Când eram copil, maică-mea avea o prietenă, fostă colegă de liceu, Ada, medic stomatolog. Cabinetul ei era chiar la noi pe stradă, așa că mergeam ba în vizită, ba la control, însă mereu cu plăcere fiindcă Ada avea câte o istorie pentru fiecare instrument cu care lucra. Prin urmare, rămâneam oricum cu gura căscată și nu neapărat fiindcă așa trebuie să stai pe scaunul de la dentist!
Cred c-a fost bafta mea proprie și personală fiindcă, altfel, nu-mi amintesc să fi venit cineva la școală să ne explice cum se face un periaj corect – și nu, frecatul dinților sus-jos nu intră la categoria periaj corect – și nici măcar cum cerneala penetrează creta, dacă mai țineți minte reclama.
Igiena dentară n-a fost niciodată pe vreo listă de lucruri importante pe care ar trebui să le știe copiii, chiar dacă, din copilărie și până când, dacă ai ghinion, dinții sunt înlocuiți cu varianta lor ceramică sau plastică, durerea de dinți rămâne una dintre cele mai crunte experiențe. Iar printre cauzele durerilor de dinți se află și igiena orală precară.
Dacă nu știați, cam 80% din populația României are probleme dentare, unul din cinci români nu se spală pe dinți niciodată, iar la consumul de pastă de dinți suntem pe la coada lumii civilizate, cu un tub și jumătate pe an în urban și un tub la trei ani în mediul rural. Tot la noi, în medie, periuțele de dinți sunt schimbate de opt ori mai rar decât ar fi normal să se întâmple.
Prin urmare, campania de educare pe care cei de la Colgate o repetă an de an, Luna sănătății orale, e mai mult decât binevenită, fie și pentru simplul fapt că promovarea ei atrage atenția asupra acestor aspecte. În fiecare primăvară, compania, în parteneriat cu medici dentiști din școli și studenți la Stomatologie din întreaga țară, organizează acțiuni pentru copiii din ciclul primar, învâțându-i pașii unei igiene orale corecte și complete.
Programul se desfășoară în toate țările în care compania e prezentă și, dincolo de educație, Colgate donează și un procent din vânzările sale în perioada campaniei sub formă de kit-uri de îngrijire orală pentru copii: pastă și periuță, un joc dar și un pliant adresat părinților, pentru că bunele obiceiuri se învață din familie.
Conform celor mai recente studii, numărul dinţilor care sunt cariați, plombați sau extraşi în fiecare an în rândul copiilor de 12 ani depășește 200 de milioane, iar afecţiunile orale, printre care se numără cariile dentare şi afecţiunile parodontale sunt cele mai răspândite probleme de sănătate din lume.
Dar Colgate face doar educație ci și… inovație, și cum copiilor le plac dulciurile (ca să nu zic aici și de prietenele mele care consumă cantități industriale de ciocolată!), compania a lansat recent o nouă pastă de dinți, prima și singura cu Agent de Neutralizare a Acizilor din ZaharuriTM, care, după cum v-ați dat seama, probabil, luptă direct împotriva acizilor rezultați din zaharuri – cauza numărul 1 a apariției cariilor. Studiile au arătat că noul produs reduce cariile incipiente cu 50% și cu 20% apariția unor carii noi. Deci mai puțin chin, mai puține tratamente stomatologice – mie asta mi se pare o veste prea bună ca s-o păstrez doar pentru mine!
Apropo, sănătatea orală nu e o problemă doar în România dar, spre deosebire de noi, oamenii din alte țări se spală mai des pe dinți, se duc mai des la controlul stomatologic și beneficiază de programe naționale de îngrijire în acest sens. Generații întregi au ignorat problema îngrijirii dinților, dar pentru cei care sunt copii acum nu e timpul trecut! Ajutați-i să învețe că dantura e importantă înainte să afle asta via dureri de dinți! Știți, sunt cam nasoale! Ca să nu mai spun cât e de important un zâmbet!
Later update (28 mai):
CONCURS!
Hai că facem și un concurs, să fie bine, zic! Azi am primit un kit cu noua pastă de dinți, cea de care povesteam mai sus, cu Agent de Neutralizare a Acizilor din ZaharuriTM și am de oferit, pe blog, încă zece astfel de kituri, cu pastă pentru părinți, pentru copii și o periuță care are peri moi, speciali, și știu să se strecoare pe lângă gingie ca să îndepărteze resturile de alimente.
Ca să primiți un kit din ăsta, spuneți-mi care e dulcele preferat. Acuma puteți să-l mâncați și să vă protejați și dinții de atacul zahărului! Din păcate, pasta asta de dinți nu are grijă și de siluetă!
Până vineri dimineață, 5 iunie, când anunț câștigătorii! Baftă!
Later edit
Au câștigat, în urma unei trageri la sorți cu biletele, old style, următorii:
Cristina Călin, Maria Isopescu, Luiza Olteanu, Diana, Dora, Mihai N., Laura Frunză, Andreea, Mihaela și Anda. O să primiți un email pentru detalii săptămâna viitoare.
Pacat ca o mare pare a parintilor nu realizeaza importanta unui program de igiena dentare pe care un copil trebuie sa il urmeze. Sper ca din ce in ce mai multi copii sa se imprieteneasca cu medicul stomatolog si sa isi ingrijeasca dintisorii.
Dulcele meu preferat este checul făcut de mine după o rețetă a soră-mii. Dar, bineînțeles, nu când îl mănânc singur, ci împreună cu ea și cu cei 4 copii ai ei. :D ;)
Amandina insiropata bine, cu ciocolata de calitate si glazura fina..of!
Nu prea imi place mie dulcele, dar am facut pentru ziua domnului un tort cu blat de cioco, umblut cu spuma de ricotta si ciocolata alba si toata treaba asta umpluta cu zmeura, de m-a intrebat de la ce cofetarie l-am luat. I-am aratat ca taiasem blatul stramb si nu l-am asamblat chiar drept si asa s-a convins ca a fost mana mea la mijloc. Si de atunci, aniversarile noastre sunt toate cu tortul asta, plus ale bunicilor si parintilor, ca merita si ei ceva bun.
Dulcele meu preferat – dulceața de cireșe amare. :)
Cel mai mult imi plac dulciurile turcesti,in special baclavalele. Ador combinatia de miere cu nuci!
Cataif, yammy-yammy :)
Hm..pai ce sa aleg dintre tarte cu visine/cirese, macarons, crema de zahar ars, fideluta cu lapte, tortul gigant cu frisca facut de mama, placintele cu mere sau orice fel de ciocolata alba??!! surprinzator, aleg ciocolata, cea mai dulce dintre dulci!
Clatitele cu finetti, clar!!
Bomboanele cu alcool :D Dar nu oricare, sa aiba alcool lichid inauntru, nu alea cu fondant sau mai stiu eu ce
Ciocolata sub orice forma si la orice ora :))
Dulcele meu preferat este… orice e DULCEEE. :D
Fără ciocolată, viața (mea) e pustiu!
Ciocolata neagra de la Lindt – cea mai buna si face bine si la silueta!
Ciocolata neagră și înghețata cu alune.
Am două:
1.Gem pe pâine cu unt şi lapte bătut.
2.Pâine prăjită cu ou şi zahăr peste.
Şi nu pot să nu menționez de dulcele bunicilor mei: pâine înumaiată în apă şi dată prin zahăr. :D
Ciocolata alba!
Astept(am) email. :)
Noroc cu comentariul tau, acum am vazut ca si eu sunt castigatoare! :D
un bob zabava, sa ma intorc si eu de la festivaluri, pls! de marti incolo!