January 2

Copil în Epoca de Aur

Pentru că vremea însorită de iarnă îmi descumpăneşte sistemele care spun că acum ar trebui să fie vijelia a mai mare, zăpezi şi, în general, iarnă, nu primăvară, am ales să lenevesc prin casă azi alături de ceai fierbinte, stafide uriaşe şi Domnul Sony pe post de pled peste picioare.

Zilele astea am primit comanda de la Editura All şi câteva cărţi ca dar de Crăciun, astfel că lista To Read e destul de bogată la început de an. Prima pe care am terminat-o se numeşte Copil în Epoca de Aur şi conţine câteva povestioare delicioase despre distracţiile copilăreşti din vremurile comuniste. Dan Cârlea (camionagiu.ro) este cel care rememorează, cursiv şi cu umor, poznele şi peripeţiile copilăriei, de la ţevile pentru cornete până la interminabilele cozi la lapte, ouă, salam… orice!, de la febra playerelor şi casetelor video până mica bişniţă cu săpunuri, carne, pachete de vată sau chiar hârtie igienică.

De citit, întru zâmbitoare aducere aminte pentru cei care au prins vremurile epocii de aur, sau pentru cunoaştere pentru cei care nu le-au prins. Sincer, eu cred că noi, cei care ne-am trăit copilăria până în ’89 am fost ceva mai câştigaţi, în pofida tuturor lipsurilor. Dar e posibil să fiu subiectivă… :)

Cartea se găsește în București, la Librăria Bastilia din Piaţa Romană, iar pentru cei care nu sunt din Capitală se poate comanda aici.


Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 02/01/2012 by ruxandra in category "Carte

1 COMMENTS :

  1. Pingback: Lansare Copil în Epoca de Aur cu bloggerii în Club El Dictador 9 decembrie 2011 | camionagiu.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *