Mi-am uitat telefonul acasă. Eu nu fac aşa ceva. Partea amuzantă (singura!) , e că fix ieri îi spuneam cuiva că eu nu cred în “mi-am uitat telefonul acasă”. Deci, da, mă scuzaţi, nu mai zic, nu mai fac. Aveam opt apeluri ratate si două sms-uri niţel furioase.
Fireşte, am fost convinsă că l-am uitat în taxi, pentru că ştiam că m-am întors din drum să-l iau. Adevărul era la mijloc, mi-a alunecat pe palier. L-a găsit o vecină şi mi l-a dat. There is magic, after all!
***
Azi am fost să iau cărţile cu basme câştigate de Mădălina la licitaţie şi în drum spre Jurnalul m-am oprit la o florărie să iau nişte ponsettii. Cele rele să se spele, cele bune să se’adune.
În florărie, vânzătoarea şi o doamnă mai în vârstă. Scot o cască dintr-o ureche, zic ce vreau şi în timp ce le împacheta “de cadou”, cred că mi-am dat sonorul mai tare la fredonat – ce vreţi, sunt dezgustător de bine dispusă zilele astea! Fază la care vânzătoarea zâmbeşte şi zice, Uite ce mai cântă domnişoara, îţi vine să te iei după ea, aşa bună dispoziţie, ar trebui să luăm exemplu, să zâmbim şi noi mai des. Cât de tare e asta, apropo de Povestea de Crăciun scrisă azi dimineaţă?
(acum, între noi fie vorba, domnişoara cânta “In for the kill”, că i-a rămas pe creier de ieri, da’ nu e bai, era un cântec, ok? Se pune!)
***
La JN, ca un făcut, răsăreau pe hol fix oamenii care-mi sunt cei mai dragi pe-acolo, m-am bucurat mult de revederi. Mda, sunt sentimentală uneori.
Dincolo de asta, însă, am întâlnit cel mai bestial căţel în imaginea de pe monitorul domnului Victor Stroe, căruia îi şi mulţumesc pentru că mi-a dat voie s-o postez aici. Ea e Snoopy:
Căţel de fotograf profi, nene, uite ce “obiectiv” are! :)))))