Am descoperit-o pe Emiliana Torrini acum niște mulți ani via coloana sonoră din Grey’s, cu Today Has Been OK, și mi-a plăcut mult, da’ mult de tot, apoi am tot ascultat ce-a scos și a rămas cum am stabilit: e bine de tot. Lumea o compară cu Bjork, inevitabil, amândouă vin din Islanda, dar, dacă am de ales, aș prefera timbrul mai soft al Emilianei. Și cântecele ei. Și bucuria ei de a le aduce pe scenă. Mai nou, inclusiv la TIFF, alături de The Colorist Orchestra – o bucurie de concert!
Descopăr câte o trupă nouă cam în fiecare an la TIFF, și devin fan pe termen lung. Poate și pentru că primele audiții sunt live, poate și pentru că ajung, de cele mai multe ori, să-i cunosc pe artiști, măcar cât să le mulțumesc pentru muzica lor sau preț de un interviu, poate pentru că atmosfera de aici e mai caldă și mai efervescentă decât la alte concerte. Habar n-am, și nici nu cred că e relevant. Important e că e și-am plecat de-aici, de-a lungul anilor, cu adevărate crush-uri muzicale.
Pe Emiliana Torrini o știam, cum zic, și-mi plăcea, și m-am bucurat foarte tare că o aduce TIFF-ul, pentru că nu cred că e, din păcate, genul de artist care ar umple o Sală a Palatului din București. Totuși, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, unde s-a întâmpălat aici concertul, a fost full, și s-a și dansat, pe alocuri.
Două au fost bucuriile mele la concertul ăsta, una că a cântat piesa care mi-a adus-o frecvent în playlist, Today Has Been OK, e mai veche, nu mă așteptam s-o cânte, și la care am bocit nițel, fiindcă e cântecul ăla, mă rog, unul dintre ele, pe care îl ascult fix și taman când nu e deloc OK. Doar nițel, pentru că în varianta reorchestrată de TCO, e mai degrabă săltăreț și vesel decât trist.
A doua bucurie (cronologic, asta a fost prima, însă) a fost să descopăr The Colorist Orchestra, o formulă de excepționali instrumentiști, plini de creativitate și, mai ales, de bucuria de a cânta. Împreună. Rar mi-a fost să văd pe scenă sincronizare atât de bună între cei care compun o trupă – TCO sunt vreo zece oameni. Nu chiar orchestră dar nici o trupșoară, și fiecare cântă la cel puțin două înstrumente, și s-a dansat și cântat pe scenă și a fost minunat!
Am zis în cateva rânduri, pe FB, ce-i drept, ce bucurie că vine Emiliana la TIFF, dar eu am plecat îndrăgostită de The Colorist Orchestra, de creativitatea lor riguroasă (doar pe intro-uri fac puțină improvizație, în rest nu prea) și de felul discret și eficient în care comunică între ei în timpul concertelor. Sedusă, ăsta e cuvântul!, și sper că v-ați regăsit ieri în sală la concertul lor dacă sunteți prin Cluj. Oricum ar fi, dacă aveți vreodată ocazia, vă rog să mergeți să-i ascultați și să-i vedeți!
Sigur, eu am avut super noroc să mă nimeresc (ok, mai mult sau mai puțin ???nimerit???, dar nu contează asta) în același loc cu ei, seara, la un pahar cu vin și să-i și cunosc. Și, da, sunt nițel săriți, nici nu cred că se putea altfel, dar oameni foarte mișto și, dincolo de orice altceva, foarte pasionați de muzica și arta lor. Cum ar trebui să fie orice artist :)
Leave a Comment