Duminică seara, HBO a difuzat, în premieră, “Bună! Ce faci?” o adorabilă comedie românească pe care o recomand cu drag. Fireşte că am vrut să revăd filmul dar ce să vezi!, Dolce se încăpăţâna să-mi transmită imagine doar pe HBO Comedy. Şi aia proastă! Şi atât! Am sunat la telverde, am dat de un operator care mi-a zis să dau restart la receiver, ceea ce am şi făcut, doar că în urma acestei acţiuni receiverul a murit. De tot, în ciuda operatorului care mă asigura c-o s-o ia din loc. Nu s-a întâmplat, aşa că am înregistrat o reclamaţie, urmând ca cineva să vină şi vă vadă într-un interval cuprins între “o oră şi 72 de ore”. Anytime now, don’t call us, we’ll call you :)

A doua zi, pe la prânz a sunat şi a şi venit domnul Mutulică, un nene care n-a zis nici Bună ziua şi nici La revedere. Nu am cine ştie ce pretenţii, dar chiar să intri în casa omului fără să spui bună ziua, fără să întrebi care e problema, fără să nimic!? A fost cel puţin ciudat! A zis, totuşi, că o să schimbe receiverul, şi-a strâns lucrurile şi a ieşit, la fel de mut cum intrase, de m-a apucat şi râsul (poate e o strategie de înveselire a clienţilor?!). A revenit cu alt receiver, l-a instalat, a băgat şi cardul. Ei, nu, nu a fost aşa simplu, că nu se pupau între ele. Mi-a spus că o să anunţe el ambele serii – card şi receiver – pe seară, când ajunge la birou, ca şi cum nu eram în 2011 şi telefonia mobilă nu se inventase. Şi că mai durează 24 de ore, timp în care voi putea recepţiona doar Taraf, Etno şi Euforia.

Peste 24 de ore de la asta, cum încă nu se remediase problema, am sunat din nou la TelVerde. Aşa am aflat că cică eu trebuia să le dau codurile de pe card şi device şi că, guess what!, mai durează 24 de ore ca să am cablu. Adică domnul Mutulică din ziua precedentă nu transmisese codurile nici măcar când ajunsese la birou.

Am mai aflat şi că dacă doresc ca zilele în care nu am semnal Dolce să nu fie plătite – aşa cum e firesc, nu? – trebuie să sun eu la serviciul Comercial. Asta e o prostie de comunicare internă de care suferă şi Orange. Din punct de vedere al clientului, e bine să ştiţi, dragi companii, că eu când sun la numărul de client service am pretenţia că discut cu compania şi nu mă interesează bucătăria voastră internă. Dacă v-am spus că nu am semnal, mi se pare firesc să nu plătesc şi mi se pare firesc să nu trebuiască să repet acest lucru la un alt serviciu. Pe scurt, eu comunic cu compania via Client Service, e treaba companiei cum îşi gestionează fluxul intern de comunicare. Că atunci când nu-mi plătesc abonamentul, serviciul Comercial ştie să anunţe serviciul Deconectări, nu? Invers, în interesul clientului, de ce nu se poate?!

În fine, pentru că doream să scriu despre asta şi pentru că am vrut să dau şansa companiei la un feedback, am contactat PR-ul Romtelecom, expunându-i situaţia. Am primit imediat un mail cu scuze şi, în câteva ore, am primit un telefon şi o vizită de la acelaşi domn Mutulică, însoţit, de data asta, de un tânăr care, chiar dacă n-a lăsat să i se vadă faţa (avea gluga de la hanorac pe cap) măcar a zis Bună ziua şi La revedere. Am aflat că receiverul proaspăt instalat nu era bun şi că trebuie schimbat, ceea ce s-a şi întâmplat, cu unul nou. Şi au anunţat în centrală cele două serii chiar în faţa mea. Şi, fireşte, mai trebuia să aştept cele 24 de ore.

A durat vreo oră, de fapt, dovadă că se poate şi într-o oră. Mă întreb, totuşi, dacă nu sunam la PR pentru o poziţie oficială faţă de toată întâmplarea, cât ar fi durat?! Sper să nu fiu nevoită să aflu :)

Nu în ultimul rând, azi dimineaţă, la 12 ore după ce serviciul se reluase, m-a sunat cineva de la Romtelecom să-mi spună că seria receiverului e greşită. N-am aprofundat, i-am spus doar că acum am semnal şi că, greşită au ba, s-o lase aşa!

Una peste alta, Dolce nu e un serviciu prost. Mai pică, rar, când plouă, dar eu sunt mulţumită. Ceea ce nu-mi place – nici la ei, nici la alţii – e felul în care îşi gestionează Client Service-ul şi comunicarea internă. Nu e ok, nu e deloc ok. Şi deşi ştiu că nu e genul de problemă care se remediază în 24 de ore, nici măcar în 72, sper că experienţa mea povestită aici să îi ajute pentru ca data viitoare să nu mai fie nimic de povestit existe!

Later edit: reacţia Irinei Ilie, PR Romtelecom:

Asa cum ti-au spus si colegii de la 1930, termenul de remediere a unui deranjament este de maxim 72 de ore din momentul depunerii sesizarii, conform conditiilor generale de furnizare a serviciilor Romtelecom. “In caz contrar, Romtelecom va rambursa Clientului Abonamentul aferent Serviciului afectat, in cota fractionara, corespunzator perioadei efective de nefunctionare”.

Domnul care a ajuns la tine (luni, inteleg) nu este angajat Romtelecom – ci reprezentant al unei firme terte care realizeaza lucrari de mentenanta pentru Romtelecom (majoritatea lucrarilor care tin de Dolce DTH sunt realizate de catre terti cu care noi avem contract). Te asigur ca angajatorul sau a fost instiintat cu privire la feedback-ul si recomandarile tale.

In cazul schimbarii unui STB, cartela trebuie asociata in sistem cu aparatul inlocuit – tertii pot face acest lucru atunci cand ajung la sediul lor, pentru ca se face prin intermediul unui proces electronic accesibil de la un computer. Exista o alternativa, mai rapida – abonatul poate contacta 1930 si solicita asocierea cartela-STB. Vom ruga colegii care se ocupa de acest aspect sa reaminteasca alternativa catre cei care inlocuiesc STB-urile. De asemenea, vom clarifica pe site, in sectiunea de suport, detalii cu privire la aceasta procedura deja publicata.

In incheiere, iti multumesc inca o data pentru mesaje si pentru feedback si imi pare rau pentru orice neplaceri cauzate.

Multumim si iti stau la dispozitie pentru orice alte clarificari ai nevoie.

Nu ştiu dacă liceenii de azi mai au emoţii la română. Ca să fiu sinceră, nici eu nu prea aveam, am avut doar la Bac, la oral, fiindcă, deşi olimpică la materie, erau câţiva autori pe care nu i-aş fi dorit pe bileţel. Fireşte, mi-au picat doi dintre respectivii :)

De fapt, mi se pare că nu prea mai ştiu multe despre liceenii din ziua de azi, par atât de diferiţi de cum erau noi, şi cred că la asta s-a gândit şi George Şovu, scenaristul primelor filme din seria Liceenii, şi de aia a scris un scenariu pentru Liceenii de azi. După acest scenariu, regizorul Adrian Popovici a făcut un film, iar filmul are o proiecţie în avanpremieră în cadrul RO-IFF, în seara asta, de la ora 19, la The Light Cinema.

Fireşte blogosfera e invitată, dar cum locurile sunt limitate, pls DM, comentariu sau email ca să vă trec pe listă :)

În rolurile principale: Ioana Blaj, Cristian Popa, Claudiu Bleonţ, Andi Vasluianu, George Potoceanu, Crina Semciuc, Iuli Verdeş, Diana Dumbravă, Dana Rotaru, Vlad Rădescu şi, ei bine, o apariţie-surpriză în rolul “dirigii”. Ne vedem diseară!

N-am ezitat nici o secundă să spun “da!”, când m-a întrebat Cristina Bazavan dacă vreau să mă alătur ei în campania Citeşti şi dăruieşti iniţiată de Editura All, şi asta nu doar pentru că n-aş refuza-o pe Cristina sau pentru că îi am “colegi” de citit pe cei trei Cristiani, China, Şuţu şi Manafu, ci pentru că e o idee foarte foarte faină!

Pe scurt, postul ăsta pe care tocmai îl citiţi valorează deja cinci cărţi pentru copiii din asociaţia Up Down, care are în grijă familiile şi copiii cu sindrom Down, şi fiecare comentariu la acest post înseamnă o carte în plus pentru copii. Aşa că… aţi înţeles ce aveţi de făcut :)

Şi acum, să vă spun ce-am citit.

***

Mi-am ales două cărţi, ambele din colecţia Strada Ficţiunii (adorabil acest concept şi dificilă alegerea mea, le-aş fi ales… pe toate!): Insomnia şi Mă sinucid altă dată. Cum, însă, în această campanie, nu vă pot povesti decât de una dintre cărţi (promit să scriu şi de cealaltă, totuşi), am ales-o pe a doua, fiindcă, în ciuda titlului, recenziile spun că e plină de umor, iar eu aveam nevoie de aşa ceva ca să-mi mut mintea de la dintele netrebnic. Booon!

Pe scurt, istoria, povestită la persoana întâi, e aşa: Geri are un nume nefericit, o mamă defectă la cap, o familie plină de mătuşi defecte la cap care o freacă la melodie cu privire la jobul ei, la situaţia matrimonială şi la a fi în rândul lumii. De altfel, după o matură şi haioasă inventariere, eroina decide că are probleme “în trei domenii mari şi late: 1. viaţa amoroasă, 2. viaţa profesională, 3. alte zone ale vieţii” şi decide să-şi încheie socotelile cu lumea. Şi pentru că e Fecioară, totul e plănuit până la cele mai mici detalii, începând prin a scrie şi expedia multe scrisori în care spune destinatarilor tot ce crede cu adevărat despre ei. Auch!

Ar putea părea dramatic dacă totul n-ar fi condimentat cu un umor nebun. Adică nu doar că am zâmbit pe alocuri ci chiar am râs. Geri îşi aminteşte întâmplări din copilărie pe care mama ei i le scoate pe nas chiar şi azi, dimpreună cu criticarea înfăţişării jobului, relaţiilor, ce să mai!, a întregii ei existenţe. Cu siguranţă, o mamă de genul ăsta e suficientă pentru a motiva o decizie de sinucidere. Dar pentru Geri asta nu e tot, nu!

Povestea continuă cu eşecurile amoroase, chestii care chiar se întâmplă: un iubit ok dar foarte dezordonat şi îngălat care, după ce ea îi dă papucii (din acest motiv), se cuplează cu prietena ei cea mai bună şi scapă de obiceiurile rele, tipi cunoscuţi online care se dovedeau altceva decât ceea ce pretindeau că sunt şi, în fine, Ole, un dentist care părea perfect, dar care a părăsit-o pentru “exa” la scurt timp după ce se cuplaseră. Dezolant, nu?

În fine, de parcă familia şi viaţa amoroasă nu erau suficient de nefericite, Geri îşi pierde şi jobulm iar eroina decide că singura şi cea mai fericită variantă e sinuciderea, una pregătită minuţios, până la cele mai mici detalii. Şi cu toate acestea, ceva merge greşit, iar sinuciderea ei ajunge să fie doar o tentativă nereuşită şi acum trebuie să dea cu ochii de toţi cei cărora le-a trimis scrisorile de adio…

***

Mi-a plăcut cartea şi cum o carte ce vorbeşte despre motivele şi pregătirea unei sinucideri, despre scrisori pline de secrete şi de adevăruri, reuşeşte să fie amuzantă dar şi să te facă să zâmbeşti amar pe alocuri. Sincer, şi pe mine mă scot din sărite judecăţile de valoare ale celor mai în vârstă care pur şi simplu ştiu ei mai bine ce-i cu viaţa ta şi, mai ales, cum ar trebui să fie, şi aud, mult prea des, despre oameni nefericiţi la job sau despre nerealizări la capitolul Amor. Probabil că, dacă ar fi să fim oneşti, mai toţi ar trebui să ne punem “It’s complicated” la status…

… ceea ce nu facem, nu? Şi nici nu mărturisim celor din jur TOT ce credem noi despre ei. Chiar aşa, cum ar fi?! :)

Fireşte, faptul că nu ne iese totul perfect în viaţă, nu e, nu trebuie să fie niciodată, un motiv să renunţăm, nu atâta timp cât ne rămân capacitatea de a ne lua, noi înşine, pe noi, peste picior aka umor şi autoironie, şi prieteni care sunt cu adevărat prieteni. De sinucis, vedeţi bine, putem şi altă dată! :)

Sunt fan Nokia de aproximativ zece ani, de când am folosit primul meu telefon de la ei. În toţi aceşti ani, am schimbat, probabil, vreo 7 sau 8 aparate. Toate au fost Nokia. Acum folosesc un N8 şi sunt foarte happy cu el.

Taman de aceea, fiindcă e love brand, cum s-ar spune, vestea de astăzi, cu privire la închiderea fabricii de la Jucu mi-a picat cam strâmb, fiindcă îmi e greu să mai plac Nokia după ce-i lasă pe 2200 din compatrioţii mei fără job într-o perioadă în care şomajul e-n floare.

Nu vreau să comentez decizia de business a companiei finlandeze, cu atât mai mult cu cât, cumva (să mă iertaţi!), mi se pare logică: piaţa pentru telefoane ieftine (ca cele produse la Jucu) e în Asia iar materia primă e tot acolo. În plus, nu cred că le e simplu şi mi se pare un gest de respect că cel care a dat vestea angajaţilor şi le-a răspuns la întrebări nu e vreun directoraş, nu e nici măcar Country Managerul ci chiar şeful ăl mare din Finlanda, CEO-ul Stephen Elop.

Ce mi se pare, însă, de comentat, este decizia Nokia România de a nu anunţa sau discuta despre Jucu pe conturile sale de Social Media. Pot, până la o limită, să înţeleg de ce au ales să nu intre în discuţii şi, la insistenţele mele pe Twitter, să mă trimită la o pagină de comunicări corporate a companiei mamă.

Totuşi nu pot să nu mă întreb de ce Nokia România alege să nu-şi reasigure utilizatorii din România (şi fanii: pe FB sunt 53.665 de fani, deloc puţini, aş zice!) că, de fapt, brandul nu pleacă nicăieri şi că, dincolo de regretabila închidere a fabricii, Nokia e bine.

Mie mi s-ar părea firesc acum ca brandul să compenseze cumva, prin comunicare, percepţia negativă inerentă ce vine odată cu închiderea fabricii din România, în loc să tacă mâlc pe reţelele sociale, adică fix acolo unde interacţiunea cu utilizatorul ar trebui să fie din seria “connecting people”. Nu de alta, dar eu am nevoie să folosesc un telefon produs de un brand care îmi place şi să fiu mândră de asta.

Deci, Nokia, pricep că treci prin momente neplăcute în România, acum, dar eu, utilizatorul tău, am nevoie să ştiu că pot să te plac în continuare.

PS poza cu zările e făcuă cu N8 :)

Survey

Portal HR şi Evensys şi-au propus să afle una alta despre HR-ul în Social Media de la noi şi, în scopul ăsta, au făcut un sondaj ale cărui rezultate au fost prezentate vineri. Am participat şi eu, ştiu, deci, întrebările. Puţin amestecat la mine dat fiind că sunt un PR cu colaborări pe community management, am vreo câteva conturi unde sunt admin, am şi blog… în fine, din seria “It’s complicated”. Iată rezultatele sondajului:

Deşi nu-mi place shoppingul, când vine vorba de pantofi, botine, sandale, papuci şi alte asemenea, am reuşit o colecţie destul de vastă. Care, colecţie, trebuie să locuiască undeva în casa mea, adesea neîncăpătoare la capitolele: haine, încălţări, cărţi şi, uneori, patruped marca Sony.  Din motivul asta a fost nevoie să gasesc tot felul de solutii ergonomice si sa introduc regula “cumpăr ceva, dau ceva” – care nu se aplică decât la haine şi pantofi, totuşi: pisica şi cărţile rămân!

Totuşi, chiar şi cu regula de mai sus, pantofarul primit săptămâna trecută de la Ikea s-a dovedit a fi echivalentul unei guri de oxigen în marea de pantofi! E îngust, poate fi montat în doua feluri diferite şi e suficient de încăpător pentru a găzui vreo opt perechi. Şi e drăguţ, aşa, serios şi negru, deşi eu ştiu că în el se regăsesc vesele culori şi ameţitoare tocuri.

Iar mie îmi place Ikea pentru că oferă soluţii mai mult decât mobilier şi mobilier mai mult decât fiţe. Îmi mai place pentru că livrează ce promite (ergonomie) şi pentru că, orice accesoriu sau piesă de mobilier aş lua de acolo, mă simt mai ordonată şi mai eficientă în gospodărirea spaţiului din propriul apartament.

Sunt vrăjită de fiecare dată când ajung acolo sau le răsfoiesc catalogul şi văd cum spaţii chiar mai mici decât cele de care dispun eu par atât de confortabile, intime şi vesele, frumos luminate şi colorate. Şi tot de fiecare dată îmi propun să fiu mai ordonată. Ceea ce, admit, nu-mi iese chiar tot timpul. Dar asta e o altă poveste, nu?

Dincolo de mobilier şi idei, îmi mai place Ikea pentru că e o companie care gândeşte şi comunică pe gustul meu. Poate ştiaţi, poate nu, dar au un sistem unic, inventat de ei, pentru a-şi denumi produsele şi poţi afla povestea unui produs chiar de la creatorul ei. Mai mult, fundaţia lor este, neoficial, cea mai mare organizaţie caritabilă din lume, cu un net de vreo 36 de milarde de euro – la pariu că nu ştiaţi asta! Cât despre reclame, mai bine privim:

Deci, da, mie şi domnului Sony ne place Ikea şi, de aceea, vă spunem că zilele astea au şi un concurs!

Am adunat atâtea informaţii şi poveşti din excursia asta încât îmi pare chiar destul de greu să le centralizez pe toate şi nu ştiu, zău, câte părţi vor ieşi despre subiectul ăsta. Oricum, acum e vorba despre ziua doi, cea în care am vizitat Banca Transilvania, Gimmy Gym, Starbucks şi Ursus.

De dimineaţă, nu chiar până în zori, n-am adunat în faţa sediului central al Băncii Transilvania unde m-am bucurat s-o revăd pe Anca Rarău, directoarea de marketing şi comunicare a băncii. Ei i se datorează faptul că BT ne-a ajutat de două ori în campania pentru Daniel, odată cu o donaţie şi odată cu un curs valutar mai bun atunci când donaţiile din lei au fost transformate în valută ca să se poată plăti clinica.

Anca şi mica ei echipă – sunt zece oameni în tot departamentul, iar sâmbătă au fost prezenţi jumătate dinre ei – ne-au dus pe toţi în biroul lor şi ne-au povestit un pic despre istoria băncii şi, desigur, au răspuns întrebărilor despre faimosul zân, un actor bucureştean care, după campanie, s-a mutat undeva lângă Braşov şi şi-a deschis o mică afacere. Că doar nu degeaba BT e recunoscută ca Banca oamenilor întreprinzători!

Suflet, energie şi idei noi – aşa ar descrie banca cei aproximativ 6000 de angajaţi, iar departamentul Marketing şi comunicare confirmă că aceasta este şi percepţia celor aproximativ un milion şi jumătate de clienţi – eu inclusiv, că am cont la ei. În plus, au multe acţiuni pentru comunitate, acţiuni precum Clujul are suflet dar nu numai, şi o mulţime de premii:

De la centrală am mers la sucursala Cluj, unde ne-a primit şi condus chiar directorul regional, Patrițiu Abrudan, finanţist dar şi arbitru de fotbal cu activitate bogată în domeniu, un om cu multe pasiuni, dar făcut dintr-o singură bucată, bun vorbitor şi, n-am nici un dubiu, priceput atât pe teren cât şi în negocieri cu clienţii BT.

Am văzut (şi admirat) felul în care este organizată banca, operaţiunile şi, trebuie să mărturisesc, mi se pare teribil de logic aranjamentul, de la operaţiuni mici, cum ar fi plata facturilor, pentru care există, chiar la intrare, un automat, la tranzacţii simple, persoane fizice apoi persoane juridice şi, în cele din urmă, la etaj, zona dedicată clienţilor corporativi.

O singură observaţie, totuşi: pe site nu am văzut nicaieri (probabil sunt, dar nu prea vizibile) conturile băncii în reţelele sociale. N-ar fi rău să fie, cu atât mai mult cu cât bugetul alocat online este, cf Sergiu Mircea, dir adj de marketing al băncii, substanţial, şi există şi un om dedicat social media.

Cei interesaţi îi puteţi găsi aici: Twitter | facebook

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Pe scurt, după o zi istovitoare dar frumoasă, prima zi din cadrul evenimentului Cluj Brands Tour organizat de TVdece.

Am fot în vizită la Jolidon, unde am vizita linia de producţie şi am văzut cam ce va să însemne migala şi munca la un obiect care, de multe ori, nu se vede. Apoi am mers la deja-prietenii de la Farmec unde am revăyut-o pe doamna Jofi, dar şi pe Cristina şi pe fetele de la marketing şi unde am făcut un parfum, parfumul meu, farmec by ruxa, asa i-am zis. După asta am fost la Vitacom şi am aflat câteva lucruri despre ce va să însemne business-ul unuia dintre cei mai mari distribuitori de materiale şi componente electronice, produse şi accesorii IT&C de la noi.

Desigur, din program nu putea lipsi o vizită pe la Crocodilul trilulilu unde am aflat că se pregăteşte ceva, o lansare, adică, nu se dă din casă, o să aflaţi la momentul potrivit. După trilulilu şi după masa de prânz am pornit-o spre .. ee, nu chiar fabrica Napolact ci o linie de producţie mai… specială a clujenilor ocupaţi cu produsele lactate, respectiv linia de producţie brânzeturi cu mucegai de la Ţaga. Practic, o peşteră în care, de sute de ani, o bacterie prietenoasă,acoperă brânza transformând-o în cinci soiuri. Toate delicioase, după cum avea să demonstreze momentul degustării.

Povestesc mai pe larg despre toate acestea când revin acasă, probabil, fiindcă mâine iar trebuie să ne trezim devreme. Eu, masochistă, şi mai devreme decât restul pe motiv de alergat; noroc că Best Western-ul în care stăm are sală de fitness şi pot sa alerg pe bandă fiindcă nu ţin neapărat să cunosc puterea brandurilor locale canine!

Pe seară am fost şi la berăria Ludwig unde am descoperit berea casei tratată cu miere de salcâm care mi-a plăcut tare: prietenele mele MŢRiste, ştiţi voi care!, n-am putut să fur reţeta, dar cred că s-ar putea să nimerim şi noi vreo combinaţie, acum, că am pontul! :)

În rest, gaşcă foarte faină, ziua lui Gaben – La muuulţi aaaaani!!!, azi (sâmbătă), când mergem la Banca Transilvania şi la Ursus + o surpriză de la Starbucks. Dar până atunci, nişte somn se cere! Ruxa over and out!

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Pescari serioşi şi amatori, vă invit la Expo Aventuri la pescuit, ediţia cu numărul opt, ce are loc în Piaţa Constituţiei, de mâine (joi) şi până duminică. Zeci de expozanţi, mii de scule (!) şi accesorii, toată lumea interesată de pescuit şi vânătoare musai trebuie să treacă pe acolo.

Şi chiar dacă nu vă pasionează aspectul, doamnelor, tot e rost de mers şi de distrat ca să vedeţi cum arată domnii la shopping de ceva ce-i pasionează, să-i vedeţi cu câtă migală aleg voblere şi cârlige sau cum li se scurg ochişorii după a mai nouă undiţă, lansetă, mulinetă. Parol că e fun! Unde mai pui că, deh!, acolo sunt domni sportivi, le place natura, ştiu să tacă ore întregi dacă trebuie, aduc mâncare pe masă… alea alea! :))
Trio Grigoriu – Pescarul amator

Vezi mai multe video din muzica

De aceea, fiincă eu zic că e cel puţin amuzant dacă nu chiar instructiv şi util să mergeţi, am patru invitaţii la Târg de dat. Ca să câştigaţi, doamnelor şi domnilor, îmi spuneţi voi la comentarii ce momeală sau tehnică trebuie folosită pentru a prinde în mreje un exemplar din zodia Peştilor, doamnă sau domn, după preferinţe. Întrucât eu însămi sunt Peşte (atipic, ce-i drept!), o să mă folosesc de această calitate pentru a alege răspunsurile câştigătoare!

Concursul se închide vineri dimineaţă, cam pe când încep eu plimbarea pe la brandurile clujene! Wireless întins vă urez!

Băi, da’ Ruxa nu scrie şi ea de Cluj Brands Tour odată?! Ba scrie :)

Când #florica şi #zicu mi-au trimis invitaţia la eveniment am răspuns din start că da, vin, pentru că ştiam, n-avea cum altfel!, că se lasă măcar cu o vizită la Farmec, unde pot revedea echipa cea drăguţă care ne-a alintat un weekend întreg la Sighişoara şi pe îndrăgita doamnă Jofi.

În plus, mai sunt nişte branduri de la Cluj pe care mi-aş fi dorit să le cunosc mai îndeaproape. Nu ştiam, atunci, ce companii sunt pe listă, acum ştiu şi sunt încă şi mai încântată de perspectiva acestui final de săptămână în care o să am ocazia să aflu mai multe despre Jolidon, Napolact, BT, Vitacom sau Ursus. Şi, da, nu lipseşte nici Farmec, iar acestea nu sunt singurele companii pe care le vizităm. Spre exemplu, ar mai fi, printre altele, cum ziceam, şi unii, Trilulilu, da’ nu cred că aţi auzit de ei :))

Singurul regret e că, din păcate, nu vom putea petrece prea mult timp la fiecare gazdă dar ideea proiectului e foarte faină şi mă bucur că multe dintre companiile de top care au sediu la Cluj au acceptat provocarea de a deschide porţile pentru bloggeri, la fel cum mă bucur că Primăria Cluj-Napoca s-a implicat în aşa mândreţe de iniţiativă 2.0.

Ce mai încolo şi’ncoace?! Vă zic cu mâna pe inimă şi pe taste că abia aştept şi, mai în glumă, mai în serios, fac câte un pic de documentare pentru fiecare din companiile pe care le vom vizita, că aşa e frumos când te duci la brand acasă!

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar parteneri sunt: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom, Ludwig Bavarian Bierhaus, Starbucks şi Webfactor.