Ca să nu mai existe dubii despre preferinţele publicului, iată procentele votului din finala Vocea României:

Ştefan Stan – 37,67%

Dragoş Chircu – 23,01%

Iuliana Puşchilă – 20,69%

Cristian Sanda – 18, 63%

După cum vedeţi, Stefan s-a clasat pe primul loc în preferinţe la o distanţă confortabilă faţă de al doilea clasat, în timp ce locurile 2, 3 şi 4 au fost destul de apropiate unul faţă de celălalt.

Rămâne de văzut dacă cei care au plătit pentru a-şi vota favoritul o să plătească şi pentru a asista la concertele acestuia ori pentru albumul produs de Universal Music, parte din contractul pe care l-a câştigat Ştefan aseară. Şi, apropo, cei 100.000 sunt impozabili! :)

În rest, rămâne cum am spus!

Aseară, în cadrul unui super show marca ProTV, a fost desemnat câştigătorul concursului Vocea României în persoana concurentului Ştefan Stan. Fireşte, aşa cum era de aşteptat, decizia publicului a fost – încă este! –  îndelung comentată de… public!

Iuliana şi Cristian, favoriţii mei înainte de finală!

Am fost din nou în studioul Mediapro pentru a urmări finala, cu gândul că favorita mea, Iuliana Puşchilă, are, totuşi, şanse nu foarte mari să câştige. Din păcate, după un debut spectaculos, alături de antrenorul Horia Brenciu, pe “Time of my life”, celelalte două cântece nu prea au fost inspirat alese. The Winner Takes It All e fix genul de cântec pe care o puştoaică de 16 ani nu poate să-l interpreteze cu dramatismul de rigoare, oricât de bună voce ar avea – iar Iuliana are voce foarte bună! De duetul cu Voltaj nici n-are sens să pomenesc altfel decât pentru a vă spune că, de fapt, Iuliana trebuia să cânte cu Direcţia 5, trupă care s-a răzgândit în chiar ultimul moment. Păcat!

Aşa e când speranţa de acasă nu se potriveşte cu cea din studio, favoritul meu aseară a fost Cristian Sanda, pe care l-am şi votat, de altfel, cu conştiinţa clară a faptului că cei mai mulţ dintre români NU îl vor vota pe el, fiindcă… n-are maiou, mdeah! Din punctul meu de vedere, Cristian a fost cea mai bună voce aseară. E tânăr, însă, are vreme să confirme şi sper să o facă!

Dragoş Chircu a avut, ca şi Iuliana, ghinion la duete. Loredana şi Pepe au fost incomparabil peste el şi niciunul dintre ei nu şi-a bătut foarte tare capul pentru a-l pune pe Dragoş – sau vocea lui – în valoare. Rămâne de văzut dacă antrenoarea Loredana va continua să-l susţină sau nu.

Ştefan Stan ESTE Vocea României

În fine, Ştefan Stan, câştigătorul, a avut una dintre cele mai constante prezenţe din concurs, fără să exceleze dar şi fără să comită greşeli majore. Maioul şi lanţurile şi-au făcut treaba, zâmbetul la fel, piesele bine alese, nu prea sus, nu prea jos, vârsta şi experienţa scenei şi poate chiar menţionarea unui caz umanitar pentru care urma să doneze o parte din bani, l-au propulsat pe primul loc în preferinţele celor care au votat. Iar finala lui a fost cea mai bună. Şi asta a fost!

Şuvoiul de comentarii contra Ştefan Stan e matematic firesc: a câştigat în ciuda altor trei candidaţi la titlu, nu avea cum să fie Vocea României cu peste 50% din totalul de voturi, aşa că e normal să fie contestat de votanţii tuturor celorlalţi trei. La rece, însă, dacă e să socotim doar finala şi prin comparaţie cu ceilalţi, a fost cel mai potrivit să câştige  – şi, repet, spun asta în condiţiile în care am avut alţi favoriţi!

Oricum, e prematur să ne pronunţăm acum cu privire la justeţea deciziei. Ştefan va avea un album produs de Universal Music, dar şi ceilalţi trei vor avea câte un single şi un videoclip şi vom putea vedea atunci cine confirmă şi cine nu.

Una peste alta, însă, Vocea României s-a clasat pe primul loc la formate importate până acum în frumoasa ţărişoară, Pro-ul a făcut treabă foarte bună, confirmând, încă o dată, că atunci când vine vorba de astfel de producţii, este, fără drept de apel, lider de piaţă!

De culise: am fost plăcut impresionată de vedetele Pro prezente în platou fiindcă au preferat să lase locurile de pe scaune pentru invitaţi iar ele au stat cuminţi pe trepte, fără fiţe, fără pretenţii, şi la fel afăcut şi Maria Apostol, mai marele PRilor din trust. La pauză, vedetele s-au pozat cuminţi cu oricine a solicitat acest lucru. Jos pălăria!

PS fac deja demersuri pentru un articol despre punctul de vedere al Cosmote despre asocierea cu show-ul. Asta ca sa nu va vină idei “originale” :D

Ştiţi deja că am fost în două rânduri în studio la Vocea României şi o să merg şi la finală, pe 26. Ce nu ştiţi e că în spatele prezenţei bloggerilor şi jurnaliştilor acolo se află Diana Zamfirescu, Corporate Communication Manager la Pro TV, cea care are în grijă, printre altele, comunicarea show-ului Vocea României.

În ambele dăţi în care am fost în studio, Diana a fost omniprezentă, în culise, la intrare, în public. În timpul show-ului, stă sus, atentă şi nu lasă laptopul din braţe. Fotograful vine fuga şi îi dă cardurile cu fotografii, iar Diana le alege şi le publică aproape în timp real pe pagina de fb a show-ului, iar mai apoi le distribuie către presă şi către bloggeri. Şi pentru că printre randuri se scrie din perspectivă de PR, voila, să vedeţi că nu e puţin lucru ce face Diana!

(nu sunt diacritice în textul de mai jos, iertare pentru asta, nici nu stau să pun diacritice, că trebuie să mai fug prin oraş până nu mă trezesc cu Moş Crăciun la uşă!)

La fiecare dintre emisiunile la care am fost in studio, in timpul emisiei, tu stai cuminte cu laptopul in brate si lucrezi! Ce faci, mai exact?

Pregatesc materialele de follow-up pentru a doua zi: comunicatul de presa cu momentele cele mai importante din show si selectez din sutele de fotografii pe care le avem in fiecare editie, pe cele mai reprezentative pentru seara respectiva. Un alt lucru care ma tine cu laptopul in brate este updatarea in timp real a paginii de Facebook, facebook.com/vocearomaniei, unde postam atat linkuri cu prestatiile concurentilor/invitatilor din seara in curs, cat si informatii si fotografii de culise, in ideea de a mentine un nivel cat mai ridicat al interactivitatii cu fanii.

Si cand nu e emisie? Cum se pregateste PR-ul pentru fiecare editie?

Intens! :)
Pe langa strategia obisnuita (comunicate de presa care anunta editiile viitoare, interviuri cu antrenorii sau concurentii, sedinte foto), comunicarea noastra este focustata pe informatiile de interes si curiozitatile celor care urmaresc acest show.

Cum ai decis colaborarea cu bloggerii? Ce crezi ca pot oferi in plus, in termeni de comunicare?

Spatiul virtual a luat o amploare extraordinara in ultima perioada iar PRO TV a inceput sa colaborareze cu blogosfera de mai multi ani. Opiniile exprimate in acest spatiu sunt foarte importante pentru noi. Odata ce faci parte din industria media este obligatoriu sa-l integrezi in strategia de promovare. In PR trebuie sa existe cat mai multe tooluri de comunicare, iar, in cazul de fata, blogosfera este unul dintre ele. Unul din ce in ce mai important.

Cu atatea lucruri de facut, mai ai vreme sa ai favoriti in cadrul show-ului? Daca, da, pe cine?

Lucrez cu concurentii  inca de la inceputul emisiunii, ajung sa ii cunosc, ba chiar sa ne imprietenim, ii vad nu doar la show-uri, ci si la repetitii, stiu cat de mult muncesc pentru fiecare prestatie. Se intampla ca unii sa aiba o seara nu tocmai buna  sau sa fie emotionati peste masura, dar, la fel ca in cazul prietenilor apropiati, esti alaturi de fiecare dintre ei, chiar daca sunt diferiti.

Răspuns de PR :p, eu sunt sigură că are şi ea favoriţii ei! Eu ţin cu Iuliana! 

Ce ar fi facut Diana Zamfirescu la Vocea Romaniei daca nu facea PR? Producator, juriu, concurent… sunt multe roluri in echipa.

Ce mi-ar fi placut  sa fac? Sa fiu concurent! Vocea insa nu ma recomanda :)
Ce as fi putut sa fac? Probabil productie.

Fara indoiala, in acest moment Vocea Romaniei este cel mai de succes format importat in Romania. Ce crezi ca sta la baza acestui succes?

De cativa ani buni in ProTV show-urile de entertainment poarta un nume: Mona Segall. Este omul care a ridicat niste standarde uriase in ceea ce priveste productia tv si a reusit sa transforme in aur formatele care au ajuns in mana ei. Succesul acesta nu inseamna doar profesionalism, ci si extrem de multa daruire. Iar asta nu se invata. Fie o ai, fie nu!

Chiar si asa, exista carcotasi. Exista, nu? Care sunt reprosurile lor si cum le raspunzi? Eu m’as enerva :)

Carcotasi vor exista intotdeauna, dar constiinta lucrului bine facut e mai puternica decat speculatiile sau comentariile nejustificate.

Ce o sa’ti lipseasca dupa ce Vocea Romaniei este gasita, pe 26 decembrie?

Muzica buna pe care o ascultam in fiecare marti si vineri, desi sper si cred ca ii voi putea reasculta pe fiecare dintre concurenti pe diverse scene sau la posturile de radio.

Si, in fine, PRO TV nu ia vacanta de sarbatori! PR-ul ia? :)

PR-ul are nevoie! :)
Ca in fiecare an de sarbatori, ne impartim in doua tabere : unele stam pe baricade de Craciun si pentru finala de la Vocea Romaniei, celelalte colege ale mele sunt pregatite pentru Revelionul din piata.♦

În seara asta am fost într-un loc drăguţ, la nişte doamne simpatice care au vrut să ne povestească despre business-ul lor. Nice and cosy, vreo 12 bloggeriţe (detest diminutivarea asta! chiar aşa, nu putem găsi alt termen pentru fetele care fac blogging?!) dimpreună cu doamnele respective şi cu organizatoarea întâlnirii. Şi cu o tânără despre care n-am înţeles foarte clar ce hram poartă în locul respectiv, ci doar că e PR şi că are un proiect cu locul în care ne aflam.

Piaristă, jurnalistă, specialistă

Tânăra PR s-a recomandat scurt Adina smth şi a început să vorbească ca şi cum ne citise pe toate, ştia ce hram purtăm, eram din aceeaşi poveste (una nedefinită), dar ea avea apanajul de a fi, you know, PR şi jurnalist. Ca om cu ştate vechi prin presă, am întrebat-o pe unde a lucrat. Mi-a zis un nume de site de care n-am auzit niciodată şi că înainte a lucrat prin Pro – trustul, cred, nu televiziunea. Boon, bine, un reper, hai, zi mai departe.

Mai departe a povestit una-alta despre experienţele ei cu locul în care eram (pozitive, all right) iar eu am întrebat-o de obiective, fiindcă ne zisese de rezultate iar eu ştiu că rezultatele sunt bune sau nu în funcţie de nişte obiective. S-a dovedit că tânăra nu avusese obiective, ea era doar veselă şi fericită cu experienţa ca atare. Mbine, ok, pot să accept şi asta!

Ce ştii să faci de banii ăştia?

Ce nu pot să accept e faptul c-a trecut la business, cum ar veni, cu următoarea abordare: “Aici e vorba de o campanie de promovare. Toată lumea ştie că o campanie bună durează cam trei luni, aşa că eu vreau să ştiu ce puteţi voi să faceţi pentru promovarea locului, că vă dăm nişte servicii moka” şi, mai specific, “Câte comunicate de presă puteţi scrie pe săptămână?”.

Îmi displăcuse fata de la prima silabă pe care a scos-o, din limbajul corporal pe care îl avea, din priviri, gesturi, tot, chiar şi pentru că ţinea în mâini un clip board, ca Octavian Ursulescu pe vremea când prezenta Mamaia, şi admit asta, dar faptul că am întrebat-o de obiectivele campaniei n-are legătură decât cu logica, nu cu antipatia. Am mai avut (şi probabil o să mai am) clienţi după care nu m-am dat în vânt ca oameni, dar am lucrat totuşi foarte ok cu ei.

Obiectivele fetei erau aşa: Păi, să promovăm. Eu am insistat: Bine, dar mai concret? Ce, cum? Există un USP? Că nimeni de aici nu scrie comunicate de presă pe blog cu copy/paste. Iar eu, ca să scriu un comunicat de presă, iau destul de mulţi bani, că ăsta mi-e jobul! 

La asta fata s-a uitat urât (pe mine mă buşea rău râsul) şi a zis, clar şi răspicat: Cred că vorbesc în chineză.

Inevitabil, şi celelalte bloggeriţe s-au simţit lezate de o asemenea manieră de abordare, iar Anne-Marie chiar a scris despre asta un post foarte bine articulat! Faza a fost depăşită elegant prin scoaterea tutei din peisaj şi iniţierea unui alt moment, admirabilă repliere a gazdelor.

Fireşte, tânăra PR a fost comentată at large tot restul serii şi recunosc că ne-am amuzat copios pe seama ei. La sfârşit, însă, după ce lumea a plecat, eu m-am dus s-o întreb, totuşi, ce naiba a fost în capul ei cu o asemenea abordare. Era singură într-o altă cameră şi mi-a fost milă de ea – ştiu, ştiu, dar asta e!

Cum se face PR, de fapt, dacă nu ştiaţi!

Tot cu nasul pe sus, tot fără să-şi ceară scuze, din vorbă în vorbă, mi-a explicat că PR-ul înseamnă să aibă un buget şi să plătească articole, că a lucrat şi cu clienţi străini şi aşa se face, se plătesc articole. De ce ar scrie un jurnalist despre un business sau altul fără bani? 

I-am spus că ce zice ea nu e PR, e media buying toată ziua, şi că ar trebui să nu-şi mai zică PR dacă asta pricepe ea din meseria asta! Iar replica nu a întârziat să apară: pe noi aşa ne-au învăţat la facultate, că PR-ul trebuie să facă să apară atâtea articole în atâtea locuri şi că ea întoteauna plăteşte articolele, că aşa face de trei ani de când s-a apucat de PR, normal că plăteşte articolele, şi că îmi arată cursul domnului Coman ca să văd.

Eu nu pot să cred că Mihai Coman (dacă nu ştiţi cine e, google him!) predă aşa ceva, nu cred nici dacă văd notiţe de curs cu fraza asta, scrisă întocmai! Aşa că am insistat şi i-am spus să-mi spună exact cum a zis domnul Coman.

Răspunsul: PR-ul trebuie să facă în aşa fel încât să apară articole în presă.

Da, tuta pământului, asta e corect, apariţiile în presă intră în sfera activităţii de relaţii publice. Dar trebuie să le genereze, ca pe ştiri, nu să le plătească!

N-am plătit niciodată un articol şi, slavă clienţilor!, am găsit ce să comunic şi astfel să generez chiar şi articole cu trimitere din prima pagină! Deci ştiu că se poate, aşa că vă rog să-mi spuneţi şi mie ce se învaţă în şcolile astea  şi de ce există absolvenţi de PR şi jurnalism care cred că datoria unui om de relaţii publice e să ducă la casierie nişte facturi pentru advertoriale nemarcate?!

Deci?!

România e codaşă la multe capitole, dar sunt şi unele chestii cu care ne putem mândri. Printre ele, faptul că există case de producţie româneşti solicitate de străini. Unul dintre exemple este SloMoments, casă de producţie autohtonă, care a realizat, acum o săptămână, un shooting exclusiv cu cea mai nouă maşină Lamborghini.

Clientul a fost Ramp Magazin, o revistă nemţească de cultură auto, ce editează bianual un catalog pentru faimoasa firmă italiană, catalog ce se distribuie la toţi cei care au cumpărat Lamborghini direct de la producător.  Agenţia care s-a ocupat de asta are un nume imposibil de pronunţat, adică KöckritzDörrich, mai pe scurt KD. Agenţia asta mai lucrează şi pentru Aston Martin, Bose, Daimler, printre alţii, a fost încântată de felul în care a mers producţia pentru Lamborghini în România, aşa că poate la anul vin să facă şi alte isprăvi pe plaiurile mioritice.

Starul sesiunii foto (căci a fost cu foto, nu cu video, cum a mai apărut pe ici, pe colo) a fost noul bolid Gallardo, pe numele său complet LP 570-4 Super Trofeo Stradale. Maşina cu care s-a făcut shootingul de pe Transfăgărăşan este prototipul modelului, a mai fost prezentată şi la Salonul Auto de la Frankfurt şi după năzbâtiile din România merge la muzeul Lamborghini, acolo unde nu ajung decât modelele foarte foarte speciale.

Maşina (click pentru specificaţii tehnice şi alte detalii) va fi produsă în serie extrem de limitată, doar 150 e exemplare, toate de culoarea Rosso Mars, costă 250.000 de euro şi nu poate fi cumpărată de orice jmeker cu bani ci doar de cei care sunt invitaţi de companie să facă acest lucru.

Revenind la sesiunea foto, pot să vă mai spun că a durat trei zile, cu una mai puţin decât se aşteptau nemţii, că a beneficiat de vreme bună şi că a avut sprijin din partea autorităţilor via Ministerul Turismului care, iată, face şi chestii smart pentru promovarea României.

Pilot a fost francezul Sebastien Mordillo, instructor în cadrul Lamborghini Academy, fotograf a fost Olaf Hauschultz iar camera a fost un Hasselblad. Iată şi câteva imagini, courtesy of SloMoments.

NB: nu e prima exclusivitate teamcomm.ro dar, de data asta, dacă gasesc text sau foto în altă parte fără acordul meu şi/sau menţionarea sursei şi a casei de producţie, ne supărăm rău de tot!

Prin vremea liceului mergeam destul de des pe munte. La finele unei excursii de genul ăsta, în trenul personal ce ne ducea de la Zărneşti spre Braşov, o ţigancă îşi plimba fustele încercând să atragă muşterii. Mai mult în glumă, am acceptat să-mi ghicească. Chestii generale, baieţi, note, alea alea, cred că aş putea inventa şi eu o prezicere d-asta, oricând, oricui!

Peste nişte ani, am fost în casa uneia dintre ţigăncile cu pretenţii paranormale de prin Mogoşoaia. Nu, nu ca să mi se ghicească, ci pentru un casting la nush ce reclamă. Îmi amintesc că mi-a plăcut încăperea mare, deschisă şi luminoasă şi m-am amuzat că proprietarii stăteau în nişte încăperi din chirpici, în spatele vilei.

Am asistat şi la o demonstraţie de măiestrie şi, admit, am fost… vrăjită, dar nu de acurateţea prezicerilor, în nici un caz, ci de gesturi, de intonaţie, de cuvintele alese, în fine, de tot spectacolul. Femeile astea s-au desăvârşit nu în a ghici, face şi desface ci în a convinge că pot face asta. Sunt atente la orice detaliu spui despre tine şi îl strecoară abil în “ghicire”, ghidându-se, pas cu pas, de gesturile tale de aprobare sau negare a aberaţiilor pe care le debitează.

Mai nou, poliţia face razii la locuinţele pretinselor făcătoare de magie şi le saltă pentru înşelăciune. După ce ieri piradele au vizitat parlamentul, azi a fost rândul lor să fie “gazde”, pentru o scurtă perioadă, cam cât au deschis uşa, înainte să fie ridicate şi duse la secţie pentru a fi anchetate pentru înşelăciune.

Se vehiculează sume imense plătite de unii şi alţii ca să le meargă bine, să li se facă, să nu li se desfacă! Pe bune?! Cât de tampit să fii să crezi că trei pinteni de cocoş virgin, cu două fire din vârf de pană de emu, un ou expirat in martie 2003 şi trei picături de cerneală pelican + un descântec îl vor aduce înapoi pe Gigel, cerşind iertarea şi amorul tău. Cât?!

Şi de parcă nu era suficient, onor presa autohtonă le crediteză la greu numindu-le “vrăjitoare”. Vrăjitoare în sus, vrăjitoare în jos! Chestia asta e pur şi simplu PR şi publicitate deşănţată! Iar cum ţara e plină de proşti, toată campania asta anti “vrăjitoare” nu face decât să atragă atenţia asupra lor şi asupra aşa-ziselor talente. Deci, vă rog, eu: nu mai spuneţi vrăjitoare decât în cazurile în care vreuna chiar a demonstrat ceva în sensul ăsta, lucru de care mă îndoiesc teribil! Nu sunt vrăjitoare, sunt nişte impostoare şi atât!

Restul e PR, gura lumii şi jurnalism ieftin în goana după audienţe.

Nu trăim prea sănătos, sper că ştiţi treaba asta, iar lucrurile care ne agresează zi de zi se văd, până la urmă şi pe faţa, pielea sau părul nostru. E drept, nici nu putem controla mereu provenienţa alimentelor pe care le consumăm, aşa că, în cazul ăsta, nu ne rămâne decât să găsim soluţii cât mai naturale pentru a ne proteja faţa, pielea, părul, adică exact lucrurile care, dacă sunt îngrijite, pot face diferenţa între o persoană de sex feminin şi o femeie care atrage atenţia.

Aşa stând lucrurile, aseară am fost la lansarea Sante, o nouă gamă de produse cosmetice bio, Made in Germany. Produsele au dublă certificare bio, ceea ce mă face să cred că sunt cu adevărat făcute din ingrediente active organice, având la bază plante rare şi populare: bobiţe de goji, schizandra, acai, camellie sau rodie. Fiecare dintre acestea are beneficiile sale şi a fost aleasă cu grijă pentru a fi încorporată într-un produs cosmetic numai bun pentru feţele (şi fetele!) care trăiesc în stres, fumul ţevilor de eşapament şi alte lucruri de asemenea drăgălaşe pe care natura urbană le oferă pielii noastre!

Cosmeticele Sante nu sunt cele mai ieftine de la raft, fireşte, pentru că ingredientele lor nu cresc chiar pe landurile nemţeşti şi, mai mult, păstrarea certificării bio cere niscaiva investiţii. Pe de altă parte, dacă luăm în calcul compoziţia naturală, aş zice că nimeni nu face un târg prea rău.

De altfel, nici voi, cetitorii de printre rânduri nu faceţi un târg prea rău, pentru care am două produse din această nou lansată gamă, respectiv o cremă echilibrantă, cum zice pe cutie, una pe care o puteţi folosi atât dimineaţa cât şi seara, potrivită pentru tenul mixt şi care e pe bază de Açai, fructele unui tip de palmier care arată ca nişte afine.

Cel de-al doilea produs pentru voi este un fluid contur pentru ochi, pe baza aceleaiaşi plante, potrivit pentru toate tipurile de piele, de asemenea, şi îmbogăţit, printre altele, cu extract din rădăcină de lemn dulce. Pentru că hidratează foarte bine, produsul promite, pe lângă acest beneficiu, să lupte şi împotriva ridurilor mici şi fine ce apar în jurul ochilor. Bonus la concurs: un notes foarte drăguţ şi vesel.

Pentru a intra în posesia unuia dintre cele două produse (valoare totală aprox 150 de lei), facem tragere la sorţi cu doamnele (sau domnii, de ce nu?!) care îmi spun ritualuri cu produse naturale şi ponturi pentru îngrijirea tenului şi a părului. Eu voi testa şerveţelele demachiante, crema de mâini şi am mai primit câte o mostră de şampon şi gel de duş.

Produsele se gasesc în reţeaua City Pharma, iar luni anunţ câştigătorii :)

UPDATE: cele două câştigătoare sunt Alexandra (crema) şi Roxana B (fluidul corector). Şi pentru că tot vine Crăciunul, ambele primesc şi carneţel, ca să noteze, repede, repede, lista pentru Moş! Tuturor vă mulţumesc pentru ponturi, însă, şi, în măsur timpului, o să încerc să le aplic pe toate!

E una dintre puţinele reclame care mi-au atras atenţia în mod plăcut în ultima vreme, fiindcă e bine făcută şi fiindcă, ah!, există o alternativă la uciderea bietului iepuraş!

Şi pentru că mi-a plăcut, am întrebat (şi aflat) mai multe detalii despre spotul publicitar de sărbători al celor de la Romtelecom – şi nici oferta nu e rea!

Campania a venit ca un inceput de drum – chiar daca la sfarsit de an – pe care il vom parcurge de acum inainte impreuna cu o noua agentie de creatie. Brieful a fost “sa indrazniti, sa indraznim impreuna sa facem ceva diferit si simplu in acelasi timp, sa fim memorabili in peisajul aglomerat al Sarbatorilor de iarna”. Da, suna ca niste cerinte uzuale de la un client catre agentia sa, insa cu totii stim ca nu e atat de simplu de realizat.

Adevărat, în peisajul încărcat de azi parcă lucrurile simple au devenit cel mai complicat de făcut. Faceţi comparaţie cu “farmacia inimii” – e cineva căruia să-i placă reclama aia?! Din pricina ei, ca să nu cumva să încurajez lipsa cruntă a cretivităţii, eu ocolesc orice farmacie Catena.

Atunci cand au venit cu ideea de a “canta??? oferta Romtelecom, ne-am uitat unii la altii, zambind, si am spus da acestei idei indraznete. Asa au aparut colindele Romtelecom, cu artistii care sa transmita frumos si cu emotie mesajele noastre.

Rezultatele nu s-au lasat asteptate, avand in vedere ca am primit cu totii telefoane de la prieteni, colegi, parinti care ne spuneau – si inca ne mai spun – ca am facut o reclama frumoasa si “altfel???. Asadar, obiectiv indeplinit!

Conceptul creativ a fost construit pornind de la două dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite colinde romaneşti, pe care le-am îmbracat în haine noi, special croite pentru a reda cât mai bine mesajele promoţiei Romtelecom: internet cu până la 100 Mbps şi router wireless inclus, televiziune cu 61 de canale şi serviciu de voce cu telefon inclus, totul la doar 59 lei, TVA inclus.

Mesagerii colindelor Romtelecom sunt Cleopatra şi Pavel Stratan şi corul „Accoustic???, dirijor Daniel Jinga iar agenţia care s-a ocupat de aceste două reclame este GMP.

Filmările s-au facut într-un studio din Bucureşti, unde s-a creat decorul de sărbătoare ce apare în cele două spoturi. Decorul alb, globul de preţ, sania şi fulgii, sunt, desigur, butaforie, dar am încercat, totuşi, ca cea mai mare parte din elementele ce apar în spot sa fie obiecte reale pentru un plus de autenticitate.

Iată şi versurile celor două colinde promoşionale:

Cleopatra si Pavel Stratan

Acum de va abonati
Florile dalbe
Calitate o sa luati

Doar cincizeci si noua lei
Florile dalbe
Trei servicii cum le vrei

Internetu-i iute tare
Florile dalbe
O suta de Mega are

Saizeci-si-unu` de canale
Florile dalbe
Telefon la abonare

Cor

Mergem sa ne abonam
Rom, Rom, Telecom
Pachetu`Anului sa-l luam
Rom, Rom, Telecom

Cu cincizeci si noua lei
Rom Rom Telecom
Calitate asa cum vrei
Rom Rom Telecom

Ai net cu viteza mare
Rom Rom Telecom
Saizeci-si-unu` de canale
Rom, Rom, Telecom

Ai gratis si telefonul
Rom Rom Telecom
Sa vorbesti cat o da Domnu’
Rom Rom Telecom.

Cine a fost la Biz SMS Camp ştie. Cine nu, are ocazia acum să afle. Ei, bine, nu chiar acum-acum ci pe 20  UPDATE: 19 decembrie, seara în care Ionuţ Tecuceanu o să ne (în)cânte din nou cu chitara si vocea lui. Căci serile târzii de tabără semesească ar fi fost, cu siguranţă, mai triste fără Nothing Else Matters sau Nebun de alb în interpretarea tecucenească alături de all social media stars :p

(un video aici, la Zoso)

Şi taman de aia, ca reminder pentru orele mici şi cântecele mari, l-am rugat pe Ionuţ să povestească de unde până unde “PR-ul face muzica”, la propriu, şi să spună mai multe despre concertul lui. Şi vă reamintesc, dragi colegi de tabără, că i-am promis să-l ajutăm cu promovarea concertului, aşa că… do your best, că şi el ne-a cântat până i s-a rupt coarda!

Muzicalitatea PR-ului

Cineva spunea că muzica nu este o pasiune, este un diagnostic. Nu voi scăpa niciodată de muzică şi nici nu-mi doresc asta. La un moment dat, prietenii mă întrebau cum de am reuşit să mă ţin de ea, cum de nu m-am lăsat, mai ales că acum fac cu totul altceva. De fiecare dată răspundeam că nici nu mi-am propus să mă ţin de muzică, totul a fost natural, nu era ceva de genul “ok, am ajuns acasă, mănânc, citesc ceva şi exersez 30 de minute la chitară“. Nu, încă de la 16 ani, de când am început să cânt, nu trecea zi în care să nu pun mâna pe chitară, să nu încerc lucruri noi sau să experimentez. Mai târziu, am început canto, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să îmi perfecţionez vocea.

Nu pot trăi fără muzică, o am tot timpul în căşti, pe stradă, acasă, în metrou. Cred că aveam patru sau cinci ani când m-am îndrăgostit de magnetofonul tatălui meu şi săptămânal ascultam benzile cu Deep Purple, Led Zeppelin, Queen, Abba, Status Quo şi multe altele. Luam o coadă de mătură şi simulam timp de două ore nişte solo-uri de chitară de-l intimidam şi pe Ritchie Blackmore!

(poza e făcută de Şuţu, în caz că aveaţi dubii!)

Acum cânt ori de câte ori am timp şi cel mai mult îmi place să cânt celor apropiaţi mie. Muzica mi-a scos în cale oameni extraordinari, de care acum mă leagă o prietenie strânsă. Ca orice manifestare artistică, muzica e sinceră, nu te lasă să minţi, este un tip de „discurs??? în care adevăratele emoţii nu se pot ascunde. Cel puţin aşa cred eu.

În urmă cu aproape doi ani, am început să cânt într-o trupă hard-rock, ca solist vocal. Cu băieţii de la Solid Rock am trăit primele momente de magie pe scenă şi am învăţat cum se simte muzica live atunci când ai un band în spatele tău. Momentan, Solid Rock este în pauză, dar numai pentru a-şi pregăti o revenire de excepţie.

Încă din vara acestui an, mi-a încolţit în minte ideea de a pregăti un concert de Crăciun. Nu neapărat unul cu colinde ci un concert unplugged, cu piese dragi mie, pe care să le cânt prietenilor mei şi tuturor celor care vor să le asculte. M-am bucurat când Ştefan Opriţa, un chitarist foarte talentat, a acceptat în octombrie anul acesta să cânte împreună cu mine în acest concert. Aşa s-a născut The Runaways. De curând, ni s-a alăturat şi Anca Duma, care îşi va aşeza vocea alături de a mea.

Vă aşteptăm pe toţi, pe 20 decembrie, la 21:30, în The Floor Club & Culture, pentru două ore de live acoustic covers.

Mie nu-mi place să mi se facă poze. Arareori mă mulţumeşte cum ies în ele, nu sunt nici vreo miss ceva şi deloc fotogenică şi există doar vreo doi ori trei oameni care mi-au făcut poze mişto în viaţa asta, parte şi pentru că mă cunosc suficient de bine încât să fiu chiar eu în pozele alea. Restul celor reuşite le pun pe seama norocului.

Cum particip destul de mult la evenimente la care se produc kile de poze, făcute cu te miri ce telefon, mă trezesc uneori în situaţia de a mă deztăgui ori chiar a solicita fotografilor de ocazie să scoată naibii pozele în care cine ştie cum sunt prinsă. Apropo, e de bun simţ să nu pui poze cu alţii în ipostaze în care ţie nu ţi-ar plăcea să apari. În principiu, mi se pare şi o încălcare a initimităţii, dar asta e un alt subiect.

Taman pentru că simpatizez aşa de tare cu nepublicarea ipostazelor nefericite în care poţi surprinde o persoană, mi se pare genială ideeea de promovare pe care au avut-o cei de la Del Campo Nazca Saatchi & Saatchi pentru berea Norte, şi anume Photoblocker. Voila de vedeţi cum funcţionează:

Practic, e un recipient pentru răcit berea, branduit, desigur, căruia i-a fost adăugată proprietatea de a bloca bliţurile aparatelor foto, bliţuri fără de care ceea ce se întâmplă la club rămâne naibiului la club!

Mi-a plăcut foarte foarte tare ideea şi cred că o să aibă succes la public. Probabil la noi n-o să apară fiindcă vedetelor autohtone le place la nebunie să pozeze prin cluburi, în ipostaze mai mult sau mai puţin decente dar, cu siguranţă, suficient de scandaloase pentru a oferi un subiect tabloidelor. Chiar şi atunci când nu există nici un subiect!

PS între timp m-am documentat şi am aflat că ar exista şi un spray care are proprietăţi de genul ăsta şi că ar merge folosit mai ales de şoferi pentru ca aparatele foto ale radarelor să nu le poată înregistra numărul. Mie mi se pare mai utilă ideea celor de la Norte, dar asta e pentru că bere mai beau dar de condus, până acum, niciodată :)