Ta daaa! Începe defilarea pe covorul roşu aşternut pentru a primi starurile care vin la Premiile Oscar, ediţia a 86-a, Dolby Theater. Vedetele au început să apară, am văzut-o pe Viola Davis şi pe Liza Minnelli, care arată de parcă ar fi împăiată şi îmbrăcată în pijama. Ah! Am un borcan cu ness (neînceput!) şi nu-mi e frică să-l folosesc! Gata! Red Carpet, să înceapă bârfa!

Dacă tot nu pot să adorm, măcar vreo două ceasuri, în ciuda faptului că îmi e – deja! – somn, mai scriu câteva detalii despre Oscarurile din seara asta – să fie, că doar nu degeaba îmi trimite Academia comunicate de presă! Ah, apropo de asta, sunt fără greş. Şi ce scriu, şi cum comunică şi cât de repede comunică şi accesul la info… Cam aşa se face!

Şi începem, la fel ca toată tevatura, cu defilarea pe covorul roşu, respectiv o retrospectivă a tuturor rochiilor actriţelor care au plecat acasă cu Oscar pentru rol principal, propusă de Cosmopolitan UK:

Noaptea asta e noaptea cea mare şi albă în care cofeina e la mare preţ, fiindcă e noaptea Oscarurilor, mai precis cea de a 86-a ediţie a premiilor Academiei Americane de Film. Am văzut filmele nominalizate la premiile importante, am favoriţi, iar dintre aceştia ştiu deja că unii nu vor pleca acasă cu statueta. Dar mai bine să nu anticipăm, mai bine facem o scurtă recapitulare a câtorva dintre categoriile cele mai importante. În caz că aţi uitat, vă reamintesc faptul că sunt 24 de categorii. Şi că despre doamnele nominalizate pentru rol principal am discutat deja aici – Judi Dench e favorita mea, dar e posibil să câştige oricare dintre cele cinci.

Când scriu rândurile astea, mă bucur să remarc faptul că au mai rămas, cel puţin teoretic, doar câteva ore din această iarnă! N-a fost chiar aşa de neplăcută, dar tot au fost zile zgribulite în care gerul şi zăpada necurăţată mi-au stricat fundamental starea de bine!

Dar de-acum ziua începe să crească, soarele să încălzească şi… o, aş putea s-o ţin într-o poezie tot restul articolului! Ah, da, şi vin Babele! V-aţi ales baba? A mea e pe 4 martie şi nu exclud ca în acest an să tune şi să fulgere!

Mai ţineţi minte reclama la Profi? Cu mortul care se ridică din coşciug c-a trăit s-o vadă şi p-asta? Nu e clar care, dar asta, şi are legătură cu supermarketul respectiv:

E cam din seria “V-am prins, vrăjitoarelor!”, doar că e făcută 20 şi ceva de ani mai târziu şi nu are, deci, nici o scuză. Mda, ştiu, probabil se vor găsi trei specialişti care să explice cum că target, că alea-alea, dar problema asta e peste tot. Sunt mulţi proşti, dar asta nu înseamnă că “vezi aici!” e soluţia!

Dar iată şi cum fac nemţii o reclamă la un super market, Edeka:

Ştiu că e în germană, dar nu o să aveţi probleme să pricepeţi majoritatea cuvintelor ce urmează după zuper. Iar geil se poate traduce fie cu mişto, super mişto, sexy sau chiar… ăăă.. pornit. Î sensul de excitat.

Reclama a rupt, are deja peste două milioane de vizualizări în patru zile, şi o să mai strângă. Zuper Copy, nene! Pe nenea din reclama îl cheamă Friedrich Liechtenstein şi e actor profesionist, fost director de teatru.

La finele săptămânii trecute m-am apucat să citesc o carte SF publicată în 1936 de către autorul român Felix Aderca, recenzată, printre alții, de Ion Hobana și George Călinescu, cel care nota așa: “Ceea ce încântă în acest roman este sinteza fantastică, darul de a face enorme jucării… Se adaugă un humor fără cute de zâmbet, englezesc, făcut din enormități și fantezii”.
În prologul romanului Orașe scufundate, pentru că ăsta e titlul cărții, Aderca îi pune cei doi eroi, Ioan și Ri, soț și soție, să discute despre citadela viitorului, iar discuția are loc în Bucureștiul anului 5000!

Am selectat un pasaj generos legat de dragoste pentru că m-a intrigat felul în care autorul își imaginează transformarea acestui sentiment, pentru că azi e Dragobetele și pentru că mi-ar plăcea să vă provoc să vă gândiți și voi cum o să evolueze iubirea peste mii de ani…
Cele mai faine comentarii vor fi premiate cu câte un exemplar din carte, prin amabilitatea editurii Nemira, dar până atunci citiți cum se gândea un scriitor din 1936 că o să fie dragostea peste câteva milenii!

Mai e doar o săptămână până la marea sărbătoare a cinematografiei: cea de a 86-a ediţie a Premiilor Oscar. O să mai scriu despre asta zilele viitoare, dar azi ne concentrăm un pic pe nominalizatele la rol principal feminin: Amy Adams, Cate Blanchett, Sandra Bullock, Judi Dench şi Meryl Streep.

În caz că vă întrebaţi, favorita mea este Judi Dench. Cu toate că fiecare are şanse să câştige.

Am urmărit şi urmăresc în continuare ce se întâmplă în Ucraina, la graniţa de nord a României, încleştările între putere şi opoziţie, între est şi vest, între ambiţii şi speranţă. E mai mult decât impresionant ce se întâmplă în Piaţa Independeţei, dorinţa de progres a celor care sunt în stradă, felul oribil în care oficialităţile se opun acestui lucru şi faptul că s-a recurs la muniţie de război. Imaginile sunt de război, iar hoteluri şi biserici sunt transformate în spital sau morgă. Sunt sute de morţi şi cine mai ştie câţi răniţi!

Cazul Iuliei Ionescu a aprins spiritele:  unii dau vina pe părinţi, alţii pe duhovnic, sunt analizate tot felul de detalii care apar în presă  – apropo, în afară de o declaraţie de la PR-ul CFR (e o coincidenţă de nume, apropo) şi una de la BOR,  eu nu am văzut alte declaraţii oficiale pe tema asta, cam totul e “o sursă”.

Ce ştim, totuşi, este că o copilă de 15 ani a plecat de-acasă cu gândul de a se călugări şi că gândul ăsta, al călugăririi, nu era nou. Prima dată îl mărturisise duvovnicului ei când avea doar 12 ani.

N-am apucat să scriu niciodată un post dedicat Faustului sibian pus în scenă de Silviu Purcărete în 2007, cu toate că sunt “vinovată” de a fi contaminat mulţi oameni cu acest spectacol. Care, la rândul lor, au dat “boala” asta şi altora, pentru că, da, Faustul ăsta despre care vorbesc se vede întâi, apoi se dă mai departe. Şi poate duce la dependenţă, dar şi la manifestări diverse cum ar fi pierderea darului vorbirii, imediat după (prima) vizionare.

Fiindcă îl vezi şi nu mai poţi să-l uiţi şi simţi nevoia să povesteşti şi altora dar, pentru că, orice ai povesti despre el nu are cum descrie plimbarea în Iad, pe care, volens-nolens, o trăieşti în timpul spectacolului. Aşa că le spui tuturor că trebuie să meargă la Sibiu, să vadă spectacolul! Unii te ascultă şi se duc, apoi spun şi altora şi, uite-aşa, Faust împlineşte la vară opt ani de când se joacă cu casa închisă.