October 27

Despre freelancing in PR

As vrea sa spun c-am fost multumita cand am coborat azi de pe scena PR and The Web by BIZ, dar n-am fost.

Am niste motive pentru care n-am fost, motivate si ele, la randul lor. Dar nu vreau sa-mi acord circumstante atenuante pentru ca nu sunt mai putin stricta cu mine decat sunt cu ceilalti. Insa vreau sa reiterez si sa adaug unele lucruri in ceea ce priveste discutia despre freelancer-i (in comunicare).

Timpul.

E greu, mai greu decat isi imagineaza majoritatea celor care se duc zilnic la birou. Ei pleaca in treaba lor cand “suna clopotelul”, eu nu, asa ca libertatea aia de a-ti face programul cum vrei tu e un mit. Da, exista o flexibilitate in functie de numarul si marimea proiectelor, sunt perioade mai pline in care nu ma opresc decat ca sa dorm un pic, si perioade mai relaxate in care presiunea e mult redusa.

Si pentru ca stiu ca cei carora le-am strans mana si le-am spus “facem” conteaza pe mine, pe experienta si expertiza mea, nu prea externalizez decat activitati mici, cum ar fi transcrierea unui interviu sau documentari dupa brief-uri foarte precise, iar asta se intampla extrem de rar fiindca sunt oricum mai linistita daca le fac eu pe toate, my way.

E greu, cum ziceam, mai ales daca apar urgente (“Poti sa ne ajuti cu asta pana maine, te rog? Stiu ca am zis ca ne descurcam, dar daca poti…” – s-a intamplat fix azi pe la ora 17, inainte sa vorbesc. Si nu prea vrei sa spui nu), dar ar fi incorect sa ma plang de asta: imi place prea mult ce fac. Mai mult, nici cand eram angajata nu socoteam pe ceas orele de program.

Din punctul meu de vedere lipsa de constanta sau ritm si, implicit, nesiguranta – nu a zilei de maine, dar a saptamanii viitoare (vorba vine).. tot ce se poate! – reprezinta cel mai neplacut lucru si, probabil, cel mai important motiv pentru care as reveni in pozitia de angajat. Asta, si pentru ca lucrand solo imi pare rau ca am mai putine ocazii sa-i invat pe unii mai putin experimentati sau sa simt ca realizez constructii mai mari, care schimba ceva, nu doar proiecte, felii.

Banii.

Nu e rau, de ce sa zic?, dar inconstanta si intarzierile pot deveni uneori frustrante. Nu-mi plac discutiile de bani si, cand vine vorba s-o fac pentru mine, admit ca nu sunt cel mai bun negociator. Pentru cei cu care lucrez, insa, negociez la sange :)

Cum am inceput

N-a fost o alegere, dar acum sase ani, cand am plecat de la “patron”, aparent eram deja supracalificata (sau prea scumpa) pentru o pozitie de agentie. Nu ma gandisem la varianta asta, insa a aparut oportunitatea unei colaborari cu un client, apoi alta, apoi alta… Si s-au facut sase ani. Sunt organizatii cu care lucrez de la inceput, si, in general, prefer sa lucrez pe termene lungi fiindca e mai potrivit pentru genul de lucruri pe care m-am specializat in ultimii ani: strategie (comunicare, brand, eveniment, CSR) si content – cu tot ceea ce implica termenul si in orice mediu, de la strategie, la creare, pitch, cand/daca e cazul, orice legat de content. Si, desigur, sunt tot timpul atenta (unii ar zice obsedata) ca tot ceea ce fac sa se inscrie in obiectivele mari de comunicare pe care le au cei cu care lucrez, sa aiba sens, sa aiba fir rosu.

Cum lucrez

Fiind in relatii de durata, fie ca e vorba de o colaborare cu fee lunar, fie ca e vorba de proiecte, cumva imi raman in background zonele de interes ale clientilor chiar si cand nu avem ceva ongoing. Mi s-a intamplat de mai multe ori sa vad un articol sau un status sau vreo alta noutate la care sa consider ca ar trebui sa reactioneze si sa trimit un mesaj in sensul asta, si chiar sa mi se urmeze sfatul… si sa nu facturez asta. Sau sa mi se ceara sfatul, in afara unui flat fee sau a unui proiect, sa-l ofer, si nici asta sa nu facturez. Nu e despre bani in primul rand, e despre incredere si construit relatii.

(Sunt conectata aproape tot timpul iar dupa atatia ani in profesie, chiar si fara sa vreau, vad aproape instant daca ceva este o oportunitate sau ar putea deveni o amenintare)

Altfel, majoritatea timpului lucrez de acasa, dar merg la intalniri cand trebuie  si,uneori, daca e cazul, lucrez de oriunde e nevoie.

Bonus

Imi pasa. Imi pasa ca ceea ce fac sa fie bine si sa se inscrie in obiectivele de business si valorile brandurilor cu care lucrez. Sunt onesta, nu spun niciodata “ok” daca nu cred asta pentru ca, pe termen lung, nu e bine nici macar pentru mine. Si pentru ca nu e corect. Prin urmare, daca nu e ok, spun. Uneori se tine cont, alteori, asa cum s-a intamplat recent, renunt la colaborare.

Era un proiect de care m-am atasat foarte tare din motive personale, am lucrat impreuna o strategie, dar pana la implementare clientul a facut ajustari pe ea, si nu mici. Nu aveam nici o problema sa le pun in practica, tehnic, doar ca n-am fost de acord ca-s benefice asa ca am decis ca mai bine renunt cu totul la colaborare.

Da, sigur ca pot sa fac si lucruri care nu-mi plac, dar – si probabil asta e cel mai mare avantaj al freelancingului – nu trebuie.

Va urma“-ul

Nu stiu. Sunt intr-o etapa in care vreau mai mult (din nou, nu despre bani e vorba!), si asta probabil inseamna altfel, desi inca nu m-am decis ce si cum, doar cochetez cu niste idei.

Deocamdata am inceput o noua colaborare, ma obisnuiesc cu un stil nou de a lucra, si inca ma gandesc sa scot din sertar un proiect in care cred dar care, cumva, desi necesar, nu m-a miscat suficient cat sa-l pornesc. Poate la anul…

***

Nu-mi dau seama daca mai era ceva de zis. Intrebati si raspund. A fost greu de scris, nu vorbesc decat in context despre ce fac eu fiindca nu cred ca e despre mine ci despre cei cu care lucrez.

Postul nu are diacritice pentru ca l-am inceput pe telefon, in aeroport, l-am continuat in avion si l-am terminat la hotel, tot pe telefon. Imi statea pe cap nemultumirea fata de vorbitul de azi, de la conferinta, si era musai sa scriu asta azi. Dupa ce prind avionul (chestie la care ma gandeam un pic si pe scena, recunosc) si dupa ce termin ce mi s-a cerut mai devreme – de altfel, asta am facut imediat ce-am ajuns in camera. Si-uite-asa “azi” s-a facut “maine”.

Poza cu Max a fost in background cat am vorbit fiindca e draguta – atata tot. Si se poarta pisicile… inca!




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 27/10/2016 by ruxandra in category "PR sau piar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *