Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!
Eu nu am primit nici un cadou de Mos Nicolae ăsta, fiindcă nu am ghetuţe! Nici măcar o nuia nu am primit, că poate era bună şi aia să ne jucăm un pic, poate avea o fundă de care să trag, pe care să o stric, în care să mă împachetez! Deşi, în principiu, cred că am fost destul de cuminte, pot să spun. Adică, ce năzbâţii mari poate face o pisică?! (nu e nevoie să răspundeţi la întrebarea asta!!!)
Mă rog, nu cred că trebuia să încep cu asta, dar abia am pus labele pe tastatură, şi am considerat că e potrivit să profit de acest aspect. Oricum, eu trebuie să scriu despre premiul pentru cititori, ultimul din seria de anul ăsta, adică de acum, când blogul nostru a făcut trei ani, şi zic “al nostru”, fiindcă şi eu am partea mea de trafic aici. Mai avem cadouri şi luni, marţi, miercuri, ba chiar şi joi, adică ieri.
Toată lumea mă cunoaşte şi ştiu că din când în când o întrebaţi ce mai fac (mulţumesc, bine, stau acasă şi plâng!), aşa că sunt şi eu un pic celebru. Pe mine, de exemplu, nu mă întreabă nimeni ce mai face ea, aşa că înseamnă că eu sunt chiar un pic mai mult celebru. Mă rog, hai să nu mă împăunez, că faima asta trebuie să-mi ajungă toate cele nouă vieţi – sau câte au mai rămas – şi, oricum, eu am blană nu pene şi nici nu sunt păun!
Citesc (da! citesc! ce?!) multe articole despre pisici, e ceva de speriat cum am ajuns să fim din nou în centrul atenţiei, cred că acum se vede clar că suntem mai simpatice decât câinii. Ce-i drept, faza e că dacă pe un câine îl bagi un pic în seamă, o să se gudure tot, cu coadă şi bot, o să latre, o să se exprime (ce-mi place cuvântul ăsta!), pe când la noi e complicat să ne captezi atenţia – şi nu mă refer la mâncare. Pe bune, acum! Ce? Voi nu vă duceţi dacă cineva vă oferă ceva bun de mâncare?! Atunci sunteţi fraieri! Eu, când aud cum se mişcă boabele în pungă mă duc imediat!
Staţi, că am divagat de la teoria mea cu atenţia… Ce ziceam?! A, da! Deci la noi e mai greu să ne captezi atenţia şi eu cred că d-aia sunt atâtea poze şi filmuleţe şi de toate cu pisici, fiindcă oamenii vor să ne câştige bunăvoinţa noastră care se câştigă greu! E ca la fetele şi băieţii care nu se lasă prea uşor vrăjiţi, tre’ să munceşti niţel sau chiar niţel mai mult.
De exemplu, eu pot să mă fac destul de mult timp că n-aud ce-mi spune sau nu pricep ce vrea de la mine. Poa’ să zică “Sony, tâmpiţel, vino încoace” până rămâne fără voce, că dacă nu vreau eu… degeaba! Uneori nu mă duc nici la uşă când vine acasă. Stau pe canapea, îmi pun my poker face şi casc plictisit: Ai venit? Mda, bine. Un câine ar face ca toate alea! Dar noi nu! Noi avem demnitate! Aşa că postaţi poze cu pisici, oamenilor! Faceţi-ne PR şi torsul nostru vă va aprecia efortul!
În acest sens, aş dori să cadorisesc un cititor cu trei pungi de Purina One (de 800 de grame, nu de 300, ca suntem generoşi!), mâncare de care mănânc şi eu acum (pe bune!), şi eu sunt simandicos (voi ştiţi ce-i aia?! că mereu îmi zice! e de bine?!), iar voi ar trebui să spuneţi la comentarii ceva gen De ce iubim pisicile. Până vinerea viitoare, pe 13 decembrie când o pisică neagră o să extragă cititorul norocos!
Şi ca să vedeţi că ştiu ce zic, poftim colea: Pisicile au cucerit Internetul. Să nu avem discuţii! A! Iar eu sunt aici <– puteţi să treceţi în vizită!
Update: a castigat Ioana! :)
Pisiceala e abordarea mea preferata. In plus, ce alta fiinta din lumea asta are 9 vieti si capacitatea de a cadea tot timpul in picioare? Am un pisoi pe care il cheama Pui Mîță. Nu mai e pui de mult, iar mîță n-a fost niciodata. Dar așa i-a rămas numele, de cînd incapea intr-o cana, iar noi nu ne lamuriseram inca daca e baiat sau fata.
Uff grea intrebare pentru ca sunt multe motive. Culmea este ca initial am vrut un catel si cu toate astea m-am ales cu 2 pisici. Sunteti niste splendori, avem o personalitate cameleonica, sunteti pufoase, iubitoare, dragalase, artagoase si vanatoare innascute. Mai mult insa decat orice sunteti deosebite pentru ca vedeti si simtiti mult mai multe decat vedem si simtim noi. Te pupam Sony si eu si Ginger si Silver si insanatosire grabnica cu unghiuta.
Iubim pisicile pentru ca ne sunt stapane, pentru ca ne aduc zambetul pe buze in orice moment, pentru ca ne simt cand suntem tristi si ne invata sa oferim afectiune si cand nu vrem asta
Le iubim pentru ca si ele ne iubesc pe noi. Simplu :)
Iubim pisicile pentru ca sunt gratioase, pentru ca ne iubesc atunci cand avem mai mult nevoie, nu atunci cand dorim noi, pentru ca sunt delicate in gesturi si, de multe ori, mai simpatice decat multi oameni.
O pisica te trece instant de la admiratie la iubire.
Iubesc pisicile pentru ca imi dau zilnic lectii de organizare, independenta, dragalasenie, ambitie si umor.
Iubesc pisicile pentru ca au fler, au mandrie si au stil – desi la oameni apreciez mai putin a doua “calitate???.
Iubesc pisicile pentru ca ma fac sa-mi cobor tonul atunci cand ma aud nervoasa.
Mda, pisicile ne trateaza de sus mai tot timpul, asa cum tratam si noi uneori alti oameni, si ne amintesc de fiecare data sa invatam sis a exersam umilinta. Suferim cautandu-le iubirea in toate formele… iar cand ne-o arata, le iubim insutit pentru ca scot ce-I mai bun din noi (in materie de toleranta) si ne fac sa ne iubim mai mult pe noi insine.
Iubim pisicile cum iubim femeile: pentru ca ne starnesc, ne iubesc in felul lor si ne parasesc cand ne e lumea mai draga
Iubim pisicile tocmai pentru ca sunt simandicoase, iubitoare si fac orice pentru a fi rasfatate. Iar cand soseste momentul de joaca … pfoaaa distractie maxima, imposibil sa fii suparat si sa nu te bufneasca rasul in momentul in care privesti cum isi fac scenarii cu jucariile si au momentul lor de glorie :)).
Iubim pisicile pentru ca altfel ar fi imposibil!
Cum ar fi diminetile noastre fara sa fim gadilati de niste mustati nesimtite pe la nas?
Cum ar fi viata noastra daca am trece pe langa raionul de jucarii pentu animale fara sa ne gandim ca zgatiei noastre i-ar placea nu stiu care zornaitoare sau nu stiu ce dispozitiv?
Iubim pisicile pentru ca am fi tristi si fara haz daca nu le-am avea in viata noastra :)