October 17

MeToo: femeile au avut curaj. Acum e rândul bărbaților.

Azi am citit zeci de statusuri cu #metoo, și asta e doar ce mi-a arătat Mark cu algoritmul lui. În realitate cred că sunt zeci de mii în .ro și milioane în lume. Am citit poveștile prietenelor mele – virtuale sau nu – și, mai spre final de zi, când s-a mai ostoit ritmul treburilor, cumva, nu știu clar de unde a venit, dar am plâns.

Am plâns, cred, pentru toate fricile și spaimele pe care le-am trăit peste ani, pentru toate privirile și gesturile pe care m-am făcut că nu le observ, în speranța că vor dispărea, pentru toate măririle de pas de teamă că sunt urmărită, tremuratul mâinilor care nu nimereau mai repede cheia cu care să deschida ușa blocului, pentru tot suvoiul de vorbe pe care l-aș fi revărsat asupra agresorilor în prea multe ocazii. Am plâns de neputință, a mea și a noastră, a tuturor, de nervi pentru că sunt femei care au luat #metoo în râs și bărbați care s-au simțit îndreptățiți să facă mișto de platforma asta virtuală în care milioane de femei au găsit loc să-și spună povestea – și, credeți-mă, nu le-a fost ușor.
Sincer, ăstora vă doresc călduros să vă fie frică pentru integritatea voastră ori de câte ori o femeie e agresată în România. Nu chiar să vă rănească cineva, nu. Doar să experimentați frica AIA. Tot timpul. Atât.

Fițe, zic ei. Și ce se rezolvă?! Nimic!

Ce-i drept, concret, MeToo nu rezolvă mai nimic. Cu toate astea, faptul că atât de multe femei au spus și au citit cazuri de agresiune sau hărțuire sexuală le face să se simtă mai puțin rușinate și vinovate – pentru că, da, în societatea de azi, cel mai adesea victima unei agresiuni sexuale e cea arătată cu degetul, nu agresorul – iar asta e mare lucru.
De asemenea, faptul că sunt atât de multe postări dă o dimensiune cât de cât a fenomenului și, chiar și din oportunism, poate că autoritățile vor mișca ceva pe partea de legislație. Nu în ultimul rând, sper eu, le arată agresorilor că glumițele, insinuările, privirile, libidinoșeniile, apucările, vorbele sunt, de asemenea, o formă de agresiune sexuală.
Și, nu, nu devine mai suportabilă în timp. De fiecare dată e la fel de nasol, înveți doar să te descurci cu asta mai bine sau mai puțin bine, să zici mersi că ai scăpat doar c-o mână-n gât sau sub fustă sau c-o spaimă. Și să taci, desigur, pentru că de obicei n-ai martori sau superiorul la care te-ai putea plânge e, ce să vezi, chiar agresorul. Bașca, mereu se găsesc voci care să spună că ți-ai cautat-o sau să te facă să te simți nașpa că așa ceva te afectează, doar e ceva la ordinea zilei. Este, da. Dar nu e normal!

În caz că nu știați, suntem nația cu cea mai mare tolerantă la viol din UE. Daps. Noi suntem campionii Europei la găsit scuze pentru viol și alte agresiuni sexuale. Mândri că suntem români. Bărbați nu ciungă!

***

Am văzut azi doar trei patru statusuri ale unor bărbați care și-au cerut scuze pentru toate momentele în care au fost deplasați și agresivi cu femeile. Trei. Am văzut mult mai multe în care bărbații făceau mișto de MeToo, de parcă pe noi, pe stradă sau aiurea ne agresează Sântu’ Duh, nu niște exemplare ale speciei masculine, care, altfel, de multe ori, pozează în cei mai respectabili indivizi, model de capete de familie, soți exemplari, iubiți de pus în ramă.

Nu e ușor să vorbești despre momentele în care te-ai simțit extrem de vulnerabilă. Multe femei au scris că au pățit-o și ele, dar nu vor sau nu pot vorbi despre asta. Da, îți trebuie curaj să te expui așa și încurajez pe orice s-o facă pentru că lucrurile nespuse dor mereu mai mult decât alea nespuse. Multe femei au avut curaj să vorbească și au arătat că nu e un fenomen izolat, că ni se întâmplă mai multora și mai adesea decât s-a spus până la MeToo.

Acum e rândul bărbaților și să-și admită derapajele pentru că doar asumate ca fiind ceva rău se vor opri. Noi am avut curaj și am spus. Voi aveți curaj, bă, domnilor, sau o să trebuiască și-o campanie de nominalizări, cum se propune afară, până să vă asumați comportamentul deplasat și să vă opriți?

Altfel, regula e simplă: nu faceți și nu spuneți nimic din ceea ce nu v-ar plăcea să i se spună sau să i se facă mamei, fiicei, sorei sau iubitei.

foto

LE Bravo și mulțumiri, Silviu Faiăr!




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 17/10/2017 by ruxandra in category "De-ale fetelor", "ţara mea de d'oh!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *