pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
concurs, evenimente

Mergi cu Mercedes la Noaptea Devoratorilor de Publicitate?

November 14, 2013 by ruxandra 9 Comments

Se ştie că reclamele la maşini (alea străine!) sunt unele dintre cele mai mişto care s-au făcut în industia publicităţii, căci, da, e excelenţă şi în domeniul ăsta, oricât ne-am distra noi cu producţiile autohtone în pauzele care întrerup emisiunile sau filmele preferate. Farmacia inimii, nu? :D

Însă la Noaptea Devoratorilor de Publicitate din acest sfârşit de săptămână, 16/17 noiembrie, la cinema Patria, în Bucureşti, spoturile difuzate vor deveni filmul sau emisiunea preferată, iar în pauze o să vă distraţi cu Mihai Bobonete de la Cafe Deko si DJ&Producer Mongol, dar şi cu nişte surprize faine pregătite de maşina oficială şi partenerul evenimentului, Mercedes-Benz.

mercedes
Apropo de asta, au şi o aplicaţie pe pagina lor de FB prin care, dacă votaţi unul dintre cele trei spoturi prezentate acolo, puteţi câştiga una din cele invitaţii la evenimentul de sâmbătă dar şi un test drive cu un Mercedes-Benz Clasa A.

Şi pentru că îmi plac reclamele dar şi pentru că Mercedes-Benz şi cu mine avem o pasiune comună pentru oameni deosebiţi (urmează curând încă o serie de interviuri!), vă ofer şi eu o invitaţie la evenimentul de sâmbătă, una dublă, ca să luaţi şi un pasager împreună cu voi! :)

Pentru asta aş vrea să-mi spuneţi şi mie care e cea mai mişto reclamă la Mercedes pe care o ştiţi voi, cu link către ea – şi poate fi, desigur, chiar una dintre cele trei care se regăsesc în aplicaţie. Atenţie, până diseară la ora 19! E concurs de-o zi!

PS Mie îmi place asta, mă amuză de fiecare dată când o văd:

Update: Invitaţia a fost câştigată de Lucia. Mulţam de comentarii si de reclame, mi-au placut toate, dar invitaţia e doar una!
Totuşi, mai aveţi cinci şanse în aplicaţia de care am scris! Baftă! :)

Share:
evenimente

Istorie, inovaţie, curaj, networking

November 12, 2013 by ruxandra 1 Comment

De bună seamă, Ştefan cel Mare nu e chiar exponentul inovaţiei româneşti. Permanent c-o mână pe sabie, în cei 47 de ani de domnie abia a avut vreme să înalţe vreo câteva mânăstiri (pe unele dintre ele le avem şi azi) şi pentru vreo alte câteva chestiuni culturale, că de ştiinţă nu prea putea fi vorba în condiţiile date. În restul timpului a apărat graniţele de tot felul de vecini, care mai de care mai simpatici: turci, polonezi, unguri. A! Şi din când în când, se mai distra şi cu hoardele tătare, că Moldova era o ţară destul de mică  în comparaţie cu imperiile vremii, şi tocmai de-aia tentantă pentru vecinii “prietenoşi”.

Continue reading
Share:
PR sau piar, ţara mea de d'oh!

Cum se face la ei, acolo…

November 11, 2013 by ruxandra 1 Comment

Mă gândesc că poate aţi auzit de BBC, un fel de echivalent TVR şi SRR din Marea Britanie. Ei bine, de mai bine de trei decenii, ei au un program de caritate numit Children in Need prin care au adunat, în tot timpul ăsta, peste 600 de milioane de lire.

Sunt multe activităţi de strângere a fondurilor, cea mai importantă fiind un teledon care, anul trecut, a adunat puţin peste 26 de milioane. De lire. Anul ăsta,  există şi Children in Need Rocks, un concert cu nişte vedete, poate vă sună cunoscute numele lor: Robbie Williams, Kings of Leon, Dizzee Rascal, Little Mix, Barry Manilow, The Wanted, Ellie Goulding, Rizzle Kicks, Bastille, Passenger, The Lumineers, Tom Odell, Tom Jones, Madness şi Keane.

Mascota întregii campanii e Pudsey, un urs bandajat, care, anul ăsta, a beneficiat de personalizare din partea unor vedete, iar urşii astfel îmbunătăţiţi se vând la licitaţie cu preţuri destul de mari:

Continue reading
Share:
evenimente, Interviuri

Inovaţie la Zilele BIZ: Marta Uşurelu ştie! (mini interviu)

November 11, 2013 by ruxandra No Comments

Chiar în timp ce scriu aceste rânduri a început înregistrarea pentru prima din Zilele BIZ 2013, cea dedicată Antreprenoriatului, şi sper că sunteţi acolo sau în drum spre, în orice caz, fiindcă vorbitorii sunt aleşi cu grijă – ca, de altfel, în fiecare dintre cele cinci zile ale evenimentului. Mai mult, azi o să aflăm (mai mult voi, că eu ştiu deja, dar încă nu am voie să spun!) care este topul antreprenorilor români.

Dar nu despre antreprenoriat am vrut să vorbesc cu Marta Uşurelu de data asta, ci despre inovaţie, fiindcă revista pe care o conduce a pus accent pe inovaţie anul acesta, parcă mai mult decât în alţi ani. Şi pe bună dreptate, aş zice, pentru că ideile şi curajul de a le duce mai departe, dincolo de prejudecăţi, bugete şi alte oprelişti sunt, dincolo de utilitatea lor, un exemplu de curaj într-un peisaj în care, de câţiva ani – deja! – cei mai mulţi preferă să nu-şi asume riscuri. Iar cei care vor vorbi în ziua de Inovaţie, departe de a reinventa apa caldă, au fost un pic mai atenţi la ce se întâmplă în jur, au avut idei pe care le-au şi transformat în realitate. Idei care fac bani, nu doar idei premiate!

Continue reading
Share:
Carte

Domnul de la cărţi

November 9, 2013 by ruxandra 1 Comment

Pe Altelierului, chiar înainte să întri în piaţa Matache, stau înşiraţi pe marginea drumului, printre maşini, diverşi târgoveţi. Cei care au marfă prea puţină sau nepotrivită pe tarabele din piaţă, expusă de obicei pe-o navetă răsturnată de bere. Acolo e o mamaie care vinde brânză ceva mai ieftină şi nişte ouă, bătrânul cu linguri de lemn, vreo două-trei fete care vând flori. Acum, că e sezonul lor, tufănele sau “crizante”: Ia crezantema, fromoaso!, uite ce mândreţe!

Mă uit în fugă la bulgării aurii sau roşcaţi dar ştiu deja că nu-mi plac şi că n-o să cumpăr. Îmi plac mai mult tufănelele, mici şi ciufulite, mirosind a toamnă. Şi, oricum, crizantele lor sunt cam trecute, iar eu prefer să cumpăr flori de la bătrânele.

Continue reading
Share:
evenimente

Sukhishvili: balet naţional, mândrie naţională

November 8, 2013 by ruxandra 1 Comment

Săptămâna trecută, într-un cadru informal, am avut ocazia de a sta un pic la poveşti cu Nino Sukhishvili, Executive Producer la Baletul Naţional Georgian, mai bine cunoscut publicului din toată lumea ca Sukhishvili – deşi membrii familiei, dansatorii şi echipa ţin să fie foarte clar să se ştie că ei sunt georgieni (nu ruşi).

Şi pe bună dreptate! Dansul lor are rădăcini adânci în folclorul naţional, însă nu vă gândiţi la învârtitele noastre ci mai degrabă la Căluşari ori la Lord of the Ring fiindcă ce fac georgienii pe scenă e cu adevărat spectaculos: e teatru, dans şi muzică live, iar acest mix transmite o energie debordantă. Iată un mic fragment, ca să vă faceţi o idee:

Continue reading
Share:
Necategorizate

O garanţie pentru tineri

November 7, 2013 by ruxandra 14 Comments

Nu cred că mai e un secret pentru nimeni faptul că, în România, educaţia nu e prea performantă, iar tinerii sunt produsul unui sistem care nu le oferă un set de valori, instrumente pentru a gândi sau modele. Prin urmare, produsul sistemului, tineretul din ziua de azi, nu prezintă prea mare interes pentru angajatori: vax teorie + vax practică = vax oportunităţi. Şi dacă n-au job, şi aproximativ un sfert dintre ei nu au, costurile cu susţinerea lor sunt mari. Foarte mari: la nivel european se estimează (sursă) că aceasă cifră depăşeşte 150 de miliarde de euro pe an. 

Continue reading

Share:
Cântece şi încântări

Răvaş

November 6, 2013 by ruxandra No Comments

     Dragă Maria,

r3netam promis că scriu şi încep cu Dragă Maria, şi mă ţin de promisiune! Voi să spun că multă plăcere mi-a făcut să stăm de poveşti la radio şi nu ştiu, zău, cum m-aţi luat aşa, cu vorba, şi după emisiune, că am ieşit din studio prin nebăgare de seamă. Altfel aş mai fi stat, că îmi place la radio – spre deosebire de Antonia, prima mea iubire a fost radioul nu o pereche de pantofi! –  şi mi-a plăcut la tine în emisiune, să povestim lucruri despre PR şi blogging şi tineretul din ziua de azi, vorba aia!

Mulţam de invitaţie, iar data viitoare vin şi cu musafiri, ca să nu zici că nu m-am simţit ca acasă! :))


Share:
evenimente, Teatru

Respect, TNRS, pentru o felie de teatru!

November 4, 2013 by ruxandra No Comments

Noi ăştia, care avem bucuria intersecţiei cu teatrul, ca una dintre cele şapte arte, şi cu teatrul – spaţiul în care se joacă actorii, suntem norocoşi, iar cei care avem chiar mai multe astfel de spaţii la dispoziţie şi, deci, de unde alege, cu atât mai mult, pentru că în România sunt oraşe fără teatru şi fără cinematograf.

Iar când oamenii din oraşele respective nu au teatru în oraş, de bună seamă că şi apetenţa lor pentru aşa ceva e destul de scăzută. Ceea ce o să vă povestesc e o întâmplare adevărată!

Continue reading
Share:
evenimente

Liceul european al anului

November 4, 2013 by ruxandra No Comments

Săptămâna trecută am ajuns la liceul Lazăr din Bucureşti pentru a modera întrecerea gazdelor cu oaspeţii de la Sf. Sava într-un concurs menit să le testeze liceenilor cunoaşterea informaţiilor despre Uniune şi Parlamentul European. Întrecerea reuneşte opt dintre cele mai bune licee din Capitală iar premiul este destul de tentant: o excursie la Bruxelles pentru echipa câştigătoare.

Mi se pare lăudabil demersul celor de la biroul de informare al PE în România, şi anume aceea de familiarizare a tinerilor cu poitica europeană, mai ales că se apropie alegerile pentru europarlamentare şi mai ales că, în general, tinerii nu par foarte conştienţi de importanţa votului lor, cum şi de ce acesta poate face diferenţa în ceea ce priveşte viitorul lor.

Continue reading
Share:
Page 81 of 211« First...102030«80818283»90100110...Last »

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu