December 28

Lecţiile lui 2012

Teoretic, zilele astea ar trebui să facem bilanţuri şi să tragem diverse linii, eventual să ne lăudăm cu ce am făcut, dacă avem cu ce. Nu c-aş duce lipsă de asta, dar  parcă nu mi se pare atât de important ce am făcut ci, mai degrabă, lecţiile pe care 2012 mi le-a dat şi pe care, sper!, le-am învăţat. Una dintre ele, poate cea mai importantă, este iertarea.

Fără a avea pretenţii de iertări divine, ca în Tatăl Nostru, cred că totuşi uităm că şi noi suntem datori, din când în când, cu reevaluări, pentru a verifica dacă ceea ce ne pretindem a fi reprezintă echivalentul a ceea ce suntem, de fapt. Am făcut exerciţiul ăsta azi, cât de autentic am putut, faţă în faţă cu mine. Nu iese rău, chiar şi când nu e bine, pe alocuri încă mai am nişte zâmbete de şters şi pus în locul lor sprâncene ridicate. Deşi experienţa îmi arată că, de fapt, ar trebui să fac exact invers. Eh, lecţia asta n-am învăţat-o încă!

Anul ăsta am pierdut un prieten şi am aflat că nu orice “De ce?” are sau trebuie să aibă răspunsuri. În fapt, nu orice “De ce?” trebuie rostit, cerut, pretins, ca o socoteală, ca o răfuială. Uneori pur şi simplu nu contează, e o înţelegere peste înţelegere. Să nu mă răfuiesc şi, da, să iert, au fost, pentru mine, lecţiile lui 2012 şi sunt aproape mândră de felul în care le-am dus, sper, la bun sfârşit!

Am mai învăţat că momentele frumoase trăite cu precauţie au modul lor ironic de a se răzbuna când îţi e lumea mai dragă aruncându-ţi cu precauţia peste nas şi că fix atunci când renunţi să mai ai aşteptări, ce să vezi?!, lucurile se întâmplă! Mă rog, asta din urmă e o lecţie reluată şi cred că încă e nevoie s-o mai repet de câteva ori! :))

Nu cred că am învăţat să am răbdare, aparent îmi lipseşte această însuşire, dar cred că am deprins distragerea atenţiei cu altele, ca la copii, în aşa fel încât să nu mai bat cu piciorul în podea când nu se întâmplă lucrurile mai repede, ci să găsesc altceva de făcut între timp!

Pentru anul viitor nu am rezoluţii pe care să simt nevoia să le împărtăşesc. Am planuri, da, şi nu sunt dintre cele mai mici, chiar dacă 13 ăla pare descurajant! Până la urmă, superstiţiile sunt doar în mintea noastră!

An bun să sfârşiţi, vă doresc, şi an minunat să începeţi!


Tags: ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 28/12/2012 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

6 COMMENTS :

  1. By MissBodescu on

    Nici eu nu prea inteleg nevoia oamenilor de a-si striga in gura mare dorintele, rezultatele, etc.
    Mi se pare mult mai potrivit sa ne gandim ce am invatat, si ce nu am reusit inca sa aprofundam.
    m-ai pus la introspectie :)

    Reply
  2. By altadata on

    chestia cu iertarea este draguta insa eu cred ca impartind lucrurile in important, neimportant, neutru etc., ai reusit – sau nu, sa muti ceva dintr-o categorie in alta. daca ceva continua sa fie important este mai greu sa ierti. am tot auzit ca sunt foarte putine lucruri importante – zic multi – insa cred ca toti avem tendinta sa ne agatam de toate alea. una din lectiile pe care eu le repet in fiecare an este sa reduc numarul lucrurilor pe care le consider importante. nu imi este clar cat de eficient am fost anul asta dar nici nu mi-am facut inca evaluarea :). oricum felicitari pentru realizari si mult succes cu planurile. e o vorba ca orice plan e mai bun decat niciun plan. cu 13 ca numar eu zic sa nu iti faci prea multe griji, mai ales ca parerile sunt impartite. eu sper ca toti sa avem un super 13 si sa ne mai auzim.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      de auzit, sigur, ca a trecut apocalipsa. cat despre iertari, e important pentru ca, daca nu inveti asta, cari lucruri dupa tine la nesfarsit.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *