September 12

Nu mai daţi bani cerşetorilor!

Săptămâna trecută, pe la şapte seara, venind dinspre birou, în faţă la Ibis Gara de Nord mă abordează o tânără bâguind ceva în engleză. Eu vorbeam la telefon, nu eram foarte atentă la ce-a spus dar, crezând că vrea o lămurire, o direcţie, ceva, şi cunoscând amabilitatea compatrioţilor mei, am închis telefonul şi i-am acordat atenţia mea.

Într-o engleză foarte corectă, cu toate verbele la timpii şi locul lor, cu vocabular destul de extins, tânăra mi-a spus că a fost prăduită în frumoasa noastră capitală şi că ar trebui să ajungă la Iaşi neapărat dar, ce să vezi, nu mai are cu ce! Şi oare n-aş putea s-o ajut eu cu ceva bani pentru “fuel” şi când ajunge ea la Iaşi, unde are prieteni, să mi-i trimită înapoi?! Uite, maşina, zicea ea, puţin mai încolo, e cea verde.

Că Bucureştiul e plin de şuţi nu e un secret pentru nimeni şi nici faptul că străinii sunt pradă uşoară pentru ei. Textul fetei era mai mult decât corect, încercând chiar să-mi inducă jena de a fi contemporană şi conaţională cu nişte oameni atât de răi şi fără suflet încât au putut să fure de la o biată fată, şi străină pe deasupra! Şi, cum ziceam, engleza era bună.

Nu i-am dat nimic, fiindcă nu dau oricum bani la cerşetori, poate să mi se spună şi povestea poveştilor odată cu mâna întinsă, dar n-am putut să nu remarc metoda şi să mă gândesc că, atâta timp cât se afla în faţa mea cu povestea cu pricina, probabil că i-a mers cu alţii. Singura hibă: pe o rază de 50 de metri, cât puteam eu să cuprind cu privirea, şi în direcţia indicată de ea, nu era absolut nici o maşină verde.

Şi tot apropo de asta, ieri, într-o benzinărie din Aiud, am fost asaltaţi de-a dreptu’ de doi copii, un băiat şi o fetiţă (cu cei mai incredibil de frumoşi ochi verzi-albaştri), teribil de agresivi şi de insistenţi deşi au fost refuzaţi, scurt şi ferm, din prima, de toţi cei cinci ocupanţi ai maşinii noastre. S-au cărat de lângă noi abia când am pomenit ceva de spălat geamurile maşinii pentru bani, dar a durat ceva până în acest moment.

Pricep că e multă lume necăjită, serios, iar mila e un sentiment ce nu-mi e străin. Dar cerşetoria nu are nici o legătură cu asta. Am citit multe articole despre asemenea specimene care fac bani serioşi din această activitate. Şi, nu, nu e vina lor că pot trăi pe spinarea altora. E vina celor care le dau bani. Exclusiv.



Tags: , , , ,

Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 12/09/2011 by ruxandra in category "ţara mea de d'oh!

14 COMMENTS :

  1. By diana on

    ceva de genu mi s-a întâmplat mie la roma. o tânără (nu, nu era româncă) stătea la metrou cu un rucsac în spate, spunând că i-a fost furat portofelul şi n-are bani de bilet. în naivitatea mea chiar am crezut-o şi i-am dat. ei bine, nici nu m-am îndepărtat bine şi a folosit aceeaşi scuză şi cu altcineva.

    Reply
  2. By Piticu21 on

    am patit si eu asta :)
    io i-am dat lu ala bani, dar cand l-am vazut a doua seara in fata blocului cersind la fel i-am aratat obrazul si a rupt-o la fuga

    Reply
  3. By Carmen on

    Am patit exact acelasi lucru acum vreo 2 saptamani in Bucuresti. O domnisoara draguta, tanara, imbracata bine ( business casual) m-a oprit pe o strada in centru si mi-a spus exact aceeasi poveste…:)
    “Sunt din Iasi, am venit la training in Bucuresti, am fost jefuita, imi trebuie doar bani de benzina”…
    Eu am intrebat-o de ce nu isi roaga colegii de la training sa o ajute ….a plecat suparata…

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      dada, exact! se supara si te fac sa te simti aiurea daca nu’i “ajuti”. astia sigur au vazut filantropica :))

      Reply
  4. By zoologika on

    La prima poveste i-as fi cerut fetei sa-mi dea mie niste bani ca nu stiu engleza si ca sa o ajut as vrea sa fac niste cursuri, sa am si eu o sansa in viata.

    La a doua situatie parintii trebuie gasiti si stalciti in bataie.

    Mai e o situatie de-a dreptul patologica. E nevoia unora de a primi lucruri moka, chiar daca nu au ce face cu ele. Patita la un Btl in Oradea.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      aaa, asta cu lucrurile moka cred si eu ca e patologica. mie mi s’a intamplat cu un frigider (l’am dat, nu l’am luat)… o sa povestesc odata! :)

      Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      ba da, mereu vor exista oameni care au nevoie. dar asta nu inseamna ca cei prea lenesi ca sa faca ceva trebuie incurajati

      Reply
  5. Pingback: Mâna întinsă care spune o poveste credibilă…- Elena Cîrîc

  6. Pingback: Marketeer.ro – digital marketing pioneer » Sarlatanie fara frontiere: Azi, domnisoara Igor de Slovenia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *