Am citit azi comentarii la o postare despre comentariile apărute apropo de ”Man or bear” și… băi, nene, când am luat-o cu toții razna în halul ăsta?!
Dacă încă nu știți despre ce e vorba, povestea asta, foarte virală acum, a început de la un clip pe TikTok în care mai multe femei erau întrebate cu cine (ce?!) ar prefera să fie într-o pădure, cu un bărbat străin sau cu un urs. Șapte din cele opt femei întrebate au răspuns că aleg ursul. Și la mine în bulă răspunsul a fost același.

Nu ştiu cum, dar vorba aia cu “Ies la bere” o au doar băieţii, de parcă noi, fetele, nu facem asta niciodată. Şi e greşit! Mă rog, nu ştiu voi, dar prietenele mele şi cu mine mai ieşim din când în când la bere. Bere de fetiţe, cum îi zicem noi. E… terapeutic, fiindcă e mult mai uşor să vorbeşti relaxat cu prietenele despre întâmplări sau oameni care-ţi fac viaţa mai complicată. Inevitabil, când le povesteşti altora nu mai par atât de grave, iar întâlnirile cu fetele sfârşesc automat cu hohote de râs.

Şi avem o grămadă de subiecte de discutat, cred că şi dacă ne-am vedea zilnic tot s-ar găsi subiecte!

N-am fost niciodată fan Coke Light, gustul ăla, cu oricât de puţine calorii, mi se pare prea diferit de Coca Cola, şi nici dintr-asta nu mai consum decât răzleţ. Dar îmi place aproape tot ce fac ei în materie de publicitate, campanii, PR, CSR, toata gama de comunicare, şi îmi place mult!

Adică… trebuie să recunoaşteţi că-ţi trebuie curaj să lansezi o campanie împotriva obezităţii, în condiţiile în care eşti , pe faţă!, una dintre ţintele CSPI,  ba chiar să dai o astfel de replică oficială: “This is irresponsible and the usual grandstanding from CSPI. It won’t help anyone understand energy balance, which is key according to recognized experts who’ve studied this issue — a group that doesn’t include CSPI. Enough said”

Exact în timp ce mă conversam cu un exemplar din specia cu pricina pe semeseuri, Raluca dezveleşte materialul didactic de mai jos, ne pune, chipurile, să scoatem o foaie de hârtie şi să răspundem corect, concret şi poate chiar concupiscent la următoarea întrebare: “De ce iubim bărbaţii?”. Materialul didactic:

Nu-mi pot reţine un zâmbet, fix ăla din facultate când picam pe subiect, nu neapărat pentru că era bine învăţat ci pentru că… îmi plăcea! Discuţia pornită de Raluca a continuat un pic, adică ni s-a suflat că ar fi ceva legat de flori, cum că noi le spunem că ne plac florile şi sfârşim prin a ni le cumpăra singure!

Tocmai am văzut o reclamă la TV şi nu pricep foarte clar cui i se adresează, poate ştiţi voi. Se făcea, în spotul publicitar, că David Beckham, super tatuat şi îmbrăcat, dacă se poate spune aşa, doar în chiloţi, se mişca relativ lasciv pe Don’t Let Me Be Misunderstood, adică un “suflet cu bune intenţii, Doamne, ca să ne’nţelegem”!

Prim planuri pe piele, pe tatuaje, pe chiloţii fotbalistului care, bam!, sunt branduiţi, ghici cum!, chiar cu David Backham. Şi după aia mai aflăm că lenjeria costă 59,90 de lei şi se găseşte la H&M. Aaaaand… cut!

Nu m-a interesat detaliul şi n-am întrebat asta niciodată, dar plătesc bărbaţii echivalentul a cel puţin zece beri pentru o pereche de boxeri?

Şi, de fapt, cui se adresează reclama asta?! Domnilor? Adică sunt ei impresionaţi până la portofel de fizicul unui fotbalist dezbrăcat şi de chiloţii pe care acesta îi poartă?! Doamnelor? Impresionate de dans, piele, tatuaje şi chiloţi (eventual şi de… prim planuri :D), acestea ar trebui să dea iama la magazin pentru a cumpăra domnilor de la ele de acasă lenjeria cu pricina?!

Recunosc, mi-am clătit ochii, DB n-arată rău, reclama e bine filmată, dar finalul cu boxerii care se găsesc la H&M m-a descumpănit un pic, cred că mă aşteptam la alt produs. Sau poate nu se potriveşte cu codul portocaliu, nu ştiu!

Colecţia H&M by David Beckham se lansează mâine sub numele de Bodywear şi, mai are, pe lângă boxeri, şi ale variante de lanjuri masculine, pijamale, maiouri, izmene, bluze şi tricouri, fiecare în trei variante de culori: alb, negru, gri.

Mă distrează foarte tare înfruntările între bloggerii amuzanţi (sau care se cred amuzanţi) şi cei romantici (sau care se cred romantici) puse la cale de Cremosso sub numele de cod Blogjuan şi am două istorii de povestit, fiecare susţinând concluzia de la final.

Prima ţine de o experienţă cu un domn care se dorea romantic, ori care credea – aşa credea el! – că o doză hotărâtă de clişee mă vor arunca cu precizie direct în Nirvana (fără ciocolată!). În ordine descrescătoare, florile mele preferate sunt anemonele, gerbera şi crizantemele mici, alea ciufulite şi colorate care miros dumnezeieşte a toamnă, aşa că bucheţoiul de tranfafiri pregătit era măgulitor, all right, dar… n-avea nici o legătură cu preferinţele mele. Omul lucrase o şi coloană sonoră demnă de Premiile Diabet, dar nici Bichael Molton nu e pe gustul meu, ce să fac?!

Bref, când am ajuns la el acasă, unde erau toate cele dichisite şi pregătite, lumânări, muzică, vin, tot pachetul, pe mine m-a apucat râsul. Da’ rău. Am râs până mi-au dat lacrimile, până în staţia de taxiuri, în taxi şi chiar şi când am ajuns acasă tot mai râdeam. Nu puteam să-mi scot din minte felul în care chipul domnului s-a schimbat de la satisfacţie totală la uluire completă vizavi de reacţia mea. Nu ăsta era, fireşte, efectul pe care şi-l dorise, dar nici eu nu anticipasem aşa o surpriză cu şerbet, fiindcă părea om normal, chiar haios pe alocuri.

Un alt episod, un alt domn. De data asta, unul plin de poante, un relaxat ce părea că are totul sub control de-i dă mâna şi stomacul să presteze aşa frecvent replici acidulate. Mi se părea înviorător, genul de om care întâmpină orice problemă cu detaşare şi calm, ba chiar cu zâmbetul pe buze. Numai că într-o seară când m-a luat de la job, din Casa Presei, şi eu eram cumva supărată şi aveam chef de trecut prin Herăstrău, şi era linişte şi bine, şi încă un dram de soare blând şi aveam poftă să savurez toate astea în tihnă, poate chiar să fiu un pic romantică, na, şi să stau în iarbă, pe marginea lacului, el, amuzantul, continua să facă pe amuzantul şi mi-a stricat tot zenul. Să râdem? Da. Dar nu oricând, nu cu orice subiect, nu  în orice moment. Ştiţi voi, şi Bush se crede spiritual!

După cum se vede, în exces, ambele înclinaţii sunt păguboase şi nu te duc… aici:

Aşa că cea mai bună variantă, zic eu, e o combinaţie, fără inimioare roz dar şi fără exces de poante:

Amsterdam? Da! Amsterdam beat sau fumat rangă, tăvălindu-te pe jos de râs în cartierul roşu? Nu!
Paris? Da! Paris cu fond sonor de Celine Dion şi degustare romantică cu 40 de feluri de ciocolată şi dulceaţă, nu!

Aţi prins ideea! Să fie amuzant, dom’le, dar să ştie când să se oprească din glume şi să facă rost de-o crizantemă pitică, aşa, fără nici un motiv.  Întrucât mai aveţi timp până luni să mă convingeţi dacă amuzanţii pot fi şi romantici sau dacă romanticii pot fi şi amuzanţi, să vedem ce-aveţi de spus! :D

PS nu încercaţi să mă mituiţi, că nu mănânc ciocolată (excepţie: trufe din astea by Hădean) şi nici alte dulcegării nu mă atrag prea tare. Mai bine încercaţi să mă convingeţi – şi pe mine şi pe celelalte jurate!

Ce mă amuză pe mine băieţii şi jucăriile lor! Computere, telefoane smart, maşini, jocuri… au o mulţime! Şi cred că treburile astea îi fac să pară sexy. Cel puţin aşa rezultă dintr-un studiu intitulat Gadgetology despre care am citit pe Discovery. Cercetarea a avut ca obiect electronicele cu care domnii se plimbă peste tot, zi căşti, laptops, IPads, smartphones etc, şi dacă utilizarea acestora îi face pe bărbaţi să fie percepuţi ca fiind mai sexy. Sau nu.

Ei bine, jumătate din domnii intervievaţi au considerat că aşa e, în timp ce numai 36% dintre femei au aceeaşi părere. În fapt, femeile s-au declarat mai degrabă atrase de un tip care plimbă câinele decât de unul care butonează un telefon, oricât de smart, mai atrase de un tip care citeşte o carte decât de unul care citeşte pe un device electronic.

În concluzie, domnilor, luaţi-vă câine, fiindcă top of mind la capitolul tipi care citesc se pare că e (încă) ocupat! Cel puţin în mediul urban! :D

Mister Twitter a pornit în joacă, şi tot în joacă o să şi continuăm. Doar că deja avem peste 40 de nominalizaţi – cam pe unde v-aţi ascuns unii dintre voi până acum?! şi trebuie puţină organizare. Dat fiind că interesul e mai mare decât mă aşteptam, se impune şi “croşetarea” unui set de reguli. Pe care le fac din mers/scris, aşa că dacă nu sunt perfecte, aia e.

NB: nominalizările se închid în această seară!

Desfăşurarea concursului

Mă gândesc că mai nominalizăm un pic şi după aia putem începe votul pentru alegerea semifinaliştilor. Aceştia vor fi, zic eu, vreo 10. Hai, poate 15, dacă se strâng peste 50 de concurenţi. Semifinaliştii vor fi selectaţi prin vot democratic, dar multiplu, aşa cum au cerut doamnele de pe twitter, că cică sunteţi atât frumoşi cât şi simpatici, dar mulţi, şi nu se pot opri la unul singur! :))

Semifinaliştii vor avea parte de prezentări ceva mai detaliate decât nume, username şi adresa blogului – pentru cine are. Va exista un set de întrebări standard pentru ei. Întrebările vor fi concepute de juriu, iar juriul va fi nemilos!

Juriul concursului

Apropo, juriul este format din: Miruna Molodeţ – anurim, Oltea Zambori – nebuloasa, Mădălina Uceanu, Daniela Petrescu şi eu, care m-am autoproclamat în mod democratico-dictatorial, preşedintă. Nu că asta ar însemna ceva! Nimeni n-are drept de veto :))

Aşaaaa… După prezentarea semifinaliştilor, urmează votul pentru finalişti, cinci la număr. Aceştia vor fi “chinuiţi” personal şi individual, fiecare de câte o membră a juriului, cu întrebări personalizate, de această dată. Şi apoi vot, şi apoi aflăm cine e #mistertwitter şi gata!

O să mai fie un premiu de popularitate şi, for fun, alte câteva “trofee” trăznite – juriul va decide asupra acestui aspect.

Reguli

– fiecare concurent se poate autopromova cum doreşte pentru a căpăta un capital suplimentar de simpatie. Please, don’t go nude! :)) Şi fără alte foto decât ale voastre, cu voi înşivă, care esteţi!

– ideea e să ne distrăm, deci nu ne certăm. Orice probleme nu se pot clarifica prin DM-uri şi telefoane de ameninţare vor fi semnalate juriului, iar acesta va decide modalitatea lor de rezolvare.

– nu există criterii prestabilite, totul se taxează! Şi fac pariu că, dacă nu scrieţi corect, Daniela Petrescu o să vă ţină minte!

Avem un prim sponsor: o zi de răsfăţ suprem la Body Art Wellness Club, ceea ce e foarte bine, pentru că la ei o zi înseamnă fix 24 de ore, Clubul fiind deschis non-stop. 1600 mp, piscină, firness şi, mai mult ca sigur, multe doamne preocupate de siluetă, deci numa’ bine, aveţi cu ce să vă clătiţi ochii! Valoarea premiului este de 35 de euro. Mulţam, Claudia Tocilă!

Avem şi un prim partener, SmartGifts, care o să personalizeze chestii pentru cei cinci finalişti şi pentru căştigător.

Şi alte premii TBA.

Indubitabil, ecostin e “un bărbat aşa frumos”. S-a spus asta negru pe alb (pe roz, de fapt), gata! It’s a fact! Piticu e challenger şi pune mustăcioara drept mărturie pentru asta! Şi aşa mi-a venit ideea, respectiv să desemnăm, prin vot democratic, pe #MisterTwitter.

Deci doi candidaţi, da? Dar mai sunt! Fiindcă, din alte surse, am auzit că şi Adi Ciubotaru are nişte fane. Aşa vorbeşte lumea, ce vreţi? Eu, una, mi-am declarat deschis amorul pentru Crivăţ, de exemplu, dar nici Arhi, care are un avatar admirat de-o lume întreagă, nu mi se pare de lăsat de-o parte.

Tot la capitolul super eroi s-ar înscrie şi Chinezu, cu logo-ul lui pelerinat, şi SuperHadean care s-a făcut super hero de Revelion!

Ar mai fi şi artiştii Make şi Dulea. Ştiu, competiţia cu ei nu e cinstită, au fane multe, dar nici nu pot fi ignoraţi, taman din acest motiv! Şi pentru că umorul e o calitate obligatorie la un domn, aş zice să-l trecem pe listă şi pe Auraş.

Ia să vedem… care va să zică… Costin, Piticu, Crivăţ, Adi Ciubotaru, Arhi, Chinezu, Adi Hadean, Make, Vlad Dulea, Auraş. 1, 2, … 10. Da’ mai propuneţi şi voi, doamnelor, la comentarii, fiindcă sigur mai sunt domni bine pe twitter! (sper că nu-mi iau block pe motivul ăsta!) :))

Şi după aia votăm, iar eu promit premiu. Premiu pe bune! :D

PS Înainte de închiderea ediţiei, una dintre consultante – femeie serioasă, altfel! – a insistat să fie trecuţi pe listă şi domnii Alex Tunaru şi Bobby Voicu. Să fie primiţi, zic!

UPDATE 1: au mai fost nominalizaţi domnii: Toma Nicolau, Ionuţ Bunescu (by Cristina Bazavan), Nihasa (by Andreea Pietroşel), Matei Garici – nominalizarea sa nu se ia in calcul până nu pune foto la avatar! (by Mihai Dragomirescu – nominalizat şi el, de altfel!),  Gogu Kaizer – lose the glasses, mister!,  Brylu (by Miruna Molodeţ), Andrei Basoc, Andrei Cismaru, Doru Panaitescu, Adrian Holerga, Ciprian Ailenei, Mircea Meşter, Mihail Petcu şi Cabral – toţi opt, propuşi de Oana Brătilă! Nominalizarea de_ce nu se validează deocamdată, n-are poză.

UPDATE 2: repede, repede, băieţii s-au organizat şi fac şi eu MissTwitter. Bring it on, zic! În defilări să ne batem! :))

UPDATE 3: alţi nominalizaţi Ionuţ Iancu (by Anca), Viorel Copolovici, Ştefan Murgeanu, Sorin Grumăzescu (by Anca Duma), Andi Moisescu şi Alex Ciucă (by Elena Cîrîc), Mihai Mateaş, Claus (nu validez până nu e foto ca lumea, domnul aiurea!) – by Daniela Petrescu, Cristian Sitov şi Andrei Dobra – by Blue Kris

UPDATE 4 – alţi nominalizaţi: Lorand Minyo (by Sigina), Costin Ilie şi Alin Pandaru (by me!), Crocodilu by Oana Olaru, David Pripas (by Pandutzu)

UPDATE 5 – ultima tură de nominalizări: Călin Biriş şi Fulgerică (să se arate cu numele complet, care este!) by Ana_Matei, Dragoş Bucurenci (by Tomitzel), Cosmin Tudoran (by Andra Zaharia)

Ca să fie clar: bărbaţii nu-s curioşi, nu! Ei fac research, se informează, se miră, se nedumeresc. Şi uite-aşa a progresat lumea de la bizonul aţos vânat cu suliţa goală până la prăjiturelele cumpărate în miez de noapte de la non-stop.

Totuşi, uneori au şi ei curiozităţi. De exemplu, despre exe. Adică de ce reprezentantele aceastei categorii,  în loc să rămână unde e treaba lor, adică în trecut, se interesează în continuare de soarta lor.  Şi cum adică să rămâna ecşii “Amici”? Mai jos, explic, pe rând. Şi cu un desen.

E adevărat, uneori problema poate deveni spinoasă. Personal, cu excepţia păruielilor, cred că am avut ghinionul de a experimenta aproximativ tot spectrul exesc în splendida şi deplina sa desfăşurare. Cel mai frecvent întâlnit gen e exa care-şi vede de treburile ei până când el începe o relaţie şi, brusc, ea nu mai vrea să fie exă. Să vezi atunci telefoane şi SMS-uri şi invitaţii la film şi mailuri şi poze cu camera ei proaspăt redecorată în bleo. Hm… Să-i rup ei capul? Să-l rup pe-al lui? Cine e de vină, de fapt?

Şi totuşi, nu e (doar) vina exelor

De foarte multe ori, domnii au prostul obicei de a pleca la vânătoare înainte ca mâncarea să se strice (băi, şi e tipic masculin să te intereseze doar mâncarea în povestea asta, apropo!), ba uneori simt aşa, o nevoie atavică, să schimbe meniul, chiar dacă nu e nimic în neregulă cu mâncarea. Şi ce fac ei, draguţii? Îşi pun penele şi kiltul de piele, se vopsesc pe faţă, se tăvălesc prin noroi, şi pleacă la vânătoare.

– Helăăău, domnu’, mă scuzi că întrerup momentul “Me, Tarzan!”, dar când crezi că ajungi pe-acasă?

– Ăăă, păi, ştii? Ăăăă, nu prea aş mai veni. Să vezi, că mâncarea era… ăăă… nu era…. Şi a trecut pe-aici o turmă de căprioare… Şi eu… ăăăăă… trebuie să închid acum. Da’ mai vorbim. Pa!

It’s called CLOSURE!

Sunteţi grozavi şi mirobolanţi şi “King of the word” şi “This is Sparta!” şamd, dar nu vă înduraţi, la drept vorbind, să spuneţi, asumat şi politicos şi definitiv: Uite, nu mai merge. Şi nu mai merge pentru că… Asta e, de fapt, nu ne potrivim. Nu sunt fericit. Am încercat, nu pot. Dacă nu e nebună (dar cine a ales-o aşa?) n-o să arunce cu oala de sarmale după voi. Poate c-o să fredoneze “It mush have been love” vreo săptămână, dar o să-şi vadă de viaţă dacă sunteţi fermi şi n-o sunaţi peste trei zile s-o întrebaţi ce mai face. Apropo, asta e ilar nu trist, am mai spus:

Dar, nu! Prea rar există closure, fiindcă habar n-aveţi ce vreţi! Şi de ce să nu rămână o portiţă deschisă la peştera unde-i cald şi bine?! Sau măcar un geam, acolo, un oberliht, un nume în agenda de telefon, ori în lista de messenger, o aluzie pe blog sau pe reţelele sociale… Cutărică visează cai verzi pe pereţi. Like. Like. Like. Like. Dar tu ştii, şi ştie şi ea, că tabloul din dormitorul pe care l-aţi împărţit chiar e cu cai verzi pe pereţi. Unlike.

Am întâlnit şi ecşi fericiţi

Nu, nu e haios să te joci cu sentimentele ecşilor. O facem, totuşi, de naşpa ce suntem. Dar nu e ok.  Relaţiile pe care le avem ne modelează. Învăţăm, fie unul de la altul, fie împreună. Evoluăm.  Astfel, a încerca să ştergi orice urmă din relaţie cu buretele, e doar o dovadă de imaturitate. Poate fi dureros de acceptat, dar şi asta e o lecţie..

Cât despre “amici”, dacă despărţirea a fost civilizată şi agreată de ambele părţi, dacă am petrecut suficient timp împreună, sigur nu devenim doi străini peste noapte. E suficient cât să ne sunam din când în când şi poate să ne vedem şi la o cafea. Şi, da, chiar să-l rogi să aibă grijă de motan când tu lipseşti de-acasă câteva, mai multe, zile. Been there, done that. Nimeni nu a fost rănit.

PS pentru cazurile, desigur, atipice, de răzgândire (mulţumesc, Daniela)