În premieră absolută, proiecție specială, unica, deocamdată pe un mare ecran, am fost regalați aseară cu ???încă un film despre comunism???, ca să fiu folosesc o sintagmă prea-iubită de unii cronicari de film. Doar că, deși apucăturile de grandomanie maniacală prezente în film sunt recognoscibile de oricine a trăit ori și-a bătut capul să se documenteze cu un minim de responsabilitate în legătură cu vremurile epocii de aur în frumoasa Românie, filmul surprinde – cu nesfârșit umor absurd – ipocrizia vremurilor și a oamenilor, de asemenea.
Mi-a plăcut la nebunie că e o comedie despre vremurile de tristă amintire fiindcă eu cred cu tărie că umorul te ajută să înțelegi si să depășești mai bine – ca generație (generații) – epoca aia. Iar noi avem MARE nevoie să acceptăm că s-a terminat comunismul și că e cazul să depășim mentalitățile din vremurile alea!
Anul ăsta, Comedy Cluj propune câteva evenimente conexe festivalului de film, iar aseară am asistat cu plăcere la unul dintre ele, și anume spectacolul Carpathian Garden scris de Radu Iacoban și inspirat, vai!, din realitatea frumoasei țărișoare care umblă prin lume acoperită doar c-o frunză.
O comedie, fără îndoială, la care n-am avut cum să nu râd, că e bine scrisă și foarte bine jucată de Radu Iacoban alături de TudorAaron Istodor, dar care, de fapt, ar fi trebuit să ne întristeze, cred, fiindcă trecerea în revistă a apucăturilor autohtone n-are cum să-ți placă, la o adică… Chiar și când, repet, e prezentată cu umor.
Ieri, după conferința de presă de la Q.E.D. am fugit să văd un film franțuzesc, Josephine, fiindcă mi-a plăcut ideea unei fete zapacite cu un motan pe nume Brad Pitt. O comedie destul de ușoară pe care am urmărit-o până la capăt fără să mă plictisesc.
Unul dintre of-urile mele festivaliere este că văd filme foarte mișto dar care nu ajung să fie distribuite în cinematografele românești și pe care eu le recomand pe blog deși știu că uneori vizionarea lor necesită oaresce lucrări nu taman ortodoxe. Nu e cazul, totuși, cu Roxanne, film românesc lansat nu cu mult timp în urmă și pe care, ce bine!, îl puteți vedea și voi cât de poate de legal, la cinema, sau pe DVD, când o apărea.
Roxanne n-a intrat în vreun top personal al producțiilor cinematografice autohtone, probabil pentru că nu am racorduri emoționale cu povestea, dar e un film ok, care are la bază o idee foarte bună, inspirată din istoria personală a regizorului Valentin Hotea. Pe scurt, Tavi Ionescu (Șerban Pavlu) își cere dosarul de la Securitate și astfel află că fiul cel mare al fostei iubite din liceu, Roxana (Diana Dumbravă) s-ar putea să fie fiul lui. Roxana este măritată acum cu Sandu (Mihai Călin, bun!), tot cu un fost coleg, medic cunoscut, și a devenit, din punkerița de odinioară, o adevărată doamnă, coafată, aranjată, rece și tristă. Sau cel puțin așa am văzut-o eu.
Că tot am aflat zilele trecute pe unde umblă bărbații bogați în căutarea femeii ideale, ieri am fost, în cadrul Comedy Cluj, la Timer, o producție canadiană din 2009, un film care te face să te întrebi un pic cât de liber e liberul arbitru când vine vorba de găsirea partenerului perfect. Un pic similar cu InTime ca idee, doar că făcut înainte de acesta, deci inspirația nu e de acolo. Poate invers! Deși asta contează mult mai puțin!
Timer este un cronometru pe care oricine și-l poate implanta pentru a afla cât timp mai are până la întâlnirea cu persoana potrivită pentru o viață perfectă împreună, singura condiție fiind ca și jumătatea să aibă respectivul cronometru instalat. Ba, mai mult, când îți întâlnești jumătatea, Timerul vă anunță pe amândoi. Pentru că promite o precizie de 98% în găsirea perechii potrivite, tot mai mulți oameni își pun acest dispozitiv, iar divorțurile sunt din ce în ce mai puține.
The Croods e o animaţie foarte simpatică dar, dincolo de o poveste haioasă, poate fi şi o lecţie despre ieşirea din zona de confort. Una pentru adulţi, desigur, dar asta fără să strice distracţia celor mici care vor fi cu siguranţă seduşi de familia aiurită, de intrusul Guy, dar şi de animalele din preajma lor – Belt rulz!
Şi, la o adică, sunt câteva faze în film care pot deveni lecţii şi pentru ei, cum ar fi să nu te joci cu focul că o să arzi savana şi că nu orice pisică supra dimensionată care pare că vrea să te mănânce e rea!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că e mai greu să faci oamenii să râdă decât să-i întristezi – pe încercate! Mai ales în vremurile astea! Şi mai cred că, de prea multe ori, ne luăm artiştii “de buni”, ca şi cum am avea dreptul la ei ori talentul şi dăruirea lor ni s-ar cuveni! Şi nu e chiar aşa..
De aceea mi-a plăcut cu atât mai mult cartea despre viaţa lui Alexandru Arşinel apărută la All şi tot de asta am apreciat extrem de mult deschiderea pe care actorul a avut-o în interviul pe care mi l-a acordat, mai degrabă un fel de “stat la poveşti” decât interviu. Despre copilărie, emoţii, teatru, copii, nepoţi şi, da, şi despre Catena. Primele două părţi ale discuţiei sunt aici: 1, 2, şi, până treceţi la citit, vă spun că am o carte cu autograf pentru voi. Autograful domnului Arşinel, desigur! Acestea fiind spuse, detalii la final, iar acum Lectură plăcută!
Am citit cartea despre Alexandru Arşinel de la Editura ALL în câteva ore, într-o noapte, fiindcă nu am avut încotro: a doua zi dimineaţă aveam interviu cu maestrul şi nu m-aş fi putut duce cu lecţiile nefăcute. Dincolo de asta, însă, lectura s-a dovedit a nu fi câtuşi de puţin vreo corvoadă, ba chiar din contră, a fost o plăcere.
Un stil alert şi foarte onest te face să nu simţi cele câteva ceasuri în care parcurgi amintirile lui Arşinel, printre poznele copilăriei, când adulţii i se tot adresau „Neluţu???, şi încercările vieţii de adult, de artist, de director, partener de viaţă şi scenă, soţ, părinte, tot atâtea roluri pentru care nimeni nu i-a scris textele…
Comedy Cluj s-a încheiat aseară, însă doar teoretic, odată cu Gala de premiere a laureaţilor acestei ediţii. O gală în care au fost anunţaţi câştigătorii şi în care unii dintre reprezentaţii sponsorilor au avut ocazia de a fi aplaudaţi pentru susţinerea unui eveniment care să ne descreţească frunţile: Festivalul Internaţional al Filmului de Comedie.
Au urcat pe scenă o parte dintre cei care au jurizat, reprezentantele Kodak, JTI şi BT, directorul Festivalului, Sorin Dan (Felicitări!), o parte din echipă (Biine, Beşliu!) şi câştigătorii. Într-un moment foarte special, Dorel Vişan a făcut o prezentare cu adevărat impresionantă pentru actriţa care a câştigat, seara trecută, premiul de excelenţă al acestei ediţii a Festivalului: doamna Draga Olteanu Matei.
Actriţa (şi nu numai) a avut lacrimi în ochi, a ridicat sala în picioare şi a primit ovaţii, şi a avut un discurs bestial, şi chiar pot să-i spun aşa, de vreme ce fraza “Fornicating under the consent of the king” a fost rostită în cadrul acestui discurs. Şi un catren scurt de Blaga, o ironie extrem de fină dar nu mai puţin muşcătoare la prestaţia deplorabilă a prezentatorului Galei. A fost GENIALĂ!
După Gală am vizionat filmul care a primit “Premiul Publicului”, The Infidel (GB), cel mai bun film pe care l-am văzut eu la acest Festival, foarte curat făcut, foarte bine jucat şi regizat.
Povestea, în două vorbe, este aceea a unui musulman care descoperă că a fost înfiat şi că, în realitate, este evreu, iar filmul surprinde oscilarea lui între religia în care a fost crescut şi cea în care a fost născut. E bun pentru subiect şi e haios pentru că actorul principal trece prin tot soiul de întâmplări el nefiind, de fapt, religios. Foarte mult plăcut.
Dar, cel mai mult, mi-a plăcut de doamna Draga Olteanu Matei. Nu că n-aş fi admirat-o deja dar pentru că, deşi nu mă gândeam că e posibil, după aseară o admir încă şi mai mult.
E o vorbă veche, demodată şi prăfuită care spune că “Râsul îngraşă”, dar nu e adevărat. De fapt, râsul este sănătos, bun pentru minte, şi, dacă râzi destul de mult, s-ar pute dovedi şi un exerciţiu util pentru muşchii abdominali, ştiţi voi, când te doare burta de râs.
Ei, în acest context, azi vorbim despre comedie. Mai precis, Festivalul Comedy Cluj, care este, după cum îi spune numele, un festival de (film de) comedie care are loc la Cluj (dăăăă!), începe astăzi şi de la care, din 19 şi până în 23 octombrie, voi avea plăcerea să vă povestesc de toate cele ca blogger acreditat ce sunt.
Comedy Cluj este la a treia ediţie şi aduce, în acest an, peste 100 de filme din 30 de ţări. N-am apucat să mă uit pe tot programul, dar mi-a atras atenţia secţiunea dedicată celor de la Monty Python, cu două filme – vă rog să vedeţi Life of Brian, e una dintre cele mai bune comedii, ever! De asemenea, alte două secţiuni sunt dedicate doamnei Draga Olteanu Matei în rolul Chiriţei şi comediilor lui Caragiale: O scrisoare pierdută (1953) şi D’ale carnavelului (1958). Daps, vechi (dar nu mai puţin bune) fiindcă, estimez, cei mai mulţi dintre cineaştii români de azi nu sunt în stare să facă un film bun după Caragiale, pre(a)ocupaţi de şi cu urmările comunismului portretizat în toate felurile posibile şi imposibile!
Ăăăă… asta nu prea e de râs. Sau e?!
Revenind la Cluj. Comedy Cluj, vă mai spun, pentru moment, că e şi o competiţie în Festival şi că mă voi bucura să-l revăd acolo, ca membru al juriului, pe Noel Witts, critic de teatru la BBC, un domn fermecător pe care l-am întâlnit la FITS, dar şi să-l cunosc pe Denis Dreith, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film de la Hollywood şi despre care îmi povestea Elliot Goldenthal, pe care l-am cunoscut săptămâna trecută – cică nu e o lume mică! :))
Nu în ultimul rând, dincolo de râs (sănătate curată!), oameni de film şi comedii, mă bucur tare tare să revăd gaşca de bloggeri de la Cluj!!! Prietenii ştiu de ce, da’ zic la toată lumea că nu e secret: pen’că toţi îs foarte foarte faini, mă, d’aia mă bucur! Şi, da, Zăineasco, n-am uitat ce-am promis :)
