Despre efectele internetului asupra copiilor

Cel mai des, atunci când vine vorba de sistemul de învăţământ din România, vina se învârte într-un cerc vicios, de la părinţi către profesori, de la profesori către minister, de la minister către părinţi, şi nimeni nu-şi asumă vreo responsabilitate pentru viitorul “beneficiarilor” (sau poate ar trebui să scriu ceea ce sunt, adică “victime” ale) acestui sistem. Culmea, exponenţii fiecăreia dintre categorii au partea lor de dreptate însă nimeni n-ar recunoaşte că e şi o vină colectivă şi, poate cel mai important, că rezolvarea trebuie să vină tot de la ei, că nu te poţi aştepta ca tot elevii să găsească soluţii!

Textul de mai jos este scris de o profesoară de matematică din Constanţa şi cred că reprezintă (încă) un semnal de alarmă. Citiţi-l cu atenţie, mai ales dacă aveţi copii de vârstă şcolară. Citiţi-l şi, dacă e cazul, luaţi măsuri. Până nu e prea târziu!
***

Au fost momente când mi-am zis: “Doamne, poate eu nu mai ştiu să predau, poate nu mai ştiu să mă fac înţeleasă.” Şi-am pus şi mai mult suflet, şi-am repetat nu de zeci de ori, ci de sute de ori un lucru în decursul unui semestru. Degeaba. Şi-a fost şi mai rău, dezamăgirea fiind pe măsură. Aseară îmi venea să plâng corectând lucrările de la clasa a VIII-a.

(…)

Orice copil pricepe din prima când i se explică că într-un paralelogram unghiurile opuse sunt congruente, iar cele alăturate sunt suplementare, adică au suma 180 de grade. Vai, ce uşor e, doamna! A doua oră nu mai ştiau nimic. Într-a opta, cu toate că repetasem de n ori acest lucru în timpul unei ore, un băiat se ridica la sfârşitul orei şi-mi spune:

– Vă rog să mă iertaţi, nu am fost atent, vreţi să mai explicaţi o dată?

Şi mai explic încă o dată. Mă asigur că a înţeles. Ora următoare nu mai ştia. Exasperată, îl pun să scrie de zeci de ori că unghiurile opuse în paralelogram sunt congruente şi cele alăturate sunt suplementare. A doua zi ştia, ştia chiar să aplice în probleme, peste o săptămână uitase cu desăvârşire. Atenţie, vorbesc despre copii normali, nu cu deficienţe, care într-a cincea şi a şasea aveau 8, 9 şi 10 la mine. Schimbarea a venit în vacanţa de vară dintre a şasea şi a şaptea, în toamnă fiind parcă cu creierele spălate. Priviri ce treceau prin mine, lehamite totală de a face un minim efort, blazare galactică, cu mintea doar la jocurile de pe calculator şi atât. Nu doar la matematică sunt astfel, ci la toate disciplinele.

FOTO: © Nagy-bagoly Ilona | Dreamstime.com

Şi încă aceşti copii aveau minţile acasă într-a şasea. Dar clasa a VI-a de-acum, o clasă de suflet mie, pe care o îndrăgesc foarte mult, m-a lăsat fără cuvinte. De două luni de zile vorbim despre triunghi. Despre elementele triunghiului, vârfuri, unghiuri, laturi, cazuri de congruenţă. Mi-a luat câteva ore să-i fac să priceapă cum citim unghiurile triunghiului. Înţelegeau imediat, erau încântaţi că e uşor, a doua zi citeau greşit. Niciodată nu întâlnisem această problemă la copii. În fine, i-am luat pe fiecare în parte, m-am asigurat că ştiu ce înseamnă latură opusă unghiului, ca ştiu ce înseamnă unghi opus laturii, am repetat la fiece oră că latura e din două litere: AB, BC, AC, MN etc, nu ABC cum citeau unii dintre ei. Le dau extemporal. Cu o oră înainte repetasem iar aceste lucruri. O pătrime din clasă îmi scrie că latura opusă unghiului A este ABC sau BCA sau ACB. Explic din nou ieri. Cu triunghiurile ABC, MNP, QAT… O scot la tablă pe o fetiţă care greşise în extemporal şi o întreb care e latura opusă unghiului A.
– ABC îmi spune.
Să pic.
– Nu, punctul B este, răspunde iară.

Aşadar punctul B era latura opusă unghiului A. Unde umblă mintea acestor copii?
În momentul acela mi-am zis că nu mai e de stat în învăţământ.
E vorba despre o fetiţă inteligentă altminteri, un copil care mi-a dovedit că poate învăţa dacă vrea.
La nicio clasă de a şasea nu a trebuit să stau să explic atât de mult aceste lucruri, erau de la sine înţelese. Gândul lor e doar la calculator. De fapt un băiat mi-a şi spus anul trecut:
– Facebook-ul şi jocurile ne-au tâmpit, doamnă!

Din an în an, generaţiile sunt şi mai slabe, iar munca noastră, a profesorilor, în van. Căci cu toţii ne plângem prin cancelarie de aceeaşi problemă. Nu e vorba că nu ar fi inteligenţi, nicidecum asta, e vorba că aceşti copii sunt victimele televizorului şi ale calculatorului şi poate lăsaţi de izbelişte de părinţii care nu-i supraveghează acasă.

Sunt asimilaţi, sunt bulversaţi de abundenţa informaţională, sunt ca nişte roboţei, sunt hipnotizaţi, vrăjiţi şi dependenţi de internet şi de jocurile pe calculator. Sunt la vârsta la care nu au un sistem al gândirii bine cristalizat, e firesc, nu au un sistem al valorilor, nu au rădăcini, absorbind ca nişte bureţi orice altă informaţie care nu e legată de şcoală. Nu au nicio motivaţie de a învăţa, îi mai poţi trezi doar de le vorbeşti despre lucruri adiacente specialităţii, dar nu cât să-i atingi şi să schimbi ceva în sufletele şi minţile lor.

Există un refuz inconştient pe care-l au asupra şcolii. Simţi că te loveşti de un zid de nepătruns, cu toată dăruirea şi dragostea ta. Parcă nici trăiri nu mai au, nici sensibilitate, nici luciditate. Adesea îmi spun că mai lesne m-aş apuca să dau cu dalta într-un munte şi să-l sculptez, decât să-ncerc a sădi ceva-n ei.

Generaţiile trecute nu erau astfel. Acum zece ani încă vorbeam unor copii care auzeau şi vedeau. Mi-e groază ce va fi peste alţi zece ani, când de la grădiniţă vor fi într-o relaţie şi vor fuma, nu din clasa a cincea precum acum, când ne va fi tot mai greu să le explicăm noţiunile elementare, pe care altcândva orice copil normal le pricepea într-un minut. Fireşte, am şi elevi foarte-foarte buni, care oricând puteau fi la un liceu de prestigiu, dar îi număr pe degete.

Ce se va alege de lumea de mâine? Ce medici, ce ingineri, ce profesori vom avea? Am fost la urgenţă acum câtva timp, iar o stagiară mi-a dat cel mai puternic antibiotic, pentru pneumonie gravă, având roşu în gât. O fostă elevă, corigentă la biologie în fiece an, corigentă şi la alte discipline, e acum studentă la stomatologie, iar o alta, care nu citise-n viaţa ei o carte, agramată totalmente, e studentă la psihologie. Student la matematică care nu a înţeles niciodată inducţia, studenţi la litere care scriu “veni-ţi”, “a fii” sau “tu şti”, viitori profesori aşadar.

Unde vom ajunge-n ritmul ăsta?

***
I. e o profesoară tânără, încă are răbdare să caute limbajul acela pe care preocupările copiilor de azi l-ar putea găsi suficient de atrăgător pentru a-şi bate capul cu materia predată de ea. Dar ca ea nu ştiu să fie mulţi şi, oricum, dacă s-ar achita doar de ceea ce-i cere jobul să facă, să predea după metodică şi programă, probabil încă şi mai puţini elevi ar învăţa ceva.
Da, sistemul e vai de capul lui. Salarii mici, şcoli nedotate, metode învechite, rezistenţă la nou. Însă, dragi părinţi, oricâte bube ar avea sistemul şi şcoala şi materia, banca şi manualele, responsabilitatea pentru ceea ce este şi ceea ce va fi copilul vostru vă aparţine vouă. Exclusiv vouă!

Acest text nu poate fi preluat fără acordul autoarei.