October 25

Creativitate & Advertising: omul sau robotul?

Ce urmează în creație și advertising? Foarte pe scurt, roboți. Ne-a zis-o Shun Matsuzaka, de la McCann Japan, ieri, la IAA Global Creativity Conference, chiar înainte să adauge, liniștitor, desigur, că în următorii zece ani se estimează că vreo 45% din munca celor care prestează în creație ar putea fi înlocuită de roboți.
Mai citisem niște analize din astea și am zâmbit ușor condescendent a ”n-are cum”…

… până când băiatul ăsta ne-a arătat două reclame pe același brief, una făcută de om și alta făcută de robot, AI CD beta pe numele lui. Clientul a fost un brand de tablete mentolate pentru împrospătarea respirației, Clorets Mint Tab, iar mesajul cheie era Respirație proaspătă instant și care durează zece minute.

Să urmărim împreună cele două execuții, chiar sunt curioasă care dintre ele vă place:

Spoturile au fost obiectul votului public și cel făcut de om a câștigat cu doar 54% în preferințele publicului, în timp ce vreo 200 și ceva de creativi de la o conferința internațională au spus că preferă versiunea robotului. La București, audiența a fost ușor prea prețioasă, probabil, ca să ridice mâna și să-și indice preferința (în general interacțiunea sală-public e destul de anemică pe la conferințe, nu înțeleg de ce), dar, pentru cât contează, eu am votat cu versiunea robotului – nu vă zic de ce, că vă prindeți cine ce spot a făcut. Deci? Cine ce spot a făcut și care vă place? – chiar sunt curioasă.
A. El e AI CD:

Altfel, sunt oricând gata să admit că niciodată un om n-o să reușescă să proceseze date cât poate s-o facă un robot, deci 1-0 pentru roboți. Iar dacă până acum eram sigură că nici o mașinărie nu poate fi un oponent demn de un om creativ, mai nou încep să am oarece dubii. Până la urmă, și emoțiile (și exprimarea lor) reprezintă tot o formă de învățare și noi oricum nu suntem capabili să aflăm și procesăm tot ce s-a scris, făcut, descris ca simțire omenească, dar robotul e. Bașca, la exprimat emoții suntem, de multe ori, foarte proști. Beta n-o să spună niciodată ”Am rămas fără cuvinte”…




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 25/10/2017 by ruxandra in category "PR sau piar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *