November 2

Bohemian Rhapsody, The Movie: no shivers down my spine

Bohemian Rhapsody e unul dintre filmele pe care le-am așteptat cu nerăbdare încă de când am aflat de proiect, acum șapte sau opt ani, pe vremea când rolul pricipal urma să fie jucat de Baron Cohen, și-am fost unul dintre milioanele care au făcut viral primul trailer al filmului, lansat în mai:

N-am putut să mă duc nici luni, nici marți și nici miercuri la avanpremiere, am ajuns abia aseară, la cinematograful meu preferat (Glendale Studio), într-o sală mai plină decât de obicei, semn că n-am fost singura care abia aștepta filmul. Ba chiar am întrebat o bună prietenă, care-l văzuse, dacă să iau șervețele de bocit la mine au ba. Mi-a zis să iau. Nu le-am folosit, însă.

Aș fi vrut să ies de la Bohemian Rhapsody mută de admirație pentru felul în care e evocat geniul lui Freddie, lovită în plex de alegerea și montarea celor mai reprezentative momente din istoria Queen, răvășită de emoție. N-a fost cazul. Producția e o trecere rapidă în revistă a unor momente cvasireprezentative din istoria trupei și istoria personală a lui Mercury, cu destul de multe alunecări pe lângă realitate (atenție, spoilers!), unele aproape grosolane, menite să inducă o emoție suplimentară într-un film a cărui menire nu era, oricum, să te țină cu sufletul la gură până la final ca să vezi ce se întâmplă.

Chiar dacă Rami Malek face un rol absolut notabil și primește replici la înălțimea interpretării sale de la colegii de platou, filmul mi se pare că nu reușește să te ducă nici în epocă și pătrunde prea puțin și superficial în alchimia uneia dintre cele mai apreciate trupe.

Cu toate astea, au fost replici la care am râs și m-am bucurat să văd Queen pe un ecran mare și-am rămas până s-au aprins luminile, cu genericul curgând pe The Show Must Go On. Și, în ciuda acestei cronici, în ciuda faptului că mie nu mi s-a părut ceea ce aș defini eu ca un film bun, vă recomand să mergeți să-l vedeți. Cu toate păcatele lui, te ține pe scaun toate cele 135 de minute, Live Aid In to Live Aid Out, și la final simți că ar mai fi mers vreo oră. Nu neapărat pentru că ai vrea să știi mai multe detalii – e evident deja că nu le afli din film – ci pentru că te-ai mai bucura nițel de muzica lor, împreună cu ”ei”. Pentru asta, da, chiar merită.


PS Mi-a plăcut mult povestea apariției lui We Will Rock You, așa cum apare în film, și nici nu m-am obosit să caut dacă e sau nu adevărată.




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 02/11/2018 by ruxandra in category "Filme

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *