December 20

Poveste de Crăciun

A fost odată un viitor. Şi era trist şi sumbru precum feţele oamenilor care-l populau. Bucuria era doar un zvon menţionat în cărţile vechi de istorie, fiindcă, vezi bine, nimeni nu mai ţinea minte exact ce-i aceea şi cum se fabrică ea. Dar nici nu le păsa.Toate cele erau automatizate, oamenii comunicau din ce în ce mai puţin şi, pentru că nu ştiau ce-i aceea bucurie, nu mai râdeau, nu se mai îndrăgosteau. La naiba, nici măcar nu mai înjurau! Puţinele emoţii rămase erau exprimate în LIKE-uri şi UNLIKE-uri pe reţeaua socială. Da, în viitor era o lume cam sinistră. Sau cel puţin sper că aşa ni s-ar părea nouă, acum.

În iarna când s-a petrecut istoria, Milena Escu avea să împlinească 10 ani, un deceniu chinuitor, fiindcă Milena era o Ciudată. Încă de când îşi putea aminti, zâmbise şi se bucurase de cele mai mici detalii. Prefera puţinele petice de verdeaţă rămase intacte în locul blocurilor înalte de beton şi îi plăceau culorile mai mult decât orice.

La început, părinţii ei, Eştii, speraseră că se va adapta, dar, nu! Milena continua să zâmbească şi nimeni nu avea habar cum s-ar putea îndrepta acest lucru. Îi năruiseră copilăria cu uniforme gri, într-o şcoală cenuşie, însă până la urmă au fost nevoiţi să accepte că acest copil era pur şi simplu handicapat. O ruşine!

Milena acceptase fără voie acest statut, de ciudată puţină la minte, dar se gândea mereu cum ar putea îndrepta lumea. Ar fi vrut să se întoarcă în timp, dar îi era teamă de ce ar putea descoperi acolo. Totuşi, când găsi o pagină dintr-o carte veche în care scria ceva despre o sărbătoare ciudată numită Crăciun, se decise să încerce.

Teleportarea în timp nu era complicată, dar nimeni nu mai încercase, pentru simplul fapt că pe nimeni nu interesa trecutul. Milena a introdus coordonatele, închise ochii şi apăsă pe buton. 2010, vin!

***

Cu doar câteva decenii mai devreme…

Era seara de Ajun, iar mulţimea ieşise pe străzi pentru ultimele pregătiri de Crăciun. Milena urmărea curioasă tot acest ritual, încercând să descifreze bucuria pe chipurile oamenilor. Se simţea îmbrâncită şi aruncată ici şi colo, în urechi îi bubuiau sunete ciudate ce se tot repetau, becurile colorate şi farurile îi luau ochii. Intră într-un magazin. Un bărbat ciudat îmbrăcat, în haină roşie tivită cu blană artificială, murdară, flutura un instrument necunoscut, zgomotos. Se decise să-l întrebe:

– Domnule, nu vă supăraţi, ce-i acela Crăciun?
Bărbatul răspunse răstit:
– Acum e Crăciun, perioada aceea din an în care mă obligă să mă îmbrac în costumul ăsta ridicol!
Lângă bărbat, văzu o femeie cu multe pungi.
– Doamnă, nu vă supăraţi, ce-i acela Crăciun?
– O mizerie! Trebuie să cheltuim o groază de bani ca să luam lucruri nefolositoare pentru oameni nerecunoscători, zise femeia, înşfăcând încă o vază de pe raft.
Nedumerită, Milena ieşi în stradă, aproape lovindu-se de o arătare care stătea chircită la uşa magazinului.
– Domnule, nu vă supăraţi, ce-i acela Crăciun?
Arătarea rânji.
– E cea mai bună perioadă din an, când toată lumea e deschisă fie la pungă fie la buzunare. Cumperi un portofel? Îl dau ieftin.

Milena nu cumpără nimic. Continuă să meargă pe străzi întrebând oamenii ce-i acela Crăciun, fără ca răspunsurile lor să dezlege misterul bucuriei despre care citise în pagina pierdută de carte. Vedea peste tot oferte de Crăciun, promoţii de Crăciun, cântecele pe care le auzea evocau momente magice, dar bucuria părea să lipsească cu desăvârşire din toată agitaţia. Şi era aproape miezul nopţii.

Poate ar fi trebuit să mă întorc şi mai în urmă, ca să pot înţelege, se gândea Milena. Apoi îl văzu.

Bătrânul zâmbea puţinilor trecători, împărţind cele mai bune fursecuri calde din lume.
– De ce faci asta?, îl întrebă, apropiindu-se.
– Pentru că asta înseamnă Crăciun, să dăruieşti şi să te bucuri de zâmbetele celorlalţi.
– Bine, dar ceilalţi oameni sunt atât de grăbiţi, de preocupaţi… Care e secretul tău?
Nu e nici un secret, micuţo. Totul e să te opreşti preţ de o secundă si să nu uiţi, cu nici un chip, să zâmbeşti!

Milena zâmbi, în timp ce ronţăia un fursec. Parcă se oprise vremea. Ridică privirea. Bătrânul dispăruse dar în locul lui stăruiau arome de scorţişoară, anason şi vanilie…


Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 20/12/2010 by ruxandra in category "de suflet

14 COMMENTS :

  1. Pingback: Tweets that mention Poveste de Crăciun « pr intre randuri -- Topsy.com

  2. Pingback: Quickies « pr intre randuri

  3. By Emiliana Buhac on

    Minunata!… Pe…sufletul meu… ;) Sper grozav…sa nu ajung sa traiesc vremurile din viitorul acela…(care par destul de aproape… :( – Ma duc cu gandul la “Equillibrium” – ce pare din ce in ce mai putin SF)… Faina poveste! ;)

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      Multumesc mult si eu, Emiliana! Eu sper ca vom rontai toti fursecuri calde si ne vom aminti mai des ce e important si ce nu :)
      Sarbatori faine sa ai!

      Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      Multumesc, Daniel! Asa cum am mai zis, sper ca e SF si ca nu vom ajunge niciodata sa ne exprimam emotiile si bucuriile doar prin LIKE pe retelele sociale!
      Sa aveti sarbatori magice! Stii ca se poate ;)

      Reply
  4. Pingback: Postscriptum la 2010 « pr intre randuri

  5. By costelus on

    Ce impresie de piti de doi bani mi-ai lasat cind ti-am citit in primavara articolele pe Pandora… Chiar nu stiu cum ai reusit! Noroc ca ti-am gasit blogul (ala cu ilinca dima) si s-au mai clarificat lucrurile :)

    O poza cu motanu’ galben nu mai pui?

    La multi ani!

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      in primavara, pe pandora, am publicat una dintre cele mai faine chestii pe care le’am scris vreodata, ca veni vorba. deci cred ca ma confunzi cu al’cineva de pe’acolo.
      La multi ani si tie!

      Reply
  6. By catalin on

    Daa, chiar e frumos articolul ala! Acuma l-am citit de-abia. Nu, nu te-am confundat cu altcineva, cu mici exceptii mi se pare ca esti o alta persoana pe pandora si o alta persoana aici.

    Reply
  7. By catalin on

    Hmm, aici nu sint de acord si zic ca publicul vi-l alegeti voi. Bine, pentru a avea traficul cel mai mare, stii bine care-i reteta: pornografie, scandaluri si fotbal. Daca nu vrei neaparat un trafic urias mai sint variante. Uita-te de exemplu in zelist sa vezi ce trafic are si acum, la doi ani de la inchidere, blogul teroristei.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      traficul pandora nu e treaba mea dar, da, scrisul acolo presupune o abordare putin diferita de cea de aici. si, in mare parte, da, e din cauza publicului. ma rog, nu ca eu n’as crede in ce scriu, si aici, si acolo.

      Reply

Leave a Reply to Emiliana Buhac Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *