December 18

Dă-o naibii! Mâncare de pisici doar cu reţetă!

Purcelino, defunctul motan al părinţilor, era îngrozitor de lacom. Ar fi mâncat nonstop, oricât, orice, de la ciorbă şi păstăi de fasole albă până la frişcă, brânză, orice fel de carne, ouă şi, odată, l-am văzut înfulecând şi o felie subţire de ceapă! Înainte să moară, pe la 15 ani, avea vreo 12 kile şi era atât de gras încât abia se mişca! Dar era simpatic, în felul lui, foarte iubitor, iar mama îi spunea Păsărel! Ai mei îl învăţaseră la mâncare de pisici cu porţia, dar îl alintau, atunci când mâncau ei, ba cu una, ba cu alta. N-am reuşit să-i dezvăţ şi încă mă mir că motănoiul uriaş a trăit, totuşi, o viaţă lungă de pisică!

Când l-am luat pe domnul Sonz mi-am propus o educaţie diferită, astfel că a fost învăţat de mic că găseşte oricând mâncare în castronul lui, aşa că nu e nevoie s-o mănânce pe toată odată. Cu riscul de a-i crăpa burta, am făcut asta din ziua 1 în care a venit cu mine acasă, deşi îmi imaginam că e mort de foame: Sony, aşa semibirmanez cum e el, a fost adoptat de pe stradă. În primele două zile a mâncat cât a putut de mult şi ar mai fi mâncat şi peste, cred, dacă n-ar fi fost un pui mic şi nătărău care mai trebuia să se şi joace şi să doarmă. După aia a priceput că acolo e mâncarea lui, că nu i-o ia nimeni şi că e ok să mănânce doar când îi e foame sau are chef de o gustare. Vizitează castronul de câteva ori pe zi, ia două bobiţe, se cară, mai doarme, mai ţopăie, mai dă o fugă la castron, şi tot aşa.


Mâncare de oameni n-a primit aşa că, ştiind că cerşitul n-are efect, a renunţat. Îi dau, din când în când, peşte şi carne de pui, uneori cremă de zahăr ars. I-am luat Whiskas cu pernuţe până când a făcut ceea ce medicul a diagnosticat drept dermatită: îi căzuse o bucăţică de blană, cam cât o monedă de 50 de bani, se scărpina rău, ce să mai!, nu era a bună. De atunci, la recomandarea medicului (în care am deplină încredere şi pe care îl recomand oricui mă întreabă, apropo!), am cumpărat doar Hill’s şi Royal Canin. Din când în când, preventiv, Domnul Sony primeşte boabe de dietă care se cheamă, complicat, aşa: Royal Canin Veterinary Diet – hypoallergenic DR 25.

Nu îi plac prea tare, dar mi s-a părut că iar e iritat pe piele, aşa că l-am trecut la dietă şi iritaţia a dispărut.

PROBLEMA CU MÂNCAREA ŞI REŢETA!

Azi, când am fost la magazinul din piaţă să-i iau mâncare, am aflat că nu voi mai găsi diete speciale – nici de la Hill’s, nici de la Royal Canin, pentru că importatorii le mută exclusiv în cabinetele veterinare! Ok, ştiu că dietele speciale, veterinary astea, sunt doar cu recomandarea medicului. Dar noi avem aşa ceva! Acum trebuie să mă duc, de fiecare dată când i se termină mâncarea lui Sony, la veterinar ca să cumpăr mâncare?! Şi, probabil, la preţuri sensibil mai mari decât aceleaşi boabe cumpărate din piaţă?! Păi de ce, mă, păi de ce?! De ce să-mi complicaţi mie viaţa, deţinător de pisică şi cheltuitor de bani în sensul ăsta!, în loc să mi-o simplificaţi?!

Aceste diete speciale – e valabil şi la Hill’s, acolo le zice Prescription Diet – nu au contraidicaţii, sunt mai scumpe, şi, odată ce medicul îţi zice că sunt ok, una sau alta, pentru orice probleme sau riscuri ar prezenta pisica, le iei de la petshop. Atât de simplu! Dar, nu! De ce să nu facă toată lumea nişte bani în plus de pe urma faptului că cei care au animale vor fi, în cele din urmă, dispuşi să se ducă la veterinar când trebuie să le ia mâncare?!

Mi se pare foarte anapoda şi cred că o să aleg soluţia “pe sub mână”, adică o să-l rog pe nenea de la piaţă să facă el rost de unde făcea şi până acum. Şi aia e! Dar nu mi se pare în regulă!

(Bineînţeles că panarama blondă doarme bine-mersi! Ce ştie el de mâncare, reţetă şi alte bazaconii!)


Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 18/12/2012 by ruxandra in category "domnul Sony", "ţara mea de d'oh!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *