De ieri, după cum v-am mai spus, sunt la Pârâul Rece, pentru ediţia cu numărul 4 a Social Media Camp by Biz. Noi îi zicem SMS, că e fie Summer, fie Snow, şi ne place, pe de-o parte pentru că ne întâlnim, bloggeri cu clienţi şi cu agenţii, şi pe de altă parte pentru că izolarea (în grup) ne impune cumva să discutăm diverse chestii legate de… industria asta (e mult spus “industrie”, însă, aşa cum remarca cineva ieri, e mai degrabă o nişă) şi, desigur, să ne şi distrăm.

Prima zi a început cu autoprezentările şi aşteptările fiecăruia, poate mai timide decât mă aşteptam. Dar timiditatea n-a durat mult, pentu că primul vorbitor a fost Chinezu, care n-a menajat pe nimeni şi care, deşi, în general, abundă de optimism, acum a vorbit despre partea goală a paharului, cu câte trei exemple concrete pentru fiecare categorie de “actori” împlicată în Social Media.

Nu mă bucură iarna în oraş, dar la munte e cu totul şi cu totul altceva. Iarna aici e plenară, măreaţă, covârşitoare, nederanjată de praf, smog, noroi! Şi n-ai cum să n-o iubeşti! Nici măcar multele grade minus nu pot diminua bucuria asta de alb! Cum ar zice domnul poet…

Tocmai s-au anunţat nominalizările la Globurile de Aur 2013, alegeţi-vă preferaţii! Şi nu uitaţi să vedeţi filmele, desigur! :)
Detalii (liveblogging) de la premiile Golden Globes de anul trecut găsiţi şi printrerânduri, în caz că vreţi să vă amintiţi!
Globurile de Aur, care aniversează, în 2013, 70 de ani de la prima decernare, sunt organizate de HFPA – Organizaţia Jurnaliştilor Străini la Hollywood, o organizaţie non-profit care, doar în 2012, a donat 1.243.000 de dolari pentru burse destinate tinerilor actori şi pentru alte proiecte legate de film sau TV. În ultimii 18 ani, valoarea totală a donaţiilo HPFA se ridică la un total de 15 milioane de dolari.
Şi acum, nominalizările!

Bagajul e gata. Pobabil iar am mai multe chestii decât o să folosesc, dar mai bine să fiu sigură decât să-mi pară rău, ştiţi vorba aia! Cele mai importante, însă, ramân gândurile cu care plec către această a patra ediţie de Biz SMS Camp, unele de bine, pe bune, altele…. să le zicem, în lipsa altui termen mai bun, optimiste.

Mi-ar plăcea nişte discuţii mai puţin piaristice şi mai mult oneste. Blogosfera are nişte probleme pe care dacă nu şi le rezolvă curând, o să fie tardiv şi, deci, inutil, să le mai rezolve. 2013 n-are motive să se anunţe un an prea simpatic, bugetele nu vor creşte, ba dimpotrivă, dacă pot spune asta, iar televiziunea rămâne principalul canal de livrare mesaje către consumatori. Sigur, blogurile transmit – sau ar trebui să transmită! – mesaje personale, îmbogăţite cu experienţa celui care scrie pentru cel care citeşte. Nu mai văd asta atât de des pe cât mi-ar plăcea, după cum nu mai văd nici bucuria de a scrie. Nu generalizez, ştiu, citesc în continare bloguri bine scrise. Dar nu mai sunt atât de multe.

Dar sunt şi părţi bune, negreşit! Despre ele şi despre multe altele, vom discuta în următoarele patru zile în atmosfera de poveste de la Pârâul Rece. Aşteptaţi corespondenţe!

Sponsori: Danone, Staropramen, Germanos, Michelin, AFI Palace, Ford, Cosmote, Coca-Cola.

Cred că l-am iubit pe Nichita încă înainte să ştiu că vorbele din unele cântece pe care le ştiam şi le iubeam sunt ale lui, iar sentimentul ăsta a rămas cu mine până acum. M-a însoţit blând în dramele şi bucuriile vieţii, în zile cu soare ori cu ploaie, iarnă, vânt, tristeţi şi desfătări, am găsit mereu un gând (ori un semn) care să-mi stea alături.

Până şi la Bac, la română, la scris, unde am avut cele mai mari emoţii la vreun examen, nu că nu-l iau, ci că nu iau notă mare, eram înfrigurată de emoţii în miez de vară, cu mâinile reci, până am văzut că poezia era din Nichita. Deşi mi se pare că la 18 ani n-ai cum să pătrunzi prea bine tainele versuilor din Leoaică tânără, iubirea, dar asta e altceva! :)

E o zi frumoasă azi, e soare pe strada mea, la propriu, dar eu ştiu că azi, acum 29 de ani, Nichita se ducea înapoi printre îngerii lui. Şi iar e Aproape linişte…

Am pus asta fiindcă, în nici o zi, n-aş putea alege un vers, o poezie, doar una, care să fie preferata mea. Aici, la Gând 9, îl puteţi asculta pe Nichita într-o înregistrare făcută în noaptea dintre 12 şi 13 decembrie 1983. A doua zi pleca…

Ca blogger primesc adesea invitaţii la diverse evenimente, unele mai inspirate, altele mai puţin. Şi când spun inspirate mă refer atât la motiv dar şi la maniera în care aceste evenimente sunt organizate şi, lucru important, cam cât de tare m-ar putea interesa pe mine respectivul eveniment. E vorba de interacţiune cu brandul (că eu scriu mult de branduri, aia e!), cu proiectul, ideea, agenţia, conceptul… În fine, pricepeţi ce zic!

De cele mai multe ori, invitaţiile vin de la oameni pe care îi cunosc sau măcar vin însoţite de un Bună, eu sunt cutare, îmi face plăcere să te chem la [insert event’s name here]. Am văzut că te interesează subiectul / îţi place brandul / spuneai pe FB că vrei să ştii mai multe / avem o posibilitate de interviu cu X (da, scriu interviuri dacă găsesc oameni mişto!) şi aşa mai departe! Cât e de greu să pui, naibiului, trei cuvinte pe lângă jpg-ul trântit acolo într-un mail, desigur!, autoadresat?! Cât?!

Guest post by Domnul Sony. Adică eu, motanul!

În timpul campaniei – proastă campanie, apropo! – am văzut spotul electoral al unui candidat care se cheamă Mîţu. N-am verificat dacă e ales, fiindcă mie îmi place să rămâin optimist, până la urmă, cât de tare se mai pot scumpi şi grăunţele alea de dietă, dar şi celelalte lucuri care mă privesc direct şi personal, şi anume… cam tot! Nu vreau să ajung pe străzi la vârsta mea!

Mi-a trecut prin minte atunci că candidez şi eu! Da, eu, ce?! Până la urmă am haină de blană, fiţe cât încape, mă gândesc numai la mine, îmi place să fiu mângâiat, scărpinat şi băgat în seamă, consider că mi se cuvine mâncarea cea mai de soi (nu porcăriile alea de dietă pe care mi le dă ea!), sunt blond ca Udrea, somnoros ca Antonescu, tupeist ca Ponta, manipulator ca Felix şi vocal cât trei Becali la un loc!

Cu multă, multă bucurie vă anunţ că Cirque du Soleil revine în România, între 5 şi 8 septembrie 2013, pentru cinci reprezentaţii ale spectacolului Alegria, unul dintre cele mai faine pe care trupa le are în repertoiu şi, nu întâmplător, unul dintre cele mai populare: de la premiera sa, în 1994, a fost jucat de peste 5000 de ori şi aplaudat de peste zece milioane de spectatori din 65 de oraşe din toată lumea!

Tot nu mă umplu de veselie iarna şi zăpada, însă cumva, în seara asta, când în Bucureşti ninge viscolit, siberian, şi după ce am fost nevoită să ies un pic pe vremea asta, mi-am amintit cât de bine e să te întorci acasă din frig şi nămeţi, acasă e unde e cald şi bine şi miroase a coji de portocală şi scorţişoară, unde totul e familiar şi prietenos şi ai loc să visezi! Fiindcă “dacă nu visăm, vom muri”.

Daca nu visăm, vom muri
De alb, daca visăm
Vom muri de plecări.
Acum vine prietenul
Cu braţele terminate în vâsle,
Acum vine femeia
Cu stelele terminate-n priviri.
(…)

Mie nu-mi place prea tare muzica de clubăreală, prefer cântece, vorba aia!, dar la White Sensation m-am dus, cu toate riscurile auditive, fiindcă mi se pare mişto ideea de party în spaţiu atât de mare şi de oameni îmbrăcaţi toţi în alb! Nu mă aşteptam chiar să mă distrez, dar aşa a fost, am dansat, am pozat, am cântat şi mi-a plăcut!

E de la sine inţeles, deci, că mă bucur să aud că White Sensation revine în România, de data asta cu cel mai nou show, The Source of Light, pe 6 aprilie 2013, tot la Romexpo, by Events.  Incepand de miercuri, 12 decembrie, ora 10, biletele vor fi disponibile pe Sensation.com si in reteaua nationala Eventim din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librariile Carturesti si Humanitas si pe www.eventim.ro şi există şi un presale, de la 260 la 190 de lei.

Dance4Life

Cu ocazia asta am aflat că există şi o fundaţie Sensation, se cheamă Dance4Life, care luptă împotriva SIDA, aşa că o parte din banii plătiţi pe fiecare bilet se duc la această fundaţie, dublaţi de organizator. Sunt nişte statitici cam triste acolo, n-ar strica să vă uitaţi niţel.