August 17

Branduri și festivaluri

Caut să am un scor mic la regrete în viață, în general, presupun că toată lumea face asta, dar sunt unele pe care nu pot să le evit, cum ar fi, de exemplu, faptul că nu am ajuns la Summer Well și la Ideo Ideis în perioada în care am fost alaturi de turul României Active cu Ciuc Radler.

Probabil că aș fi putut să mă împart cumva și, la fel de probabil, n-aș fi putut avea o experiență completă nicicum. Aș fi stat la festivaluri cu gândul la cei de pe traseu, tot așa cum, plecată fiind, m-am gândit adesea la cele două evenimente pe care le ratam. Decizii..

Continue reading

May 28

TIFF 2015: Preludiul

TIFF e printre festivalurile de la care pleci, după 10 zile, cu părerea de rău că mai e un an întreg până la următoarea ediție! Și nu doar pentru filme, ci și pentru atmosferă, oraș, oameni faini și toate celelalte evenimente incluse pe agendă. OK, bine, și pentru petreceri!

spot
În fiecare an, înainte de TIFF, provocarea majoră e să aleg câteva propuneri pe care să le recomand înainte să ajung acolo. Fiindcă, oricum, fără programul Festivalului în față, pe print, mie îmi e imposibil să mă decid! Anu’ ăsta, totuși, știu sigur că voi încerca să văd toate filmele din competiție, cât mai multe din cele românești, să ajung la Bonțida și la Depozitul de filme, la expoziții, niște ateliere și, musai, să ajung la o întâlnire EducaTIFF cu ocazia zilei de 1 Iunie! Și să vă povestesc, desigur, ce se întâmplă pe-acolo, cu interviuri și surprize plăcute de care, sunt convinsă, voi avea parte din plin, ca în fiecare an! Și, opțional, să și dorm din când în când! :))
Continue reading

May 12

Social Media: Spune-mi o poveste!

Clientul e fricos! Agenția nu e creativă! Publicul e needucat! Oamenii sunt slab pregătiți! N-avem buget! Presa e pe moarte! Bloggerii scriu doar pe bani! Nu ești în target! – voi nu v-ați săturat să tot auziți/spuneți lucrurile astea?! Nu că ar fi departe de adevăr (sau de generalizare), dar cine ar trebui să le schimbe, cine ar trebui să rupă cercul vicios, acest carusel în care se învârt protagoniștii eforturilor de comunicare?

Continue reading

February 23

Oscars 2015: Red Carpet

Hai c-a venit și seara cea mare pentru cinematografia mondială, respectiv ceremonia decernării Premiilor Academiei Americane de Film (Arte și Știință), mai popular cunoscute sub numele de Oscaruri. Scriu în seara asta cu o mână și ceva, astfel că cer scuze anticipat pentru litere mâncate sau inversate, fiindcă experiența îmi zice că n-o să fie vreme de corecturi.

Și să-i dăm drumul, zic, cu povești și ținute de pe covorul roșu fiindcă, la naiba!, peste ani n-o să mai știm toți premianții, dar o să ținem minte ce rochie a purtat Xuleasca! Apropo, dacă ați uitat, asta e ediția cu numărul 87!intro doi
Continue reading

December 3

Biz Snow Camp, 2014: Campanii drepte și argumente strâmbe

După patru zile de conferință, una cu prea puține lucruri bifate în To Do List și două din alea în care abia mi-am adus aminte să respir (orice fugă se plătește!) ma pornesc a scrie ”va urma”-ul promis în primul episod al aventurii social media de iarnă, ediția 2014. După o seară de basm turcesc în care până și Sheherezada s-a distrat, ziua doi a venit… ah, prea devreme! La 10 dimineața, mai de voie, mai de gura Martei, toată lumea era prezentă în sala de conferință a hotelului Piatra Craiului.

Prima sesiune a zilei a fost susținută de reprezentați ai unor companii care au avut campanii și activări apreciate de public și care au venit să povestească (o parte din) secretele lor.
Continue reading

November 28

BIZ Snow Camp 2014, prima zi: CALIFicări

Final de noiembrie, început de decembrie și, desigur, vreme de BIZ Social Media Snow Camp. Tot la Pârâul Rece, dar la un alt hotel de această dată, Piatra Craiului, c-o parte din gașca consacrată a frumoasei manifestări, dar și cu nou veniți, care, fără îndoială, se vor integra așa cum am făcut-o fiecare de-a lungul timpului.

Prima zi (ieri) a început cu trei prezentări: una cu multe cifre, a lui Cătălin Teniță, despre utilizatori, mesaje, comentarii, shares și Likes, o alta a lui Alex Paiuș de la IMAGE PR, care a analizat elementele aplicabile în comunicarea unui brand din campania de FB (mainly) a lui Klaus Iohannis și, în fine, prezentarea lui Mugur Pătrașcu, care a vorbit de trendurile estimate pentru 2015, așa cum se văd de la birourile iLeo. O să scadă Facebook și, speră el, o să crească partea de content, se vor profesionaliza campaniile și multe site-uri vor intra într-un proces de înnoire.

Continue reading

October 5

Interviu Cătălin Ștefănescu: Dacă nu noi, atunci când?!

Pe Cătălin Ștefănescu l-am cunoscut în excercițiul funcțiunii, el moderator, eu PR, și îi urmăresc emisiunea în fiecare duminică mai ales pentru că are invitați bine aleși, se documentează foarte bine înainte de fiecare emisiune sau eveniment la care participă dar și pentru că îmi place mult stilul lui relaxat, asezat, de a-și provoca sau, dimpotrivă, de a-și sprijini interlocutorii.

Cătălin e (și) unul dintre cei cinci mentori de la Ideo Ideis și tot el realizeaza Master Class-urile de la festival. De obicei el este cel care adresează întrebările celorlalți, fie că e vorba de colegii lui de mentorat, Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu, sau de alți invitați, dar anul ăsta am decis că cineva ar trebui să-l ia și pe el la întrebări și, fiindcă n-a avut nimic împotrivă când i-am propus istoria, iată! Și, pentru că la această ediție Ideo, Cătălin a ales să includă și Chestionarul lui Proust în discuții, tot așa am făcut și eu.

cs

Am început interviul prin a-i propune câteva personaje pe care să le convingă – sau nu! – să vină la Ideo Ideis, apoi am vorbit despre unde e și încotro se îndreaptă festivalul, iar în a doua parte o să aflați de unde vine titlul interviului și răspunsurile la Chestionarul lui Proust.

Ce-a ieșit citiți mai jos, nu înainte de a vă spune că în seara asta Cătălin Ștefănescu începe noul sezon al emisiunii Garantat 100%, la TVR 1, de la ora 23.30, avându-i ca invitați pe muzicianul și sociologul (sic!) Marius Moga și pe istoricul Dan Falcanu. Vizionare plăcută și… lectură plăcută!
Continue reading

September 28

FITO 2014: Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?

Sunt la Oradea pentru (doar) câteva zile, furate din agendă special pentru Festivalul Internațional de Teatru de aici, o manifestare care include, de fapt, mai multe festivaluri: teatru scurt, fringe si scoli de teatru, teatru pentru copii. Adicăăă… să fie belșug!

Deși aveam în plan să văd trei spectacole ieri, drumul și o sală neîncăpătoare m-au făcut să revăd, a treia oară și cu aceeași plăcere, Zic-Zac, spectacolul de teatru-dans, și în fine!, regalul artistic oferit de George Mihăiță și Marcel Iureș într-o „partitură” semnată de Cătălin Ștefănescu după Moromeții și regia lui Alexandru Dabija: Păi… Despre ce vorbim noi aici, domnule?

Continue reading

September 26

De bine: Webstock 2014

Există o categorie destul de mare de persoane care se ocupă cu ceea ce înseamnă comunicare. Nu doar PR ci și strategie pentru site-uri sau bloguri, agenții de digital care încearcă să aducă proiecte și companii mai aproape de oameni (în cazul fericit) prin intermediul rețelelor sociale, aplicațiilor de mobil și în alte variante din aceleași categorii. Bloggeri, account și brand manageri, marketeri, specialiști în social media sau PR, cu toții ne propunem și, câteodată, reușim, să punem în practică idei și proiecte faine pentru a apropia niște branduri de publicul lor și viceversa. Uneori spunem și povești faine, alteori ne grăbim și greșim.

Și mai rar, totuși, reușim să ne strângem (aproape) toți la o conferință. Să ascultăm ce au unii și alții de spus, cum au reușit, care a fost frumul lor de la idee la succes, stăm la povești, bârfim, ascultăm și ne bucurăm de revedere față în față, iar unii dintre noi sunt și premiați pentru munca lor.
Continue reading