Kadar Kalman Janos si Dragusin Mihai Eduard, vor fi insotiti de antrenorii Kovacs Istvan Lukacs si Cimpianu Remus Ciprian, masorul Paizan Dumitru si de Anatolie Grintescu, ca si conducator al echipei.

La box, pugilistii Andrei Bogdan Juratoni si Mihaela Lacatus vor fi insotiti de antrenorii lor, Gheorghe Napoleon Bonaparte, respectiv Adrian Lacatus.

La kaiac – canoe, lotul va fi format din 11 sportivi, kaiacistele Irina Lauric, Iuliana Paleu, kaiacistii Ionel Gavrila, Stefan Vasile, Toni Ioneticu, Traian Neagu, Ionut Alexandru Mitrea si Bogdan Mada, si canoistii Dumitrescu Lazar Liviu Alexandru, Victor Mihalachi si Iosif Chirila, doi antrenori, Igor Lipalit si Florin Scoica, un asistent – masor Elena Moresanu, si conducatorul Ioan Barladeanu.

La canotaj lotul va fi alcatuit din Grigoras Cristina, Mironcic Eniko, Lupascu Camelia, Cogianu Roxana Gabriela, Cojocariu Adelina Maria, Rotaru Ioana, Albu Nicoleta, Gidoiu Talida Teodora, Dorneanu Irina, Andrunache Georgeta, Andrunache Georgeta, Susanu Viorica, Cozmiuc Marius Vasile, Palamariu Alexandru George, Pîrghie Cristi Ilie, Curuea Florin, doua rezerve, Boghian Andreea Nicoleta si Strungaru Ionel, trei antrenori, Mircea Eugen Roman, Dimitrie Popescu si Marlena Zagoni, asistent medical Anca Nemtoc si conducator Elisabeta Lipa.

La ciclism vom fi reprezentati de Andrei Nechita care va merge insotit de Radu Selejan.

La scrima lotul va fi format din opt sportive si sportivi, Ana Maria Florentina Branza, Anca Maroiu, Simona Cristina Gherman, Rares Eugen Dumitrescu, Gelu Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Radu Horea Daraban, Pascu Bianca Alexandra, doua rezerve, Loredana Dinu (spada) si Alexandru Siriteanu (sabie), trei tehnicieni, Mihai Claudiu Covaliu, Dan Podeanu, si Cornel Razvan Milan, un masor, Mircea Dan Lascar, si medicul Ion Mihai Nicolae.

La gimnastica, lotul mai poate suferi modificari atat in ceea ce priveste componenta echipelor cat si a colectivului tehnic. Deocamdata formula de participare aprobata de CE al COSR este urmatoarea: zece sportive si sportivi: Catalina Ponor, Sandra Izbasa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache, Flavius Koczi, Ovidiu Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Bataga si Vlad Cotuna, cinci tehnicieni, Maria Bitang, Octavian Bellu, Lucian Sandu, Ioan Suciu si Vasile Vug, un kinetoterapeut, Andreia Emilia Ianasi, un medic, Cristian Gheorghe Stoiciu, si oficialul echipei Elena Frincu.

La judo, vor face deplasare sase sportive si sportivi, Alina Dumitru, Corina Caprioriu, Andreea Stefania Chitu, Dan Gheorghe Fasie, Vladut George Simionescu si Daniel Brata, doi antrenori, Florin Bercean si Emil Ioan Morar si medicul Mirela Gabriela Pop.

La tir vor merge Lucia Liliana Mihalache si Alin George Moldoveanu, insotiti de antrenorii Attila Iosif Ciorba si Sorin Babii, acesta din urma si in calitate de presedinte al Federatiei Romane de Tir.

La tenis de masa, lotul va fi format din performerii Elisabeta Samara, Daniela Dodean si Adrian Crisan, antrenorul Viorel Filimon si Cristinel Romanescu, conducator.

La tenis vor concura la Londra Irina Camelia Begu, Monica Niculescu, Sorana Cirstea, Simona Halep, Horia Tecau si Adrian Ungur, antrenori vor fi Sever Dron si Ciprian Porumb, iar Gelu Cosma va insoti lotul in calitate de kinetoterapeut.

La haltere echipa va fi formata din Roxana Cocos, Razvan Martin , Gabriel Sincraian si Florin Ionut Croitoru, doi antrenori Petre Becheru si Nicolae Nitu, si kinetoterapeutul Aurica Valceanu.

La lupte vom fi reprezentati de doi sportivi, Alin Ciurariu Alexuc si Daniel Rares Chintoan care vor fi insotiti de Petrica Carare, respectiv Nicolae Ghita, si medicul Nicolae Ploesteanu.

Cel mai numeros lot, cel de la atletism, va fi format din 17 sportivi, un medic, Limona Adriana Camelia, un asistent medical, Constantin Danicel, conducatorul Ion Buliga si trei antrenori care vor fi desemnati la urmatoarea sedinta a Consiliului Federal al Federatiei Romane de Atletism.

Cele 17 atlete si atleti sunt: Nicoleta Grasu, Claudia Nicoleta Stef, Bianca Perie, Cristina Bujin, Esthera Petre, Lidia Simon, Constantina Dita, Andreea Ograzeanu, Bianca Denisa Razor, Mirela Lavric, Angela Morosanu, Ancuta Bobocel, Elisabeta Birca, Viorica Tigau, Cristina Casandra, Marius Iulian Cocioran, si Viorel Marius Ionescu.

Delegatia de oficiali care va insoti lotul olimpic al Romaniei va fi formata din Alexandru Epuran, sef de misiune, Florin Misca, adjunct de sef de misiune, Dragos Tataru si Arthur Hoffman, responsabili cu probleme administrative, Gheorghita Voicu, sef financiar, Dan Tanase, medicul sef al Echipei Olimpice a Romaniei, si Cristian Butariu, atasat olimpic.

Acesta este un guest post scris de Andreea Burlacu – ea a reuşit să ajungă la conferinţă, spre deosebire de mine, şi îi rămân datoare pentru text! Poftim, am spus-o cu martori, Burlaco! Acum luaţi de citiţi ce povesteşte Andreea de CSR şi alte lecţii.

Dupa o zi complexa in care s-a discutat despre reducerea impactului asupra mediului, a sosit momentul dezbaterii subiectului dezvoltarii comunitatilor locale.

Mona Nicolici (Petrom, Community Relations & Social Affairs Manager) a deschis primul panel cu o lectie invatata in cadrul indelungatei sale activitati in CSR: sustenabilitatea nu poate fi obtinuta decat prin crearea de valoare comuna, iar inovatia si cresterea sanatoasa a unui business trebuie sa tina cont de comunitatea in care activeaza. (Business growth innovation + community development = shared value )

Petrom crede în dezvoltare sustenabilă, din comunitate pentru comunitate

Reteta pe care cei de la Petrom o folosesc in cadrul proiectelor de CSR e reprezentata de cei 3O: obiective, obstacole si oportunitati, iar in ceea ce priveste obiectivele, Mona Nicolici a declarat: “investind in abilitatile oamenilor din comunitati si in oportunitatile existente in locurile in care activam pentru a investi in viitorul Romaniei, astfel incat comunitatile sa se autosustina si dezvolte. Cum putem ajuta comunitatile fara sa uitam de obiectivele de business: crearea unui spatiu de valori comune, idei care sa genereze castiguri de ambele parti???

Obstacolele cele mai des intalnite sunt diferentele psihologice si cele demografice dintre comunitati. Astfel, s-au creat zece “action teams” cu oameni care cunosc problemele comunitatii, inteleg dificultatile cu care se confrunta acestea si pot gasi solutii viabile.

foto: Revista BIZ

Explicand modul in care Petrom s-a implicat in comunitatile in care activeaza, Mona Nicolici subliniaza importanta de a avea oameni in acele comunitati, pentru ca “nu ai cum sa intelegi o comunitate stand acasa, la televizor???

Directiile pe care se concentrează cei de la Petrom sunt: cultivarea unui comportament de business responsabil, adica educarea angajatilor cu privire la sustenabilitate, cartografierea impactului business-ului asupra comunitatii, a problemelor socio-economice din comunitati, identificarea nevoilor si a urmatorilor pasi de urmat.
Noile directii de urmat sunt:  gasirea unor noi surse de venituri pentru comunitati: dezvoltarea antreprenoriatului social, parteneriat cu FDSC granturi ONG-urilor locale, incubator de afaceri, cresterea nivelului de educatie prin Scoala lui Andrei: cresterea resurselor educationale, continuarea dezvoltarii sistemului de telemedicina, continuarea crearii si dezvoltarii grupurilor de initiativa.

O alta strategie demna de studiat este cea pe care o adopta GSK in Romania. GSK a identificat cele mai mari nevoi, apoi a stabilit trei piloni principali: sanatatea pentru toti, comportamentul etic, oamenii si comunitatile.
Andreia Cucu (GlaxoSmithKline, Central Europe Communications Lead, PR & Communication Manager GSK Romania) a anuntat ca anul acesta, GSK Romania va lansa primul raport de CSR pentru activitatile de la noi din tara, un raport demn de urmarit si studiat pentru toti cei interesati de domeniul CSR-ului.

Semne de întrebare de la conferinţă, gânduri şi concluzii

Nu in ultimul rand, debaterea a ridicat niste semne de intrebare foarte interesante, intrebari pe care vi le expun pentru o meditatie adanca acasa: (plus cateva ganduri personale)

1) Sunt multi care spun ca filantropia corporativa este fie o incercare de distragere a atentiei de la probleme reale, fie doar o miscare de PR. Ar trebui sa le mai cerem companiilor sa ajute?

Companiile sunt parte a comunitatilor, consuma si aduc anumite prejudicii, fapt pentru care sunt datoare sa contribuie. E normal ca ele sa participe la dezvoltarea durabila a societatii. Intr-adevar trebuie sa fim atenti la modul in care acestea aleg sa faca CSR, insa daca impactul lor asupra dezvoltarii comunitatii este considerabil, conteaza mai putin intentiile PR-istice.

2) De unde stim daca actele de generozitate (in interiorul sau exteriorul companiei) sunt “sincere”? Conteaza?

Toti actorii actioneaza conform unui plan in vederea atingerii unui scop. Atat timp cat efectul implicarii conteaza in societate, investitiile pe care o companie le aduce in comunitate sunt mari, consider ca “sinceritatea” este un element mai putin important.

3)Sunt importante rapoartele de CSR? Le citeste cineva? Daca se poate si fara, n-ar fi mai inteligent pentru companii sa nu le faca?

Sunt importante atat timp cat sunt sincere si ofera date la ca realtfel nu putem avea acces. Sunt cu siguranta citite de cei interesati de domeniu ce activeaza si isi doresc sa-si extinda aria de cunostinte.

4) Au curajul companiile sa raspunda la preocuparile majore ale stakeholderilor? Avem exemple cu adevarat inspirationale?

5) Cum convingem un director financiar, un CEO sau un actionar interesat doar de profit ca transparenta este buna? Cum ramane cu problema competitiei si cu riscurile de imagine? Nu e mai profitabil sa nu fii tu cel transparent?

Ei, poate aveţi şi voi nişte răspunsui, hm?

Nu cred că sunt o naţionalistă, fiindcă acum îmi pare rău că mi-am ratat şansa de a fi plecat din România cu zece ani în urmă. Totuşi, pentru că sunt conştientă că pretextul pe care mi l-am oferit atunci pentru a refuza şansa emigrării e doar un pretext, mă gândesc că, bună, rea, cum e, mie îmi place România.

Îmi plac locurile şi liniştea de la sat, îmi plac prietenii mei români care sunt mai frumoşi decât prietenii lor din alte ţări, îmi place că aici e acasă. Sigur, nu-mi plac o groază de lucruri, alea de care mă lovesc aproape zilnic, dar îmi imaginez că nici prin Canada (locul unde ar fi trebuit să ajung dacă nu spuneam “pas!”) nu e totul perfect. Şi ştiu că mi-ar fi fost prea dor de casă şi probabil că aş fi rugat toţi prietenii să-mi trimită ce muzică a mai apărut, iar când aş fi ascultat Balada lui Porumbescu ori pe Gheorghe Zamfir probabil mi-ar fi dat lacrimile.

Acesta e motivul pentru care astăzi, împreună cu MasterCard, vă ofer trei CD Box-uri cu cele mai frumoase piese interpretate de marele artist român. Pentru că să ai o zi liberă e bine, să ai un weekend prelungit e şi mai bine, dar să-ţi reaminteşti de ce te bucuri că trăieşti în ţara ta, măcar odată pe an, e nepreţuit!

Şi, da, conform obiceiului, pentru a câştiga unul dintre cele trei daruri, aş vrea să-mi spuneţi, la comentarii, de ce ne place România. Măcar astăzi să vorbim doar de bucuria de a fi român!

IMPORTANT

Mâine, blogul printre rânduri împlineşte frumoasa vârstă de un an, motiv pentru care am decretat aceasta Săptămâna cadourilor pentru cititori fiindcă simt nevoia să vă mulţumesc cumva pentru că îmi sunteţi alături, că citiţi, comentaţi, recomandaţi şi toate cele, iar de ieri şi până vineri, inclusiv, puteţi câştiga în fiecare zi un alt cadou.

Atfel, luni am avut un bestseller cu autograful autorului, marţi am avut vouchere de la sosetaria.ro, iar ieri am oferit câte un produs de la Mio Bio, prin tragere la sorţi, celor care mi-au împărtăşit cum se relaxează după o zi grea. Câştigătoarele sunt Cătălina, Rococo şi Andreea! Felicitări, sper să vă bucuraţi de răsfăţurile de la Mio Bio :)

Scurt, clar, cuprinzător: Redescoperă România a luat cele mai multe premii (de depaaaarte cele mai multe!) iar o parte din haită a fost prezentă în sală şi ne-am bucurat ca pe vremuri, la şcoală, când ne strigau la careu să ne luăm coroniţele!

Felicitări şi mulţumiri Anca, Ana, Bobby şi… Mergem mai departe, coleeeegiiiiii!

Parazitii – Arde feat Mr Levy

Asculta mai multe audio diverse

Pentru ultima dată în acest an, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

Miercuri am ajuns la conferinţa prilejuită de lansarea ChemGeneration, un proiect BASF ce-şi propune să creeze şi să susţină o platformă de comunicare (mai ales) pentru tinerii interesaţi de chimie.

N-am fost niciodată fan al acestei materii, în ciuda celor patru ani de chimie intensivă prestaţi în liceu. Totuşi, anii ăştia, de ce să mint, mi-au folosit mult când am lucrat la RMGC, de exemplu, şi-i uimeam pe inginerii străini cu faptul că puteam pricepe şi discuta despre chestii îndeobşte considerate “limbi străine” pentru un om de comunicare. Dar asta e altă poveste…

La evenimentul organizat miercuri de Premium am avut plăcerea de a o cunoaşte pe Raluca Van Staden, chimista din România care a inventat un dispozitiv ce poate detecta cancerul în doar şase minute, pe baza unei probe de sânge. Deocamdată e vorba de doar patru tipuri de cancer, dar şi cele mai frecvent întâlnite: cancerul de sân, de ovare, gastriontestinal şi de prostată. Am avut plăcerea de a o asculta şi anul trecut, laTEDx, când şi-a început prezentarea cântând (bine!!!) la pian, un instrument de care doamna Van Staden este pasionată în aceeaşi măsură în care este pasionată de chimie.

Pentru că am avut un răgaz de cinci minute cu dânsa, i-am adresat, după conferinţă, câteva întrebări, într-un mini interviu.

– Am auzit şi chiar am asistat la spectacole ce demonstrau legătura între matematică şi dans, de exemplu, dar muzică şi chimie… De unde până unde această relaţie, poate nefirească pentru neavizaţi?

– Pentru mine e o relaţie firească şi cred că ţine de creativitate şi de rigoare. Aşa cum într-o compoziţie o notă greşită poate strica un întreg ansamblu, tot aşa şi în chimie, un element greşit poate deforma tot experimentul. De altfel, există foarte multe exemple de chimişti celebri care sunt şi muzicieni foarte buni, fără să fie profesionişti, dar făcând, totuşi, performanţă şi în acest domeniu (nota mea: true story, am documentat acest aspect după interviu, aveţi aici un exemplu). Cred că legătura cea mai facilă ar fi prin matematică.

– Doamnă profesoară, aveţi o carieră mai mult decât impresionantă, sunt convinsă că aţi primit oferte şi burse de cercetare în multe institute faimoase ale lumii, aşa că aş vrea să vă întreb de ce aţi ales să reveniţi în România şi, mai mult decât atât, doriţi ca dispozitivul pe care l-aţi inventat să fie lansat, la scară largă, ca produs românesc.

– Nu cred că mi-aş fi găsit locul în altă parte şi oricum mi se pare normal să revin aici si să contribui cu ce pot la societatea românească. Îmi doresc să fac cercetare aici, în România, îmi doresc ca studenţii români să beneficieze de tot ce ştiu şi pot să-i învăţ. Sigur, sunt foarte legată şi de studenţii din Pretoria, încă ţin legătura cu unii dintre ei, au ajuns oameni de ştiinţă reputaţi, dar România este ţara mea.

– Când estimaţi că dispozitivul de depistare a cancerului pe care l-aţi creat ar putea ajunge pe piaţă, accesibil oricui doreşte să-l cumpere?

– În medicină este greu de estimat timpul în care un produs ajunge pe piaţă. Sunt foarte multe lucruri la care încă se lucrează, inclusiv ce tipuri de cancere vor putea fi depistate cu acurateţe, încă lucrăm cu biomarkerii care fac posibil acest lucru, dar ideea este că întâi trebuie omologat, apoi făcute o serie de teste clinice şi, în acelaşi timp, trebuie dezvoltat şi aparatul.

Beneficiem, totuşi, de sprijinul multor oameni, şi nu numai din România ci din toată Europa, care îşi doresc c acest produs să fie omologat cât mai curând.

– Aveţi în plan continuarea cercetărilor acestor biomarkeri, în aşa fel încât să faceţi posibile analize la fel de rapide şi pentru depistarea altor maladii?

– Da, acesta este planul meu, să lucrez în continuare în acest domeniu al biochimie cu aplicabilitate în medicină, nu doar pentru alte maladii, ca atare, dar şi pentru a se ajunge la realizarea unui set complet de analize într-un timp foarte scurt. Este foarte mult de muncă şi este nevoie de resursă umană extrem de bine pregătită şi pasionată de acest domeniu, dar orice început este greu.

– Dacă ar fi să spuneţi ceva tinerilor care nu ştiu încă ce drum să aleagă în viaţă, ce le-aţi spune ca să-i atrageţi spre chimie?

– Le-aş spune că tot ceea ce ne înconjoară are legătură cu această materie, viaţa însăşi e legată de chimie, medicamentele, aerul, apa sau chiar analizele pe care ar trebui să le facem în mod regulat, chit că ne simţim sau nu bine, toate acestea au în comun elemente chimice şi, inevitabil, orice drum urmează, se vor întâlni cu chimia. Chimia poate să fie şi cool, poate fi chiar foarte amuzantă uneori şi, cu siguranţă, poate oferi oricărui profesionist în domeniu satisfacţii nemăsurabile.

***

De final, vă propun să ascultaţi o compoziţie intitulată “Ionization” (Edgar Varese este autorul), despre care Frank Zappa spune, în autobiografia sa, că l-ar fi inspirat să înceapă să scrie muzică.

foto

Azi după amiază am fost la Muzeul Ţăranului Român pentru vernisajul expoziţiei Joaca de-a timpul.

Luaţi un ziar.
Rupeţi-l în bucăţi mici.
Puneţi bucăţile de ziar la înmuiat într-o găletuşă.
Agitaţi-le încetişor.
Scoateţi bucăţile una după alta.
Aplicaţi-le pe mulajul de lut în ordinea în care le extrageţi.

Nu, nu e dada… este atelierul de măşti din papier-mâché, este Joaca de-a timpul – aşa îşi prezintă organizatorii… joaca!

Exponatele sunt realizate de un grup de copii si mai mulţi voluntari şi sunt inspirate de o parte din tradiţiile încă practicate prin satele româneşti.Găsiţi acolo păpuşi din fân, măşti, tot soiul de forme lucrate în lut, în fine, o mulţime de lucruri faine.

Despre unele dintre aceste tradiţii s-a scris şi în campania Redescoperă România iar acesta e motivul pentru care o mică parte din haită a fost prezentă la vernisaj azi. Copiii artişti erau foarte veseli şi bucuroşi să-şi arate opera pe care o realizaseră şi, cumva, emoţia şi entiziasmul lor erau contagioase.

Vernisajul n-a durat prea mult şi a fost urmat de poza de grup şi de… gogoşi, dar o parte din copii erau deja ocupaţi să facă o cursă la perete şi chiotele lor mi-au atras atenţie. Şi atunci am dat cu ochii de asta:

E ca un goblen perfect ţesut în culori de toamnă, un mozaic, o hartă a acestui anotimp. Fiecare frunză e mărturia unei raze de soare. Mi-a plăcut la nebunie.

Am stat apoi la poveşti cu cei câţiva colegi #dinRomânia care au venit la MŢR, am băut câte-o nefiltrată şi uite-aşa ne-am bucurat împreună de una dintre ultimele zile blânde de toamnă. Cică de mâine vine urgia. Ceea ce e neplăcut fiindcă, nu ştiu cum, dar parcă n-am apucat să mă bucur de toamna asta. În orice caz, nu cât aş fi vrut. Dacă e frumos sâmbătă, îmi fac un termos de ceai şi mă duc să citesc în Grădina Botanică.

PS Joaca de-a timpul este la MŢR până pe 20 noiembrie, în sala Acvariu. Mergeţi să vedeţi ce-au lucrat copiii fiindcă, dincolo de talent, e mult suflet în fiecare exponat. Nu uitaţi să vă bucuraţi de toamna (ex)pusă la perete în curtea interioară şi, dacă aveţi un pic de răgaz, vă dau un pont: la terasă au must :)

Îmi place Doru Panaitescu şi îl admir pentru pasiunile “sălbatice” pe care le are, pentru răbdarea cu care ne-a explicat în detaliu cum s-au format Cheile Sohodolului şi pentru că rămâne fidel principiului de a-şi păstra sfârşitul de săptămână doar pentru el, călătorii şi prieteni. Tot Doru, acelaşi Doru, ştie publicitate online cât să predea şi la alţii, se pricepe să învârtă o mâncare #laceaun şi mai şi cântă la chitara. În rest, cred că are şi nişte defecte pe undeva :))))

De asemenea, ca pasionat de fotografie, Doru urmăreşte tot felul de vieţuitoare, mai ales păsăret, pentru a le surprinde în habitatul natural. Aşa a adunat mii de imagini, iar pe unele dinre ele le expune, până în decembrie, inclusiv, la F64 Studio din Bulevardul Unirii 45, sub numele de Biodiversitate. Îl găsiţi acolo în fiecare săptămână ca să vă povestească detalii despre fiecare fotografie (urmăriţi-l pe Twitter ca să aflaţi în ce zi), şi mai jos aflaţi câteva lucruri despre aplecarea lui pentru ştiinţe… naturale! L-am întrebat despre asta şi alte câteva lucruri, iar acum vă spun şi vouă ce am aflat. Enjoy! (intenţionat, prietenii ştiu de ce!)

De unde şi până unde pasiunea asta pentru a (sur)prinde animalele, păsările, în special, la ele acasă?

Pasiunea pentru natură şi ştiințe naturale o am de mic. La patru cinci ani deja desenam toate animalele din Atlasul Zoologic. Mai târziu am pierdut darul desenului, dar m-a ajuns din urmă cheful de a imortaliza animalele vii, nu doar pe cele din planșele atlasului.

Care a fost prima vieţuitoare urmărită și trasă într-o fotografie de care să fii mulţumit?

Prima?? Nu mai țin minte… probabil că primii lilieci din peșterile în care mergeam în anii 2000-2001. Nu știu dacă mai am filmele pe acasă…

Şi fotografia pentru care ai muncit cel mai mult? Distanță parcursă, ore de urmărire etc

E greu de spus. Pentru multe din ele m-am chinuit, iar efortul nu se vede neapărat în rezultat. De exemplu în 2010 am mers de două ori până în Devavanya (Ungaria) petnru o fotografie cu o dropie în libertate. Fotografia nu mi-a reușit, am trei cadre ușor mișcate și neclare. Am mers pentru ele 3200 de kilometri (800 km dus întors de două ori), dar nu regret nici măcar o secundă sau un metru. La anul voi veni cu trofeul pe cardul foto (un dropioi în postură nupțiala). Îmi doresc prea mult fotografia asta să nu ajung să o fac, mai ales că turele de anul trecut au însemnat o acumulare de informații cruciale pentru reușita de anul viitor.

Există animale pe care le’ai urmărit și nu le’ai (sur)prins? Încă le cauți?

Da, mufloni, acvile, cerbi, lista e destul de lunguiață. Lucrez la câteva specii frumoase, remarcabile, pe care sper să le fotografiez în următorii ani. Nu mă grăbesc, animalele nu pleacă de acolo.

În afară de fotografie, ai în plan și alte acțiuni care vizează biodiversitatea, cum ar fi acțiuni pentru protejarea vreunei specii ori pentru a educa nițel poporul din punctul asta de vedere?

Da, am în plan editarea unui album foto, dar și a unui ghid de buzunar cu dublă funcție. Deocamdată sunt doar proiecte, dar veți afla mai multe despre ele la momentul potrivit.

Ai fost vreodată în pericol când ai fotografiat? Vreun risc sau chiar păţanie semnificativă?

Propriu-zis nu, pentru că știu ce înseamnă o întâlnire cu un animal sălbatic, toate sunt imprevizibile. Faptul că am “aranjat” o viperă cu mână pentru o fotgrafie perfectă se pune? (nota mea: DAAAA!)

Practic nu pot vorbi de pericol, deși pentru un om neavizat apariția unei vipere e un motiv suficient să urle din toți rărunchii sau să o rupă la sănătoasă. Pentru mine însă e o șansa deosebită, pe care nu o pot rata.

Ce note aveai, în sc generală, la științele naturii? :)

Bune. Mi-au plăcut și biologia, și chimia, și fizică, și geografia, și geologia. Aveam note bune, azi mă bucur că am învățat la aceste materii. Și un secret: încă mai învăț. Am acasă mai multe tratate de geologie carstică, de mineralogie, tratate de ornitologie, studiez și puțină taxonomie. Trebuie să fii pregătit să înțelegi ce este deja în jurul tău…

În  fine, cum reușești  împaci marketerul din tine, fiindcă, se știe, asta presupune cifre exacte şi exceluri, cu pasionatul de fotografie, când trebuie răbdare şi să stai nemișcat ore întregi,  să te “machiezi”, camuflezi,  îţi trebuie ochi format pentru ceva artistic (vezi foto cu rățuște şi irizații de ape sau cormoranul leneş pe care stătea un ţânţar) :)

Nu e neapărat răbdare. E mai mult vorba despre o serie de tehnici de apropiere, respectiv de încadrare. Unele învățate din cărţi de specialitate (puține ce-i drept), restul pe propria piele sau, mai degrabă, din propriile eșecuri. Ce nu  te înfrânge, te face  face  puternic. Gasiti la mine pe blog câteva tutoriale ale unor reuşite, cat despre etologie (comportamentul animalelor) mă documentez în permanenţă pentru a fi mai aproape de speciile salbatice…