Probabil ar trebui să poarte o pelerină, ceva, ca să ştie toată lumea că Tara e o super pisică şi şi-a salvat omul de la atacul grav al unui căţel! Jeremy, un băieţel de câţiva ani, se plimba cu bicicleta când a fost atacat, din senin, de un câine din vecini, iar pisica a sărit ca o săgeată să-l apere pe copil.

Pierderea unui prieten patruped, mai ales unul pe care l-ai avut mereu în preajmă, în casă, vreme de aproape 11 ani, este, fără îndoială, un moment trist şi greu. Mai ales când diagnosticul vine din senin, mai ales după ce, în ciuda rezultatelor de la analize, ai făcut tot ce se (mai) putea, sperând că, cine ştie, apare vreo minune. Tu, cea fără de răbdare, ai tăiat felii de ficat sau carne în bucăţi mici, le-ai pus în faţa bolnavului şi ai numărat fiecare dumicat, apoi fiecare lipăit din bolul cu apă şi minute de somn profund şi ai sperat că fiecare mililitru de tratament împins cu seringa îl va ajuta pe prietenul blănos să demonstreze că, într-adevăr, pisicile au nouă vieţi.

Şi când, într-un final, după ce a fost mai bine, starea lui a devenit foarte rea, ai luat decizia corectă pentru el  şi l-ai dus la medic, de data asta ca să-l scape de chin. Şi ai stat cu el până în ultimul moment, după care l-ai pus într-o cutie frumoasă alături de jucăria preferată, ai săpat o groapă şi ţi-ai luat la revedere.

Am trecut prin toate astea acum zece zile cu Domnul Sony şi tot nu pot să scriu despre ele la persoana întâi.

Ăsta e un text vechi, de prin 2007. Descrie, însă, întâlnirea mea cu Sony într-o manieră în care sper că devine mai clar că motanul ăsta şi cu mine trebuia să avem o istorie împreună. Că eu nu ştiu pe nimeni care să fi “înfiat” un pisic de la o băcănie.  Sunt sigură că mi s-a făcut poftă de clătite ca să mă duc să iau ulei pentru ca, de fapt, să ne întâlnim şi să plec acasă cu e şi apoi să petrecem ăstia 11 ani împreună. Citiţi mai jos cum a început şi o sa scriu ce am învăţat în aceşti ani şi în aceste zile cu el.

Planul pentru azi era să vă spun o poveste cu un om fain şi gânduri bune, aşa cum îmi plac mie poveştile. Ieri seară, însă, Domnul Sony nu prea s-a simţit bine. A fost foarte apatic, n-a mâncat, n-a băut, iar apa pe care i-am dat-o eu cu seringa a vărsat-o. Azi l-am dus la medic.

Şi după aia s-a prăvălit cerul peste mine. Aş spune “din senin”, că aşa e, dar toată săptămâna asta mi-a plouat, atât la propriu cât şi la figurat. Aşteptam Paştele ca să mă liniştesc un pic. Şi m-am liniştit pentru că, brusc, nu mai contează decât Sony. Care, se pare, şi-a epuizat înainte de vreme toate vieţile alea multe şi mai are doar una, mititică şi firavă, cam ca sângele, extrem de anemic, ce-i curge acum prin vene.

Guest post by Domnul Sony. Adică eu, motanul!
Fără modestie, eu cred despre mine că sunt deştept. Probabil are legătură cu educaţia şi toate cărţile alea peste care am dormit din când în când, poate că scurta perioadă în care am purtat agăţat de coadă atributul “maidanez” o fi avut şi ea vreo importanţă, sau faptul că am fost lăsat singur acasă, în câteva rânduri chiar!

Prin urmare, când a venit o cutie mare de la curier cu mâncare “pentru pisici isteţe” am fost sigur că nu au greşit adresa: sigur era pentru mine!

Domnul Sony a insistat să-l las să facă şi el o galerie foto pentru anul ce-a trecut. Din păcate, a ales doar poze cu el! Comentariile îi aparţin, desigur :D

Am început anul cu lecturi şi cu pregătirea atentă a agendei.

M-am enervat destul săptămâna asta cu gluma anului, legi tâmpite şi specialişti în.. orice!, aşa că schimbăm registrul, trecem pe pisici!

Domnul Sony e bolnav şi morocănos şi supărat pe mine pentru că l-am dus la medic să-i fac injecţii. Dar poate dacă…

Noi trebuie să găsim acum hrana pentru dietă motani cu, of!, probleme renale, aşa că fără trataţii. Dar şi dacă ar primi vreo trataţie, ce?, credeţi că s-ar cuminţi cumva?!
Oricum, mi-a plăcut mult de tot reclama!
Dacă aveţi pisică, puteţi s-o bagaţi la galeria pisicilor care fac promisiuni. Nu ca ar ajuta la ceva, doar aşa, ca să vă distraţi!

Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!

Eu nu am primit nici un cadou de Mos Nicolae ăsta, fiindcă nu am ghetuţe! Nici măcar o nuia nu am primit, că poate era bună şi aia să ne jucăm un pic, poate avea o fundă de care să trag, pe care să o stric, în care să mă împachetez! Deşi, în principiu, cred că am fost destul de cuminte, pot să spun. Adică, ce năzbâţii mari poate face o pisică?! (nu e nevoie să răspundeţi la întrebarea asta!!!)

Mă rog, nu cred că trebuia să încep cu asta, dar abia am pus labele pe tastatură, şi am considerat că e potrivit să profit de acest aspect. Oricum, eu trebuie să scriu despre premiul pentru cititori, ultimul din seria de anul ăsta, adică de acum, când blogul nostru a făcut trei ani, şi zic “al nostru”, fiindcă şi eu am partea mea de trafic aici. Mai avem cadouri şi luni, marţi, miercuri, ba chiar şi joi, adică ieri.

Nu mă interesează ce spun oamenii de ştiinţă (de data asta), cum că fericirea ar ţine de o determinare genetică. Eu cred că se învaţă, cred că poţi alege să te uiţi în jur şi să vezi mai ales lucrurile rele sau pe alea bune, să vezi defectele sau, mai degrabă, calităţile oamenilor.

Şi mai cred că o pisică simpatică te poate face să zâmbeşti să să-ţi aminteşti că fiecare zi poate fi frumoasă… dacă alegi să fie aşa. Azi, Owlbert, un motan care se bucură de prea puţină apreciere pe net:

Owlbert a fost “înfiat” de la un adăpost de pisici cam acum un an. Şi, apropo, de asta, în State se plăteşte “adoption fee” când iei un animal. Pentru ca respectivele centre să poată supravieţui şi avea grijă şi de alte pisici. Şi căţei. Şi ce-or mai avea ei acolo.

Pe Owlbert îl găsiţi şi pe FB. Ca şi pe Dl Sony, de altfel (tre’ să zic, altfel se supără pe mine că fac reclamă la alte pisici)

Guest post by Domnul Sony

Pisicile au fost şi rămân o inspiraţie în tot soiul de manifestări artistice. De la faptul că egiptenii ne venerau până la polidactilele lui Hemingway, Aristocats, Cheshire Cat şi o mulţime de alte mâţomuze care i-au făcut celebri pe stăpânii sclavii lor.

Săptămâna asta avem veşti din modă, cu Choupette Lagerfeld care l-a inspirat pe celebrul său “tată” să vină cu o colecţie de accesorii pentru toate fiţele. Preţurile sunt între 45 (căciula) şi 340 de euro (geanta) şi toate obiectele au mustăţi şi urechi, după cum se poate vedea: