October 7

Da’ niște educație civică nu facem?

În cazul în care n-a fost destul de evident că nu sunt printre cei care susțin predarea religiei în școli o să repet, apăsat, și clar: Nu sunt de acord cu predarea religiei în școli. Consider că partea asta ține de educația de acasă și e o opțiune pentru părinți felul în care o abordează, dacă o abordează. Mi se pare o prostie să impui unui copil să aibă o relație cu divinitatea (și, mai ales, cu pedepsele ei, din câte am văzut prin manuale) printr-un sistem care trebuie să aibă cu totul și cu totul alte priorități, doar pentru că instituția BOR se teme că rămâne fără închinători și pupători de moaște.
Continue reading

May 14

Copiii educați au dintii curati!

Când eram copil, maică-mea avea o prietenă, fostă colegă de liceu, Ada, medic stomatolog. Cabinetul ei era chiar la noi pe stradă, așa că mergeam ba în vizită, ba la control, însă mereu cu plăcere fiindcă Ada avea câte o istorie pentru fiecare instrument cu care lucra. Prin urmare, rămâneam oricum cu gura căscată și nu neapărat fiindcă așa trebuie să stai pe scaunul de la dentist!

Cred c-a fost bafta mea proprie și personală fiindcă, altfel, nu-mi amintesc să fi venit cineva la școală să ne explice cum se face un periaj corect – și nu, frecatul dinților sus-jos nu intră la categoria periaj corect – și nici măcar cum cerneala penetrează creta, dacă mai țineți minte reclama.
Continue reading

December 8

Cadouri pentru cititori: Decorațiuni de la IKEA și zâmbete de copii!

Am fugit la Sibiu pentru două zile, dar asta nu înseamnă că săptămâna cadourilor pentru cititori, prilejuită, ca de obicei, de aniversarea blogului, nu continuă până miercuri! Prin urmare, azi avem un nou dar pentru un cititor norocos care o să-și aranjeze casa mai frumos de sărbători cu decorațiuni de la IKEA.

lampa Continue reading

June 25

Jos Minulescu!

Am urmărit cu oarecare interes reacţiile la subiectele pentru examenul de capacitate la română fiindcă ăsta mi se pare un indicator al nivelului pe care-l au generaţiile viitoare. Trec de perle, pentru că alea sunt o selecţie făcută din – sper!!! – lucrările celor mai slabi dintre ei. Adică, na, dacă te apuci să scrii chestii despre profa sexy îmi imaginez că eşti conştient, tu, elev, că aberezi la greu doar ca să fie ceva scris pe foaia aia.
Continue reading

March 10

Despre efectele internetului asupra copiilor

Cel mai des, atunci când vine vorba de sistemul de învăţământ din România, vina se învârte într-un cerc vicios, de la părinţi către profesori, de la profesori către minister, de la minister către părinţi, şi nimeni nu-şi asumă vreo responsabilitate pentru viitorul “beneficiarilor” (sau poate ar trebui să scriu ceea ce sunt, adică “victime” ale) acestui sistem. Culmea, exponenţii fiecăreia dintre categorii au partea lor de dreptate însă nimeni n-ar recunoaşte că e şi o vină colectivă şi, poate cel mai important, că rezolvarea trebuie să vină tot de la ei, că nu te poţi aştepta ca tot elevii să găsească soluţii!

Textul de mai jos este scris de o profesoară de matematică din Constanţa şi cred că reprezintă (încă) un semnal de alarmă. Citiţi-l cu atenţie, mai ales dacă aveţi copii de vârstă şcolară. Citiţi-l şi, dacă e cazul, luaţi măsuri. Până nu e prea târziu!
***
Continue reading

August 12

Uta Plate, un pedagog de școală nouă la Ideo Ideis

Nici o legătură între ceea ce face Uta Plate și metodica pedagogului de școală nouă imaginat de Caragiale, dar cum teatru la teatru trage și educația cu educație se face… de ce nu?!

Uta Plate este, într-o traducere aproximativă, pedagog cultural și lucrează la cel mai mare teatru din Berlin, Schaubühne, iar la Ideo Ideis a venit să facă un training cu trainerii. Mi se pare fascinantă munca ei, așa că am stat un pic la povești într ultima ei seară în România. Citiți și vă bucurați că în lumea civilizată se poate. Și, cu puțină muncă, mai multă, de fapt, sunt convinsă, într-o zi o să se poată și la noi.
Continue reading

February 8

Să tragem apa eficient!

Am urmărit chiar şi fără să vreau toată tevatura cu emisiunea Acces Direct, Ioana Tufaru, paginademedia, Avon, Antena şi, dincolo de interesele comerciale ale fiecăreia dintre părţile implicate în poveste, mi se pare că se ignoră cu prea multă uşurinţă faptul că, totuşi, două milioane de telespectatori s-au uitat la emisiunea cu pricina. Două milioane de oameni care au căscat gura şi n-au schimat canalul, evident, pentru că au fost curioşi sau poate chiar s-au distrat, şi care nu sunt prizonieri ai Antenei, închişi în vreun lagăr cu emisiuni şi presă tabloidă. Nu. Sunt oameni liberi, care au telecomandă.

Daaaaa, ştiu, săracii de ei, oare ce puteau altceva să vadă la tv în momentul cu pricina?! Hai să nu zic de Potiche de la HBO, o satiră socială, hai s[ mă limitez la Advocates of Change de pe TVR, o serie despre oameni care au schimbat lumea! Iar pe Discovery era Black Box, pe NGO Dezastre în aer, iar pe Animal Planet, de la 17, o emisiune despre Deşrtul Thar şi, de la 18, un documentar despre evadări spectaculoase.

Continue reading

September 24

Ce şi cât ne costă educaţia în România

În România, educaţia e un subiect dureros, fie că vorbim despre cea formală, în şcoli, fie că discutăm despre educaţia pe care fiecare o avem de acasă şi care, de multe ori, din păcate, teoretic e perfectă dar în practică lipseşte aproape cu desăvârşire, şi nu cred că e nevoie de exemple pentru oricare dintre cele două variante.

Săptămâna trecută am fost la Sinaia, pentru a participa la o întâlnire cu actori importanţi din mediul nonguvernamental (şi nu numai) care au proiecte axate pe educaţie în general, cu accent pe educaţia romilor, acolo unde riscul de abandon şcolar e mai pronunţat. Continue reading

December 15

Investiţii în viitor

Ieri am fost la unul dintre centrele Salvaţi Copiii, în cartierul Dămăroaia cu intenţia declarată de a scrie unele dintre poveştile copiilor care învaţă acolo. Intenţionam să scriu ceva care să umble la coarda voastră sensibilă, să vă impresionez, ca să vă fac fie să licitaţi, fie să participaţi la tombolă, dar m-am răzgândit după ce i-am cunoscut pe copii. Ei nu au nevoie de milă, compasiune ori clătinări din cap, nu. Au nevoie să nu întoarcem capul. Conştient, asumat.

Elena, Vlăduţ, Narcisa, Ana Maria, Vasile, Florin, Ruxandra, Mirela, Marius, Violeta, Andreea. Toţi au vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, doar unii dintre ei au silabisit, cu greu, “pî rî a… aaaa… liii nî e” pe cutiile cu bomboane pe care le-am dus. Ea e Ruxandra.

Provin din familii dezorganizate, cu părinţi plecaţi în lume sau părinţi cărora le pasă prea puţin de ei şi de viaţa la care îi condamnă prin privarea de educaţie, de atenţie şi, nu în puţine cazuri din păcate, de afecţiune. Merg la centru câteva ore pe zi, punând la încercare răbdarea şi priceperea doamnei Mimi şi a Alexandrei, care se străduiesc să facă “lecţii” cu ei.

E greu, domnişoară. Ei au vârste diferite, unii dintre ei nici literele nu le ştiu, cu alţii am ajuns la citit sau scris după dictare, cu alţii abia repetăm tabla înmulţirii. Nu avem suficient spaţiu ca să-i separăm pe nivel de învăţătură, dar facem tot ce putem ca să acordăm atenţie fiecăruia – îmi spune doamna Mimi.

Le-am povestit copiilor de cei 10 de nota 10, le-am spus câteva vorbe despre fiecare, i-am întrebat dacă pot să le trimită un mesaj. Au fost de acord cu toţii că “mulţumesc” e cel mai frumos, şi au mai adăugat, fiecare, câteva desene.

A fost nevoie să-mi amintesc de orele de caligrafie din clasa a doua ca să le arăt unora cum se face A sau c de mână ca să-şi scrie numele pe foile cu desene. A fost nevoie de toată stăpânirea de sine (de mine!) ca să nu-mi dea lacrimile când Mirela, cea mai mică dintre ei, m-a îmbrăţişat după ce i-am închis geaca sau când mi-au povestit ce-şi doresc de Crăciun. Lucruri simple, cum ar fi, de exemplu, portocale.

De ce să-ţi pese?

Situaţia lor nu e roz deloc. Nu mai sunt primiţi în şcolile de stat după o anumită vârstă, decât dacă trec un examen pe care, 99% dintre ei, nu au cum să-l treacă. Sunt izolaţi din pricina etniei (spuneţi ce vreţi, ştim cu toţii că un copil de ţigan are mai puţine şanse să se integreze!), din pricina ignoranţei părinţilor, din pricina sărăciei şi a indiferenţei. Sunt condamnaţi la excludere socială iar rezultatul va fi că, peste 10-15 de ani, nu doar că nu vor produce nimic, ba dimpotrivă.

Nu e vina lor. Nu e nici vina noastră. Dar spre deosebire de stat, căruia i se rupe cu tărie de toţi, noi, fiecare, oricare, putem schimba viitorul pentru aceşti copii. Dacă un creion colorat în plus îi face să-şi descopere talentul la desen, dacă un abecedar îi ajută să ştie citi, dacă un abac îi ajută să înveţe cât fac 2+2, pentru ei e mare lucru. Au o şansă în plus de a produce ceva util în loc de a deveni infractori sau simpli asistaţi social.

Sunt multe cauze care vă cer mărinimia acum, de Crăciun. Printre ele, şi aceşti copii. La schimb, ca să fie mai uşor, ştiţi deja ce puteţi câştiga. Mă rog, pe lângă mulţumirea că aţi investit în viitor. Şi nu doar al lor…

Tombola pentru Brăduţ (La mulţi ani, domnu!)

Copacul cu daruri

Adi, Diana, Mugur, Roxana si Alex, Daniela, Viorel, Daniel, Răzvan, Oltea au şi ei brăduţi numa’ buni de licitat.

December 14

Tu ştii să îţi scrii numele?

Tata ascultă Europa Liberă, iar mama coace ardei capia – aşa am început, la nici 7 ani, primul jurnal dintr-o serie ce avea să ţină, cu mici întreruperi, vreo douăzeci şi ceva de ani.

Ştiam să buchisesc înainte de vremea şcolii, învăţând din cărţile de istorie pe care le avea tata în bibliotecă. Mă atrăgeau ca un magnet, mi se părea că toată ştiinţa lumii stă în semnele ordonate cuprinse între copertele groase, cartonate şi, când o să citesc ce scrie acolo, o să fiu deşteaptă ca tata, fiindcă el ştia să răspundă, vezi bine, la orice întrebare şi toţi copiii ăia mari, elevii lui, ascultau de el.

Nu pot să-mi imaginez viaţa fără litere, fie că le scriu, fie că le citesc. Nu pot să-mi imaginez cum mi-ar fi funcţionat mintea dacă n-aş fi ordonat-o, cât de cât, cu algebră, geometrie sau gramatică. Nu pot să-mi imaginez cum ar fi fost viaţa mea dacă în loc să scriu acea primă propoziţie în bietul meu jurnal de la 7 ani, aş fi scris, dacă aş fi ştiut să scriu, Tată nu am, iar pe mama nu prea o interesează ce fac.

Azi am cunoscut copii care sunt în această situaţie, sau chiar mai rău, copii care, pentru părinţii lor, nu înseamnă cu mult mai mult decât un soi de animăluţ de casă. Abia mâine vă povestesc despre ei, trebuie să-mi adun un pic gândurile înainte să scriu.

Până atunci nu uitaţi să licitaţi darurile şi să vă înscrieţi la tombolă. Acum, după ce am fost la centru, chiar ştiu că orice bănuţ poate face diferenţa pentru aceşti copii.