pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Cântece şi încântări

Vreţi să-i cunoaşteţi pe cei de la Holograf?

February 8, 2012 by ruxandra 29 Comments

Fără dubii, Holograf este una dintre cele mai îndrăgite trupe din România, cu mii şi mii de fani care le ştiu pe de rost cântecele. Cel mai recent hit al lor se numeşte Nu mai e timp, şi o are ca protagonistă, alături de membrii trupei, pe Angela Gheorghiu:

Cu toate astea, “Holografii” îşi fac timp, timp pentru voi, trei dintre cititorii printre rânduri. Adică mergem să-i cunoaşteţi, să le puneţi întrebări şi să aflaţi, chiar de la sursă, detalii despre super concertul pe care îl organizează în 24 februarie, la Sala Polivalentă, pentru lansarea albumului Love Affair! Şi mergem chiar în sala lor de repetiţii!

Pentru a avea parte de această experienţă, va aştept să comentaţi şi să-mi spuneţi una dintre întrebările pe care le-aţi adresa membrilor trupei Holograf. Cei trei câştigători vor fi aleşi împreună cu trupa, iar vizita se petrece săptămâna viitoare. Aveţi timp (!) până marţi, 14 februarie, la ora 14. Să fie cu ceasuri bune!

Update: cei care merg  să-i cunoască pe componenţii trupei Holograf sunt Anca Duma, Monica Olteanu şi Chinezu. Voi reveni curând, însă, cu răspunsuri la toate întrebările voastre şi, de ce nu, poate şi cu alte ocazii de a-i cunoaşte pe Holografi!

Share:
domnul Sony & Maxine Jazz

De ce iubim pisicile (concurs)

January 27, 2012 by ruxandra 28 Comments

Ieri, domnul Sony era aşa de plin de importanţă când a scris despre curiozităţile pisiceşti, încât a uitat!!! să vă spună că are şi un cadoul pentru voi, adică un dicţionar pisicesc, cu şi despre pisici, pentru orice iubitor de mâţe – atenţie, însă, e în limba engleză!

Cum niciodată nu e prea târziu să învăţaţi lucruri despre animăluţul de lângă voi, revin eu azi şi vă propun să adunăm împreună o sumă de motive pentru care iubim pisicile. Încep eu, iar voi puteţi continua. Duminică seara, domnul Sony o să aleagă cel mai frumos răspuns, iar comentatorul va fi răsplătit cu dicţionarul pisicesc.

Iată primele cinci motive ce-mi vin în minte:

1. Pisicile au darul de a calma chiar şi cea mai enervată dispoziţie atunci când vin, pîş pîş, se cocoaţă în poala noastră şi încep să toarcă.

2. Pentru că nu au nevoie să fie scoase la plimbare şi-şi fac singure toaleta.

3. Pentru că sunt super haioase  atunci când se joacă.

4. Pentru că au personalitate!

5. Pentru că se pot strecura printre multe obiecte fără să dărâme nimic.

Pentru că…? Spuneţi voi!

UPDATE: and the winner is… Diana Tofan! Doamnă, domnul Sony nu iese în oraş să vă dea personal pisicodicţionarul, dar eu m-aş putea abate la o farfurioară cu lapte! Trimit mail mintenaş să ne sincronizăm agendele!

Toate comentariile voastre sunt tot atatea motive pentru care iubim pisicile iar domnul Sony vrea sa stiti ca va multumeşte (de pe măsuţa de cafea, unde nu are voie să şadă!) şi e foarte onorat de aşa partenere de dialog şi că mai pregăteşte şi alte surprize! :)

Share:
De-ale fetelor, Obiceiuri sănătoase, PR sau piar

Concurs: obiceiuri sănătoase de final de an

December 29, 2011 by ruxandra 6 Comments

Marţi seara am văzut, printre picături, un film în care Adam Sandler avea o telecomandă cu care putea să-şi dea viaţa pe repede înainte pentru a ajunge la diverse momente pe care şi le dorea cu ardoare, cum ar fi promovarea, succesul în afaceri, propria lui firmă. Mă rog, majoritatea legate de carieră, lucrul care-l preocupa pe el cel mai tare.

Teoretic, o comedie, dar mie mi s-a părut trist pentru că atunci când cariera e principala ta preocupare, ajungi să ignori aspecte din viaţă ce nu ar trebui ignorate, familia, prietenii, dar şi locuri, experienţe la care pur şi simplu nu ai când să mai participi. Am fost acolo, ştiu cum e modelul birou-pat şi încerc să mă ţin departe de stilul ăsta, încerc să-mi ofer răgazul de a trăi altel decât aproape exclusiv între pereţii unui birou.

Fireşte, implicarea în campania Activia cu obiceiurile sănătoase se potriveşte de minune, fiindcă, tot scriind despre ce e ok şi ce nu, îmi urmez propriile sfaturi, dar şi pe ale voastre!

Şi pentru că zilele astea am destulă vreme (şi) pentru mine, ieri a fost ziua de alinturi. Manichiură, pedichiură, shopping de diferite produse pentru îngrijirea părului şi, mmm!, o oră de masaj, experienţă pe care mi-o ofer mult mai rar decât mi-ar plăcea fiindcă mereu se găseşte altceva prioritar în agendă! Dar de-acuş, vorba poetului, s-a isprăvit, fiindcă îmi propun să fac asta mai des şi am găsit şi unde (îmi e aproape de casă)!

Am fost la Glamour, în Piaţa Victoriei, curioasă şi chiar puţin intrigată, fiindcă, la o vizită anterioară, văzusem vreo şase diplome în cabinetul de masaj, şi mă întrebam cât de fermecate pot fi mâinile unei maseuze aşa şcolită! Ei bine… Sunt foarte fermecate!

Mi s-a făcut un masaj de relaxare, urmat de unul shiatsu şi unul reiki. Acestea din urmă sunt recomandate pentru relaxare şi eliminarea stresului, dar şi pentru o reechilibrare a energiilor fiecăruia dintre noi. Eu cred în aşa ceva, cred că tot ce există are propria energie iar oamenii cu atât mai mult, şi nu mă refer la ceva ce se poate suplimenta cu faimoasele băuturi energizante ci mai degrabă cu acel “ceva” evocat în filmul Avatar.

Trebuie să încercaţi şi voi! Şi de aceea, vă ofer un voucher de 150 de lei la Glamour, salonul din Piata Victoriei, pentru a experimenta masajul special de acolo sau alte proceduri menite să vă facă să vă simţiţi mai bine în pielea voastră, cum ar fi  electrostimularea, dar şi multe altele!

Pentru asta, conform obiceiului, vreau să-mi povestiţi care sunt rezoluţiile pentru 2012 în ceea ce priveşte obiceiurile sănătoase, timpul şi lucrurile pe care vreţi să le faceţi exclusiv pentru voi! Concursul se termină aproape odată cu anul, pe 31 decembrie vineri, pe 6 ianuarie, la ora 12.

UPDATE: trei răspunsuri, trei bileţele, o singură extragere. A câştigat Genoveva, de data asta. Dar, Lucia şi Roxana, apreciez mult comentariile voastre şi vă mulţumesc frumos pentru că mi-aţi împărtăşit obiceiurile voastre sănătoase. Vor mai fi concursuri din sfera aceasta, a lucrurilor care ne bucură şi relaxează, rămâneţi printre rânduri! :)

Share:
De-ale fetelor, PR sau piar

Cosmetice bio şi premii pentru cititori

December 9, 2011 by ruxandra 15 Comments

Nu trăim prea sănătos, sper că ştiţi treaba asta, iar lucrurile care ne agresează zi de zi se văd, până la urmă şi pe faţa, pielea sau părul nostru. E drept, nici nu putem controla mereu provenienţa alimentelor pe care le consumăm, aşa că, în cazul ăsta, nu ne rămâne decât să găsim soluţii cât mai naturale pentru a ne proteja faţa, pielea, părul, adică exact lucrurile care, dacă sunt îngrijite, pot face diferenţa între o persoană de sex feminin şi o femeie care atrage atenţia.

Aşa stând lucrurile, aseară am fost la lansarea Sante, o nouă gamă de produse cosmetice bio, Made in Germany. Produsele au dublă certificare bio, ceea ce mă face să cred că sunt cu adevărat făcute din ingrediente active organice, având la bază plante rare şi populare: bobiţe de goji, schizandra, acai, camellie sau rodie. Fiecare dintre acestea are beneficiile sale şi a fost aleasă cu grijă pentru a fi încorporată într-un produs cosmetic numai bun pentru feţele (şi fetele!) care trăiesc în stres, fumul ţevilor de eşapament şi alte lucruri de asemenea drăgălaşe pe care natura urbană le oferă pielii noastre!

Cosmeticele Sante nu sunt cele mai ieftine de la raft, fireşte, pentru că ingredientele lor nu cresc chiar pe landurile nemţeşti şi, mai mult, păstrarea certificării bio cere niscaiva investiţii. Pe de altă parte, dacă luăm în calcul compoziţia naturală, aş zice că nimeni nu face un târg prea rău.

De altfel, nici voi, cetitorii de printre rânduri nu faceţi un târg prea rău, pentru care am două produse din această nou lansată gamă, respectiv o cremă echilibrantă, cum zice pe cutie, una pe care o puteţi folosi atât dimineaţa cât şi seara, potrivită pentru tenul mixt şi care e pe bază de Açai, fructele unui tip de palmier care arată ca nişte afine.

Cel de-al doilea produs pentru voi este un fluid contur pentru ochi, pe baza aceleaiaşi plante, potrivit pentru toate tipurile de piele, de asemenea, şi îmbogăţit, printre altele, cu extract din rădăcină de lemn dulce. Pentru că hidratează foarte bine, produsul promite, pe lângă acest beneficiu, să lupte şi împotriva ridurilor mici şi fine ce apar în jurul ochilor. Bonus la concurs: un notes foarte drăguţ şi vesel.

Pentru a intra în posesia unuia dintre cele două produse (valoare totală aprox 150 de lei), facem tragere la sorţi cu doamnele (sau domnii, de ce nu?!) care îmi spun ritualuri cu produse naturale şi ponturi pentru îngrijirea tenului şi a părului. Eu voi testa şerveţelele demachiante, crema de mâini şi am mai primit câte o mostră de şampon şi gel de duş.

Produsele se gasesc în reţeaua City Pharma, iar luni anunţ câştigătorii :)

UPDATE: cele două câştigătoare sunt Alexandra (crema) şi Roxana B (fluidul corector). Şi pentru că tot vine Crăciunul, ambele primesc şi carneţel, ca să noteze, repede, repede, lista pentru Moş! Tuturor vă mulţumesc pentru ponturi, însă, şi, în măsur timpului, o să încerc să le aplic pe toate!

Share:
Cântece şi încântări

Vocea României, aşa cum se vede din platou

December 7, 2011 by ruxandra 14 Comments

Aseară am fost în platou la Vocea României, pentru a experimenta la faţa locului emoţiile celor implicaţi în acest spectacol de televiziune.

Platoul e la studiourile MediaPro din Buftea, unde securitatea strictă te face să aştepţi un pic la poartă. Chiar şi aşa, publicul prezent în gradene era entuziasmat de prezenţa-i acolo, de apropierea de vedetele emisiunii, de experienţa live trăită de partea cealaltă a micului ecran. În plus, Pro-ul are un super coordonator de public, un actor, Cristi Rotaru pe numele lui. Înainte de începerea show-ului, Cristi s-a urcat pe scenă şi a vorbit cu publicul, un discurs de doar câteva minute în care a spus că show-ul e despre, cu şi pentru public, care i-a făcut pe cei prezenţi să reacţioneze la unison, dar şi să se simtă importanţi. Mi-a plăcut foarte mult felul în care i-a energizat şi motivat.

Şi… a început show-ul, cu Horia Brenciu înconjurat de echipa lui. Din culise, înainte să înceapă emisiunea, Horia zâmbea prietenos tuturor, afabil, dar dincolo de zâmbet se simţea concentrarea artistului de dinainte de intrarea în scenă. Zâmbea, dar zâmbetul era.. serios!

Nu am avut favoriţi înainte să înceapă emisiunea, îmi dau seama că toţi concurenţii au voce şi prezenţă scenică şi au evoluat, fiecare, foarte mult de când a început Vocea României, fiindcă maşinăria Pro ştie perfect cum să (re)inventeze oamenii.

Dacă v-aţi uitat la emisiune nu are sens sa reiau competiţia iar dacă nu, puteţi revedea un Best of aici cu mai multe explicaţii despre culisele fiecărui moment decât v-aş putea da eu, fiindcă noi nu am avut acces în backstage în timpul show-ului. Totuşi, am apucat să schimb câteva vorbe cu Anthony Icuagu într-una din pauze şi să-i spun că-mi place foarte tare cum i-a ieşit videoclipul NonStop al celor de la Taxi (dada, el l-a regizat!) şi să-l felicit de s-a fâstâcit! :)

De altfel, Anthony a fost unul dintre favoriţii mei aseară, dimpreună cu Irina care a cântat o piesă a Mihaelei Runceanu de mi s-au ridicat firele alea mici de la ceafă, şi Max, care a cântat Feel She’s The One a lui Robbie Wiliams, unul dintre artiştii mei favoriţi forever and ever! De altfel, am şi votat pentru ei!

În pauza mare, cea în care voi, cei de acasă, aţi văzut ştirile, am stat un pic la poveşti despre muzică şi despre show cu două doamne care reprezintă o importantă casă de discuri (importantă!), cu un om de radio şi cu… Mihai Petre, care venea de la Premiile TV Mania unde primise, în numele lui Horia Brenciu, trofeul pentru cea mai îndrăgită vedetă şi făcuse drumul până la Buftea pentru asta. De altfel, lui Mihai Petre i-am fost prezentată ca blogger, ceea ce a fost întrucâtva funny, deşi fix în calitatea asta eram acolo aseară. Mi-a plăcut, însă, reacţia lui Mihai Petre, care a zis, parcă cu un soi de regret, că admiră de la distanţă fenomenul, spre deosebire de colegul lui, Andi, care e foarte into it şi dă mesaje pe twitter toată ziua :)

Tot în pauză am discutat cu nişte doamne care se îngrijesc de bunul mers al lucrurilor prin culise pe care le-am întrebat, la cafea, dacă au favoriţi. După o scurtă ezitare, mi-au spus că din punct de vedere artistic nu prea, dar “Irina, mamă, cum să n-o iubeşti, că toată ziua e cu mulţumesc în sus şi în jos! Tare bun copil, tare bun!”

A, da! Să nu uit! Loredana şi Moga au repetat şi ei momentul cu duelul, ca să fie siguri că sună brici (a sunat!) şi mi-a plăcut teribil de Pavel Bartoş, se vede că e un entertainer desăvârşit fiindcă înainte de fiecare intervenţie pentru prezentarea următorului concurent repeta în surdină ba mimica, ba pozele, ba câteva cuvinte şi, în momentele libere distra publicul din preajma lui cu poante. Tot ca să ne amuze pe noi, când intro-ul lui a fost decalat cu 20 de secunde, a rămas în poza iniţială, cu mâna întinsă şi zâmbetul pe faţă, ca o statuie, toate cele 20 de secunde. Şi nici n-am mai intrat, spre hazul nostru!

Roxana Ionescu arată super bine şi, fără să fiu rea, deşi probabil aşa o să sune, cred că ăsta e şi rolul ei acolo. Nu ştiu dacă poate sau nu mai mult, dar propoziţiile scurte pe care le are de rostit pentru prezentarea concurenţilor nu prea o ajută să scape de porecla consacrată, Mama Natură. De arătat, însă, arată senzaţional şi mi-a plăcut mult şi outfit-ul ei de aseară. Apropo de asta, cea care se ocupă de costume, de la concurenţi şi până la dansatori, este stilista Eniko Szanto, aceeaşi care lucrează şi costumele de la Dansez pentru tine şi, cu excepţia lui Marcel, toate au fost super reuşite!

Dar Marcel a plecat acasă şi la fel şi Robert, pe drept cuvânt! Cum ziceam şi aseară, pe Twitter, “I’ll make love to you” trebuie să fie nu doar corect cântat ci şi interpretat în aşa manieră încât să… convingă o femeie! Din momentul telenovelistic al serii, pricep că a convins-o pe Cristina, o fostă concurentă, pe mine şi pe restul publicului din sală, însă, nu!

Una peste alta, Vocea României este mai mult decât o emisiune, este un spectacol în toată regula, aşa cum (numai) Pro-ul ştie să facă iar experienţa din platou aduce încă şi mai multă emoţie decât simpla urmărire la TV. Următoarea ediţie este vineri, pe 9 decembrie. Vizionare plăcută!

PS Cel mai probabil, marţea viitoare voi fi iar acolo. Spuneţi-mi ce v-ar plăcea să ştiţi şi promit să revin cu cât mai multe răspunsuri!

Share:
Obiceiuri sănătoase, Online stuff, PR sau piar

Câştigă cartea Sanctus cu autograful autorului!

November 28, 2011 by ruxandra 10 Comments

Când am primit Sanctus de la Editura All, am pufnit întrucâtva superior cu gândul la tristul cod al lui Da Vinci scris de Dan Brown, carte care mi s-a părut muuuuult prea comercială, lipsită de substanţă şi de veleităţi scriitoriceşti. Fiindcă e scrisă fără patimă şi fără drag de cititor însă cu gândul la drepturile ecranizării, probabil.

Am zâmbit, de asemenea, ironic, când am găsit în carte un cartonaş perforat, de pus pe clanţă în afara uşii, pe care scria “Nu mă deranja. Citesc Sanctus” – să mă ierţi, Loredana, pentru aroganţă! Dar când am terminat cartea, aş fi vrut să pun semnul pe o uşă iar domnul Sony să fi ştiut să citească şi să nu mă bârâie la cap în timp ce eu savuram romanul lui Simon Toyne.

Mi-a plăcut foarte mult, în primul rând pentru că e bine scrisă, documentată, are ritm iar personajele evoluează de-a lungul cărţii, ceea ce, de obicei, nu prea se întâmplă în cărţile de acţiune deoarce caracterele par a nu fi deloc afectate de acţiunea prin care îi pune autorul să treacă.

Sanctus, în caz că mai e cineva care nu ştie, e prima parte a unei trilogii ce tratează un subiect vechi de când lumea, respectiv fundamentele religiei creştine, lucrurile în care societatea ne educă să credem. Totuşi, e departe de a fi un roman istoric, nicidecum, e un roman de acţiune, cu acţiune. În engleză i-ar zice thriller, cred, dar prefer să nu folosesc termenul, fiindcă ar fi “de groază”, şi nu e cazul aici.

Pentru cartea asta mi-am luat o zi liberă în mijlocul săptămânii, iar pentru că e atât de bine scrisă (fiindcă la o carte nu e vorba doar de subiect ci şi de firul narativ, de vorbe şi, nu în ultimul rând, de traducere!), m-am abţinut – cu greu, ce-i drept! – să nu trişez şi să nu mă uit la finele cărţii pentru a-i descoperi cheia.

Acţiunea se petrece în Ruina, un oraş vechi din Turcia, legat de multe civilizaţii, un oraş creat în jurul unui munte ce adăpăsteşte Citadela şi loc de pelerinaj pentru mii şi mii de turişti. În Citadela funcţionează, de când lumea, un ordin religios, Sanctus, protectorul textului original al Bibliei şi al Sacrementului. Nimeni nu intră şi nu iese din Citadelă, nu poate fi vizitată, iar secretul ei e bine păzit… până într-o zi, când sinuciderea, publică, a unuia dintre călugări porneşte acţiunea cărţii.

Samuel, călugărul, moare, aşadar, în condiţii misterioase. Cei din Citatelă se luptă să-şi apere secretul cu orice preţ, dar sora lui Samuel, Liv, vrea să ştie ce s-a întâmplat cu adevărat fratelui ei şi porneşte pe urmele mesajului trimis de acesta după moartea sa.

Ce descoperă Liv vă las pe voi să descoperiţi fiindcă Editura All mi-a dat pentru voi un volum Sanctus cu autograful autorului pe care vă invit să-l câştigaţi. Pentru asta, vreau de la voi o recomandare de carte din Strada Ficţiunii. Cu motivaţie cu tot! Şi promit să iau cartea, s-o citesc şi s-o recenzez, aşa cum am mai făcut aici. Fiindcă cititul, se ştie, e obicei sănătos!

Şi ca să avem şi cireasă pe tort, mâine public un interviu cu Simon Toyne, autorul, pe care am avut plăcerea să- cunosc şi să-l iau la întrebări vinerea ce tocmai a trecut. Odată cu interviul, aflăm şi cine a câştigat.  Deal?

Share:
Filme

CONCURS: Hai la film să vedem Aventurile lui Tintin

October 25, 2011 by ruxandra 9 Comments

Later Edit: And the winner is… Aniel Pătru, dar cum el nu poate venit, next best e Cristi Clita. Felicitări şi… vizionare plăcută! :)

Tintin este unul dintre cele mai logevive şi îndrăgite caractere de bandă desenată, aventurile sale au fost traduse în 80 de limbi şi vândute în sute de milioane de copii. Există chiar şi un soi de ştiinţă, tintinologie, care studiază păţaniile, simbolurile şi spusele acestui reporter care, dimpreună cu Snowy, căţelul lui, a cucerit Europa şi se pregăteşte acum să treacă Oceanul în cadrul unei aventuri cinematografice.

Stevel Spielberg nu are nevoie, fireşte, de nici o prezentare şi, sper, nici tehnologia IMAX. Ei bine, ia un regizor cu imaginaţie şi experienţă în construcţii epice, un reporter celebru care luptă împotriva nedreptăţilor şi proiectează-le pe IMAX 3D, calitate imbatabilă a sunetului şi a imaginii. Ce rezultă? Iată un preview:

Abia aştept să văd “Aventurile lui Tintin: Secretu licornului” şi, cu ocazia asta, ofer o invitaţie dublă pentru mâine seară, de la ora 18.45, la avanpremiera filmului în România, la IMAX (Afi Palace), celui sau celei care îmi spune de la ce personaj de desene animate ar trebui să învăţăm câte ceva, şi ce. Aveţi vreme până mâine la ora 12, când anunţ câştigătorul sau câştigătoarea.

Întrucât juriul sunt… eu, vă urez inspiraţie! :)

Mulţumesc, Oxygen PR pentru ocazia de a face cadou o experienţă frumoasă unui cititor de printre rânduri :)

Share:
Barbatii. Ghid de buzunar, De-ale fetelor, PR sau piar, texte de tot râsu'

Concurs: momeală pentru Peşte!

September 7, 2011 by ruxandra 1 Comment

Pescari serioşi şi amatori, vă invit la Expo Aventuri la pescuit, ediţia cu numărul opt, ce are loc în Piaţa Constituţiei, de mâine (joi) şi până duminică. Zeci de expozanţi, mii de scule (!) şi accesorii, toată lumea interesată de pescuit şi vânătoare musai trebuie să treacă pe acolo.

Şi chiar dacă nu vă pasionează aspectul, doamnelor, tot e rost de mers şi de distrat ca să vedeţi cum arată domnii la shopping de ceva ce-i pasionează, să-i vedeţi cu câtă migală aleg voblere şi cârlige sau cum li se scurg ochişorii după a mai nouă undiţă, lansetă, mulinetă. Parol că e fun! Unde mai pui că, deh!, acolo sunt domni sportivi, le place natura, ştiu să tacă ore întregi dacă trebuie, aduc mâncare pe masă… alea alea! :))
Trio Grigoriu – Pescarul amator

Vezi mai multe video din muzica

De aceea, fiincă eu zic că e cel puţin amuzant dacă nu chiar instructiv şi util să mergeţi, am patru invitaţii la Târg de dat. Ca să câştigaţi, doamnelor şi domnilor, îmi spuneţi voi la comentarii ce momeală sau tehnică trebuie folosită pentru a prinde în mreje un exemplar din zodia Peştilor, doamnă sau domn, după preferinţe. Întrucât eu însămi sunt Peşte (atipic, ce-i drept!), o să mă folosesc de această calitate pentru a alege răspunsurile câştigătoare!

Concursul se închide vineri dimineaţă, cam pe când încep eu plimbarea pe la brandurile clujene! Wireless întins vă urez!

Share:
Cântece şi încântări

Cine vine cu mine la Faithless?

April 6, 2011 by ruxandra 3 Comments

După cum foarte entuziast am scris zilele trecute, concertul de adio al trupei Faithless se transmite, live, şi în România, graţie celor de la The Light Cinema, la ora 00.30, vineri spre sâmbătă. O să fie super mişto, sunt convinsă, fiindcă Faithleşii vor rămâne profesionişti până la ultimul concert!

Partea bună e că cineva poate veni* cu mine la concert. Dar nu oricum, fireşte, e cu schepsis. Ca să vă câştigaţi locul la concert, trebuie să scrieţi pe blogul vostru (sau la comentarii, aici), un text care să pornească de la ideea We Come ONE. De dragoste, comunitate, societate… voi alegeţi! Tot aşa cum câştigătorul va fi ales de mine, în mod subiectiv şi nedemocratic şi va fi anunţat vineri la ora 12! :)

* dar asta numai după ce mergem, în aceeaşi seară, la concertul Taxi, Mihai Mărgineanu şi Florin Chilian, concert organizat în cadrul campaniei pentru Selena Vlad. Vineri, pe 8 aprilie, de la ora 21, în Hard Rock Cafe.

Share:
Barbatii. Ghid de buzunar, De-ale fetelor, Online stuff

Mister Twitter: avem şapte finalişti!

February 17, 2011 by ruxandra 1 Comment

Gata! După trei zile şi aproape 1000 de voturi, #mistertwitter a ajuns la finală. Şapte domni, unul şi unul, cu una bucată crocodil inclusă! Şi la această fază am avut doi concurenţi cu număr egal de voturi, Marius Matache şi Andrei Crivăţ. Şi, ca să fie treaba mai cu moţ şi cuplată cu Miss Twitter, noi, juriul, am decis să fie nu cinci, nu şase (care oricum s-ar fi calificat) ci şapte finalişti, că d-aia-i mister, să fie cu soţ! Şi cu moţ! Deci, cu voia ce-aţi poftit avem în finală după cum urmează:

Adi Hădean, Cetin Ametcea  (arhi),  Andrei Dobra (makavelis), Crocodilu (de la Trilulilu), Marius Matache (make2000), Andrei Crivăţ şi Cristian China Birta (chinezu) – ei sunt finaliştii.

Până luni se decide cine câştigă, în felul următor: votul publicului + note de la juriu, într-o manieră total subiectivă :D Juriul, vă reamintesc, este compus din Miruna Molodeţ, Daniela Petrescu, Mădălina Uceanu, Oltea Zambori şi subsemnata. Revin mai încolo cu un post în care includ votingul, dar şi ce a răspuns fiecare dintre finalişti la întrebarea: “Cum o să schimbi lumea ca Mister Twitter” :)

Pentru a face lucrurile şi mai picante, Patrick de Hillerin a anunţat că Mister Twitter va fi luat la întrebări şi inclus (nu cu forţa!) în galeria Mari Amanţi Români a celor de la Academia Caţavencu. Celebrity it’s on the way, deci!

De asemenea, nu uitaţi de premii!

Partener: SmartGifts.ro

Sponsori: Air France România, Body Art Wellness Club, Orhideea SPA, manly.ro

Share:
Page 7 of 8« First...«5678»

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu