N-am avut vreme şi chef să mă uit la premiile Grammy aseară şi nici azi, pentru a vedea cele mai tembele apariţii pe covorul roşu – se ştie că la Grammy mereu se găseşte cel puţin câte o divă care-şi dă major cu stângu’ în dreptu’ pe covorul roşu. Am văzut şi anul ăsta câteva variante horror, dar nimic nu mi s-a părut la fel de oribil sau nepotrivit ca în alţi ani. Poate trec eu prin vreo perioadă mai tolerantă, nu ştiu. Le găsiţi pe net, dacă vreţi să criticaţi, a scris şi Anne ceva despre “Aşa nu”-urile ediţiei.

Nu mai ţin minte exact când am devenit prea adult ca să mă mai încânte perspectiva unui peisaj urban înnămeţit. Cert e, însă, că această toamnăiarnă lungă, fără precipitaţii fulguite, fără vânt şi cu temperaturi foarte prietenoase, a fost exact pe gustul meu şi al botinelor mele preferate, care au talpa netedă mai ceva ca-n palmă!

Prin urmare, perspectiva codului galben şi, mai apoi, portocaliu, prevestit (de) vineri n-a avut darul să mă bucure… deşi fulguiala de dimineaţă, cu fulgi mari cât petalele de ghiocel, m-a făcut niţel să ţopăi ca un copil. Însă pentru doar vreo 10 secunde, sau cât am făcut între taxi şi intrarea în clădire.  În restul zilei, perspectiva nămeţilor a rămas neplăcută.

Vestea recentă că de-acum există şi PRbeta – agenţie nu m-a surprins foarte tare, întâi pentru că Oltea şi Cristina făceau, oricum, PR pe cont propriu, fiecare, şi pe urmă pentru că aflasem cu ceva timp în urmă că se pregăteşte ceva!
Mie îmi place că sunt atente la detalii şi că se completează foarte bine. În plus, au luat-o în echipă şi pe Alexandra Palconi. Mno, până şi muschetarii erau trei! :)

Le-am luat un pic la întrebări pe cele două co-fondatoare ca să aflăm ce au planuri au cu proiectul ăsta. În primul rând, însă, emailul meu către ele a început, ca să ştiţi!, cu felicitări. Pentru că merită!

Ministrul de Interne, Radu Stroe, şi-a dat astăzi demisia, în a patra zi după accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa pilotul şi studenta la medicină.

Prea târziu pentru o demisie de onoare şi pentru un regret atât de tâmpit precum: “Îmi pară rău că s-a întâmplat [accidentul] în mandatul meu”. A acţionat prost, a reacţionat şi mai prost.

Nu în ultimul rând, nu cred că şi-a dat demisia, asta e doar o formulă de aşa-zisă onoare. Cred că i s-a cerut acest lucru pentru ca monstruoasa coaliţie să poată spune că a luat măsuri, PNL că are onoare şi Ponta că o acceptă/respectă cu părere de rău.

Însă câteva demiteri şi demisii nu schimbă cu nimic neasumarea responsabilităţii în cazul morţii celor doi şi a felului în care s-a intervenit şi nici faptul că medicul Radu Zamfir spune că a trimis coordonatele, iar autorităţile spun că nu e aşa. A, şi că la Moscova nu răspundea nimeni la telefon.

Penibil. Şi trist. Foarte trist.

Anunţat cu tam-tam şi preluat de toată lumea, concertul Avicii în România, care urma să aibă loc pe 2 mai 2014, va fi minunat, dar lipeşte cu desăvârşire din agenda artistului care a anunţat acum vreo oră, pe contul său oficial de FB, că informaţia este falsă şi că nu are programat nici un concert la Bucureşti.

Cei de la bilete.ro, care aveau exclusivitate pe concertul ăsta, au anulat posibilitatea de se a comanda bilete, dar concertul e încă listat şi probabil că sunt destui care au apucat să cumpere bilete deja. Până acum nu există nici o veste oficială de la organizatori, doar atât:  afişul evenimentului a dispărut de pe site-ul lor.

Tim Bergling aka Avicii

Şi iar mă gândesc că poate ar fi bine ca, în cazul unui concert cu un artist aşa pe val şi, prin urmare, scump, să verificăm şi noi înainte să îndemnăm oamenii să-şi ia bilet, că poate e vreo firmă de apartament din Piteşti… Oh, wait! Chiar e o firmă de apartament din Piteşti, iar adresa şefului e una de gmail! Sau să verificăm măcar dacă respectivul concert apare pe pagina artistului?!

Şi, hai, dacă presa generalistă are o scuză, cât de cât, aia “de specialitate” n-are nici o scuză.

Numa’ zic. Wake up!

Am urmărit ieri seară desfăşurarea căutărilor şi informaţiile legate de accidentul aviatic în care un pilot şi o studentă la medicină şi-au pierdut viaţa… în demersul lor de a salva o altă viaţă. M-am supărat pentru că presa a dat ştirea morţii pilotului Adrian Iovan pe surse de tipul “localnic”, titrând moartea, mare, pe ecrane. M-am supărat şi pentru că toată această harababură a lui “se pare că a murit, cine a murit, sigur a murit, câţi au murit”, nu s-a gândit nimeni la familiile celor care au fost implicaţi în accident, nu s-au gândit că poate oamenii ăia nu au – şi nu cred că au avut  – alte surse de informaţii decât presa. Ce-o fi fost în sufletul lor, numai ei ştiu.

După ce a ajuns la glorioasa concluzie că statul risipește prea mulți bani cu alocația copiilor, ministra Mariana Câmpeanu a declarat azi că (de fapt) e preocupată de soarta femeii mamă și că dorește mult să-i simplifice viața, de exemplu prin semipreparate, ca să nu mai stea, ea,  mama și femeia, să curețe cartofi.

Că asta e problema femeii în societatea românească și din perspectiva ministerului muncii: curățarea cartofilor! Și ce bine că a fost identificată fiindcă, iată!, acum va fi rezolvată cu ajutorul semipreparatelor. Sigur, nu contează că alea sunt pline de chimicale, ca să reziste în pungă nici făcute, nici nefăcute, și, prin urmare, de fapt femeia nu e ajutată ci mai degrabă încurcată.

Aşa că, în semn de preţuire pentru ideea genială, am simţit nevoia să-i scriu o odă!

Am văzut mai multe filme decât de obicei în ultima lună, mai ales că se pregătesc şi Oscarurile şi îmi place să am emoţii pentru favoriţi… şi cum aş putea altfel decât văzând filmele?! Dar filmul de care vorbesc acum nu e un film de Oscar, nici nu a fost gândit în termenii ăştia, chiar dacă are o distribuţie demnă de premiul pentru Cel mai bun actor. De altfel, fiecare dintre cei patru protagonişti, dar şi personajul feminin, au cel puţin câte un Oscar.

Vorbesc, desigur, de Last Vegas, un film care îi are în rolurile principale pe Michael Douglas, Robert de Niro, Kevin Kleine şi Morgan Freeman, secondaţi de Mary Steenburgen.

Taman am purtat o discuţie pe FB din care am aflat că sunt dubioasă (aşa, în glumă!) pentru că nu manânc următoarele chestii: icre (da’ caviar da), bame, ciocolata, prune afumate, sfeclă, smochine, curmale. În schimb îmi plac la nebunie andivele. Iar Domnul Sony, dacă tot vorbim de gusturi dubioase, adoră pepenele galben dar nu prea servşte produse lactate.

Cineva a zis că detestă ardeii umpluţi – cum se poate aşa ceva?! Altcineva că nu-i plac alunele – mie îmi plac mult alunele de pădure. Arahidele nu-mi plac decât în coajă sărată. Da, ştiu. Şi nici biscuiţii. Şi cunosc pe cineva care detestă ciupercile, pe cineva care nu suferă pătrunjelul şi pe cineva care nu bea lapte.

Hai că n-am gusturi aşa dubioase, nu?! Vouă ce mâncăruri nu vă plac?

© Marazem | Dreamstime.com

Anul ăsta, la ediţia cu numărul 86 a Premiilor Academiei Americane de Film, altfel mult mai cunoscute drept Oscaruri de către toată lumea, e vorba de eroi. Eroi de pe ecran, din viaţa reală, super eroi, animaţi, populari, atât din trecut cât şi din prezent. Gazda premiilor va fi, din nou, Ellen DeGeneres, iar evenimentul va avea loc pe 2 martie.

Vom mai vorbi despre Oscaruri şi despre pregătiri, dar până atunci iată care sunt nominalizările, abia anunţate de către Cheryl Boone Isaacs, Preşedinta Academiei, şi actorul Chris Hemsworth, pe care il cunoaşteţi mai bine sub numele de Thor. Aveţi şi câteva detalii despre ceremonia de anunţare a nominalizărilor.
De altfel, trebuie să spun că sunt cu adevărat impresionată de felul în care comunică biroul lor de presă, iar eu nu sunt uşor de impresionat de ispravi ale birourilor de presă. Însă oamenii ăstia sunt impecabili!