Prietenii sunt cei care te însoţesc la drum lung, în care ai încredere şi care te încântă cu surprize plăcute, care te ajută, zi de zi, să te simţi mai bine cu tine, mai sigur pe tine, pe care îl poţi recomanda şi altora, fără rezerve şi surprize, şi care te ajută atunci când vrei să faci ziua mai bună altora.

Un prieten bun e cel a cărui istorie îţi e cunocută şi care te însoţeşte zilnic. Pentru mine, unul din prietenii buni în 2013 a fost Farmec, şi nimic din ce am scris mai sus nu e nepotrivit, dacă ne gândim că am încercat – şi v-am oferit şi vouă să încercaţi! – produse în care am ajuns să am încredere şi care, unele dintre ele, cel puţin, au devenit parte din rutina mea zilnică.

Sunt puţine momentele în care ştiu, fără doar şi poate, că voi fi fericită peste an, dar Concertul de Anul Nou susţinut de Filarmonica vieneză în fiecare 1 ianuarie e unul dintre acestea. De restul cam trebuie să mă ocup personal. Ocazional, se ocupă şi alţii :)

Îmi amintesc de primul dintre aceste concerte văzut la TV dar, în acelaşi timp, urmărit şi pe twitter, în 2011. A fost o experienţă cu atât mai faină, să poţi împărtăşi bucuria cu oameni complet străini, de parcă întreaga reţea socială ar fi fost o uriaşă sală de spectacol – una în care era ok să vorbeşti, însă.
Ei bine, la concertul din 2014, Filamornica din Viena face un pas în plus către cei care sunt pe reţelele sociale.

Ştiu că v-am lăsat fără predicţii anul trecut şi că, din pricina asta, a fost un an cel puţin dubios, da’ uite că reiau predicţiile. Şi sper să vă amuze lectura lor cel puţin la fel de tare cât mă distrează pe mine să le scriu.
(2011, 2012)

Aşadar, dacă nu ştiaţi, conform horoscopului chinezesc, la anul ne aflăm cu toţii sub semnul calului de lemn – cam ca în vorba aia, Dar calul? Calul ce zicea? Era de lemn şi nu vorbea!, doar că istoria ne arată cum aceşti cai de lemn reuşesc uneori să-i păcălească chiar şi cei mai tari războinici. Prin urmare, e un an în care trebuie să avem grijă cu darurile de la greci. Nu că ăia ar traversa o perioadă în care-şi permit să fie prea generoşi. Sau… orice!

Dar să vedem, dragi cititori, ce surprize ne rezervă astrele în 2014. Sunteţi gata?!

Stimaţi cititori, azi am decis să facem un reportaj despre pregătirile de Crăciun dintr-o casă obişnuită, o fată şi o pisică. Nimic senzaţional, ne pare rău. Pentru senzaţional click în altă parte! :)

Detest agitaţia şi aglomeraţia specifică zilelor ce preced Paştele şi Crăciunul, dar parcă acum, iarna, e mai rău decât primăvara. În fiecare an îmi promit că n-o să las ceea ce-mi propun să fac pentru ultimele zile, ci doar câteva detalii.

Ei bine, ultimele zile au fost sub semnul unei veşti rele, sub acela al aşteptării, dragului şi grijii de oameni care sunt importanţi pentru mine. Am fost încordată, aproape incapabilă să fac mare lucru –  suport greu aşteptările alea în care nu poţi influenţa nicicum rezultatul!

La final de an se fac tot felul de topuri, care mai de care mai inedite. Printre ele, şi cel al cărţilor furate din librării. Pe mine m-a distrat până la lacrimi următorul fragment:

volumul “Fii demn”, de Dan Puric, a fost cea mai furată carte, în anul 2013, din lanţul de librării care aparţine Companiei de Librării Bucureşti, au declarat reprezentanţii companiei – de aici.

Deci oamenii nu ştiau cum pot să fie demni, aşa că au decis să fure cartea care, chipurile, îi învaţă acest lucru. Hai, pe bune, tre’ să recunoaşteţi că e de râs. Mai ales dacă vă spun că printre cele mai furate titluri se află şi cartea lui Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste. Probabil că abia după aia, din carte, au aflat că una dintre cele zece porunci era Să nu furi!

Abia aştept! Şi filmul şi cartea!

Justine Sacco, cea care a iritat o lume cu un simplu tweet, şi care, ulterior, şi-a pierdut jobul de PR Manager la IAC din pricina scandalului, a revenit astăzi cu scuze oficiale:

Ieri am urmărit povestea aproape incredibilă a felului în care un om de comunicare a reuşit să enerveze pe toată lumea cu un mesaj pe Twitter – literalmente toată lumea, istoria a ajuns la nivel global – ba chiar să-şi oblige firma în care lucra să dea două declaraţii oficiale, din care a doua confirmă concedierea respectivei angajate – detalii aici.

Azi vă arăt cum reţelele sociale au ajutat un ursuleţ pierdut să ajungă din nou împreună cu copilul său. Fiindcă nici un ursuleţ de plus n-ar trebui să rămână fără copil. Şi viceversa.

Justine Sacco, PR Manager la InterActiveCorp (IAC), firmă care are, printre multe altele, Vimeo şi ask.com, se pregătea ieri de un lung zbor către Cape Town. Cândva, printre bagaje şi altele, s-a decis să trimită următorul mesaj pe Twitter: Mă duc în Africa. Sper să nu iau SIDA. Glumeam! Eu sunt albă!

Fireşte, nici nu i-a trecut prin cap că acest mesaj avea să declanşeze o furtună pe Twitter, una care avea să se întindă şi pe alte reţele Social Media şi nu numai.

Îmi place să fac daruri şi, deşi sunt o persoană mai degrabă generoasă, cred că în cazul ăsta e vorba de o expresie a egoismului, fiindcă mie îmi place să-i văd pe dăruiţi că se bucură, iar alegerea unui cadou cât mai potrivit cu destinatarul e, de asemenea, şi un talent al celui care dăruieşte. Un fel de win-win!

Există, aşa cum văd eu lucrurile, două variante, cea în care iei omului ce nu şi-ar lua singur dar se va distra cu darul (maşinuţe şi trenuleţe de jucărie, de exemplu, pentru băieţii din gaşcă) sau ceva util.