La finele anului trecut, twittosfera discuta apariţia unei cărţi cu un titlu pretenţios: “Tehnici de comunicare în social media“, apărută la Polirom sub semnătura lui Horea Mihai Bădău. După cum spune pe propriul blog, autorul este asistent universitar doctor la FJSC din cadrul Universitatii Bucuresti, Catedra de Presa, Disciplinele: Deontologie, Tehnici de investigatie, Social Media, Jurnalism online, si Presedinte al Asociatiei Consumatorilor de Media” – lipsa diacriticelor îi aparţine.

Primul capitol: Social Media, prezentare succintă

Din câte ştiu, aceasta este prima carte ce tratează pe larg subiectul Social Media de la noi, aşa că am fost destul de curioasă. Am parcurs cartea printre picături şi chiar am subliniat diverse chestii care mi se păreau discutabile pentru a le expune pe blog… atâta doar că la final sunt atât de multe sublinieri încât nu mai ştiu despre care să mai vorbesc!

Poate dacă n-aş fi avut nici cea mai vagă idee despre ce este social media şi cu ce se mănâncă, volumul lui HMB mi s-ar fi părut (mai) interesant, însă fiindcă fac parte din lumea asta şi mai fac şi campanii care au o asemenea componentă, n-am putut să nu observ lucruri care, în teorie, s-ar putea să fie ok, dar în practică nu sunt. De exemplu: Un blog cu greşeli de scriere nu va fi luat niciodată în serios. Riiight!

De asemenea, cele mai multe surse bibliografice online* citate sunt texte scrise cam până în mai 2011 şi doar foarte puţine spre finele anului, ceea ce face cartea un pic… învechită, chiar dacă a tocmai apărut. Conform primului capitol, “la această oră, Facebook are peste 600 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună“, chestie cu care nu poţi începe o carte, fiindcă “la această oră”, deja sunt în jur de 750.000 de useri activi, aşa că, din start, oricine citeşte cartea, pleacă la drum cu informaţii greşite.

* funny thing, să citeşti url-uri în print! :)

În altă ordine de idei, din acelaşi motiv păcătos, şi anume că e o carte tipărită, am găsit menţiuni referitoare la Second Life, dar nu şi la Google Plus care a trecut, recent, de 90 de milioane de utilizatori. Adică…. hello! Nu poţi, în anul de graţie 2012, să (pro)pui pe rafturile librăriilor o carte despre Social Media care nu zice ceva despre Google Plus. De asemenea, sunt citate surse chiar şi din 2006! 2006?!

Subiectul cel mai amplu tratat este blogosfera.

Aici sunt chestii de bun simţ, de la lucruri de bază, cum ar fi alegerea numelui, platforma de blogging şi design, până la lucruri mai în detaliu, cum ar fi conţinut, titluri, stiluri de scriere, guest posting, interactivitate şi interacţiune. Cu mai multă curiozitate am citit despre influenţa în online (deh!) şi am aflat că dacă “ai fost perseverent, ai scris conţinut de calitate şi ai creat un blog social, care excelează în interacţiuni înseamnă că ai atins cel mai râvnit ţel online: ai obţinut influenţă online!” (treceţi peste repetiţie, lăsaţi un pic de la voi, haide!)

Iar influenţa, continuă autorul, “aduce mai multe venituri decât traficul (…) Dacă ai 2000 de unici pe zi, din care mare parte vin prin motoarele de căutare şi te citesc doar pentru amuzament dar nu vor urma nici una dintre recomandările tale, vei câştiga puţin. Dacă ai un număr mediu* de unici care urmează sfaturile tale, atunci vei primi o maşină de teren ca să te plimbi cu ea prin Europa, aşa cum i s-a întâmplat lui Bobby Voicu. Nu ştie nimeni, însă câte maşini au fost cumpărate de cititorii săi…”

* nu se specifică ce înseamnă asta în cifre

În ceea ce priveşte veniturile din blogging, e foarte simplu: dacă urmezi recomandările din carte, în doi ani ar trebui să ajungi la un net de 2.000 de euro pe lună! Pe lună, aşadar, 2000. Pe Marte nu ştiu exact! :))

Facebook şi Twitter, capitole egale ca număr de pagini

Mi-a plăcut faptul că Twitter primeşte un capitol destul de amplu (3) pentru că mie îmi place mai mult Twitter decât Facebook, dar acum, că m-am uitat la cuprins, văd că şi reţeaua lui Mark (cap. 4) a primit tot 35 de pagini în carte. Fireşte, nici o vorbă despre Timeline!

În fine, ultimul capitol este dedicat Strategiei de PR în social media, adică iar o bună parte de teorie gen “socoteala de acasă” pe care, mărturisesc, l-am citit mai degrabă în diagonală, fiindcă e scris stil bloc, fără prea multe intertitluri, cu fraze lungi, fără spaţii între paragrafe şi, deci, dificil de urmărit.

O declaraţie scurtă a autorului

Merită menţionat şi faptul că autorul cărţii nu este un “actor” în social media de la noi, contul său de twitter având sub 200 de urmăritori, iar blogul său fiind găzduit de wordpress, iar eu nu cred că SM este un domeniu pe care îl poţi învăţa de pe margine. De altfel, l-am întrebat pe autor cum vine asta şi iată ce mi-a răspuns:

“nu stiu daca ai citit pe blogul meu, eu sunt cel care “a scos la lumina” bloggerii, inca din 2007, adica i-am invitat la dezbateri impreuna cu personalitati, intr-un moment in care nu-i baga nimeni in seama si i-am ajutat, in acest fel, sa ajunga in atentia mass-media si sa devina lideri de opniei. am organizat aceste dezbateri prin intermediul asociatiei consumatorilor de media. lista lor: aici (…) asadar am fost activ in blogosfera, inca din 2007, pana in prezent, dar nu ca si producator de continut, ci mai degraba ca un vector de networking. ii cunosc pe toti de cand erau niste adolescenti fara bani si i-am ajutat sa devina lideri de opinie cu bani :)”

Tot ce se poate, dar promovarea cărţii are, pe facebook, până “la această oră”, următoarele rezultate: un grup cu 14 oameni şi o pagină, de autor, deşi se cheamă precum cartea, cu 37 de fani. Cam puţini, aş zice, pentru cineva care a scris o carte menită să te înveţe cum te promovezi în acest mediu…

Câteva concluzii după parcurgerea cărţii

Încă o chestie care mi-a displăcut este că HMB are, în mod evident, ceva de împărţit cu Zoso şi se foloseşte de cartea asta ca să împartă. Şi împarte, nene! Ba că Vali e plătit de PDL, ba că a procedat gen “aşa nu” când a zis că Petcu de la sindicate e tatăl lui (deşi Vali n-a zis asta), ba că nici o firmă serioasă nu-şi mai asociază numele cu blogul său şi evocă, în mod repetat, un episod cu o anumită piscină… De altfel, tot din cartea asta am aflat că bloggeri cum sunt Zoso (şi alţii) “au început să piardă teren şi vor dispărea de tot în curând”. Şi marmota..!

Una peste alta, cartea nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane care nu a avut, până acum, nici o interacţiune cu acest mediu de comunicare şi vrea să afle, teoretic, ce-i aia. Sunt multe resurse acolo, inclusiv lucruri pe care poate aş fi vrut să le ştiu de la început, nu să le învăţ în timp. Problema – aşa cum o văd eu – este că această carte nu te face să-ţi placă mediul ăsta şi nu te convinge să intri în social media decât eventual, ca blogger, pentru ăia 2000 de euro sau ca să te plimbi cu maşina prin Europa ca Bobby, ori, ca PR, doar pentru că nu ai încotro şi, na, dacă tot există, tre’ să faci ceva.

Apropo, eu nu cred că e mai ieftină promovarea via SM, pentru simplul motiv că e un cost suplimentar care nu înlocuieşte (deocamdată nu poate şi cred că nici nu-şi propune s-o facă) alte costuri de publicitate, exceptând, poate, reclama în print – deşi am putea discuta şi pe marginea acestui subiect!

Am scris un text kilometric, sorry, dar mi s-a părut că e cazul: în definitiv, asta e prima carte despre Social Media de la noi. Aş fi preferat să fie mai bine scrisă şi să fie scrisă de cineva care nu are războaie de purtat dar care are, în schimb, experienţa utilizatorului. De asemenea, poate că era mai bine să fie în format electronic. Orice alte ediţii viitoare vor fi, de asemenea, depăşite în momentul în care vor apărea pe raft.

Până la urmă, SM a apărut tocmai pentru că noi am devenit mai dinamici şi ne place să ştim care e informaţia de mâine. Pe cea de anul trecut am disecat-o de multă vreme, deja, pe blog, twitter, facebook, google plus, flickr, youtube şi tot aşa…

PS încă o recenzie, cu mult mai multe citate comentate din carte, găsiţi la Auraş

Fiindcă se spune că ianuarie e cea mai depresiva lună din an, săptămâna asta public zilnic câte un text despre fericire, iar în weekend am şi o surpriză pentru cei mai activi comentatori ai acestei minii serii de printre rânduri.

Îmi place versul Ţapinarilor, fericirea-i un lucru mărunt, şi nu e prima dată când se regăseşte prin textele mele, fiindcă sunt sigură că fericirea nu e o stare nesfârşită de beatitudine a unei persoane care nu se opreşte din fumat “maria” şi vede totul în roz. Dimpotrivă, fericirea e compusă din momente şi, aşa cum mi-a arătat bunica mea, Darly, în Lecţiile ei de fericire, îşi poate găsi resursa în orice lucru mărunt dacă înveţi să faci asta.

Recent, belgianul Leo Borman a lansat o carte care se numeşte “World Book on Happiness” şi din care au fost extrase 12 sfaturi pentru a atinge acea stare de bine pe care, în lipsă de altceva, o numim, uneori destul de prozaic, fericire. Cartea adună rezultatele multor studii şi sondaje realizate de psihologi din toată lumea preocupaţi să afle care e secretul fericirii. Iată cele 12 sfaturi, aşa cum sunt ele rezumate în acest volum (via Daily Mail):

1. Acceptă ceea ce ai.

Studiile arată că pierdem o groază de timp exprimându-ne nemulţumirea faţă de lucrurile pe care nu le avem, în loc să observăm şi părţile bune din viaţa noastră, lucru care, de bună seamă, sporeşte frustrările. Altfel spus, e bine să ai aşteptări şi aspiraţii dar nu uita să te bucuri de lucrurile pe care ai reuşit să le faci până acum fiindcă ele sunt, de bună seamă, vise împlinite!

2. Să-ţi facă plăcere ceea ce faci.

Banii plătiţi pentru munca ta sunt buni, iar dacă sunt şi mulţi, e cu atât mai bine! Totuşi, dacă nu-ţi place munca ta, dacă nu eşti fericit/ă acolo, pleacă înainte de a-ţi pierde sănătatea, prietenii şi familia din pricina orelor de program şi a frustrării care, n-ai ce face, se adună! Mai târziu s-ar putea să cheltui o bună parte din banii obţinuţi pentru a-ţi recăpăta sănătatea pierdută din pricina stresului. Prietenii, însă, nu-i recapeţi cu bani.

3. Trăieşte azi!

Nu te îngropa în trecut, nu visa la viitorul cel frumos! Trecutul e istorie, fără el n-ai fi cine şi cum eşti, iar planurile sunt bune. Dar, nu uita, viaţa e ceea ce ţi se întâmplă acum!

4. Alege fericirea

Poate că nu-ţi dai seama de asta, dar felul în care te raportezi la lucrurile din viaţa ta e o alegere care îţi aparţine…

5. Relaţiile cu ceilalţi

Dincolo de faptul că unele studii au arătat că cei căsătoriţi sunt mai fericiţi. Fie că suntem sau nu parte dintr-un cuplu, starea noastră de bine depinde, uneori, şi de cei din jur, de felul în care aceştia se raporează la noi şi de felul în care se comportă cu noi. Ceea ce ar trebui să reţineţi este că şi noi, la rândul nostru, suntem “cei din jur” pentru alte persoane şi că felul nostru de a ne purta nu rămâne fără urmări.

6. O persoană activă

Starea de bine poate fi multiplicată prin interacţiunea cu ceilalţi, aşa că nu refuza ieşirile şi întâlnirile cu prietenii. Atitudinea de mistreţ neprietenos nu te va ajuta prea mult în a fi fericit/ă, aşa că zâmbeşte mai des şi ieşi mai des cu prietenii!

foto

7. Nu face comparaţii

Ambiţia e sănătoasă şi poate impune o stare de optimism, mai ales dacă ţi-ai făcut şi planuri despre cum să ajungi de la punctul A la punctul B. Nu confunda, însă, ambiţia şi invidia fiindcă aceasta din urmă e dăunătoare, şi nu pentru ceilalţi ci chiar pentru tine!

8. Rămâi tu însuţi!

De câte ori te întrebi “ce-o să zică cutare sau cutare?” şi eziţi să faci ori să spui ceva, cutare şi cutare câştigă iar tu pierzi o şansă la fericire. Fără să te transformi într-un nepolitios monstru egocentric şi egoist, ţine mai întâi cont de tine şi de sentimentele tale şi apoi de ceilalţi.

9. Nu te îngrijora! 

Ştii, cu siguranţă, cântecul ăla, don’t worry, be happy! Ei bine, află de multe ori perspectivele pesimiste asupra viitorului nu devin realitate. De fapt, cam în 90% din cazuri. Aşadar, fă-ţi griji doar pentru 10 la sută din ceea ce urmează, iar cu restul o să te descurci când şi dacă e cazul.

10. Organizează-te!

Ce pot să spun?! Harababura din casă, birou şi program dăunnează grav fericirii!

11. Gândeşte pozitiv

Nu te limita doar să fredonezi “Always look on the bright side of life” ci urmează sfatul din refren!

12. Preţuieşte fericirea

Învaţă lecţiile pe care ţi le oferă viaţa în sensul ăsta, ţine minte (fă-ţi un blog, notează într-un jurnal) ocaziile în care te-ai simţit preţuit, bucuros, apreciat, vesel, fericit. Învaţă din ele, multiplică-le!

***

Eu aş mai fi adăugat cel puţin două chestii, respectiv Umorul şi Generozitatea. Zâmbeşte necunoscuţilor, pe stradă, cumpără, aşa, aiurea, o floare şi dăruieşte-o unei femei prea serioasă ori prea tristă, ia o acadea pentru un copil (da, şi tu eşti copil, dacă vrei!), învaţă să faci ceva cu mâinile tale (dragii mei prieteni vor primi obiecte din lut făcute chiar de mine – mwahaha, şi să nu vă prind că le aruncaţi!), dansează, oricât de stângaci şi, chiar acum, dar chiar acum!, trimite un sms cu un gand bun unui prieten cu care n-ai mai vorbit de ceva vreme! Sigur se va bucura!

Zvonul despre povestea de dragoste a celor doi care a ajuns la final a venit pe la finele săptămânii trecute, cum că Heidi Klum urmează să ceară divorţul de soţul ei, Seal, dar abia astăzi a apărut şi confirmarea. Într-un comunicat comun, cei doi confirmă divorţul şi spun că motivul acestuia e, în lipsa altui cuvânt pentru englezescul “grown apart”, înstrăinarea.

După şapte ani cu multă dragoste, loialitate şi fericire, am decis separarea. Avem în continuare cel mai adânc respect unul pentru celălalt şi continuăm să ne iubim, dar ne-am înstrăinat. Despărţirea este amiabilă, iar protejarea copiilor noştri rămâne principala noastră preocupare, mai ales în această perioadă de tranziţie.

Mulţumim familiei, prietenilor şi fanilor pentru cuvintele lor frumoase de sprijin şi, de dragul copiilor, vă rugăm să ne respectaţi intimitatea – se arată în comunicat.

Heidi Klum şi Seal s-au căsătorit în 2005 şi, de atunci, şi-au reînnoit jurămintele în fiecare an, în prezenţa celor apropiaţi. Au împreună patru copii, doi băieţi: Henry şi Johan, şi două fetiţe, Leni, al cărui tată biologic e Flavio Briatore,  şi Lou, care are doar doi ani. Cei doi s-au cunoscut când Heidi era însărcinată deja cu Leni, iar Seal a asistat la naşterea acesteia şi a şi înfiat-o, ulterior.

Mereu mi s-a părut una dintre cele mai frumoase poveşti, un fel de Beauty and the Beast din lumea vedetelor, iar când Seal a fost la Bucureşti a vorbit mult şi frumos despre familia lui. De asemenea, au şi făcut o mulţime de proiecte împreună. Iată ultima fotografie împreună a celor doi, din decembrie 2011 (via contul de twitter al lui Heidi):

La Globurile de Aur din acest an, Heidi Klum a venint neînsoţită.

Gurile rele spun că el vinovat de despărţire ar fi Seal care, în ultimele luni, ar fi petrecut ceva mai mult decât ar fi normal pentru un familist fericit. Indiferent de motiv, însă, e cert ca istoria iubirii celor doi s-a sfârşit, aşa cum arată şi Seal, pe contul său de twitter:

Îmi imaginez că nu e simplu să îngrijeşti o relaţie când toată lumea, la propriu!, e cu ochii pe tine şi orice gest sau cuvânt e preluat şi, eventual, răstălmăcit, dar mi se părea că cei doi au reuşit să găsească reţeta succesului vieţii de familie. Una agitată, cu multă muncă, proiecte şi obligaţii “de vedetă”, dar din care nu lipsea “împreună”. Se pare că n-a fost suficient. Păcat.

Prima ninsoare serioasă din oraş are darul sa ma înveselească, indiferent ce se întâmplă în rest, şi să mă scoată afară din casă. La fel s-a întâmplat şi ieri, când m-am întâlnit c-o floare peste care se aşternuse zăpada.

Ce-o fi fost în capul lui de trandafir de s-a apucat să înflorească în ianuarie nu e greu de înţeles după toate zilele astea de iarnă cu soare şi temperaturi care ne zăpăcesc. Dacă şi anotimpurile încep să ne facă surprize, de la oameni la ce să te mai aştepţi?!

Sau poate că e un trandafir foarte foarte curajos, unul care sfidează anotimpurile pentru a ne bucura?

Oricum ar fi, am zâmbit şi l-am luat cu mine, aşa, în poză, ca să-mi amintesc, în caz că uit, că până şi iarna, pe ninsoare, dacă te uiţi bine în jur, poţi să descoperi un trandafir înflorit…

Am descoperit clipul de mai jos hoinărind pe youtube, şi mi-au plăcut foarte tare şi clipul şi vorbele şi muzica!

It’s just a cigarette and it harms your pretty lungs
Well it’s only twice a week so there’s not much of a chance
It’s just a cigarette it’ll soon be only ten
Honey can’t you trust me when I want to stop I can

Nu mai zic de obiceiuri sănătoase. Toată lumea ştie că fumatul nu e bun. Nu e bun, nu e bun, nu e bun!

Când eram mică, cred că n-aveam trei ani, într-o zi tata m-a luat la el la liceu. Era perioadă de teze, aşa că putea să fie atent la mine în timpul orelor, dar şi la elevi – pe tata nu-l copia nimeni, era lucru ştiut! Fusesem avertizată să stau cuminte şi, căţărată pe scaunul lui, peste care tata pusese şi servieta diplomat ca să fiu mai “înaltă”, îmi vedeam linistită de coloratul meu până când, în liniştea din clasă, m-am gândit să spun, cu voce mică: “Tataaa, desenează şi mie o paaasiiicăăă”, spre râsul tuturor elevilor.
Tata nu ştie să deseneze pisici, iar eu i-am moştenit “talentul”, însă vreo trei decenii mai târziu…

***

Ieri, la cursul de modelaj în lut, am construit o pisică! Mă rog, o cutie-pisică, dar tot o pisică e! Alina, profesoara noastră într-ale modelajului în lut, ne-a spus că avem ca temă a zilei construcţia unor vase din ascultătorul material, dar nu aşa, nişte simple căni ori suporturi pentru creioane, ci nişte vase cu motive antropomorfe, vegetale sau zoomorfe, iar apoi ne-a arătat câteva modele în nişte reviste şi ne-a dat şi câteva idei.

Dacă nu punem la socoteală faptul că prefer să văd desenele animate (la IMAX) 3D, sunt pastă când vine vorba de desen 2D, exceptând formele geometrice, pentru că asta e o materie care mi-a plăcut mult în şcoală, poate chiar la fel de mult ca algebra! Hotărât lucru, însă, talent pentru aşa ceva nu am, iar ăsta este şi unul dintre motivele pentru care am ales să merg la acest curs al Fundaţiei Calea Victoriei. Nu, nu pentru ca să devin talentată ci pentru a-mi depăşi acest minus “artistic” şi pentru a vedea dacă poate fi adus la zero măcar, prin prisma creativităţii. De care nu mă plâng, ce-i drept.

Dar să revenim la subiectul lucrării de ieri, cutia. Sau vaza. Sau ce-o fi să fie, eu încă nu ştiu ce destinaţie aş putea să dau obiectului pe care l-am creat, adică pisicii mele, şi al cărui proces tehnologic a început prin a face o bază, una groasă, cam de-un deget, pe care aveam să construiesc, mai apoi, corpul mâţei. Ideea mea era să fac un fel de bibelou pisică, al cărei cap să fie pe post de capac pentru întreaga construcţie. Pentru asta, însă, ar fi trebuit să fiu în stare să modelez 3D animalul, ceea ce, cu tragică modestie, recunosc: NU SUNT!

Aşa că am ocolit modelarea prpriu-zisă  în felul următor: făcut baza pentru obiect, făcut un arc de cerc din lut, cam aşa:

După asta, am mai făcut o placă de lut, pe care am aplicat (3D, gen, cum am învăţat la lecţia trecută) un corp de pisică, atât cât pot eu să fac, adică un oval, peste care am lipit şi două pretenţii de labuţe, cam din topor făcute, admit, şi mi-am notat în minte să-i construiesc încă două lăbuţe pe baza grozăviei şi, apoi, din lateral şi până în spate, să-i aplic şi-o mândreţe de coadă motănească.

Probabil că ar fi fost o treabă să reuşesc să fac toată treaba cilindrică, însă cum îmi era clar că n-are cum să-mi iasă asta, cu pisica aplicată cu tot, în cele două ore de curs, am ales o scurtătură, adică vasul meu urma să fie rotund doar pe jumătate, iar partea cu pisica va rămâne plată. Cât despre capac, dacă la început îmi propusesem să modelez un guguloi cu urechi şi mustăţi, am renunţat la idee şi am făcut un capac plat peste care am pus, da, un guguloi cu urechi şi mustăţi pe post de “mâner”.

Că guguloiul felin a luat forma capului pisicii din Cheshire n-am ce face, altă formă şi chip n-am ştiut, n-am putut, însă, per total, sunt destul de încântată de ce-a ieşit, chit că, dacă aveam mai mult timp, probabil că aveam şanse ca toată construcţia să fie ceva mai cizelată şi mai îngrijit lucrată. Totuşi, cu toate că lucrările colegelor de curs sunt admirabile şi mult mai îngrijit făcute, nu mi-a fost chiar ruşine cu pisica mea între ele, mai ales, că, pe final, i-am adăugat şi frumuseţe de papion la gât! Totul e să nu-i pice mustăţile când s-o usca lutul! :)

(cealaltă “pisică” este colega de modelaj, Gabriela)

(varianta finală de va-r-ză cutie pisică)

(în asta se vede şi coada!)

Ce ziceţi? Măcar oricine se prinde că acolo e o pisică. ăăăă… v-aţi prins, da?!

Şi acum, ca să vedeţi ce pot face, în două ore, oameni mai talentaţi decât mine, iată operele colegelor de curs:

Şi, în fine, cel pe care l-am admirat cel mai mult, dar care a cărui realizare a şi luat cel mai mult timp, vasul făcut din frunze de lut:

Acest demers face parte din campania cu obiceiuri sănătoase de la Activia, fiindcă mi se pare mai mult decât sănătos pentru minte, inimă şi literatură să te pui în situaţii pentru a căror rezolvare îţi lipseşte talentul potrivit, dar să-ţi păstrezi, totuşi, autoironia şi să încerci să te descurci cât mai bine în ciuda lipsurilor (evidente!). Mai mult, cele două ore în care trudesc artistic, sunt foarte foarte relaxante!

Dacă vă încearcă şi pe voi talentul sau cheful de a meşteri ceva şi, vreme de vreo două ceasuri, de a nu vă mai gândi decât la asta, căutaţi prin cursurile de la Fundaţia Calea Victoriei, e imposibil să nu găsiţi ceva care să vă atragă, fie că e vorba de pictură sau de modă! Distracţie plăcută! :)

Într-un discurs care, vorba lui Cristi, ar fi avut nevoie de şcolarizare, Crin Antonescu a spus, azi, la mitingul de la Arcul de Triumf din Bucureşti, că “suntem aici şi în numele celor de acasă”.

Eram acasă în timpul acestei declaraţii a domniei sale, aşa că profit de faptul că (încă) am unde să mă exprim şi (încă) pot să fac asta liber pentru a face o clarificare în ceea ce mă priveşte: domnul Antonescu nu s-a aflat şi nu se află nicăieri în numele meu.

Mulţumesc.

Acum mă scuzaţi, mă duc să iau un Emetiral. Sau un Emetostop, ce-oi găsi prin casă.

Nu sunt sigură că aş fi scris azi despre SOPA şi PIPA, cele două bâte legislative cu care unele companii interesate din SUA vor să pocnească internetul în moalele capului dacă nu mă enerva atât de tare CNA-ul nostru cel de toate zilele, care ni le şi mănâncă uneori, mai ales fripte!

Dar (via Arhi) o punere aberată a problemei de către onor Consiliul Naţional al Audiovizualului mi-a ridicat tensiunea şi, cu toate că eu totuşi sper ca SOPA şi PIPA (sună ca numele a două surori siameze malefice, nu vi se pare?!) nu vor trece, mi-am adus aminte că avem şi noi probleme noastre cu cenzura. Sau, fie, cu ochelarii de cal.

Pe scurt, CNA a decis să atenţioneze pe cei care au difuzat reclama rom rom telecom deoarece, spune preşedintele Răsvan Popescu, “riscă să lezeze convingerile religioase”.

Dan Grigore, membru CNA, a spus că reclama este “o blasfemie şi o mizerie”, precizând că “s-a făcut dintr-un text liturgic” şi că pe el personal reclama îl jigneşte, opinie pe care, de altfel, a împărtăşit-o şi Mihai Mălaimare, de asemenea membru CNA.

Un alt membru CNA, Gelu Trandafir, a adăugat că s-au primit aproape 30 de plângeri referitoare la această reclamă şi că “astfel de exploatări comerciale pot să aducă atingere convingerilor religioase” (Mediafax)

Singura tragi-comică e declaraţia unui alt CNA-ist, Christian Mititelu, care a catalogat reclama drept… “urâtă”, adăugând că spune asta în calitate de telespectator… deşi declaraţia îi era luată în calitate de membru CNA, fiindcă, sunt sigură, altfel nu dă nimeni doi bani pe părerea de telespectator a domniei sale.

Reclama nu se mai difuza, oricum, în formula cu colinda, din 13 ianuarie, adică dinainte ca CNA să trimită atenţionările, pentru că a trecut sezonul sărbătorilor de iarnă, dar chiar şi aşa, CNA-ul le-a trimis, şi a făcut asta înainte să ceară părerea Patriarhiei despre acest subiect. De asemenea, n-au solicitat nici o opinie a vreunului etnolog, de exemplu, că avem destui, ca să afle că Domn Domn ăla e despre boieri şi n-are legătură cu religia.

Dar e ok, dacă CNA-ului i se pare urâtă vreo reclamă şi dacă aceeaşi reclamă îi face pe doi dintre consilieri să se simtă jigniţi, e ok. E suficient. Nu trebuie mai mult, nici documentare, nici măcar… cum să-i spun?! Gândire?

În aceeaşi notă, reclamele la Farmacia Inimii, Farmacia tuturor românilor cum de nu le lezează sentimentul de mândrie naţională?! Hă?! Sau poate  s-o vinde acolo vreo pastilă care să-l reducă pe sentimentul ăsta până la a fi inexistent?!

Dacă e aşa, vreau şi eu o tabletă anti dezgust, vă rog!

Vrem o ţară mai bună, dar prea adesea pretindem lucrul ăsta fără ca noi să fim cetăţeni mai buni, fără ca noi înşine să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor pe care le avem de la politicieni, fără să ne dăm seama că această hulită clasă politică este exclusiv produsul nostru, noi am creat acest monstru şi tot noi, atunci când ne-a convenit, l-am tolerat lăsându-l să crească şi apoi să-şi bată joc de noi.

foto

Românii sunt în stradă acum, cerând o viaţă mai bună. Dacă asta e sau nu o soluţie, nu ştiu. Eu, una, aşa cum am spus, nu cred că asta e soluţia, cred mai degrabă în procesul schimbării de sine. Aşa cum unii argumentează că doar dacă ieşim cât mai mulţi în stradă îi facem pe politicieni să se teamă de noi, spun şi eu că doar schimbându-ne, noi, fiecare, toţi!, facem ca societatea aceasta să fie mai bună şi, inevitabil, să avem politicieni mai buni.

Ce poţi să faci pentru tine, pentru cei din jur, pentru o viaţă mai bună?

Nu mai arunca hârtii, chiştoace, pungi, sticle pe jos, atunci şi acolo unde-ţi vine. Pune-le la coşul de gunoi.

Strange după tine. exemplu: ai aruncat bradul de Crăciun şi ai umplut scara cu ace uscate?! Mătură-le. Dada, chiar tu. Şi nu-ţi mai spune că e treaba femeii de serviciu a blocului, că de-aia o plăteşti. N-o plăteşti suplimentar pentru mizeria ta suplimentară.

Vorbeşte politicos cu cei din jur. Dacă tu ai o zi proastă nu e nevoie să otrăveşti dispoziţia tuturor! Încetează să te mai gândeşti doar la tine tot timpul!

Şi, apropo de asta, vorbeşte şi scrie corect! În felul ăsta măcar n-o să mai alegi politicieni care vorbesc agramat. Şi sunt mulţi.

Dă înapoi ceea ce primeşti: cărţi, bani, telefoane, urări, vorbe bune.

Încetează să mai ceri lucruri doar pentru că tu crezi că ţi se cuvin. Dacă ţi le permiţi, foarte bine. Dacă nu, fă în aşa fel încât să le meriţi! Abia atunci, dacă nu le primeşti, protestează!

Nu mai accepta mizerii şi abzuri, orcât de mici. Nu mai închide ochii la vanzătoarea care-ţi dă o ciungă în locul restului. Nu mai accepta să te fure la magazin. Nu, nici cu zece grame. Nu mai accepta supă rece sau mâncare cu gust îndoielnic la restaurant. Sună la Protecţia Consumatorului.

NU MAI DA ŞPAGĂ! Nici la medic, nici la secţia financiară, nici profesorului de la facultate, nicăieri!

Nu mai face blatul! Nici în transportul în comun, nici în tren.

Plăteşte-ţi amenzile! Le-ai încasat pentru că ai greşit, nu pentru că ai fost prins.

Nu mai accepta ca cerşetorii sau băieţii din parcare să te şantajeze. Nu mai accepta muzica tare dată de vecin: cheamă poliţia. Sunt obligaţi să vină!

Nu mai sta cu mâinile în sân când vezi femei bruscate, fizic sau verbal, nu mai rămâne inert când vezi părinţi altoindu-şi copilul. Şi, apropo, n-o face nici tu. Nu e vina lui că e obraznic, e vina ta şi a educaţiei pe care i-o dai.

Învată-ţi drepturile legale, respectă-le şi cere respectarea lor, atunci când îţi sunt încălcate. Nu mai pleca capul.

Nu în ultimul rând, nu începe să faci lucrurile astea de mâine. Fă-le de acum.

Aş ieşi şi eu pe stradă, dar nu ca să cer salarii mai mari sau să urlu “jos Băsescu”, în condiţiile în care nu văd nici o alternativă în actuala clasă politică. Jos Băse, sus… cine?! Nu, Ponta sau Crin nu sunt alternative valabile pentru mine.

Aş ieşi pentru că nu mai suport bătaia de joc şi lipsa de respect pentru oamenii care vor să muncească, să plătească impozite şi să primească ceea ce li se cuvine în termeni de protecţie socială.

Aş ieşi pentru că nu mai suport ca sănătatea şi educaţia să fie obiectul bătăii de joc a unor oameni care nu mă reprezintă şi care se află “la putere” doar prin prisma faptului că au avut mai mulţi bani pentru campania electorală.

Aş ieşi pentru că mi se bagă pe gât funcţionari nesimţiţi şi aroganţi şi pentru că unor patroni li se permite să-şi nesocotească angajaţii, aş ieşi pentru că mass-media promovează nonvalori şi pentru că la mitingul bugetarilor s-a dansat marşul pinguinului.

Aş ieşi pentru ca justiţia să-şi facă treaba, pentru că până şi cele mai simple procese pot dura ani până când au o soluţie şi pentru ca judecătorii corupţi să stea în spatele gratiilor nu să prezideze şedinţe.

Aş ieşi pentru ca bogata biserică Ortodoxă Română să nu-şi mai bată joc de oameni în numele lui Dumnezeu şi să nu mai ceară bani pentru servicii religioase ori pentru catedrale menite să ne mântuiască, în dauna şcolilor, spitalelor sau adăposturilor pentru femeile bătute.

Nu în ultimul rând, aş ieşi, dar numai alături de oameni ca mine, care ştiu exact ce vor, şi vor lucruri care au legătură cu un bine mai mare pentru noi toţi, nu pentru ei şi atât. Aş ieşi pentru ca să simt că există, totuşi, societate civilă în România, nu lideri de carton care au profitat de naivitatea celor care vor cu adevărat o schimbare.

Nu ies, însă, şi n-am să ies, pentru că nu cred că ieşitul în stradă rezolvă oricare dintre problemele astea, iar voinţa clasei politice nu e schimbarea pentru mine, pentru noi, ci pentru sine. Şi atunci, întocmai ca şi ei, cred că singurul lucru prin care pot protesta cu adevărat este să fac abstracţie de ei, să-mi văd de treaba mea şi să nu mă las prostită!