Adela Rogojinaru nu mi-a fost profesoară dar îi cunosc lucrările şi renumele o precede. Un dascăl, spun cei care o cunosc, dăruit, cu drag de materie şi de studenţi, un profesor care a predat comunicare multor viitori profesionişti: în jur de două mii de studenţi i-au trecut prin mână la Universitatea Bucureşti.
V-am mai povestit, când şi când, de Fundaţia Friends for Friends – FFFF – şi de isprăvile lor inspirate şi inspiraţionale. Cea mai recentă dintre ele se numeşte Creative Fitness Studio, un training de patru săptămâni întru întărirea muşchilor creativi, serie la care am participat şi eu. Mă rog, cam la jumătate din cele opt întâlniri, dar premisele nu se schimbă, provocarea rămâne, aşa că m-am gândit ca în această săptămână să vă ofer, zilnic, până vineri, câteva gânduri despre creativitate din variate perspective profesionale.
Atfel, am întrebat un avocat, un PR, un inginer, un profesor şi un specialist HR despre cum se strecoară creativitatea în munca lor şi vă spun şi vouă ce am aflat, cu speranţa că o să vă inspire pentru idei out of the box, iar când ne întoarcem din mini vacanţa de 1 mai, închidem seria cu poveştile despre creativitate ale unui artist şi, cum altfel, o răsplată (şi o provocare!) pentru voi!
Până atunci, însă, azi vorbeşte despre creativitate Mihaela Mureşanu, Cadru didactic asociat, Master Modele de Comunicare si Relaţii Publice la Universitatea Bucureşti, pe care am întrebat-o despre creativitatea în activitatea didactică. O fi, n-o fi, ne trebuie sau nu, vedeţi ce-a răspuns Mihaela – mulţumesc, doamnă! :)
Cum se manifestă – sau ar trebui să se manifeste! – creativitatea în spaţiul didactic? E loc de ea sau urmăm litera manualului şi gata?!
Categoric! Creativitatea este trăsătura de baza a unui bun pedagog. Chiar dacă ai o materie care nu evoluează, deşi puţine sunt acestea, în fiecare domeniu apar lucruri noi de la zi la zi, nu poţi să predai ca o maşina informaţia şi atât. Fiecare participant la curs este unic, vine din zone diferite de învăţământ, are acces la alte resurse şi surse de informaţie, prin urmare trebuie să te adaptezi publicului astfel încât să nu plictiseşti, dar nici să nu laşi în urmă pe cineva.
În plus, orice materie poate deveni atractivă pentru elev dacă profesorul este pasionat de ceea ce predă şi reuşeşte să transmită această pasiune şi auditoriului său. Şi da, aici e nevoie de multă creativitate.
E vorba mai ales despre o creativitate ce are legătură cu felul în care expui informaţia studenţilor sau despre cum îi faci pe aceştia să fie interesaţi şi implicaţi în timpul cursului?
Un curs este un act de învăţare, nu o ocazie de a ţine o prelegere şi a-ţi etala cunoştinţele în faţa unui public. Trebuie să-ţi manifeşti creativitatea în ambele momente ale actului comunicarii, şi atunci când transmiţi informaţia, dar şi când ceri feedback, pentru a te asigura că mesajul a ajuns ca atare şi receptorul a procesat corect informaţia.
Prin implicarea auditoriului în actul de predare a informaţiei, te asiguri că atenţia acestuia va rămâne tot timpul alertă şi va recepta mai bine mesajul pe care vrei să-l transmiţi. Ai nevoie de creativitate când încerci să aduci cât mai mult în zona practică teoria şi trebuie să le arăţi studenţilor cum pot utiliza ei informaţia pe care le-o predai, făcând împreună exerciţii sau dându-le teme în urma cărora pot vedea un rezultat imediat.
De exemplu, unul din cele mai bune cursuri pe care le-am urmat la masterul de comunicare de la SNSPA a fost cel de Mass Media, ţinut de dl. prof. Paul Dobrescu. Acesta ne-a cerut să urmărim campania electorală atunci în derulare şi să urmărim cum este aplicată teoria pe care o învăţăm din carţi într-un caz concret. Acelaşi lucru încerc să fac şi eu la cursul meu şi aloc un procent mare din timp studierii realităţii imediate a presei şi a mediilor de comunicare în momentul în care predau cursul, cu exerciţii aplicate sau aplicabile unor situaţii reale.
3. Care crezi că sunt consecinţele lipsei de creativitate în activitatea didactică la nivelul studiilor universitare?
Lipsa de interes pe care studenţii ajung să o manifeste pentru materii pe care în alte împrejurări le-ar considera poate foarte interesante şi utile, neasimilarea unor informaţii şi de aici lacune în nivelul de cunoştinţe al absolventilor, viitori specialişti în diferite domenii.
Pentru a ilustra situaţia învăţământului din acest punct de vedere, cred ca s-ar putea face o paralelă cu trecerea la manualele alternative. Aceste manuale aveau scopul de a grada şi adapta informaţia la nivelul elevului, dar şi de a o face mai interesantă şi interactivă. Din pacate, aceasta trecere de la forma clasică de învăţământ nu s-a facut şi la nivelul pedagogilor, aceştia predând materia ca după vechile manuale fără a valoriza cum ar fi trebuit ce le oferea structura celor alternative.
Această tară se manifestă îndeosebi la nivel universitar, unde se consideră că nivelul intelectual şi de maturitate al studenţilor este ridicat şi nu mai ai nevoie de nici un artificiu pentru a-i face interesaţi de materia predată, iar simpla alegere de a urma cursurile unei facultăţi atestă interesul pe care studentul îl va manifesta pentru acestea. Lucrurile nu stau chiar aşa şi asta conduce la blamarea unui sistem universitar cu profesori bine pregătiţi, dar care nu reuşeşte să atragă, mulţi studenţi dorind să-şi continue studiile post-universitare la şcoli din afara ţării.
Don’t think. Thinking is the enemy of creativity. It’s self-conscious, and anything self-conscious is lousy. You can’t try to do things. You simply must do things – Ray Bradbury
Răspund pozitiv, de cele mai multe ori, invitaţiilor la evenimentele BIZ, pentru că sunt bune şi pentru că mi-e dragă de fiecare dată revederea cu minunaţii oameni care fac parte din echipa BIZ, în frunte cu neobosita Marta Uşurelu, aşa că iată-mă-s la PR & The Web, cu urechile ciulite si atenţia (aproape) neştirbită!
Prima sesiune se desfăşoară sub semnul Creativităţii şi energiei: Puterea poveştilor, iar primul vorbitor e o surpriză plăcută la un eveniment despre comunicare, respectiv violonistul Alexandru Tomescu. Alexandru vorbeşte despre Puterea implicării şi pare destul de emoţionat.
Există un milion de moduri de a comunica şi fiecare trebuie să-l găsească pe cel care se potriveşte cel mai bine personalităţii sale (…) Toţi suntem artişti în ceea ce facem şi fiecare artist trebuie să-şi găsească acea cale a lui, unică şi personală (…) Eu doar cânt la vioară, altfel sunt un tip obişnuit, mă duc să cumpăr pâine (…) M-am urcat pe scena Ateneului în converşi fără ciorapi şi fără ciorapi, cu pantaloni albi şi un tricou cu Beethoven – ce să port?! Eu chiar sunt fanul lui! (…) – Mişto, Alexandru Tomescu şi îmi place că şi vorbeşte frumos, nu doar cântă cu pasiune! GG!
Next, Cristi Lupşa, editor Decât o Revistă, sau DOR, cu o prezentare intitulată
Poveştile sunt o formă extraordinar de evoluţionară şi de importantă. Poveştile crează apartenenţă: avem o poveste comună şi asta ne face să fim acolo, împreună. Dacă vrei să vinzi, să iei oamenii cu tine, e mult mai folositoare o poveste. Spueţi poveşti, pentru că spunem poveşti ca să putem trăi.
Urmează acum Crenguţa Roşu de la DC Communication, despre Noua definiţie în PR. Îmi place Crenguţa, o să fiu atentă, mai ales că are o prezentare care se leagă cumva de muzică: Armonia în comunicare!
Cred că ne-am concentrat atât de mult asupra notelor, am văzut web-ul dezvoltându-se şi ne-am bucurat că se pot face lucruri noi, dar asta înseamnă, într-un limbaj muzical, dacă vreţi, că ne-am concentrat pe note: Facebook, Twitter, Youtube, Digg şi tot aşa. Aşa că noi ar trebui să fim un fel de armonizatori ai acestor note şi a comunicării.
Ceea ce facem noi este un proces serios de analiza, aşezare, comunicare şi, uneori, poate să fie destul de plictisitor, dar jobul nostru nu e depre glamour, este despre armonie şi armonizare.
Discutăm un pic şi despre oua definiţie a PR-ului, aşa cum le-a rezultat celor de la PRSA – găsiţi detalii aici. Dirijorul este nu clientul ci clientul clientului!
Urmează Eliza Rogalski, CEO Tempo Group: Dincolo de publicitate, o abordare neaşteptată pentru un om de comunicare şi PR :) Later update: gasiţi prezentarea ei aici.
Reputaţia este ce pui pe masă, ce spui despre asta şi despre tine şi ce spun alţii despre tine. Când avem răspunsuri nu mai suntem creativi.
Cele mai credibile surse de informaţii: familia (+19), prietenii (+16), forumurile şi experţii (+14) versus spoturi TV (2) sau filmele de pe Youtube (-14) şi comentariile de pe bloguri (-10) – da, cu minus, adică mai mulţi consumatori au spus că nu au încredere în mediul respectiv.
Şapte din zece români devin surse de informaţii pentru cei din jrul lor. Cinci din zece sunt conectori sociali, doi din zece sunt conector digitali şi 3 din zece cumpără şi nu comentează deloc despre produsul cumpărat sau experienţă.
Avem o problemă! Măsurăm meseria noastră cu nişte tehnici depăşite. Poate necesare, dar insuficiente. Ar trebui să li se adauge Net promoter score şi Trust score. 7/10 persoane care comentează despre un brand spun lucruri pozitive, dar noi nu-i lăsăm să spună, de multe ori, pentru că celor din boardurile companiilor le teamă de ceilaţi trei!
Vreau studiul asta!
Concluzia: mintea umana indexează conţinut, nu forme. Noi investim idei şi bugete în surse de credibilitate pentru consumatori, facem mai puţin webvertising şi mai mult webvocacy, stabilim şi urmărim KPI de impact asupra credibilităţii.
Foarte tare: AICI e un test de webvocacy, iar Eliza spune că pentru fiecare problemă identificată, R-G oferă o oră de consultanţă! Faceţi testul, vedeţi pe unde sunteţi ok şi pe unde nu, şi căutaţi-i.
Urmează Mirela Tudorache-Secan, Marketing Director, Blue Air – “comunicarea, între creativitate şi limitele agenţiei de PR”.
Orice idee ar avea o agenţie, e nevoie de buget. În contextul în care noi ne poziţionăm ca low-cost, trebuie să fim atenţi la orice cost. Avem aceleaşi costuri ca alte companii aeriene, doar că noi încercăm să păstrăm costurile mici, ala că tăiem de unde se poate, adică, de exemplu, de la marketing sau PR. Rectific un pic: nu e buget de marketing zero, oferim bilete, de exemplu, oferim servicii de transport (în barter)
Atenţie: Mirela încurajează pe cei prezenţi ă vină cu idei, pentru că Blue Air sunt deschişi la colaborări!
Urmează partea a doua a conferinţei intitulată “Hard skills” în comunicarea online (după pauza de cafea cu delicioşii de la Starbucks: cafea şi prăjitură cu scorţişoară, mere si stafide, fff bun!)
Prima vorbitoare e Oana Bulexa, Client Service la The Practice, care o să vorbească despre “Media Relations în era noilor tehnologii sau despre Media Relations 2.0”
Oricât de mult am încerca să ne reinventăm ca agenţii, Media Relations rămâne în core-ul activităţii noastre: Nimic nu se pierde, totul se transformă.
“Cine dă primul ştirea?” în era digitală schimbă lucrurile şi crează nevoia de a mări viteza pentru jurnalişti dar şi pentru comunicatori.
Oana citează un studiu realizat luna trecută cu peste 70 de jurnalişti din UK, studiu care arată că aceştia folosesc social media şi blogurile în munca lor, cam 2,6 canale de social media pentru a se informa. Twitter – cel mai bun canal de social media pentru jurnalişti. DAR, stimaţi cetitori, acolo 86% din jurnalişti au un cont ACTIV de twitter şi 76% au cont de LinkedIn! Câţi la noi?! (întrebare retorică, desigur!)
Oana continuă cu câteva exemple de situaţii în care comunicatorii sau clieţii nu s-au adaptat acestei noi paradigme de comunicare via Media Relations, iar concluziile sunt: contemporaneitate şi empatie.
Next: Vasile Alboiu, Creative Director la Senior Interactive: “Cum îţi alegi canalul de comunicare online potrivit”, cu un studiu de caz despre FIVE. Da, guma de mestecat. Şi unul despre Orange, proiectul “Scrie pe cer”. Uhm…
Urmează Andrei Roşca de la Spada care, cf programului, ar trebui să aibă o prezentare intitulată: “Social Media, o durere de cap 7/24. Cum îţi faci un plan de campanie în acest mediu exploziv”. Cel puţin teoretic! :) Dar ne spune că, de fapt, o să vorbească despre (alt) subiect drag lui: el însuşi! Şi despre judo şi despre fericire. Şi strategie :)
Dupa Andrei vine Adrian Pavelescu, Direct Marketing Managerul de la Mercury 360 Communications, care o să vorbească despre Tehnologii noi care îţi pot aduce relevanţă şi memorabilitate în comunicare.
(suntem în întârziere un pic, dar e ok, a fost o sesiune mai antrena(n)tă)
Atena Chiper, Managing Partner, Digital Talk, o să vorbească despre Brand Ambassadors/Endorsers + Brand = Success. Cum alegem endorserii şi cum îi implicăm în campaniile de social media”.
Identifică clar valorile brandului, crează o imagine puternică brandului, cunoaşte-ţi targetul: nevoi, aspiraţii, sunt primii paşi, printre alţii. Study case: Ford Focus, lansarea din 2011. Şi, da, aş fi avut două întrebări, dar a venit pauza şi-am fugit ca Cenusăreasa la miezul nopţii că am treabă. Pantofii au rezistat! :))
Concluziile, apropo de ce au zis vorbitorii, le trageţi singurei, eu am doar câteva observaţii: 1. Bravo, BIZ, pentru eveniment (idee, organizare, speakeri!) şi 2., cea mai importantă observaţie, despre şi pentru oamenii de comunicare, inclusiv, sau mai ales cei prezenţi azi la PR and the Web!
Este inadmisibil ca, în anul 2012, la o conferinţă care tratează problema PR & The Web să fie atât de puţine mesaje pe canalul dedicat de pe Twitter! Absolut inadmisibil! În contextul ăsta Oana Bulexa vorbea limbi străine cu noile canale de Media Relations amintind, printre altele, şi Twitterul. Lasă că nu sunt jurnalişti pe-acolo, dar nu sunt nici comunicatori, după cum am văzut azi la conferinţă! Şi, atunci, stimaţi PRi, dacă voi nu folosiţi canalul ăsta, cum mama viselor vreţi să-l vindeţi clientului?! Jenant. Jenant şi trist!
Şi încă două chestii: conferinţele nu sunt evenimente de consultanţă personalizată în public! Pentru consultanţă, noi, comunicatorii, luăm bani, aşa e business-ul, pantofiorii costă! Voi nu ştiţi, noi vă spunem, voi plătiţi, noi facem! Nu mai puneţi, dragi clienţi, întrebări despre “Cum să facă brandul meu Cutare chestie?” la conferinţe! Iar cealaltă observaţie, un of general de-al meu la evenimente de genul ăsta: când puneţi o întrebare, spuneţi cine, ce şi de unde sunteţi! Ajută la fluidizarea dialogului şi la bunul mers al unei societăţi care încearcă, săraca, să-şi păstreze minţile şi bunul simţ! Sau, mă rog, să le (re)găsească! (nu-mi vine să cred că trebuie să spun, din nou, lucrurile astea!)
All în one, însă, PR & The Web e cu plus. Să se mai facă, spun! :)
Ieri am fost un pic şocată când am văzut pe facebook afişul unui concert care adunase nu mai putin de 47 de sigle! 22 de parteneri media, 22 de sponsori, un “recomandat de”, un “cu sprijinul” şi, o ultimă siglă, cea a organizatorului.
Ca om care a trecut prin toate ipostazele, de sponsor, partener media şi origanizator, şocul e cu atât mai mare cu cât nu pricep care naiba mai pot fi beneficiile parteneriatului într-un asemenea context, între atât de multe alte sigle. Nu e vorbă, organizatorul a făcut o treabă foarte dibace aranjându-le într-o manieră în care se văd cam toate, şi nu-l invidiez deloc pentru dificultăţile de a face slalom prin atâţia parteneri şi tot atâtea orgolii. Şi totuşi… Nu pot să nu mă întreb cum împarţi beneficiile de asociere a imaginii de la un singur concert, cu un band mişto, e drept, însă nu foarte cunoscut publicului românesc, la atâţia parteneri?!
Şi, până să săriţi, nu, nu consider că e vina organizatorului, cu care am şi discutat, de altfel, despre asta. Iar dacă la sponsori sa zicem există o explicaţie rezonabilă (trebuie să mă credeţi pe cuvânt, discuţia cu organizatorul a fost off the record), la partenerii media chiar nu reuşesc să-mi dau seama care e!
Suntem în 2012, oameni buni, PRi şi marketeri de produse media! Se pot face nenumărate proiecte speciale, parteneriatele astea media ar trebui să fie o oportunitate şi pentru cititori (ascultători, privitori) şi pentru produsele pe care le păstoriţi, un prilej de asociere a imaginii (într-un mod vizibil, zic, nu aşa!) şi chiar de făcut nişte bani! Dar, ma rog, vorbind acum din experienţa de organizator de evenimente, ştiu, e greu! Mai bine ne punem sigla pe afiş, primim cinci invitaţii, publicăm ceva din comunicatul de presă la recomandări şi, eventual, facem un inteviu. Dacă e!
(For the win, desigur!)
Altfel, chiar vă recomand să mergeţi să-i ascultaţi pe Nik Bartsch & Ronin. Cântă ceva ce ei numesc zen-jazz, o treabă foarte iscusită, combinaţie între punk, rock acustic şi, fireşte, jazz. Cam aşa:
Ieri am fost la PR Forum, evenimentul Evensys aflat deja la ediţia cu numărul şase, ceea ce, în vremurile noastre crizate, e motiv suplimentar de lăudat Cristi Manafu, nu doar pentru cum s-au desfăşurat lucrurile, dar şi pentru că s-au desfăşurat, în primul rând! Mai mult, pare că sunt câteva branduri cu care colaborarea pe acest proiect a devenit întrucâtva tradiţională, Maguay fiind unul dintre ele, şi asta iar nu e puţin lucru.
Dar sa revenim la evenimentul de ieri şi la… conţinut. Alături de încredere, acesta pare a fi leitmotivul conferinţei de ieri, un deziderat nu chiar nou pentru serviciile de relaţii publice, public affairs, lobby si ce mai prestăm noi, comunicatorii, zilele astea!
Ol’ “new media”, TV şi print! Şi-o paranteză!
Chiar şi-aşa, pe sistem “toate’s vechi şi nouă toate”, comunicarea nu şi-a modificat intenţiile ci doar canalele, li dacă la primul panel discuţia a inclus şi o bună parte de “new” media (în ghilimele, pentru că nu mai e “new” de ceva vreme, deja!), în partea a doua, unde au fot invitaţii străini, treaba asta nu s-a mai repetat. Îmi imaginez că domnii invitaţi, juraţi pe la Cannes Lion, printre altele, n-au ştiut foarte clar unde şi cui vin să vorbească, altfel poate că aş fi văzut mai multă comunicare, ştiţi voi, PR, şi mai puţin advertising în prezentările domniilor lor.
“TV and print” pur şi simplu nu mi se mai par suficiente în 2012, chiar dacă vorbim de ţări în care se face şi presă serioasă, iar printul nu se zbate spasmodic doar pentru a supravieţui, aşa cum se întâmplă la noi.
Apropo de asta, fac o paranteză ca să-i dau dreptate lui Vlad Petreanu care a zis în replică, dar asta e mai puţin important, că e cam iresponsabil să nu te intereseze presa de la noi, (adaug eu) nu atâta timp cât milioane de români consumă aşa ceva, ba chiar cu poftă! Total de acord: una e să nu-ţi placă, şi alta e să nu-ţi pese, iar felul în care sunt “informaţi” românii e parte din ceea ce sunt, ceea ce devin, şi dacă nu iei (şi) asta în considerare, degeaba încerci să faci comunicare. Am închis paranteza şi revin la vorbitorii străinezi.
My “Hip! Hip! Ura!” pentru creativi
Aşa! Deci, cum scriam, “TV and print”, ca variante de diseminare a unui mesaj pur şi simplu nu mi se par suficiente în 2012. De altfel, la finele prezentării domnului la care fac referire aici, am văzut şi coordonatele sale de contact printre care un număr de fax, dar no twitter, no facebook. Una peste alta, prezentarea care mi-a plăcut cel mai mult din panelul doi (cu regret, însă, că nu am putut s-o văd şi pe a Ioanei Mănoiu, GMP), a aparţinut lui Simon Shaw, arhitect şi director de creaţie la Exposure – o specie managerială care prin agenţiile autohtone de PR nu prea ştiu să existe (insist să mă contraziceţi dacă greşesc!!!) dar care ar trebui să -şi facă loc ca personaj cu mintea nepervertită de excel-uri şi monitorizări! Pe drept cuvânt l-am invidiat atunci când a pomenit de briefing făcut de agenţia de comunicare agenţiei de advertising!
Ah, şi apropo de ce spune Andreea, cineva din sală a întrebat care ar fi soluţiile creative pentru o bancă mică axată pe comunicarea b2b. Speakerul căruia îi fusese adresată întrebarea a fost mult prea politicos să nu răspundă, scurt, şi doar atât: “For that, you’d have to hire us!”. WTF?!
Din nou, creativitate! Şi nişte Portret! Cu de toate! :)
În partea a doua am ales discuţia depre creativitate, cu patru prezentări care mi-au plăcut aproape în egală măsură, fiindcă toţi vorbitorii erau pe bune pasionaţi şi amorezaţi de proiectele prezentate ca studii de caz. Foarte bun, am reţinut, mai în glumă, mai în serios, că şi dacă porneşti de la Fraţii Grimm ori Faust, tot la fotbal, Steaua şi Rapid ajungi! :D
În fine, ultima parte a zilei a fost, pentru mine, rezervată relaţiilor cu bloggerii, un panel condus de Sorana Savu la care am avut plăcerea să particip, alături de cele două doamne de la designist.ro, Elis şi Mădălina, şi de cei doi domni de la Foto Union, Cristian şi Radu, ca oameni care avem bloguri specializate. Am povestit, fiecare, cum am început şi de ce, şi am vorbit despre câteva din planurile pe care le avem cu proiectele noastre online – ei mai site-uri, eu mai blog. În fine, ca să nu fie nici o conferinţă fără poze cu pisici (sic!, domnu’ Refresh), dar şi pentru că unii fac Portret de femeie, am prezentat şi eu proiectul Portret de motan, coautor printre rânduri, ştiţi voi cine!
După care am plecat la un alt eveniment, dar asta e o altă poveste, mai de blogger, nu de PR. Şi gata! Reiterez mulţumirile către Manafu şi le adaug şi pe cele pentru Sorana Savu, x2, chiar! Salvatore ştie de ce! :)
Invitat în redacţia Metro acum câteva zile, Karl Lagerfeld, designerul Chanel de origine germană, s-a dat cu părerea asupra câtorva persoane din întreaga lume, de la regina Elisabeta la Michlle Obama pe care a spus că o admiră pentru răspunsul curajos la întrebarea: “Nu vi se par cam strâmte fustele dumneavoastră?”, şi anume “Dar ce nu vă place la fundul meu mare şi negru?!”. Ulterior, şefa comunicării primei doamne a SUA a spus că Michelle Obama nu a făcut niciodată o asemenea declaraţie. Lagerfeld a mai spus despre bărbaţii ruşi că sunt foarte urâţi, iar despre italieni şi greci că au obiceiuri dezgustătoare.
Totuşi, ceea ce i-a adus lui Lagerfel oprobiul public a fost declaraţia despre Adele: “e puţin cam grasă, dar are un chip frumos şi o voce cu adevărat minunată”, una care a ajuns rapid în toate publicaţiile. Fanii artistei au reacţionat foarte dur la această remarcă ameninţând chiar cu boicotarea casei Chanel atâta timp cât designerul german rămâne acolo.
În replică, artista a declarat că e mândră de imaginea ei ca reprezentantă a majorităţii femeilor şi că nu şi-a dorit niciodată să arate precum modelele pe care Lagerfeld le trimite pe podiumul de prezentare”:
I’d lose weight if I was an actress and had to play a role where you’re supposed to be 40 pounds lighter, but weight has nothing to do with my career. Even when I was signing (a contract), most of the industry knew if anyone ever dared say (lose weight) to me, they wouldn’t be working with me. (People)
Într-o declaraţie mai recentă, de ieri, adică, Lagerfeld şi-a cerut scuze pentru “scoaterea din context a declaraţiei sale de admiraţie faţă de Adele”, adăugând că este un mare fan al acesteia şi că abia aşteaptă următorul ei CD.
Nu e prima dată când Herr L. face declaraţii scandaloase, dar e prima dată, cred, când se confruntă c-o asemenea reacţie. Poate şi pentru că majoritatea femeilor nu arată, într-adevăr, ca modelele din prezentările de modă, iar Adele, dincolo de vocea ei într-adevăr specială (şi cu care a avut probleme grave, suferind, nu cu mult timp în urmă, şi o operaţie), reprezintă un model tocmai pentru că a devenit star internaţional fără să arate ca un fotomodel!
Oricine şi-a spus, la un moment dat în viaţă, “nevermind, I’ll find someone like you”, dar nu toată lumea visează să poarte Chanel! :)
Ştiţi deja că am fost în două rânduri în studio la Vocea României şi o să merg şi la finală, pe 26. Ce nu ştiţi e că în spatele prezenţei bloggerilor şi jurnaliştilor acolo se află Diana Zamfirescu, Corporate Communication Manager la Pro TV, cea care are în grijă, printre altele, comunicarea show-ului Vocea României.
În ambele dăţi în care am fost în studio, Diana a fost omniprezentă, în culise, la intrare, în public. În timpul show-ului, stă sus, atentă şi nu lasă laptopul din braţe. Fotograful vine fuga şi îi dă cardurile cu fotografii, iar Diana le alege şi le publică aproape în timp real pe pagina de fb a show-ului, iar mai apoi le distribuie către presă şi către bloggeri. Şi pentru că printre randuri se scrie din perspectivă de PR, voila, să vedeţi că nu e puţin lucru ce face Diana!
(nu sunt diacritice în textul de mai jos, iertare pentru asta, nici nu stau să pun diacritice, că trebuie să mai fug prin oraş până nu mă trezesc cu Moş Crăciun la uşă!)
La fiecare dintre emisiunile la care am fost in studio, in timpul emisiei, tu stai cuminte cu laptopul in brate si lucrezi! Ce faci, mai exact?
Pregatesc materialele de follow-up pentru a doua zi: comunicatul de presa cu momentele cele mai importante din show si selectez din sutele de fotografii pe care le avem in fiecare editie, pe cele mai reprezentative pentru seara respectiva. Un alt lucru care ma tine cu laptopul in brate este updatarea in timp real a paginii de Facebook, facebook.com/vocearomaniei, unde postam atat linkuri cu prestatiile concurentilor/invitatilor din seara in curs, cat si informatii si fotografii de culise, in ideea de a mentine un nivel cat mai ridicat al interactivitatii cu fanii.
Si cand nu e emisie? Cum se pregateste PR-ul pentru fiecare editie?
Intens! :)
Pe langa strategia obisnuita (comunicate de presa care anunta editiile viitoare, interviuri cu antrenorii sau concurentii, sedinte foto), comunicarea noastra este focustata pe informatiile de interes si curiozitatile celor care urmaresc acest show.
Cum ai decis colaborarea cu bloggerii? Ce crezi ca pot oferi in plus, in termeni de comunicare?
Spatiul virtual a luat o amploare extraordinara in ultima perioada iar PRO TV a inceput sa colaborareze cu blogosfera de mai multi ani. Opiniile exprimate in acest spatiu sunt foarte importante pentru noi. Odata ce faci parte din industria media este obligatoriu sa-l integrezi in strategia de promovare. In PR trebuie sa existe cat mai multe tooluri de comunicare, iar, in cazul de fata, blogosfera este unul dintre ele. Unul din ce in ce mai important.
Cu atatea lucruri de facut, mai ai vreme sa ai favoriti in cadrul show-ului? Daca, da, pe cine?
Lucrez cu concurentii inca de la inceputul emisiunii, ajung sa ii cunosc, ba chiar sa ne imprietenim, ii vad nu doar la show-uri, ci si la repetitii, stiu cat de mult muncesc pentru fiecare prestatie. Se intampla ca unii sa aiba o seara nu tocmai buna sau sa fie emotionati peste masura, dar, la fel ca in cazul prietenilor apropiati, esti alaturi de fiecare dintre ei, chiar daca sunt diferiti.
Răspuns de PR :p, eu sunt sigură că are şi ea favoriţii ei! Eu ţin cu Iuliana!
Ce ar fi facut Diana Zamfirescu la Vocea Romaniei daca nu facea PR? Producator, juriu, concurent… sunt multe roluri in echipa.
Ce mi-ar fi placut sa fac? Sa fiu concurent! Vocea insa nu ma recomanda :)
Ce as fi putut sa fac? Probabil productie.
Fara indoiala, in acest moment Vocea Romaniei este cel mai de succes format importat in Romania. Ce crezi ca sta la baza acestui succes?
De cativa ani buni in ProTV show-urile de entertainment poarta un nume: Mona Segall. Este omul care a ridicat niste standarde uriase in ceea ce priveste productia tv si a reusit sa transforme in aur formatele care au ajuns in mana ei. Succesul acesta nu inseamna doar profesionalism, ci si extrem de multa daruire. Iar asta nu se invata. Fie o ai, fie nu!
Chiar si asa, exista carcotasi. Exista, nu? Care sunt reprosurile lor si cum le raspunzi? Eu m’as enerva :)
Carcotasi vor exista intotdeauna, dar constiinta lucrului bine facut e mai puternica decat speculatiile sau comentariile nejustificate.
Ce o sa’ti lipseasca dupa ce Vocea Romaniei este gasita, pe 26 decembrie?
Muzica buna pe care o ascultam in fiecare marti si vineri, desi sper si cred ca ii voi putea reasculta pe fiecare dintre concurenti pe diverse scene sau la posturile de radio.
Si, in fine, PRO TV nu ia vacanta de sarbatori! PR-ul ia? :)
PR-ul are nevoie! :)
Ca in fiecare an de sarbatori, ne impartim in doua tabere : unele stam pe baricade de Craciun si pentru finala de la Vocea Romaniei, celelalte colege ale mele sunt pregatite pentru Revelionul din piata.♦
Prin vremea liceului mergeam destul de des pe munte. La finele unei excursii de genul ăsta, în trenul personal ce ne ducea de la Zărneşti spre Braşov, o ţigancă îşi plimba fustele încercând să atragă muşterii. Mai mult în glumă, am acceptat să-mi ghicească. Chestii generale, baieţi, note, alea alea, cred că aş putea inventa şi eu o prezicere d-asta, oricând, oricui!
Peste nişte ani, am fost în casa uneia dintre ţigăncile cu pretenţii paranormale de prin Mogoşoaia. Nu, nu ca să mi se ghicească, ci pentru un casting la nush ce reclamă. Îmi amintesc că mi-a plăcut încăperea mare, deschisă şi luminoasă şi m-am amuzat că proprietarii stăteau în nişte încăperi din chirpici, în spatele vilei.
Am asistat şi la o demonstraţie de măiestrie şi, admit, am fost… vrăjită, dar nu de acurateţea prezicerilor, în nici un caz, ci de gesturi, de intonaţie, de cuvintele alese, în fine, de tot spectacolul. Femeile astea s-au desăvârşit nu în a ghici, face şi desface ci în a convinge că pot face asta. Sunt atente la orice detaliu spui despre tine şi îl strecoară abil în “ghicire”, ghidându-se, pas cu pas, de gesturile tale de aprobare sau negare a aberaţiilor pe care le debitează.
Mai nou, poliţia face razii la locuinţele pretinselor făcătoare de magie şi le saltă pentru înşelăciune. După ce ieri piradele au vizitat parlamentul, azi a fost rândul lor să fie “gazde”, pentru o scurtă perioadă, cam cât au deschis uşa, înainte să fie ridicate şi duse la secţie pentru a fi anchetate pentru înşelăciune.
Se vehiculează sume imense plătite de unii şi alţii ca să le meargă bine, să li se facă, să nu li se desfacă! Pe bune?! Cât de tampit să fii să crezi că trei pinteni de cocoş virgin, cu două fire din vârf de pană de emu, un ou expirat in martie 2003 şi trei picături de cerneală pelican + un descântec îl vor aduce înapoi pe Gigel, cerşind iertarea şi amorul tău. Cât?!
Şi de parcă nu era suficient, onor presa autohtonă le crediteză la greu numindu-le “vrăjitoare”. Vrăjitoare în sus, vrăjitoare în jos! Chestia asta e pur şi simplu PR şi publicitate deşănţată! Iar cum ţara e plină de proşti, toată campania asta anti “vrăjitoare” nu face decât să atragă atenţia asupra lor şi asupra aşa-ziselor talente. Deci, vă rog, eu: nu mai spuneţi vrăjitoare decât în cazurile în care vreuna chiar a demonstrat ceva în sensul ăsta, lucru de care mă îndoiesc teribil! Nu sunt vrăjitoare, sunt nişte impostoare şi atât!
Restul e PR, gura lumii şi jurnalism ieftin în goana după audienţe.
Acum vreo două luni vă povesteam cum motanul Jack a pus pe jar American Airlines, ditai compania americană de transport aerian, provocând un adevărat dezastru de PR. Pe scurt povestea e aşa: în timp ce se afla, în cuşcă, în custodia American Airlines, urmând să plece, alături de Karen Pascoe, stăpâna sa, în California, Jack a dispărut. Nu se ştie cum, iar American Airlines a refuzat să facă publice înregistrările video care ar fi putut lămuri acest aspect.
Între timp, pagina de FB creată pentru cei care doreau să fie la curent cu operaţiunile de căutare a ajuns la peste 25.000 de fani, iar vocile care criticau American Airlines erau din ce în ce mai puternice, mai multe şi mai furioase, în timp ce compania dădea din colţ în colţ.
Acum vreo 10 zile, Jack a fost găsit, chiar în incinta aeroportului, dar nu de către cei de la AA, ci de către un lucrător vamal, după ce o parte dintr-un plafon s-a prăbuşit odată cu mult căutatul Jack. Motanul era deshidratat, nemâncat, au estimat veterinarii, cam de când se pierduse, asta cu toate că cei de la AA au pretins că au aşezat apă şi mâncare pentru Jack în diverse puncte din uriaşul aeroport JFK.
N-am scris atunci, pentru că starea lui Jack nu era, desigur, prea bună. Update-urile de pe Facebook arătau, totuşi, că motanul se va face bine, şansele păreau destul de mari în favoarea unui sfârşit fericit, chiar dacă, de când a fost găsit, Jack a avut mereu perfuzie în lăbuţă. În plus, de la cădere, bietul motan se rănise destul de sever la spate, avea julituri şi răni care nu se închideau din pricina faptului că era subnutrit de atâta vreme.
După toate încercările de a-l salva, însă, medicii au decis că Jack nu-şi va reveni, că rănile, perfuzia şi celelalte tratamente sunt, oricum, foarte dureroase pentru el, şi că cea mai bună soluţie, în cazul lui, este eutanasierea, aşa că Jack the Cat a murit.
În timp ce scriu rândurile astea, domnul Sony doarme senin pe canapea, lângă mine. Şi nu pot decât să mă gândesc cât de oribil trebuie să fie această experienţă pentru Karen, stăpâna lui Jack, să ai un animal de companie, să ţi-l piardă unii care erau plătiţi să aibă grijă de el, să nu ştii nimic despre soarta lui vreo două luni, apoi să-l regăseşti, să speri că o să fie bine şi, într-un final, să autorizezi eutanasierea lui. Sincer, eu aş muri de gât cu oricine ne-ar pune, pe mine şi pe domnul Sony, să trecem printr-un asemenea coşmar.
Sper că American Airlines vor avea parte de un proces oribil şi de nişte costuri care să-i doară cam pe cât îmi imaginez euc-o doare acum pe Karen şi, de asemenea, de un PR şi mai rău decât au avut până acum – şi cel mai probabil aşa va fi!
Între timp, cei care au avut grijă de pagina lui Jack pregătesc “Legea lui Jack”, una care să oblige companiile aeriene americane la mai multă responsabilitate faţă de transportul animalelor începând cu a le pune zgardă cu GPS în perioada în care le au în custodie. Şi, cu siguranţă, nu se vor opri aici.
Nu, n-am fost la Gală, nu mă mai duc la acest eveniment de prin 2006, cred, când a fost relativ plictisitor. Se poate ca de atunci să se fi schimbat lucurile, SPER că s-au schimbat, dar mai aştept să mă conving.Între timp, observ că lumea nu e aşa cum am visat, vorba cântecului, fiindcă, stimaţi cititori, în anul de graţie două mii unsprezece, la un eveniment la care participă, vorba aia, crema comunicării de pe plaiurile noastre, nu avem un hastag pe twitter. Ceea ce e de-a dreptul demn de subiect de film la Comedy Cluj!
Fiindcă eu am întrebat dacă e, fetele de la The Practice au făcut unul şi au făcut şi live twitting de pe el. Dar atât! The Practice! Deci, întreb şi eu, cum e posibil, la cel mai eveniment cu comunicatori de la noi*, nu doar că #-ul nu devine nr. 1, dar nici măcar nu există! :))
Înţeleg că FIC e aşa, mai conservator, dar mie mi se pare asta o tristă ironie. Foarte tristă şi foarte ironică.
Altfel, notabil că Redescoperă România a câştigat categoria la care a participat – desigur, cum s-ar fi putut altfel?! De notat şi că echipa de la Rogalsky a felicitat echipa #dinromania, desi campania poartă semnătura iLeo, la fel cum am observat şi că Gabi Lungu a felicitat, sportiv, GMP PR pentru a fi fost desemnată ca Agenţia Anului în cadrul ceremoniei. Ceea ce, fireşte, am să fac şi eu: bravo Ioana&Co, felicitări, de altfel, tuturor celer care au câştigat!
La anul, de bucurie, poate avem şi hastag oficial, că o să fie 2012! :)
* sau poate că nu e cel mai cel, fiindcă nu văd decât câteva din agenţiile de top nominalizate (sau înscrise?!)