Prima noastră pisică acceptată în casă a fost Pisa. Era o calico frummoasă și arogantă pe care am curtat-o mult cu cartofi prăjiți și bucățele de carne ascunse din porția proprie până a binevoit să accepte să intre în casă.
Îmi plac pisicile și nu e un secret. Sigur, dacă aș fi avut o curte sau măcar mai mult timp probabil mi-aș fi luat (și) un cățel. Cățeii sunt simpatici. Dar nu mă plâng. Pisicile sunt pufoase, fițoase, haioase, încăpățânate și au personalitate cu carul! Așa că îmi plac pisicile. Și, din motivul ăsta, sunt sensibilă la chestiile care au legătură cu ele și, normal!, la mesajele și darurile pe care Maxine Jazz le primește din când în când.
Zilele trecute, de exemplu, a primit flori de hârtie și o jucărie de la Catelier, și, pe lângă daruri (mulțumim!), era și o scrisorică, din care vă arăt și vouă câteva pasaje.
Fiindcă săptămâna trecută Maxine Jazz a compus un manifest, dar și pentru că tocmai se termină Provocarea de trei săptămâni, astăzi am decis s-o țin de vorbă pe vedetă, poate mai aflăm câte ceva din lumea pisicească. Deci, un interviu. Cu dânsa:
Acesta este un guest-post de care s-a ocupat Lady Maxine Jazz from House of Gardiunor. Adică ea:
Recent, Maxine Jazz a jucat rolul principal, normal!, într-un scurtmetraj care a fost, de altfel, și remarcat – deja! – în cadrul unei competiții de profil. Am profitat de buna relație pe care o am cu vedeta pentru a face un scurt interviu pe care vă invit să-l citiți în exclusivitate printre rânduri! Pentru întrebări suplimentare și autografe, MJ are o pagină specială.
