Din păcate, la noi managerii de presă au omorât multe produse media, unele chiar bune, iar una din probleme a fost lipsa lor totală de imaginaţie şi deschidere la capitolul promovare. Şi acum e la fel: încă se promovează inserturile în locul produsului propriu-zis, iar “ştirile” despre alte canale media din acelaşi trust sunt, de cele mai multe ori, o peltea sinistră, o bidinea cu sirop, cum ar zice colegii din Redescoperă.

Când şi când am mai scris despre chestii pe care un comunicator n-ar trebui să le facă în relaţia cu presa, cu bloggerii sau cu destinatarii unui email! Dar nu m-am gândit să fac o colecţie de chestii pe care cei din PR le fac, iar ziariştii le detestă. Am găsit-o făcută pe LinkedIn, şi am râs atât de tare când am citit mesajul cu tartina încât trebuia să scriu de ea!

Ar mai fi de adăugat că părerile vin de la ziarişti serioşi, nu de tipul “Vezi aici absolut nimic extraordinar dar despre care noi spunem că o să te facă să rămâi prost. De fapt, e un căcat de non-ştire despre funda de la bikinii vreunei starlete de care, oricum, n-ai auzit şi nici nu te interesează să auzi!”

Azi am apucat să termin de cercetat recentul studiu European Communication Monitor, un document anual despre comunicare şi tendinţe în PR. Există şi un rezumat video, dar vă recomand să vă uitaţi la studiu, pentru că are multe informaţii şi procente interesante – pe cele mai importante le-am rezumat mai jos, iar la final găsiţi link spre câteva resurse.

Tendinţele arată că a crescut importanţa comunicării ca funcţie, dar scad bugetele, salariile şi importanţa pe care comunicatorii o au în organizaţii – o să vedeţi că la capitolul ăsta suntem pe la coada Europei. Sunt şi lucruri bune despre România, însă!

Adesea, când mă refer la PR, mă gândesc mai degrabă la industrie, per ansamblu, şi mai puţin la faptul că, dincolo de creativitate, integrare, proiecte frumoase şi strategii deştepte, relaţiile publice reprezintă un business. Poate şi pentru că, deşi am lucrat cu multe agenţii, nu am fost angajată într-o agenţie, iar când eşti freelancer sau lucrezi “la client” lucrurile sunt un pic diferite. Nu că n-aş cunoaşte jocurile şi mecanismele, doar că nu le-am experimentat din perspectiva de om de agenţie.

Oricum, să te baţi cu hăţişurile birocraţiei pe care orice business românesc trebuie s-o înfrunte, să ai grijă de angajaţi, de clienţii actuali, ba şi de ăia potenţiali şi, în timpul ăsta să mai rămâi şi creativ şi la curent cu tot ce mişcă… e o performanţă, indiferent cum o dai!

Ştiu, sunt rea de gură când vine vorba de PR şi pun la colţ tot soiul de practici şi abordări aiuristice în speranţa că cei care au de învăţat vor învăţa să facă mai bine sau măcar să nu-şi repete greşelile.  Şi cum nu sunt puţine exemplele de Aşa NU!, ajung să mă bucur nespus când ajung la mine idei şi abordări care mă încântă. În exemplul de azi, Romtelecom. Da, din nou, ce să fac dacă se mişcă bine?!

Să vedeţi ce ispravă au făcut!

Aparent, nu am scris destul de des despre cum te adresezi, ca agenţie, unui blogger, mai ales dacă ţi-ai făcut lecţiile şi ai intrat pe blogul lui şi ai văzut că bloggerul ăla face, ştie şi scrie una-alta despre relaţii publice. Nu că nu s-ar cuveni să acorzi tuturor aceeaşi atenţie! Sau neatenţie, în cazul ăsta. O, la naiba, neatenţie am zis? Mai bine citiţi “lipsă de consideraţie”! Faţă de adrisant, de agenţia pentru care lucrezi şi, da, şi faţă de clientul în numele căruia trimiţi o invitaţie!

Aparent, în seara aia adormise cu lampa aprinsă, zgribulită pe canapea, cu cartea lângă ea. Nu era o problemă, lampa avea bec LED, probabil că factura n-avea să fie prea mult depăşită. Chiar aşa, ia să trimită datele de consum la Enel, mereu uita chestia asta! Şi ar fi bine să plătească şi factura, dacă tot intră la ei pe site!

Un bip discret venit dinspre telefon îi atrase atenţia. SMS? Nu, cineva o menţiona într-un tweet. Zâmbi, dar nu răspunse. Azi era o zi de bilanţ, avea alte priorităţi.

Sunt puţine situaţiile la care cinismul meu atât de îndelung educat nu face faţă. Cu siguranţă, copiii bolnavi reprezintă una din aceste situaţii. Tocmai de-aia m-a impresionat până la lacrimi iniţiativa unei companii de spălat geamuri din Pittsburg.

Firma se numeşte Allegheny Window Cleaning, iar şeful cel mare, Edward Matuizek, a avut grozava idee de a-şi îmbrăca în super eroi angajaţii însărcinaţi să cureţe geamurile unui spital de copii.

A cheltuit câteva sute de dolari pe costume dar copiii internaţi în spital au zâmbit şi au venit la geam ca să-şi salute eroii. “Toţi angajaţii aveau lacrimi de bucurie în ochi, copleşiţi de bucuria copiilor”, spune Mr. Matuizek.

Pe drept cuvânt. Şi mie mi-au dat lacrimile când am văzut pozele.

“Copiilor le-a plăcut la nebunie, au venit la fiecare geam, au ţipat, încântaţi. Le-am oferit o zi un pic mai bună într-o perioadă nu prea bună”, a mai spus directorul companiei.

E inutil să spun că pozele şi isprava cu pricina au apărut în presa din toată lumea ca efect al unei investiţii de 800 de dolari şi mult suflet şi cam ce poate însemna pentru nişte copii bolnavi faptul că-i văd pe Superman, Batman, Captain America şi Spiderman dincolo de geamul spitalului în care sunt internaţi.

Restul companiilor probabil trimit în continuare comunicate de presă despre cât de eficienţi sunt detergenţii lor de geamuri…

surse: 1, 2

Luni seară am fost la o întâlnire cu noua generaţie de comunicatori, studenţi sau absolvenţi ai unor facultăţi de comunicare. Evenimentul a fost organizat de echipa a doua de la Internship 2.0., proiectul lui Sorin Tudor, şi i-a mai inclus ca vorbitori, alături de mine, pe Andreea Burlacu, Cristi Dorombach, Cristian Manafu, Alex Mihăileanu, Ovidiu Militaru, Dan Petre, Cosmin Pojoranu şi Andrei Roşca.

Admit că părerea mea despre generaţiile viitoare de comunicatori nu e fix cea mai bună din lume şi, deşi bazată pe interacţiuni personale şi profesionale, dar şi pe întâlniri cu mai mulţi studenţi ori masteranzi la comunicare, e subiectivă. Zic asta ca să ştiţi că aveam un soi de prejudecată şi, din păcate, e cam tot acolo. Cu toate astea, îmi dau seama că poate îi judec pe aceşti tineri cu prea multă asprime, aştept ca ei să ştie lucruri pe care nu le-au învăţat fiindcă poate nu le-au fost predate, ca un fel de circumstanţă atenuantă.

(cam trist să zici că educaţia e o circumstanţă atenunantă a tinerilor de azi, nu?)

Acum trei săptămâni, Kate Middleton şi bărba’su, William, s-au dus şi ei în vacanţă, cum se duce tot omul, în Aix-en-Provence, că e un loc frumos! Pe o proprietate privată cu aer princiar, doamna ducesă a făcut plajă topless iar nişte fotografi i-au făcut poze. Pe care, poze, au încercat să le vândă. În Marea Britanie n-au reuşit (ori e super disciplină, ori ăstora chiar le place tânăra familie regală!), dar au reuşit în Franţa, la revista Closer, care le-a şi publicat, urmată de o publicaţie italiană. Ambele reviste îi aparţin lui Silvio Berlusconi.