July 27

EEMC 2018: Festivalurile, încotro?

Sunt la Sibiu zilele astea, la conferința organizată de ARTmania: East European Music Conference, și la festival, desigur. E a doua ediție a evenimentului și al doilea an de participare pentru mine, chiar dacă muzica nu (mai) e neapărat domeniul meu de activitate. Se vorbește mult despre festivaluri și promovare și alte chestii conexe*, iar asta mă interesează.

* Chiar acum stau la masă cu o avocată din Germania care îmi povestea cum au rezolvat ei problema pirateriei și că  artiștii germani sunt printre cei mai bine plătiți de YouTube, pentru că GEMA, cea mai mare organizație de colectare a drepturilor de autor muzicale de la ei, a negociat direct cu YouTube.
Primul panel a fost foarte pe placul meu, o discuție despre rolul muzicienilor, promotorilor și al reprezentanților media în a apăra valori fundamentale, cum ar fi libertatea, toleranța, diversitatea. Există, în sensul ăsta, o platformă – Take a Stand – care promovează astfel de valori pentru și prin artiști și festivaluri. Și mi se pare foarte mișto că se discută despre asta – e o conversație care, cel puțin în bula mea de internet, se întâmplă și la noi.

Sigur că a venit vorba și de campania #fărăpenali ca exemplu de Take A Stand în România, și mi se pare minunat că sunt artiști care s-au alăturat acestei campanii, nu doar cu câte un status pe FB ci chiar în stradă, cu liste de semnături. Nu discut(ăm) aici forma inițiativei, și nici măcar șansele ei, dar mi se pare foarte important de reținut că artiștii români, unii dintre ei, în orice caz, încep să priceapă și să înțeleagă că atâta timp cât fac parte din comunitate, au și o responrabilitate față de mai-binele acestei comunități. Iar #fărăpenali e o inițiativ care, indiferent de succes sau eșec, va fi amintit românilor că, într-adevăr, nu ne dorim penali în funcții publice și poate că la următoarele alegeri vor fi mai mulți care se vor interesa de cazierul candidaților.

Revenind la EEMC, onoratul panel a conchis că, da, e ok ca festivalurile să păstreze și să promoveze niște valori universal acceptate precum libertatea și toleranța și sper că o să văd pași din ce în ce mai apăsați în sensul ăsta în frumoaa țărișoară.

Al doilea panel mare al zilei a fost dedicat protecției mediului și festivalurilor care se străduiesc să aibă o amprentă cât mai mică atunci când vine vorba despre asta, de la interzicerea paielor și scene cu energie solară (EC) până la refolosirea cretivă a decorurilor de la o ediție la alta (Awake). S-a dat un exemplu pozitiv de afară, un festival din Suedia (parcă) în care s-a mers doar pe meniuri vegetariene în food court și care a fost, zic ei, un mega succes. Am râs tare în sinea mea gândindu-mă cât de repede s-ar fi umplu Bonțida de carne doar la gândul că tot ce era de mâncat pe-acolo ar fi fost vegetarian :))

Revin și cu alte povești de aici.




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 27/07/2018 by ruxandra in category "evenimente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *