Pe Cătălin Ștefănescu l-am cunoscut în excercițiul funcțiunii, el moderator, eu PR, și îi urmăresc emisiunea în fiecare duminică mai ales pentru că are invitați bine aleși, se documentează foarte bine înainte de fiecare emisiune sau eveniment la care participă dar și pentru că îmi place mult stilul lui relaxat, asezat, de a-și provoca sau, dimpotrivă, de a-și sprijini interlocutorii.
Cătălin e (și) unul dintre cei cinci mentori de la Ideo Ideis și tot el realizeaza Master Class-urile de la festival. De obicei el este cel care adresează întrebările celorlalți, fie că e vorba de colegii lui de mentorat, Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu, sau de alți invitați, dar anul ăsta am decis că cineva ar trebui să-l ia și pe el la întrebări și, fiindcă n-a avut nimic împotrivă când i-am propus istoria, iată! Și, pentru că la această ediție Ideo, Cătălin a ales să includă și Chestionarul lui Proust în discuții, tot așa am făcut și eu.
Am început interviul prin a-i propune câteva personaje pe care să le convingă – sau nu! – să vină la Ideo Ideis, apoi am vorbit despre unde e și încotro se îndreaptă festivalul, iar în a doua parte o să aflați de unde vine titlul interviului și răspunsurile la Chestionarul lui Proust.
Ce-a ieșit citiți mai jos, nu înainte de a vă spune că în seara asta Cătălin Ștefănescu începe noul sezon al emisiunii Garantat 100%, la TVR 1, de la ora 23.30, avându-i ca invitați pe muzicianul și sociologul (sic!) Marius Moga și pe istoricul Dan Falcanu. Vizionare plăcută și… lectură plăcută!
La Ideo Ideis se construiesc oameni
– Am 15 ani, sunt dintr-un oraș mic din România, nu fac parte dintr-o trupă de teatru, nu prea știu ce-i cu mine pe lumea asta. De ce să vin la Ideo Ideis?
– Poate că ți-aș spune ???Nu te duce la Alexandria, nu e pentru tine???, cred că așa ți-aș spune, însă mizând pe faptul că tocmai de-aia te-ai duce.
– Aha, sunt teribilistă. Dar dacă aș fi timidă și ar trebui să mă convingi pentru că eu nu știu exact ce o să găsesc acolo?
– Ți-aș spune să mergi pentru că acolo te întâlnești exact cu cei cu care ai vrea să te întâlnești în mod obișnuit și nu te întâlnești.
– Dar dacă sunt părintele unui adolescent cum m-ai convinge să-mi las copilul la Ideo Ideis?
– Păi n-am făcut asta numai o data. Depinde cum arată personajul. În nici un caz, niciodată, nu aș fi categoric la treaba asta, nu aș impune nimănui absolut nimic, dar aș povesti despre locul ăsta, cinstit, fără strategii. Aș spune ce se întâmplă, despre faptul că există o preocupare mult mai mare decât ți-ai închipui în ceea ce privește siguranța copiilor care vin aici, aș explica faptul că felul în care se locuiește nu e ideal, dar că aceste condiții se vor corecta. Și că e un program atât de intens, de masiv și de solicitant, încât seara te duci și cazi lemn de oboseală. Dar chiar și în condițiile alea de internat, și nu e un internat de lux, e un loc păzit, sigur, în care se întâmplă lucruri foarte frumoase, și e în regulă să-și lase copilul aici. N-aș pune presiune, dar aș face tot ce pot să te conving că e un loc sigur și, dincolo de asta, e un loc în care oamenii se construiesc.
Un mesaj pentru Ministerul Educației
– Ideo e un fenomen, suntem amândoi de accord asupra acestui aspect, dar rămâne, totuși un fenomen mic, raportat chiar și la România.
– Eu aș spune că e la o dimensiune justă. Deocamdată.
– Da, dar nu toți copiii care ar vrea să ajungă aici pot ajunge. Există, totuși, o limită.
– Fizic, sigur, nu poate să ajungă toată lumea aici, e imposibil. Dar poți să faci cum au povestit Țuca și Norbert de la PLAI… Ei au vorbit despre modelul lor, despre ce fac ei, și cred că se pot face lucruri la fel și în alte părți. Ai văzut cum a fost la Gală în seara aia, tot entuziasmul și emulația aia, și faptul că nu te pune nimeni să cânți și să țopăi, dar faci lucruri ăsta pentru că pur și simplu te simți foarte bine, și îți vine să spui că dimensiunea asta s-ar putea extinde la nesfârșit. Dar nu e așa, nu e deloc așa.
– Sigur că nu, asta e clar.
– E fain să te gândești la toată lumea, dar de-adevăratelea nu poți să faci treaba asta pentru toată lumea. E o selecție – una corectă! – și până una-alta modelul prin care funcționezi când vii la Alexandria e că faci parte dintr-o trupă. Iar modelul ăsta nu se poate extinde pocnind din degete peste tot. Dar ce se poate face e să fii atent, să auzi și să înțelegi că Ideo există și să-l păstrezi ca pe o aspirație până ajungi aici. Desigur, dacă asta e ce vrei!
Și e important, de asemenea, ca locul ăsta să nu se transforme într-o instituție. Adică trebuie să funcționeze cu mecanismele unei instituții, dar să nu fie una, pentru că dacă o să se întâmple asta, se va strica.
– Sper să nu.
– La un moment dat ceva o să se și stingă. E natural.
– Eu sper că asta o să se întâmple mult mai încolo și când vor exista – deja! – alternative.
– În cazul ăsta, dacă aici ar fi parteneri instituționali lucrurile ar arăta cu totul și cu totul altfel.
– Adică s-ar putea transforma într-o pornire națională, așa.
– Categoric. E un festival de educație alternativă pentru tineri, mult mai mult decât un festival de teatru tânăr. De fapt, mi-ar plăcea să nici nu mai folosim formula asta, festival de teatru, pentru că nu asta suntem.
– Îmi place că zici ???suntem???.
– Normal! Sunt parte din Ideo Ideis de nouă ani. Dar, revenind, ar trebui să se mai miște lucrurile, măcar la nivel de minima infractructură locală: spațiile în care se locuiește, spațiile în care se repetă, se joacă. Cineva ar trebui să miște lucrurile astea pentru că Ideo Ideis a demonstrat că nu e o întâmplare, e confirmat deja. Iar dacă ești o ființă decentă – nu vreau să spun mai mult sau altfel – iei în calcul ce se întâmplă aici. Un ajutor mai consistent ar fi nu doar dezirabil ci chiar o datorie a celor care lucrează la Minister. Îmi asum asta, o zic public, la virgulă: Ministerul Educației ar trebui să afle mai mult despre ceea ce se întâmplă aici, pentru că aici e un festival de educație!
Locul ăsta trebuie protejat. Am mai spus și zic asta cu mare responsabiliate. Exista spații ce trebuie protejate pentru că sunt foarte adevărate, iar ăsta e unul din acele spații (n.m. e vorba de spațiul Ideo Ideis, tot ceea ce înseamnă acest festival acum). Aici se doarme liniștit noptea din punct de vedere al oricărei cheltuiali, a banilor care vin de la finațatori, sponsori și așa mai departe, iar ăsta e un lucru extrem de important.
Nu performanța artistică în sine e cheia
– A fost o ediție mai așezată asta, nu?
– A fost o ediție diferită, da, și un an foarte foarte bun! Cel puțin unul dintre spectacole e din zona foarte înaltă a spectacolelor de teatru. Cel puțin unul. Și aici nu vorbim de teatru de amatori. Noi, și aici vorbesc și de ceilalți colegi mentori, am încercat, an de an, să orientăm lucrurile într-o anumită direcție. E impresionant și năucitor să vezi cum funcționează treaba asta. Și nu performanța artistică în sine e cheia ci direcția în care mergem: să facem lucruri simple, curate. Și să știi că uneori s-ar putea ca un spectacol care vine de la o trupă care a progresat uluitor de anul trecut până acum să fie un lucru mai important decât spectacolul de mare valoare al unei trupe care are deja o atmosferă creative cât se poate de conturată.
– O concluzie pentru ediția asta?
– O ediție așezată, da, și, important, una foarte creativă, iar creativitatea asta e în creștere și, mai mult decât atât, a devenit firească. Mai mult nici n-ar trebui să spun. E ca atunci când nu povestești povestea, că, dacă o zici, se sperie și zboară.
Ce contează la Ideo Ideis nu e să supraviețuim la nesfârșit ci să facem lucrurile exact atâta vreme cât credem, fără nici o îndoială, în treaba asta.
Foto: TVR
Chestionarul lui Proust
– Trăsătura principală a caracterului meu este…
– Am vrut să spun nehotărârea… Dar, nu, cred că e renunțarea.
– Principala calitate pe care o vreau la un bărbat este…
– Loialitatea.
– Principala calitate pe care o vreau la o femeie este…
– Loialitatea.
– Ce apreciez mai mult la prietenii mei…
– Faptul că îmi dau șansa să mă uit în ochii lor.
– Defectul meu cel mai mare…
– Lenea.
– Ocupația mea preferată…
– Muzica.
– Visul meu de fericire…
– Absența lașității.
– Care ar fi cea mai mare nefericire…
– Boala.
– Ce mi-aș dori să fiu…
– Senin. Nu senil!
– Țara în care mi-ar plăcea să locuiesc…
– Foarte cinstit zic: Nu știu!
– Culoarea mea preferată…
– Albastru.
– Floarea mea preferată…
– Îmi plac florile de câmp. De obicei ofer flori de câmp.
– Pasărea mea preferată este…
– Pisica.
– Prozatorul meu preferat este…
– Sunt mai mulți. Malcolm Lowry, Mihail Bulgakov, Alessandro Baricco, Lawrence Durrell, Borin Vian… O armată!
– Poetul meu preferat…
– Esenin, Radu Stanca, Rilke, Felix Sima… Și ăștia sunt foarte mulți. Foarte foarte mulți!
– Personajul de ficțiune preferat…
– Hans Castorp din Muntele vrăjit.
– Eroina din istorie favorită…
– Lena Constante.
– Eroul din viața reală…
– Prietenii mei, pe care nu-i știe multă lume, sunt oameni mai puțin vizibili, și care cred în etică, se uită liniștiți în ochii semenilor și dorm liniștiți noaptea.
– Numele meu preferat este…
– Ugadai. E un câine din Cehov (nm din Cerere în căsătorie)
– Ce urăsc cel mai mult…
– Ticăloșia.
– Personaj istoric detestat…
– Iosif Visarionivici Stalin.
– Talentul pe care mi-aș fi dorit să-l am, nativ…
– Muzica. Talentul muzical. Extrem de tare.
– Cum mi-aș dori să mor…
– Nu mă gândesc la asta. Când vine, vine, și cu asta, basta!
– Greșelile pentru care am cea mai mare indulgență…
– Cele amuzante, fără intenție, alea care fac deliciul celor care cad victime acestui tip de greșeală.
– Deviza mea este…
– Dacă nu noi, atunci când?!
___
Puteţi citi, și chiar vă rog!, mai multe despre Festivalul de Educație Alternativă prin Teatru de la Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram şi blog.