UPDATE: au câştigat cele trei vouchere de analize de la MEDAS şi o consultaţie gratuită cu un diabetolog/nutriţionist:

Andreea Livia

Bibi

Oana

Felicitări tuturor, însă, şi nu uitaţi că, până pe 10 decembrie, la Medas, analizele pentru depistarea diabetului sunt GRATUITE! Mai bine să aflaţi decât să vă pară rău! :)

Până mai ieri, nu ştiam prea multe lucruri despre diabet în afară de faptul că există două tipuri ale bolii şi că e o chestie naşpa de care, odată instalată, nu scapi toată viaţa. Şi că nu e bine să faci excese de zahăr fiindcă te poţi trezi diabetic, dar asta, aşa cum am aflat, e un mit. În plus, am avut o colegă de şcoală care-şi făcea singură injecţiile cu insulină, lucru care mie mi se părea horror pentru că nici măcar nu-şi mai ridica cracul pantalonului ci infigea acul direct prin ţesătură. Zilnic. Brrr!

În prezent, porcăria asta de boală e topul mondial al bolilor cauzatoare de deces, afectează cam 1 din 10 persoane, dar ameninţă ca, până în 2050, să afecteze o treime din populaţie, şi asta cu toate că nu e o boală contagioasă şi nici nu se transmite, ca atare, de la mamă la copii.

Ieri dimineaţă am mers la Centrul Medas să-mi fac analizele de sânge şi alte câteva investigaţii pentru a afla dacă am ori sunt în pericol de a dezvolta boala asta. Nu sunt, ce bine!, dar ideea e că nici dacă aş fi fost, ori dacă chiar o aveam, probabil că, în primele faze, n-aş fi ştiut, pentru că diabetul e, cel puţin la început, asimptomatic. Cu alte cuvinte, nu doare. Abia când se instalează, când organismul o ia razna din pricină că insulina secretată de pancreas dispare, ei, abia atunci, pe nesimţite, începi să bei din ce în ce mai multă apă (ajungi până la 4-5 litri pe zi şi tot şi se pare că mori de sete), mănânci mai mult şi totuşi slăbeşti ori te duci mai des la toaletă. Des, adică şi de 10 ori pe zi.

Ca atare, nu se moare, la propriu, din diabet (în afară de cazurile – rare! – în care intri în comă diabetică), dar prezenţa diabetului în organism afectează aproape orice organ sau funcţie. Netratat, diabetul poate duce la orbire, infarct, accidente cerebrale, poate opri funcţionarea rinichilor (=> dializă) şi, da, poate cauza şi impotenţă!

După analize, pe seară, am avut parte de o foarte interesantă discuţie cu doamna doctor Andreea Gagiu, diabetolog, şi cu domna doctor Gabriela Chiţac, directoarea clinicii Medas din Unirea. Împreună cu alţi domni şi doamne de prin blogosferă* am aflat cum stăm cu analizele dar, dincolo de asta, ne-am făcut o idee despre ce este şi ce afectează diabetul (şi nu numai, vă mai povestesc eu), dar şi cât de mult contează depistarea sa la timp. E bine să ştiţi că diabetul nu se vindecă, nu, niciodată, dar poate fi ţinut sub control în aşa fel încât consecinţele prezenţei lui în organism să fie minime şi să nu afecteze viaţa pacientului.

Din păcate, însă, foarte mulţi oameni ignoră această ameninţare şi se presupune că aproape jumătate din diabeticii din România nu ştiu că au această boală. Tocmai de aceea, Centrul Medas trage un semnal de alarmă asupra acestei boli şi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Diabetului (14 noiembrie), oferă tuturor celor interesaţi de sănătatea lor un set de analize şi investigaţii pentru depistarea şi evaluarea diabetului. GRATUIT! Campania se desfăşoară timp de o lună, până pe 10 decembrie – pe site găsiţi mai multe detalii despre campanie, dar vi se răspunde prompt şi pe Facebook ori pe Twitter.

În plus, Centrul Medas oferă, pentru trei dintre cititorii mei, câte un set de analize şi o consultaţie, de asemenea gratuită, cu un diabetolog/nutriţionist care să vă ghideze spre un stil de viaţă mai bun. Aşadar, la control cu voi!

Ca să câştigaţi acest premiu pentru sănătatea voastră, vreau să-mi spuneţi trei mituri despre diabet. Dacă mai mulţi răspundeţi corect (şi sper asta, pentru că înseamnă că ştiţi ce e bine pentru voi), se lasă cu tragere la sorţi. Iau în calcul răspunsurile ce vin până pe 24 noiembrie, inclusiv. Succes şi… sănătate!

* Auraş, Marie Jeanne, Ştefan, Pietricel, Alina şi Andreea

Mare nebunie mare, ieri seară în Club Fabrica. “Ce să fie, ce să fie?!”, şi zău că asta era întrebarea ce sălăşuia pe buzele tuturor celor prezenţi, doamne şi domni deopotrivă, cei mai mulţi de prin lumea blogosferică. Fireşte, Arhi (care a inaugurat o freză nouă, apropo) ştia, dar n-a suflat nici un cuvinţel, n-a vândut nici o silabă.  Mai ştiau, de bună seamă, şi fetele de la The Practice care au făcut un teasing foarte mişto şi un eveniment care a reuşit să ne încânte şi pe noi, doamnele, cu toate că, na, se ştie, skandenbergul nu e chiar pe lista noastră favorită de activităţi.

Deci de-acum vreo două săptămâni, de când a venit mesajul “Book the date”, toată lumea s-a tot întrebat cine e sau ce naiba e indestructibila asta, dom’le, ce vrea ea de la viaţă, de la noi, de la lume, în general. Ni se promiteau trei forţoşi care urmau să se măsoare cu ea, cu indestructibila, şi s-o dovedească în luptă dreaptă… ‘au ba!

Eram în beznă, toată lumea, una antrenantă, căci doi domni de la bloggerime, nu spui care (bine, dacă insistaţi… Toma şi Ştefan), s-au măsurat ei înşişi cu forţoşii, însă au fost biruiţi. Cu toate că, sincer, galerie mai seriosă nu aveau nici dacă ar fi făcut Anne-Marie vreun imn!

Mă rog, suspans, sunet de tobe, ta ra ra ra ta ta ta, şi s-a făcut luminăăăăăă! La propriu! Indestructibila e o lanternă şi chiar aşa a botezat-o mama ei, firma Varta. O lanternă?!  Pe bune?! O lanternă?! Da, chiar aşa, dar nu una ca oricare ci face exact ceea ce-i promite numele: rezistă la o forţă de opt tone!!! Ceea ce, hai să recunoaştem, e mult pentru orice, dar mai ales pentru o lanternă.

Ceea ce o face, fireşte, foarte utilă. Pentru tot restul vieţii şi contextelor întunecoase în care, hai să recunoaştem, ne regăsim, uneori, chiar şi cei mai buni dintre noi!

PS mai multe poze de la lansare aici

Destest shoppingul, dar îmi plac în mod special pantofii şi accesoriile, motiv pentru care, când mă întâlnesc pe stradă cu o vitrină ce expune una sau alta, dacă am şi răgaz, intru.

Sunt într-o perioadă în care cochetez cu accesoriile roşii, poate fiincă vine Crăciunul, sau naiba ştie de ce, asta e pata mea recentă în materie de zdrăngănele aşa că intru în magazinele de profil, curioasă ca o pisică. Aşa am făcut şi săptămâna trecută, la Meli Melo-ul din Romană.

Cum ai intrat, o duduie “sare” pe tine: Vă putem ajuta cu ceva?! de te-ntrebi dacă nu cumva pari lipsită de vedere. Faci semn că nu, n-are cu ce. Dar ea insistă să ciripească despre promoţia la poşete, vrei nu vrei, deşi e clar că n-o bagi în seamă. Imediat ce a tăcut prima vânzătoare, am fost luată în primire de a doua, cu acelaşi text. Prima a dat să facă un gest de “stai, că p-asta am stresat-o eu!” dar degeaba, fata de la casă avea de spus o poezie şi nu avea de gând să renunţe. I-am făcut şi ei acelaşi semn din cap, că nu, deja sâcâită.

Am văzut, în fine, o cordelută ce părea în regulă, am probat-o, nu mi-a plăcut cum vine, am pus-o la loc. Fiindcă n-avea un sistem de prindere, ca celelalte, a căzut, antrenând, în cădere, încă ceva. M-am aplecat, le-am ridicat, am pus clama la loc, am vrut să pun şi cordeluţa la loc. Al naibii accesoriu, însă, nu voia să stea locului, aşa că a mai cazut odată. Iar m-am aplecat, iar am vrut s-o pun la loc, iar n-a stat. Sătulă de genuflexiuni, o chem pe prima “amabilă”, îi spun că aia nu sta la loc şi-o rog să se ocupe.

Dîra oftează adânc, îşi dă ochii peste cap, ia în silă accesoriul şi spune uşor răstit: Da’ ce-i atât de greu?! Nu i-am răspuns, am lăsat-o cu genuflexiunile.

Totuşi, fetele alea sunt puse acolo şi pentru alt motiv în afară de a-şi enerva clienţii cu insuportabila lor amabilitate?! Fiindcă, deşi există şi excepţii notabile, în general, vânzătoarele (nu numai de la MM) au prostul obicei de a se strâmba când le atingi marfa, nu le place să reaşeze nimic şi vai de tine dacă le deranjezi tunuleţul de tricouri sau întrebi, timid, “Da’ 37 nu aveţi?!” deşi, de cele mai multe ori, răspunsul, dacă e vreunul, sună cam aşa: “Numai ce este expus!”.

Când o să învăţăm, oare, că shoppingul, în sine, trebuie să fie o experienţă suficient de plăcută ca să nu te simţi aiurea, la final de zi, când ajungi acasă şi descoperi că ai cumpărat şapte cămăşi albe deşi mai aveai în sifonier 20?!

Azi a fost minunat afară, nici prea rece, dar nici prea cald, cât să-ţi vină cheful de-o hoinăreală prin oraş şi de un vin fiert după, ceea ce am şi prestat, în compania unui om aşa de fain c-a reuşit să-mi facă ziua încă şi mai bună decât era deja!

Aşa am ajuns în Centrul Vechi, cu trecere pe la toate măsuţele înşirate într-un aşa-zis târg de… de ceva, nu ştiu cum să-l denumesc, fiindcă majoritatea produselor sunt fie dulciuri de sorginte necunoscută, fie bijuterii cu muuult prea multe pietricele pentru gustul meu, tricotaje Made în China, papuci şi căciuli cu blană artificială.

După sesiunea de “non-shopping”, ne-am oprit în St Patrick, unul dintre puţinele locuri din Centrul Vechi în care atmosfera, berea şi mâncarea şi-au păstrat calitatea de la deschidere şi până în zilele noastre şi unde se găseşte Kilkenny, una dintre foarte puţinele beri al cărui gust sunt în stare să-l recunosc.

N-a reuşit să-mi strice zen-ul nici măcar chelnerul care şi-a însuşit cu un “Mersi” bacşişul care trecea bine peste cele zece procente clasice, fără nici un gest de a-mi da restul, fiindcă de obicei nu-i aşa acolo iar bread pudding a fost la fel de bună ca în alte dăţi. Şi nici taximetristul care a făcut un ocol destul de serios ca să mă ducă spre casă şi care încerca să-mi explice că “ce mare lucru înseamnă un leu cinzeci în plus” de era să-l trag pe dreapta! Pe banii mei, stimabile, mă distrez doar eu! Şi, când e cazul, invitaţii mei!

Mare şi plăcută surpriză, însă, un ziar dedicat Centrului Vechi oferit, gratuit, de mai mulţi tineri cu alură de Gavroche, deşi un pic trecuţi de vârsta eroului lui Hugo. Fără să fie agresivi dar şi fără să-ţi întindă, ca automatul, bucata de hârtie fără să zică nimic. Mi-a plăcut mult şi conţinutul, foarte armonizat cu Centrul Vechi, titlul publicaţiei. Astfel, capul de ziar e cu Nelu Ploieşteanu – “poveştile unui vechi lăutar din centru”, iar interviul, pe două pagini, e chiar plăcut la citit.

Am mai găsit informaţii despre The Manhattan Transfer, party-urile care au loc în Centrul Vechi în weekendul ăsta dar şi că e concert VH2 în Hard Rock Cafe mâine, chestii despre Future Sounds Festival, o cronică de teatru, una de film şi una de restaurant, detalii despre concertul Jane Birkin, interviu cu Dorel Vişan, un articol despre câinii fără stăpân, povesta Hanului Kretzulescu,  o cronică de restaurant şi un editorial scris de amicul Copolovici.

A fost o surpriză cât de poate de plăcută, cu atât mai mult cu cât editorul acestei publicaţii e tabloidul Ring de la care n-aş fi asteptat un produs media care sa-mi placă!

Acum ceva timp scriam despre Nokia în contextul Jucu şi cum as fi vrut ca acest brand să întreprindă ceva care să mă ajute să-i rămân în continuare fidelă. Fiindcă, le place sau nu, brandurile pe care alegem să le folosim (când şi cât ne dă mâna) trebuie să aducă un plus de ceva utilizatorului, şi nu mă refer aici la aspectele tehnice ci la… în lipsă de alt termen, să-i spunem “coolness”.

Între timp nu mi-am schimbat telefonul, nici nu intenţionez, cel puţin nu până când aparatul nu îmi va mai oferi ce-mi trebuie mie la un telefon, dar încep să fiu sedusă de Apple şi mai ales de iPhone. Fiindcă îmi place (filosofia) Steve Jobs, Mac is cool şi am prea mulţi amici şi prieteni care-s utilizatori entuziaşti şi fani ai acestor produse .

Aşa stând lucrurile, m-am dus să vă mai îndeaproape cum devine treaba, aseară, la lansarea iPhone4S despre care se zvoneşte – 4s – c-ar veni de la “for Steve” – încă un detaliu care se potriveşte frumos într-un puzzle al brandului. Lume multă la magazinul Vodafone din Plaza, hărmălaie şi veselie, sacoşe roşii, oameni care butonau (noile lor) iPhones şi o fremătare oarecât neobişnuită pentru orele întârziate.

Pe la 12 trecute fix, cu autocarul, ca la şcoală, am plecat spre iParty, la The Floor, unde s-a cântat şi s-a dansat de voie. Sunt multe fotografii pe net, aici, aici sau aici, care spun despre party mai bine decât aş putea eu acum, după nici o cană de cafea. Tare! Suficient să adaug că am demarat spre vastele-mi apartamente doar pe la 5 dimineaţa, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme, cam de pe când mergeam prin Club A şi plecam acasă cu metroul, via împinge tava de peste bulevard şi obligatoria ciorbă de burtă matinală – those were the days, my friends!

Oferta iPhone pentru aici | aici | aici – în funcţie de culoarea preferată :)

Thx Manafu & thx toată gaşca veselă care a contribuit decisiv la o seară foarte reuşită!

Acestea fiind spuse, mă duc sa-mi confecţionez a doua cană de cafea a zilei şi vă anunţ că aştept cu nerăbdare următoarea lansare iPhone! :D

Acum vreo două luni vă povesteam cum motanul Jack a pus pe jar American Airlines, ditai compania americană de transport aerian, provocând un adevărat dezastru de PR. Pe scurt povestea e aşa: în timp ce se afla, în cuşcă, în custodia American Airlines, urmând să plece, alături de Karen Pascoe, stăpâna sa, în California, Jack a dispărut. Nu se ştie cum, iar American Airlines a refuzat să facă publice înregistrările video care ar fi putut lămuri acest aspect.

Între timp, pagina de FB creată pentru cei care doreau să fie la curent cu operaţiunile de căutare a ajuns la peste 25.000 de fani, iar vocile care criticau American Airlines erau din ce în ce mai puternice, mai multe şi mai furioase, în timp ce compania dădea din colţ în colţ.

Acum vreo 10 zile, Jack a fost găsit, chiar în incinta aeroportului, dar nu de către cei de la AA, ci de către un lucrător vamal, după ce o parte dintr-un plafon s-a prăbuşit odată cu mult căutatul Jack. Motanul era deshidratat, nemâncat, au estimat veterinarii, cam de când se pierduse, asta cu toate că cei de la AA au pretins că au aşezat apă şi mâncare pentru Jack în diverse puncte din uriaşul aeroport JFK.

N-am scris atunci, pentru că starea lui Jack nu era, desigur, prea bună. Update-urile de pe Facebook arătau, totuşi, că motanul se va face bine, şansele păreau destul de mari în favoarea unui sfârşit fericit, chiar dacă, de când a fost găsit, Jack a avut mereu perfuzie în lăbuţă. În plus, de la cădere, bietul motan se rănise destul de sever la spate, avea julituri şi răni care nu se închideau din pricina faptului că era subnutrit de atâta vreme.

După toate încercările de a-l salva, însă, medicii au decis că Jack nu-şi va reveni, că rănile, perfuzia şi celelalte tratamente sunt, oricum, foarte dureroase pentru el, şi că cea mai bună soluţie, în cazul lui, este eutanasierea, aşa că Jack the Cat a murit.

În timp ce scriu rândurile astea, domnul Sony doarme senin pe canapea, lângă mine. Şi nu pot decât să mă gândesc cât de oribil trebuie să fie această experienţă pentru Karen, stăpâna lui Jack, să ai un animal de companie, să ţi-l piardă unii care erau plătiţi să aibă grijă de el, să nu ştii nimic despre soarta lui vreo două luni, apoi să-l regăseşti, să speri că o să fie bine şi, într-un final, să autorizezi eutanasierea lui. Sincer, eu aş muri de gât cu oricine ne-ar pune, pe mine şi pe domnul Sony, să trecem printr-un asemenea coşmar.

Sper că American Airlines vor avea parte de un proces oribil şi de nişte costuri care să-i doară cam pe cât îmi imaginez euc-o doare acum pe Karen şi, de asemenea, de un PR şi mai rău decât au avut până acum – şi cel mai probabil aşa va fi!

Între timp, cei care au avut grijă de pagina lui Jack pregătesc “Legea lui Jack”, una care să oblige companiile aeriene americane la mai multă responsabilitate faţă de transportul animalelor începând cu a le pune zgardă cu GPS în perioada în care le au în custodie. Şi, cu siguranţă, nu se vor opri aici.

Ştiam de ceva vreme de eveniment şi mi-a fost greu de tot să nu mai spun nimănui, chit că eram mega încântată fiindcă Cirque du Soleil e mai mult decât un spectacol, e o bucurie, un eveniment, un fenomen!

Totuşi, ieri s-a făcut anunţul oficial şi am putut să spun şi eu: Cirque du Soleil vin în România. Spectacolul, unul dintre cele peste 20 de producţii puse în scenă de ei, se numeşte Saltimbanco, e printre cele mai longevive ale trupei şi explorează universul urban din variate unghiuri: oamenii şi relaţiile dintre ei, grupurile, străzile şi chiar zgârie-norii.

Mai multe detalii despre bilete şi show găsiţi pe site-ul orgnizatorului, Events.

Şi pentru că deja nu mai e news prezenţa Cirque du Soleil în România, vreau să mă refer acum la ceva diferit de spectacolele lor, dar tot legat de ei, şi anume la două chestii de branding.

Prima dintre ele, Jukari e un program special de fitness dezvoltat de Cirque du Soleil împreună cu Reebok, şi mi se pare că punctează foarte tare la capitolul branding pentru ambele companii. Iniţiat acum câţiva ani, programul are două variante, Fit to Fly™ şi Fit to Flex™, şi e endorsat de multe vedete internaţionale printre care: Kelly Brooks, Nicole Scherzinger, Mischa Barton, Brooke Burke, Jennie Garth, Molly Sims, Regina King, Maria Menounos, Helena Christensen, Bar Refaeli sau Kim Kardashian.

Fireşte, vorbim de tot ce se poate produce sub auspiciile unui asemenea joint-venture: un set special de exerciţii, DVD-uri, accesorii, articole de sport şi aşa mai departe, şi mi se pare absolut genială ideea acestei asocieri!

A doua chestie brand related este că din toamna lui 2011 Cirque du Soleil au un parteneriat si cu Desigual, brandul de îmbrăcăminte deja destul de nonconformist, cu o colecţie inpirată din designul costumelor de circ. Şi arată bestial!

Despre Cirque du Soleil o să mai tot povestesc printre rânduri fiindcă, dincolo de un spectacol desăvârşit pe care îl oferă publicului, sunt o industrie perfect pusă la punct, până în cele mai mici detalii, după cum o să vedeţi în alte articole. Apropo, ştiaţi că au peste 5000 de angajaţi?! Cinci mii, aham!

“Ce-ai zice să ne promovezi pe blogul tău?” Exact aşa sună subiectul unui email pe care l-am primit mai devreme de la o fundaţie, şi nu una mică, ci una de care a auzit multă lume!

“Ce-ai zice să ne promovezi pe blogul tău” mă întreabă expediatoarea, fără să-şi decline funcţia, dar noi ştim, pentru că avem google, că funcţia e de fundraising manager.

Pentru că subiectul campaniei pe care fundaţia o face e de real interes, în mod normal, aş scrie (poate chiar am să şi scriu) un articol pe tema asta, indicând coordonatele celor implicaţi şi felul în care putem face să fie bine, pentru că e vorba de ceva ce ne preocupă (sau aşa ar trebui) pe fiecare. Dar cum mama comunicării să începi o conversaţie cu “Ce-ai zice să faci ceva pentru mine” şi să te aştepţi la un rezultat pozitiv?!

Oare şi emailurile ce vizează parteneriate sau fonduri încep la fel, cu “Ce-ai zice să-mi dai nişte bani/un serviciu”?, sau asta e doar modalitatea de intrat în discuţie cu bloggerii?! Una rea, aş adăuga…

Ca să fim constructivi, varianta corectă ar fi cam aşa:

Bună, X (neapărat X, ca să văd că mi-ai scris mie, personalizat),

numele meu e … şi mă ocup cu … la …

(eventual: am văzut la tine pe blog că te preocupă subiectul X, Y sau Z şi de aceea îşi scriem, pentru că) noi organizăm în perioada/data Cutare o campanie/acţiune/proiect/degustare/exorcizare etc (eventual: care are legătură cu ce ai scris tu aici LINK) şi am vrea să ştim dacă ţi-ar plăcea să te implici/să ne ajuţi în promovarea acestei campanii/acţiuni/…

Îţi trimitem ataşat un document cu toate informaţiile despre campanie/acţiune/…  şi aşteptăm cu interes un răspuns de la tine.

Mulţumesc,

Cutare Cutărescu

Hai că nu chiar aşa de greu!

Ei, de-acum ştie toată suflarea online ce-i cu obiceiurile sănătoase, că e o campanie Activia de la Danone şi că suntem implicate în ea şase autoare şi deţinătoare de blog, după cum urmează: Alina de la TVdece, Denisuca, Nebuloasa, Raluxa, Tomata şi cu mine. Şi că poza mea de pe poster e un pic diferită de lookul meu actual fiindcă mie mi se pare un obicei sănătos să-ţi schimbi din când în când lookul :p

Azi, însă, aş vrea să vă spun cum m-am gândit eu să declin campania asta, în aşa fel încât să ştiţi şi la ce să vă aşteptaţi (deşi vor fi multe surprize!), dar şi care sunt temele discuţiei sănătoase de printre rânduri.

După vorbă, după port, obiceiurile sănătoase despre care o să vă tot povestesc până la anul şi după! sunt din seria “pentru minte, inimă şi literatură“, pentru că astea sunt lucrurile pe care încerc să le promovez aici, întocmai ca revista de pe vremuri, şi pentru că eu cred că premisele unui corp sănătos ar trebui să aibă la bază o minte sănătoasă.

În vremurile astea cu atâta viteză, încleştări, închistări şi consum nervos, am impresia că uităm să ne mai şi relaxăm şi de-aia ajungem să fim toţi “cu capul” – cine nu e, mâna sus!, vreau să te cunosc şi să ştiu cum reuşeşti!

Aşa că o să mă concentrez, în perioada următoare, întru identificarea oricăror metode pentru relaxare, mai mult sau mai puţin activă, fiindcă vorbim, totuşi de minte! Vor fi multe interviuri cu oameni cool, o să vă povestesc cum e să mergi la psiholog ori nutriţionist, la variate feluri de masaj şi alte terapii de relaxare pe care oricine să şi le poată permite, atât ca loc în agendă cât şi ca loc în.. portofel!, multe experienţe faine la care sper că voi putea oferi acces pentru cititorii de printre rânduri.

Vom citi cărţi faine, vom merge la filme şi spectacole felurite, vom asculta sfaturi de la specialişti în diverse domenii şi vom învăţa, împreună, cum să ne facem viaţa mai frumoasă! Şi, din când în când, ne vom opri şi vom lua aminte la lucurile faine care ne înconjoară, aşa cum, de obicei, nu facem.

Pentru că aceasta este o campanie interactivă (că doar e de la Activia, nu?), aştept şi de la voi să-mi spuneţi ce vă interesează să ştiţi ori să încercaţi şi ce obiceiuri sănătoase aveţi deja, fiindcă niciodată nu-s prea multe! :)

Nu, n-am fost la Gală, nu mă mai duc la acest eveniment de prin 2006, cred, când a fost relativ plictisitor. Se poate ca de atunci să se fi schimbat lucurile, SPER că s-au schimbat, dar mai aştept să mă conving.Între timp, observ că lumea nu e aşa cum am visat, vorba cântecului, fiindcă, stimaţi cititori, în anul de graţie două mii unsprezece, la un eveniment la care participă, vorba aia, crema comunicării de pe plaiurile noastre, nu avem un hastag pe twitter. Ceea ce e de-a dreptul demn de subiect de film la Comedy Cluj!

Fiindcă eu am întrebat dacă e, fetele de la The Practice au făcut unul şi au făcut şi live twitting de pe el. Dar atât! The Practice! Deci, întreb şi eu, cum e posibil, la cel mai eveniment cu comunicatori de la noi*, nu doar că #-ul nu devine nr. 1, dar nici măcar nu există! :))

Înţeleg că FIC e aşa, mai conservator, dar mie mi se pare asta o tristă ironie. Foarte tristă şi foarte ironică.

Altfel, notabil că Redescoperă România a câştigat categoria la care a participat – desigur, cum s-ar fi putut altfel?! De notat şi că echipa de la Rogalsky a felicitat echipa #dinromania, desi campania poartă semnătura iLeo, la fel cum am observat şi că Gabi Lungu a felicitat, sportiv, GMP PR pentru a fi fost desemnată ca Agenţia Anului în cadrul ceremoniei. Ceea ce, fireşte, am să fac şi eu: bravo Ioana&Co, felicitări, de altfel, tuturor celer care au câştigat!

La anul, de bucurie, poate avem şi hastag oficial, că o să fie 2012! :)

* sau poate că nu e cel mai cel, fiindcă nu văd decât câteva din agenţiile de top nominalizate (sau înscrise?!)