De ce iubim bărbaţii

Exact în timp ce mă conversam cu un exemplar din specia cu pricina pe semeseuri, Raluca dezveleşte materialul didactic de mai jos, ne pune, chipurile, să scoatem o foaie de hârtie şi să răspundem corect, concret şi poate chiar concupiscent la următoarea întrebare: “De ce iubim bărbaţii?”. Materialul didactic:

Nu-mi pot reţine un zâmbet, fix ăla din facultate când picam pe subiect, nu neapărat pentru că era bine învăţat ci pentru că… îmi plăcea! Discuţia pornită de Raluca a continuat un pic, adică ni s-a suflat că ar fi ceva legat de flori, cum că noi le spunem că ne plac florile şi sfârşim prin a ni le cumpăra singure!

Deci i-am iubi fix pentru că nu ne împlinesc aşteptările… deşi mie îmi e greu să uit că un domn a răscolit Dumnezeu (sau, dimpotrivă!) ştie câte florării ca să vină la mine în miez de martie cu anemone, fiindcă sunt florile mele preferate. În fapt, nici nu mă străduiesc să uit, mai ales din pricina unor lucruri pentru care, îndeobşte, nu îi iubim. Dar să nu divagăm şi să acceptăm ca motiv universal valabil faptul că îi iubim pentru că ne aduc flori atunci când ne aşteptăm mai puţin!

Îi iubim pentru că nu avem de ales când îi vedem, adesea, atât de neajutoraţi, incapabili să deosebească rozul de frez ori pătrunjelul de leuştean. Îi iubim pentru că nu ne sună de 20 de ori pe zi ca să ne spună nimicuri drăguţe, îi iubim pentru încercările du(b)ioase de a-şi păstra neatârnarea sentimentală şi senzaţia vremelnică de a fi la cârma propriilor sentimente cu sens de stăpânire a lor, drepţi şi plini de dârzenie întocmai precum vechii lupi de mare! Şi, desigur, îi iubim pentru că, în ciuda neatârnării, se înmoaie la primul nostru zâmbet subtil, promiţător, sau, şi mai drăguţ, la primul suspin! Şi cu toate astea ne atrag mai ales cei greu de îmblânzit!

Ne plac pentru că sunt mai înalţi decât noi, ca să ne susţină în caz că ne-am putea pierde echilibrul de la înălţimea ameţitoare a tocurilor, pentru că sunt mai calmi, mai îngăduitori şi, adesea, mai plini de răbdare decât noi. Pentru că sunt plini de stângăcie atunci când au emoţii, cu toate că se luptă ca acest lucru să nu se vadă, pentru că le stă bine nebărbieriţi de vreo două zile, iar aftershave-ul lor, dacă e bine ales, are efectul unui shot pe stomacul gol!

De ce? Pentru că au umor şi sunt capabili de autoironie, pentru că ne fac surprize şi se dau mari ca să ne impresioneze, pentru că au un fel aparte de a roti volanul şi de a se bucura de jucăriile lor mari şi mici, fiindcă nu se maturizează pe deplin niciodată, pentru că au palmele mari, mai mari ca ale noastre, gata să prindă, cuprindă, atingă…  Pentru că strigă “This is Sparta!” şi au pătrăţele şi se oftică atunci când nu reuşesc să-şi îmbunătăţească recordul la Wii!

Pentru că, uneori, ştiu să danseze iar alteori, deşi se mişcă precum un copac bătut de vânt, o fac, totuşi, pentru că noi avem chef de bâţâială. Pentru că fac cafea, dimineaţa, şi duc gunoiul, seara, pentru că sunt manieraţi, fiindcă aşteaptă, răbdători, când exagerăm cu pregătirile pentru ieşit în oraş, pentru că se poartă frumos cu mama lor şi cu mama noastră, pentru că ştiu să facă cea mai bună omletă şi pentru că li se pare că din orice problemă pot ieşi cu flori şi ciocolată – asta, deşi greşit!, e cu adevărat înduioşător! Pentru că ocupă mai puţin loc decât noi în şifonier şi, în fine, pentru că ne completează. Atât de simplu.

De ce iubim bărbaţii? Hm… Nici o idee! Ştiţi voi? :)

PS M-am referit la bărbaţii care merită această denumire. Despre ceilalţi, doar masculi nu şi bărbaţi, nici nu poate fi vorba!